Îndemnuri și sfaturi
Popa Petru (Batiz) - Strângeți fărâmiturile Vol. 5
O stare de vorbă a fratelui Petru Popa (Batiz) cu tinerii dintr-o adunare - înainte de 1983
În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Cu prilejul acesta al întâlnirii noastre, îmi aduc aminte de un cuvânt pe care îl spune Domnul Iisus într-una din Evanghelii. Când un om înțelept vrea să-și facă o casă, în primul rând se gândește să pună o temelie sănătoasă casei și apoi începe să muncească, să-și clădească clădirea pe care o dorește. Cuvântul acesta pe care Domnul Iisus l-a spus vreau să-l pun [în fața] frățiilor voastre, dragilor tineri. E un prilej minunat că Domnul a rânduit să ne putem întâlni astăzi ca să putem sta de vorbă, să ne putem zidi duhovnicește, să ne fie de folos strângerea noastră aici, în fața Cuvântului lui Dumnezeu.
Dragilor tineri, și voi vă găsiți aici așa cum spune citatul acesta amintit. Vă găsiți în pragul tinereții voastre și trupești, și duhovnicești. Poate dintre cei ce vă găsiți aicea sunteți mulți care ați făcut un legământ cu Dumnezeu, v-ați hotârât pentru o viață nouă. Poate sunteți unii care n-ați făcut încă legământul acesta. Deci sunteți mai tineri în credință. Poate unii luați parte activ la adunările din localitățile în care locuiți. Sunteți alții care mai aveți scăpări în ce privește adunările, în ce privește cercetarea Cuvântului lui Dumnezeu, în ce privește legătura frățească cu frații credincioși pe care îi aveți în localitate sau cu cei din zonă. Folosim prilejul acesta sfânt ca să putem sta de vorbă, îndemnați și de versetul care spune: „Cum își va ținea tânărul curată cărarea sa?”. E vorba de curăție și îndeosebi ne referim la voi, dragi tineri: cum vă puteți ține curate cărările pe care mergeți voi de astăzi înainte?
În primul rând, am spus: sunteți la începutul unei vieți. Nu cunoașteți viitorul. Încă nu cunoașteți viața, pentru că nu v-ați izbit de atâtea greutăți ca unii care sunt mai în vârstă și trupește, și duhovnicește. Și am găsit ca pe o datorie de conștiință, pentru că faceți parte din familia noastră, din familia Domnului, am găsit de cuviință să vă putem veni în ajutor în această zi, pentru binele și pentru fericirea frățiilor voastre. „Cum își va ținea tânărul curată cărarea sa?”, se întreabă psalmistul. Și tot el răspunde: „Îndreptându-se după Cuvântul lui Dumnezeu”. Noi ne găsim cu toții, și tineri, și bătrâni, pe pământul acesta străin, pustiu. Ne găsim pe un pământ în care nu cunoaștem nici ce va aduce ziua de mâine. Însă avem o poruncă: să mergem înainte, spre ținta și Căpetenia desăvârșirii credinței noastre, Noi avem nevoie de o busolă. Avem nevoie de ceva după care să ne putem ghida. Avem nevoie de acest aparat minunat, pentru ca să nu greșim ținta. Să nu ne trezim, la un moment dat, că am luat-o la dreapta sau la stânga sau chiar că ne-am întors înapoi [crezând] că mergem înainte. Această busolă duhovnicească pentru noi, fraților dragi, este Cuvântul lui Dumnezeu, așa cum spune și David: „Cum își va ține tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul lui Dumnezeu”. Cuvântul lui Dumnezeu e busola și pentru voi, ca tineri, și pentru noi, cei mai în vârstă. Cuvântul lui Dumnezeu e busolă pentru fiecare și ne arată exact punctul spre care trebuie să mergem. Adică: Iisus cel Răstignit. Acolo este ținta, acolo ne-au fost îndreptate privirile, acolo ne sunt îndreptați pașii, acolo toate privirile noastre se îndreaptă, ca să ne călăuzească pe fiecare să ajungem la această Țintă pe care Domnul a pus-o în fața noastră.
