Când s-au coborât pe țărm, au văzut acolo jăratic de cărbuni, pește pus deasupra și pâine.
Slava celor credincioși nu vine decât după moartea biruitoare, după cum nu a venit nici pentru Domnul lor înainte de moarte ci după ea.
Răsplata nu vine decât la urmă, după terminarea fericită a întregii munci rânduite lor, căci așa a venit și pentru Domnul nostru Isus.
Încununarea nu are loc decât după ajungerea cu bine la țintă, așa precum e și scris,
iar mântuirea sufletelor noastre n-o vom vedea sigur decât după ce vom fi sfârșit cu bine lupta credinței, tăria nădejdii și osteneala dragostei (1 Tes. 1, 3; 1 Petru 1, 9).
În psalmul sfânt scrie: lăudați pe Cel ce a biruit, - spre a ne înștiința astfel cu teamă, că până când cineva încă n-a ajuns să se pogoare pe țărm, până când cineva este tot în călătorie și tot în luptă pe marea acestei vieți - noi să nu ne grăbim a-l lăuda.
Iar această înștiințare plină de o teamă permanentă, trebuie să fie și pentru noi un țepuș pe care să-l simțim mereu amenințându-ne, ori de câte ori vom fi ispitiți să ne închipuim că mântuirea este un lucru atât de ușor încât suntem chiar siguri că îl și avem! Ce trist răsună pentru o ureche înțeleaptă și trecută prin experiențele vieții din lumea aceasta - lauda prea sigură a unora care spun cu ușurință: noi, cei mântuiți, sau noi, cei care avem mântuirea... Astfel de suflete și sunt deja pe muchia prăpastiei! Mântuitorul ne-a spus: Nevoiți-vă să intrați pe ușa cea strâmtă (Luca 13, 24). Legând astfel intrarea Acolo, de nevoința pe care și-o dă sufletul ostenitor.
Sfântul Pavel spune: mă port aspru cu trupul meu și-l țin în frâu, nu cumva după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat (1 Cor. 9, 27), - legând astfel mântuirea lui însuși, de lupta înfrânării și a statorniciei dusă permanent până în cea din urmă clipă a vieții. Deci nevoință multă nu puțină. Și luptă grea, nu ușoară.
Soarta multora care au început frumos dar au sfârșit rău, trebuie să ne fie o necurmată pildă și o înfricoșată înștiințare.
Cine merge prea încrezut pe această îngustă punte, curând se va pomeni în prăpastie.
Nu numai nume de ucenici ca Iuda și Dima sau Alexandru Căldăraru, Diotref și alții ca ei - trebuie să ne facă atenți. Ci și nume de biserici ca cea a galatenilor, care după ce începuse prin Duhul sfârșea în firea pământească - și toată multa lor suferință de mai înainte pentru Domnul, - era în primejdie să rămână în zadar (Gal. 3, 3-4).
Sau cea din Sardes, căruia îi mergea doar numele că trăiește...
Numele îi mergea, căci îi mergea gura cu care se lăuda că este mântuită - dar vai, ea era moartă (Apoc. 3, 1).
Sau cea din Laodicea, care nu era nici rece nici în clocot, ci tocmai cum era mai rău.
Nici rece, ca să simtă și să-și recunoască starea înghețată, - dar nici în clocot ca să se vadă că trăiește în luptă. Ci căldicică, adică starea în care trăiesc toate reptilele și toate urâciunile, ca în apa călduță a bălților noroioase. Bună numai de aruncat. Starea celui ticălos, nenorocit, orb și gol, care totuși se laudă că este bogat (în roadele Duhului) și nu duce lipsă de nimic (pentru că el zice deja că este mântuit) (Apoc. 3, 14-17).
Dacă ați fi orbi, - le-a zis Isus, n-ați avea păcat. Dar pentru că ziceți: vedem, tocmai de aceea, păcatul vostru rămâne! (Ioan 9, 41).
Până nu veți coborî pe țărm, temeți-vă deci întruna și nevoiți-vă să ajungeți acolo cu bine. Căci s-ar putea ca tocmai când vă credeți mai siguri și uitați să vegheați - un val neașteptat să vă ia și să vă tragă spre adâncimi!
