
În seara asta simt
Traian Dorz - Hristos - Slava noastră
În seara asta simt cum ard
cântările închise încă
şi cum miros de mir de nard
îmi umple tainiţa adâncă.
Simt că mi-e totul luminos
ca o slăvită înviere,
că pot zbura după Hristos
cu aripi pline de putere.
Că bucuria de-a trăi
e-o strălucită izbucnire
că lui Hristos să-I poţi sluji
e cea mai mare fericire.
Că drumul cât mi-ar fi de-amar
şi viaţa cât de-apăsătoare
îmi pot fi-un ajutor şi-un har
în lupta altora spre soare.
Şi fericit îmi regăsesc
seninul conştiinţei mele
căci mi-e altarul mai ceresc
cu cât mi-s jertfele mai grele.
Ajută-mă avânt divin
prin zări ca astea de senine
la sânul cerului să vin
cu toţi cei înfrăţiţi cu mine.
+
Când fapta şi cuvântul, vor merge împreună
vor face pentru Domnul, oriunde-o treabă bună.