În fața Porții Îndurării
Traian Dorz - Prietenul Tinereții mele
1 - În locul unde mi-am rostit judecata, mi-am auzit și iertarea!
2 - În așternutul unde am zăcut plângându-mi durerea, mi-am primit și vindecarea.
3 - Și tot Tu pe Cel care Îl întristasem m-ai și înviorat. Poarta Îndurării s-a deschis și Fața Ta Iubită m-a luminat din nou.
4 - Te-ai întors iarăși la mine că ai văzut neputința mea.
5 - Ți-a fost milă. Nu m-ai judecat cum meritam; dragostea Ta m-a înțeles. Pentru că nu Te-ai gândit la Tine, ci la neputințele mele.
6 - Ai privit ochii mei în care era teama despărțirii și durerea neputinței - amândouă la fel de mari și Ți-a fost o nemărginită milă de mine, pe care mă iubeai nemărginit de mult.
7 - Tremuram când mă priveai. Îmi era și teamă și dor de cuvântul care mi-l vei spune.
De acest cuvânt atârna soarta mea.
8 - Fericirea mea nouă, sau prăbușirea mea veche, atârna de pasul Tău.
9 - Tu ai renunțat la zborul Tău și ai rămas lângă mine.
10 - Ți-ai întors cu o duioasă durere privirea dinspre înălțimile Tale luminoase și oftând Te-ai așezat iarăși lângă neputințele mele zicând:
- Nu vreau, nu pot să merg fără tine!
11 - Te voi aștepta aici!
Nu renunț, dar am în hotărârea și legământul pe care l-am făcut și pentru tine, până ți se vor întări aripile, îți vor crește penele și ți se vor vindeca deplin ranele inimii.
12 - Ținta noastră este aceea pe care ți-am arătat-o și care o clipă, printre nori, ai văzut-o limpede.
13 - Dar nici ea n-ar fi fericită văzând că vine numai un sol singur.
Și jugul și cununa, sunt pentru doi.
14 - O, ce grav cuvânt este acesta: „singur”!
L-am rostit și l-am simțit până acum atât de mult încât mi se înfioară toată ființa și numai gândind că l-aș mai putea avea iarăși lângă mine vreodată!
15 - Nu-l mai vreau, nu-l mai pot suferi - Dumnezeule Bun!
Ai milă de mine Prieten Bun și Adevărat, - nu mă mai lăsa fără Tine.
16 - Vreau vindecarea. Aici și acum.
În așternutul singurătății în care zac, vindecă-mi sufletul de singurătate.
17 - Schimbă-mi plânsul de durere în plâns de bucurie.
18 - Ajungă feței mele chipul bătrâneții mâhnite și redă-i chipul tinereții voioase.
19 - Schimbă-mi suspinul amărăciunii în suspin al îndulcirii.
20 - Fă să mi Te văd apropiindu-Te săltând peste dealuri și peste văi, grăbindu-Te spre mine, ca un cerb tânăr, trecând peste munții ce ne despart.
21 - Fă-mă să-Ți aud dulcele-Ți glas spunându-mi în mijlocul plânsului meu: râzi!
22 - Și dintr-o dată să izbucnesc în râsul fericit, în râsul cel mai fericit, în ochii încă plini de lacrimi strălucitoare.
23 - Picurii genelor mele să strălucească vesel ca stropii de ploaie de pe un crin, luminați deodată de răsăritul soarelui Feței Tale Iubite.
24 - Buzele mele să strălucească dintr-o dată de lumina sărutului Tău, ca buzele norilor când soarele îi sărută în rugăciunea lor de seară.
25 - Și gândul singurătății să nu mă mai însoțească niciodată.
Fă-mi așa Preaiubitule Isus!
Amin.