În pacea serii - Doamne Sfinte
Traian Dorz - Cântările Dintâi
Doamne Sfinte, Domn Puternic, Tatăl păcii și-al iubirii
toate Ție se închină în cuprinsu-ntreg al Firii
toate-n Fața Ta se-apleacă - și-n tăcerea-nfiorată
Te adoră, Te ascultă și Te recunosc ca Tată.
În evlavia ce umple sufletul în pacea serii
ne-aplecăm și noi genunchii către Tronul Mângâierii
și ce gânduri luminoase pot în suflet să se-adune
toate-n ceasu-acesta Doamne se prefac o rugăciune,
inima ni se topește și se-ntinde să cuprindă
și s-aducă înainte-Ți toată lumea suferindă.
Pe a vântului aripe, Doamne-al Slăvilor Senine
glasul rugăciunii noastre se ridică înspre Tine
și-n toți stropii mulți de rouă răspândiți peste ogoare
strălucesc a noastre lacrimi jos, la sfintele-Ți picioare,
aplecata-nchinăciune a ogoarelor de grâne
este-a noastră-ngenunchere înaintea Ta Stăpâne,
glasul liniștit al apei susurat în unde line
e cântarea noastră, suie ca un imn smerit spre Tine
cu o tainică dorință și-o tăcută închinare
pentru-atâți sărmani ce-așteaptă milă Doamne și-ndurare.
Pentru cei ce mor de foame prin bordeiele uitate,
pentru cei fără lumină din genuni întunecate,
pentru miile de inimi ce cu dor adânc Te cheamă
și Te-așteaptă cum așteaptă dornici pruncii după mamă,
pentru cei ce gem sub lespezi de tristețe și păcate,
pentru cei ce plâng în lumea de venin și răutate,
pentru cei ce n-au lumină nici în suflet nici în casă
și pe care mulți de beznă și mai spre adânc i-apasă,
pentru cei fără nădejde, pentru cei fără scăpare,
pentru cei ce n-au pe nimeni, - cerem Doamne-a Ta-ndurare!
Doamne, cât de-ndepărtată-i omenirea azi de Tine!...
- De păcat și necredință toate inimile-s pline.
Fărdelegea se răsfață și-n bordeie și-n palate
geme, plin de vârf, pământul de blestem și nedreptate.
Iar Cuvântul stă sub noaptea nepăsării ce ne-apasă
năbușit de-a necredinței și de-a formei coajă groasă.
Banul este-al lumii idol, lui se-nchină omenirea,
de la el și-așteaptă astăzi mii de oameni izbăvirea,
de la el își cer săracii mult-râvnita ușurare,
după el aleargă-avuții veșnic fără săturare,
după el doresc și luptă și se zbuciumă, se bate
omenirea-n două cete: hămesite și-mbuibate,
pentru demonul acesta se frământă și se-omoară
încleștați sub uriașa lăcomiei lor povară.
Doamne, vezi că-n clipa asta de-am îngenuncheat în cale
nu vrem pentru noi să-Ți cerem îndurarea Feței Tale,
nici - în nopțile de lacrimi - când cu-a rugăciunii gânduri
ne rugăm, - nu nouă, cerem mila Ta-n atâtea rânduri,
ci Ți-o cerem pentru-aceia mulți ce-n greutăți suspină
ce cred că li-e dor să beie, dar li-e sete de lumină,
care gem cu-atâtea sarcini și-Ți cer vremuri mai senine,
ei cred că li-e dor de pâine, dar li-e foame după Tine!
Și împinși de-această foame ca un tunet de aramă
glasul lor adânc pe Tine Doamne, fără-a ști, Te cheamă!
O, coboară-Ți îndurarea iarăși Doamne din Nălțime
peste stinsa, apăsata și sărmana Ta mulțime
și-n opaițul stins și rece al atâtei neștiințe
Tu aprinde strălucirea sfintei Tale cunoștințe,
iar în locul alergării după-o slavă-amăgitoare
fă-i să caute moștenirea slavei cei nepieritoare
și când caută fericirea fără-a o afla vreodată
fă-i să vadă că doar Tu ești fericirea-adevărată...
Pentru ei în seara asta Te rugăm plângând Părinte
când Natura-ntreagă parcă în genunchi Îți stă nainte
și când inimile noastre s-ar întinde să cuprindă
lângă sânul rugăciunii toată lumea suferindă,
nu ne depărta pe nimeni de la marea Ta-ndurare
Tu ești singura nădejde Doamne, Singura Scăpare...