Încredinţarea suferinţei
Traian Dorz - Și acum să facem
1 - Ce bine este să-ţi încredinţezi suferinţa viitoare, mai dinainte de a veni, în mâinile lui Dumnezeu.
Atunci vezi nu numai cum mâinile Lui te apără, - dar şi treci prin ea nespus mai liniştit.
2 - Când primeşti totul ca şi cum ar veni de la Dumnezeu, atunci priveşti şi la chinuitorul tău altfel. Şi la locul unde eşti - şi la timpul cât îl suferi.
Şi numai atunci poţi ierta, răbda şi muri liniştit.
3 - Suflete al meu şi fiul meu, suferă cu răbdare orice stare grea pentru că totul îţi este ori trimis direct ori îngăduit de Dumnezeu, ca să-ţi folosească până la urmă numai spre bine.
Ori ţie, ori lor. Ori acum, ori mai târziu.
4 - Iar când scopul pentru care ţi-a fost dat ori îngăduit răul acesta, s-a împlinit, clipa încercării tale trece, vrăjmaşul pleacă şi starea se schimbă, totul se sfârşeşte.
5 - Doamne şi Mântuitorul nostru, Însuşi veghează ca nimic să nu dureze nici o clipă mai mult. Şi să nu fie nici un strop mai greu decât a hotărât El.
Şi decât puterea care ţi-a dat-o mai dinainte ca să putem suferi.
6 - Prin lucrarea tainică a lui Dumnezeu, în suferinţa prin care trecem, noi nu suntem singuratici ori părăsiţi niciodată.
Cu noi alături este în primul rând Domnul care S-a angajat la asta până la sfârşitul veacurilor (Matei 28, 20).
7 - Cum Hristos a suferit pentru noi - trebuie să suferim şi noi pentru El. În suferinţa aceasta este şi un har dar este şi o datorie, o compensare, un echilibru.
Şi suferinţa noastră pentru El, trebuie să fie de aceeaşi frumuseţe ca a Lui pentru noi.
8 - Nu numai pentru Domnul trebuie să socotim suferinţele noastre ci şi pentru fraţi... Spune sfântul apostol: ... în trupul meu împlinesc ceea ce mai lipseşte suferinţelor lui Hristos pentru voi (Col. 1, 24).
9 - Noi toţi suntem mădulare ale Trupului lui Hristos. Mâinile Lui lucrătoare, picioarele Lui ostenitoare, umerii Lui purtători de poveri... (1 Cor. 12, 12-27).
10 - Există o lege a compensării în trup, un echilibru între mădulare.
Când o mână nu poate lucra, cealaltă mână trebuie să facă singură pentru amândouă. Când un picior nu poate merge, celălalt trebuie să ducă singur. Când un umăr nu poate purta nimic, celălalt trebuie să poarte singur pentru amândoi.
11 - Dacă unii fac greşeli, neapărat că alţii trebuie să ispăşească prin suferinţă pentru a se păstra un echilibru în trup, altfel n-ar fi mântuire - s-ar prăbuşi totul.
12 - Dacă unii nu pot, ori nu vor să facă nimic pentru Domnul şi pentru Lucrare, atunci trebuie să fie neapărat alţii care să facă totul.
Altfel Lucrarea s-ar pierde.
13 - Dacă unii nici cât pot nu vreau să jertfească, atunci trebuie să fie alţii care să jertfească şi cât n-ar putea. Altfel totul s-ar pierde.
14 - Există un echilibru cu o compensare! Cu cât sunt în Lucrarea Domnului mai multe suflete sfinte, - cu atât se răsfrânge şi peste cei slabi binecuvântarea din pricina celor buni de la Dumnezeu.
15 - Şi cu cât sunt mai multe suflete vinovate într-o adunare, cu atâta se răsfrânge apăsarea şi peste cei nevinovaţi.
16 - Dacă unii cad în păcat, trebuie neapărat să fie alţii care să ardă pentru aceasta (2 Cor. 11, 29). De ce să ardă altul? Pentru că celui căzut nu-i pasă, arde cel căruia îi pasă şi pe care îl doare, fiindcă îi este mădular şi nu poate să nu sufere.
17 - În trup există şi microbi provocatori de boli - dar există şi anticorpi care luptă contra microbilor, pentru sănătatea trupului.
Când biruie microbul, trupul moare. Când biruie anticorpii - trupul se însănătoşează.
Aşa este şi cu păcatul şi cu harul în Lucrarea Domnului.
Când biruie păcatul se pierde harul. Când biruie harul este nimicit păcatul.
18 - Când nu mai este un Avraam care să mijlocească la Dumnezeu - şi un Lot care să sufere pentru neprihănire, - atunci Sodoma arde şi Gomora piere.
19 - Când nu mai este nimeni care să se roage şi să sufere pentru iertarea şi mântuirea celorlalţi, atunci familiile se destramă, adunarea se prăpădeşte, ţara se ruinează.
20 - Până rămân părinţii credincioşi, mai este nădejde şi pentru copii, până rămâne un soţ credincios mai este speranţă şi pentru celălalt, până mai sunt într-o adunare şi câţiva înfrânaţi, mai este o nădejde şi pentru cei desfrânaţi.
De aceea trebuie să fie suferinţă pentru că sunt păcate. Altfel ne-am prăbuşi de tot.
Doamne ai grijă de acest echilibru!
Amin.