Încredințarea suferinței
Traian Dorz - Și acum să facem
1 - Ce bine este să-ți încredințezi suferința viitoare, mai dinainte de a veni, în mâinile lui Dumnezeu.
Atunci vezi nu numai cum mâinile Lui te apără, - dar și treci prin ea nespus mai liniștit.
2 - Când primești totul ca și cum ar veni de la Dumnezeu, atunci privești și la chinuitorul tău altfel. Și la locul unde ești - și la timpul cât îl suferi.
Și numai atunci poți ierta, răbda și muri liniștit.
3 - Suflete al meu și fiul meu, suferă cu răbdare orice stare grea pentru că totul îți este ori trimis direct ori îngăduit de Dumnezeu, ca să-ți folosească până la urmă numai spre bine.
Ori ție, ori lor. Ori acum, ori mai târziu.
4 - Iar când scopul pentru care ți-a fost dat ori îngăduit răul acesta, s-a împlinit, clipa încercării tale trece, vrăjmașul pleacă și starea se schimbă, totul se sfârșește.
5 - Doamne și Mântuitorul nostru, Însuși veghează ca nimic să nu dureze nici o clipă mai mult. Și să nu fie nici un strop mai greu decât a hotărât El.
Și decât puterea care ți-a dat-o mai dinainte ca să putem suferi.
6 - Prin lucrarea tainică a lui Dumnezeu, în suferința prin care trecem, noi nu suntem singuratici ori părăsiți niciodată.
Cu noi alături este în primul rând Domnul care S-a angajat la asta până la sfârșitul veacurilor (Matei 28, 20).
7 - Cum Hristos a suferit pentru noi - trebuie să suferim și noi pentru El. În suferința aceasta este și un har dar este și o datorie, o compensare, un echilibru.
Și suferința noastră pentru El, trebuie să fie de aceeași frumusețe ca a Lui pentru noi.
8 - Nu numai pentru Domnul trebuie să socotim suferințele noastre ci și pentru frați... Spune sfântul apostol: ... în trupul meu împlinesc ceea ce mai lipsește suferințelor lui Hristos pentru voi (Col. 1, 24).
9 - Noi toți suntem mădulare ale Trupului lui Hristos. Mâinile Lui lucrătoare, picioarele Lui ostenitoare, umerii Lui purtători de poveri... (1 Cor. 12, 12-27).
10 - Există o lege a compensării în trup, un echilibru între mădulare.
Când o mână nu poate lucra, cealaltă mână trebuie să facă singură pentru amândouă. Când un picior nu poate merge, celălalt trebuie să ducă singur. Când un umăr nu poate purta nimic, celălalt trebuie să poarte singur pentru amândoi.
11 - Dacă unii fac greșeli, neapărat că alții trebuie să ispășească prin suferință pentru a se păstra un echilibru în trup, altfel n-ar fi mântuire - s-ar prăbuși totul.
12 - Dacă unii nu pot, ori nu vor să facă nimic pentru Domnul și pentru Lucrare, atunci trebuie să fie neapărat alții care să facă totul.
Altfel Lucrarea s-ar pierde.
13 - Dacă unii nici cât pot nu vreau să jertfească, atunci trebuie să fie alții care să jertfească și cât n-ar putea. Altfel totul s-ar pierde.
14 - Există un echilibru cu o compensare! Cu cât sunt în Lucrarea Domnului mai multe suflete sfinte, - cu atât se răsfrânge și peste cei slabi binecuvântarea din pricina celor buni de la Dumnezeu.
15 - Și cu cât sunt mai multe suflete vinovate într-o adunare, cu atâta se răsfrânge apăsarea și peste cei nevinovați.
16 - Dacă unii cad în păcat, trebuie neapărat să fie alții care să ardă pentru aceasta (2 Cor. 11, 29). De ce să ardă altul? Pentru că celui căzut nu-i pasă, arde cel căruia îi pasă și pe care îl doare, fiindcă îi este mădular și nu poate să nu sufere.
17 - În trup există și microbi provocatori de boli - dar există și anticorpi care luptă contra microbilor, pentru sănătatea trupului.
Când biruie microbul, trupul moare. Când biruie anticorpii - trupul se însănătoșează.
Așa este și cu păcatul și cu harul în Lucrarea Domnului.
Când biruie păcatul se pierde harul. Când biruie harul este nimicit păcatul.
18 - Când nu mai este un Avraam care să mijlocească la Dumnezeu - și un Lot care să sufere pentru neprihănire, - atunci Sodoma arde și Gomora piere.
19 - Când nu mai este nimeni care să se roage și să sufere pentru iertarea și mântuirea celorlalți, atunci familiile se destramă, adunarea se prăpădește, țara se ruinează.
20 - Până rămân părinții credincioși, mai este nădejde și pentru copii, până rămâne un soț credincios mai este speranță și pentru celălalt, până mai sunt într-o adunare și câțiva înfrânați, mai este o nădejde și pentru cei desfrânați.
De aceea trebuie să fie suferință pentru că sunt păcate. Altfel ne-am prăbuși de tot.
Doamne ai grijă de acest echilibru!
Amin.