În faţa Porţii Îndurării
Traian Dorz - Prietenul Tinereții mele
1 - În locul unde mi-am rostit judecata, mi-am auzit şi iertarea!
2 - În aşternutul unde am zăcut plângându-mi durerea, mi-am primit şi vindecarea.
3 - Şi tot Tu pe Cel care Îl întristasem m-ai şi înviorat. Poarta Îndurării s-a deschis şi Faţa Ta Iubită m-a luminat din nou.
4 - Te-ai întors iarăşi la mine că ai văzut neputinţa mea.
5 - Ţi-a fost milă. Nu m-ai judecat cum meritam; dragostea Ta m-a înţeles. Pentru că nu Te-ai gândit la Tine, ci la neputinţele mele.
6 - Ai privit ochii mei în care era teama despărţirii şi durerea neputinţei - amândouă la fel de mari şi Ţi-a fost o nemărginită milă de mine, pe care mă iubeai nemărginit de mult.
7 - Tremuram când mă priveai. Îmi era şi teamă şi dor de cuvântul care mi-l vei spune.
De acest cuvânt atârna soarta mea.
8 - Fericirea mea nouă, sau prăbuşirea mea veche, atârna de pasul Tău.
9 - Tu ai renunţat la zborul Tău şi ai rămas lângă mine.
10 - Ţi-ai întors cu o duioasă durere privirea dinspre înălţimile Tale luminoase şi oftând Te-ai aşezat iarăşi lângă neputinţele mele zicând:
- Nu vreau, nu pot să merg fără tine!
11 - Te voi aştepta aici!
Nu renunţ, dar am în hotărârea şi legământul pe care l-am făcut şi pentru tine, până ţi se vor întări aripile, îţi vor creşte penele şi ţi se vor vindeca deplin ranele inimii.
12 - Ţinta noastră este aceea pe care ţi-am arătat-o şi care o clipă, printre nori, ai văzut-o limpede.
13 - Dar nici ea n-ar fi fericită văzând că vine numai un sol singur.
Şi jugul şi cununa, sunt pentru doi.
14 - O, ce grav cuvânt este acesta: „singur”!
L-am rostit şi l-am simţit până acum atât de mult încât mi se înfioară toată fiinţa şi numai gândind că l-aş mai putea avea iarăşi lângă mine vreodată!
15 - Nu-l mai vreau, nu-l mai pot suferi - Dumnezeule Bun!
Ai milă de mine Prieten Bun şi Adevărat, - nu mă mai lăsa fără Tine.
16 - Vreau vindecarea. Aici şi acum.
În aşternutul singurătăţii în care zac, vindecă-mi sufletul de singurătate.
17 - Schimbă-mi plânsul de durere în plâns de bucurie.
18 - Ajungă feţei mele chipul bătrâneţii mâhnite şi redă-i chipul tinereţii voioase.
19 - Schimbă-mi suspinul amărăciunii în suspin al îndulcirii.
20 - Fă să mi Te văd apropiindu-Te săltând peste dealuri şi peste văi, grăbindu-Te spre mine, ca un cerb tânăr, trecând peste munţii ce ne despart.
21 - Fă-mă să-Ţi aud dulcele-Ţi glas spunându-mi în mijlocul plânsului meu: râzi!
22 - Şi dintr-o dată să izbucnesc în râsul fericit, în râsul cel mai fericit, în ochii încă plini de lacrimi strălucitoare.
23 - Picurii genelor mele să strălucească vesel ca stropii de ploaie de pe un crin, luminaţi deodată de răsăritul soarelui Feţei Tale Iubite.
24 - Buzele mele să strălucească dintr-o dată de lumina sărutului Tău, ca buzele norilor când soarele îi sărută în rugăciunea lor de seară.
25 - Şi gândul singurătăţii să nu mă mai însoţească niciodată.
Fă-mi aşa Preaiubitule Isus!
Amin.