În legătură cu duminica samaritencei: ceva despre apa cea vie
Pr. Iosif Trifa - Tâlcuiri culese din ziare
În anul 1929 am început, prin foaia Lumina Satelor, învățăturile despre Duhul Sfânt. Am împărțit învățăturile în 4 părți principale. În anul 1929 am dat învățăturile generale despre Duhul Sfânt, despre Lucrarea Sa, despre Duhul Sfânt Învățătorul, Mângâietorul, etc.
Am purces apoi la cele 3 simboluri ale lucrării Duhului Sfânt: vântul, focul și apa.
Despre vântul cel ceresc, am vorbit pe larg în foaia Oastea Domnului anul 1. Despre focul cel ceresc am vorbit anul trecut și anul acesta. Mai avem 2 prelegeri despre focul cel ceresc și apoi trecem la apa cea vie. Duhul Sfânt este și apa cea vie, apa vieții de care vorbesc Scripturile.
Începem aceste învățături în legătură cu Evanghelia de duminică în care Domnul vorbește despre apa cea vie.
Samariteanca nu L-a înțeles pe Mântuitorul când îi vorbea despre apa cea vie. Și nu e mirare. Nici apostolii nu L-ar fi înțeles. Apa cea vie, de care vorbea Domnul, erau darurile Duhului Sfânt. Apa cea vie era o învățătură nouă. Era un dar nou. Era un dar închis încă în fântâna darurilor cerești. Era un dar ce aștepta moartea Domnului ca să se reverse în lume.
În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare, și a strigat: Dacă însetează cineva, să vină la Mine, și să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura. Spunea cuvintele acestea despre Duhul, pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit.
Se spune aici lămurit că apa cea vie e darul Duhului Sfânt. Iar acest dar aștepta proslăvirea Fiului; adică aștepta Jertfa Scumpului nostru Mântuitor.
Apa cea vie - revărsarea Duhului Sfânt - ne-a venit și ea prin Jertfa Scumpului nostru Mântuitor. Prin Jertfa Lui ne-a venit vântul cel ceresc; prin sângele Lui ne-a venit focul cel ceresc și, iată, tot prin Jertfa Lui ne vine și apa cea vie.
O, Preadulcele nostru Mântuitor! Oriunde este vorba despre un dar de mântuire sufletească, noi aflăm Jertfa Ta cea scumpă. Toate darurile mântuirii noastre au țâșnit în clipa când Jertfa Ta și suferințele Tale s-au încheiat cu cuvântul: S-a sfârșit!
În clipa aceasta au țâșnit în lume și apa cea vie, revărsarea Duhului Sfânt.
Apa cea vie este izvorul ce curge din stânca Golgotei. Stânca din Horeb - din care Moise a scos apă lovind-o cu toiagul - închipuia stânca Golgotei, Jertfa Crucii (Numeri 20, 11; 1 Cor. 10, 4).
După căderea din Eden, păcatul astupase toate izvoarele vieții. Apele cele vii se retrăseseră în stâncă. Lumea a devenit un pământ pustiu, neumblat și fără de apă (Geneza 1, 2). Fiul lui Dumnezeu a venit în lume să deschidă iar izvoarele vieții. Să sloboadă iar în lume apa cea vie. A trebuit să vină Însuși Fiul lui Dumnezeu să deschidă acest izvor astupat. Și a trebuit să sape adânc și din greu. A trebuit să Se coboare în adâncul pământului, în adâncul mormântului, să afle izvorul. A trebuit să lovească stânca Golgotei cu Crucea Sa și cu suferințele Sale.
În clipa când sus pe Golgota, a răsunat cuvântul: S-a sfârșit! - din stânca Golgotei au țâșnit apele vieții. Din clipa aceea au început a curge din Crucea lui Isus valuri nesfârșite de îndurare, de iertare, de viață, de mântuire, și ele vor curge mereu până la sfârșitul veacurilor.
În clipa când Mântuitorul a fost înjunghiat, au țâșnit în lume apele cele vii, apele vieții.
Și de-atunci apele vieții curg mereu prin lume. Ele curg și vor curge mereu până la sfârșitul veacurilor, dând tuturor celor ce se adapă cu ele: iertare de păcate, sănătate, viață, fericire, mântuire.
O, ce valuri de îndurare curg din Crucea lui Isus, și vor curge mereu până la sfârșitul veacurilor!
Ferice de cei ce se adapă din ele!
Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea! Domnul Isus pe toți ne cheamă să bem din apa cea vie. Toți trebuie să bem și să ne adăpăm din apele cele vii, din darurile Duhului Sfânt. Mai mult decât atât: trebuie să bem din ele până la revărsare. Din inima noastră să curgă, să se reverse aceste ape și pentru alții. Să le dăm și altora să guste din izvorul cel mare al apelor vii.
O, ce dar mare este nouă apa cea vie! Vom vorbi pe larg despre ea, în prelegerile ce vor urma. Acum vom spune numai atât: noi nu putem trăi duhovnicește fără apa cea vie care se pogoară din cer. Noi nu putem trăi fără darurile Duhului Sfânt. Prin Duhul Sfânt izvorăsc izvoarele darului, care adapă toată făptura spre rodirea vieții (Antifon).
Pe unde curg apele cele vii, este viață. Pe unde nu curg, este pustie și moarte sufletească.
Acestea sunt valurile pe care Ezechiel prorocul le-a văzut prefăcându-se într-un râu mare.
În mijlocul pieții cetății, și pe cele două maluri ale râului, era pomul vieții, rodind douăsprezece feluri de rod, și dând rod în fiecare lună; și frunzele pomului slujesc la vindecarea Neamurilor (Apoc. 22, 2).
Acestea sunt roadele binecuvântate ce răsar de pe urma apelor celor vii. Ele vindecă apele vieții noastre. Pretutindeni unde ajung aceste valuri, este viață... pretutindeni pomii înfloresc și rodesc roade de fapte bune.
Ferice de cei ce beau din acest izvor!
Iosif Trifa.