
În fruntea luptei noastre
Traian Dorz - Hristos - Mărturia mea
În fruntea luptei noastre
e Steagul Tău Isus
mâini tot mai neînvinse
îl nalţă tot mai sus
vieţi tot mai viteze
îl poartă mai cu drag
- O, Crucea Ta Isuse
slăvitul nostru Steag!...
Ea arde-n fruntea noastră
ca focul cel mai viu
să ne lumine drumul
prin orişice pustiu
să ne umbrească dulce
al arşiţei meleag
- O, Crucea Ta Isuse
frumosul nostru Steag.
Cu el în fruntea noastră
vom nainta mereu
spre Patria în care
ne-aşteaptă Dumnezeu
cu el vom trece-odată
al cerurilor Prag
- O, Crucea Ta Isuse
eternul nostru Steag.