Sau vreun vârtej ascuns, să vă răsucească și să cădeți amețiți în vreun abis pierzător.
Sau vreo înțepenire neașteptată a mușchilor duhovnicești să vă strâmbe picioarele din mare și mâinile din lucru.
Cel mai adesea se îneacă înotătorii prea încrezuți. Aceștia prea siguri de sine, nu iau în seamă pericolele și se aruncă nebunește în ele. Sau nu veghează cu seriozitate când vin valurile spre ei, ori când trec ei prin ele.
Mai ales vârtejurile ascunse pe care nici nu le bănuiești, ucid pe cei mai mulți.
Luați deci bine seama mai ales la păcatele ascunse... La cele care nu se văd la suprafață, ca stâncile de sub apă, dar sunt de cea mai mare primejdie pentru noi.
Fiți totdeauna cu ochii spre Țărm. Fiți totdeauna cu teamă și de primejdii. Fiți totdeauna cu toată grija asupra locurilor alunecoase. Rugați-vă în orice vreme. Luptați cu toate puterile. Nădăjduiți cu toată tăria în Domnul. Chemați-L cu toată credința în ajutor. Bizuiți-vă cu toată încrederea pe harul Său,
- dar nu vă lăudați niciodată că ați ajuns. Și nu fiți deplin siguri de mântuire, până ce nu veți coborî pe Țărm, lângă Domnul și Mântuitorul nostru. Până atunci, teamă și priveghere. Nu vă luați după lăudăroși și încrezuți, căci nici unul n-a ajuns cu bine până la capăt.
Acolo pe Țărm... O, acolo pe Țărmul dorit atins după o muncă grea, după o osteneală îndelungă, după o teamă și o slujbă mântuitoare, trăgând o corabie salvată și o mreajă plină, - ce bucurie și ce masă îndestulătoare îi așteaptă pe sfinții ucenici în Dimineața aceea, împreună cu Duhul.
Domnul Isus, în Cuvântul căruia ascultaseră ucenicii, spre Țărmul căruia osteneau și pentru care pescuiseră, - îi aștepta, nu numai cu bucuria revederii și îmbrățișării Sale, ci și cu o îndestulare deplină pentru toate trebuințele lor, atât sufletești cât și trupești.
Frați ostenitori în slujba și pentru dragostea Domnului, fiți și voi plini de bucurie încă de pe acum.
Țărmul spre care trageți voi mreaja, este strălucit și îmbelșugat.
La capătul scurtelor voastre osteneli unite, vă așteaptă Domnul care v-a iubit și ajutat atât de mult, care a fost cu voi toată noaptea lungă a muncii voastre.
Și El vă va fi cea mai mare Răsplată. Dar cu El mai este... mai este nespus de mult...
Să nu fiți siguri, până ce veți ajunge pe Țărmul lui Hristos, să vă rugați mereu, să luptați mereu și să alergați mereu către El. Numai cine va fi credincios până la moarte, va fi mântuit, ajuns Acolo.
Slavă veșnică Ție Mântuitorul și Dumnezeul nostru Isus Hristos.
Pe Tine noi toți putem fi siguri totdeauna dar noi nu putem fi prea siguri niciodată de nici unul.
Pe Cuvântul și legământul Tău noi ne putem bizui pe orice vreme, dar pe al nostru nu prea putem.
Tu nu Te poți schimba niciodată, dar noi, vai, ne putem mulți schimba prea ușor și prea adesea.
Tu ești pe Țărmul neclătinat, dar noi suntem pe marea clătinată și clătinătoare. Ajută-ne, fiind totdeauna siguri de Tine, să fim totdeauna temători de noi. Lăudându-ne totdeauna cu mântuirea Ta, să nu ne lăudăm niciodată cu mântuirea noastră.
Ci ajută-ne să luptăm mereu, să alergăm mereu, să muncim mereu, până vom ajunge fericiți la Tine, Scump Isuse și la dobândirea adevărată a mântuirii pentru care luptăm și alergăm acum.
Amin.