Vă găsiți, dragilor tineri, la începutul vieții. Unii sunteți mai aproape de căsătorie, alții sunteți mai departe. La începutul unei noi vieți vă găsiți și frățiile voastre, în fața unei porți după care nu cunoașteți, căci e necunoscut, ce are să fie pentru unii sau pentru alții. Dacă ne găsim în fața acestei porți care ne desparte de viitorul nostru pe care nu-l cunoaștem, noi numai călăuzindu-ne prin Cuvântul lui Dumnezeu vom putea ajunge la acea țintă minunată pe care Domnul a pus-o înaintea noastră. Nu ne temem de necunoscutul care ne stă în față, atâta vreme cât Îl avem pe Domnul de partea noastră.
V-am citit din viața lui Iosif, tânărul credincios. Poate nu era cu mult mai în vârstă decât unii dintre frățiile voastre. Dar a rămas crezând Cuvântul lui Dumnezeu. A avut această busolă înaintea ochilor săi tot timpul. Și vă aduceți aminte prin ce stări grele a trecut copilul acesta, încă de când era tânăr. Dar a fost curat la suflet și curat la trup. Și și-a păstrat această curăție ca pe lumina ochilor. A ținut la ea ca la Însuși Dumnezeu. Și ați auzit cum femeia aceea nelegiuită l-a îndemnat la păcat. [Dar el a zis]: „Cum să păcătuiesc eu împotriva Domnului Dumnezeului meu?”. Deci el știa că trupul lui nu mai este al lui. El știa că este al lui Dumnezeu; este un mădular al lui Hristos. (...) Și a căutat și s-a ferit cu toată tăria, să nu păcătuiască împotriva Domnului Dumnezeului nostru.
Vă găsiți la un început de viață duhovnicească, fraților. Ne legăm acum, în primul rând, de viața duhovnicească. Și frățiilor voastre, în primul rând, vi se cere să vă puneți întrebarea: „Unde clădesc de astăzi înainte? Domnul mi-a făcut și mie parte de o chemare sfântă. El m-a chemat în această familie binecuvântată, ca să zidesc și eu o casă duhovnicească”. În primul rând trebuie să fiți cu luare aminte la clădirea pe care vreți s-o faceți. De astăzi înainte, să clădiți pe stâncă, pe Hristos.
Ați auzit și aseară, cei care ați fost la adunare, cum s-au arătat din capul locului învățăturile minunate ale Apostolului Pavel: „N-am vrut să știu între voi nimic altceva, decât pe Iisus Hristos și pe El răstignit”. Aceasta este temelia pe care noi trebuie să clădim. Dacă vom căuta să clădim pe această temelie, pe Hristos, atunci toate treburile vor merge bine. Dumnezeu va fi cu noi și ne va binecuvânta în toate treburile noastre, în toate realizările noastre și în toate dorințele noastre, așa cum avem pilde minunate, în Sfânta Scriptură, de oameni credincioși care au fost binecuvântați tot timpul, pentru că au umblat pe calea lui Dumnezeu.
La începutul acesta de clădire duhovnicească, e un mare har pentru frățiile voastre, dragilor tineri. Când unii dintre noi ne-am întors la Dumnezeu, cam la vârsta voastră, Lucrarea era într-o stare mai copilărească. Era în creștere. Era acum patruzeci de ani, când Lucrarea aceasta era la începutul activității ei și încă nu se cunoștea bine linia pe care trebuia să meargă această Lucrare. Și, cum s-a amintit aseară lucrul acesta, atunci l-am avut pe vasul acela pe care Dumnezeu l-a ales, pe Părintele Iosif, care s-a trudit, cu prețul vieții sale, pentru ca să ne arate calea pe care trebuie să mergem. Atunci nu se țineau adunări de felul acesta, cu tineretul, în care cei mai în vârstă să se ocupe de creșterea duhovnicească a celor tineri. Atunci luam parte cu toții la aceleași învățături greoaie pe care frații mai bătrâni le [spuneau] în adunările lor. De multe ori (...), pentru că și frații erau de curând veniți la credință, nu-și dădeau seama [că trebuie să vorbească la nivelul tuturor], ca să le poată veni în ajutor și copiilor din adunare, și tinerilor, să fie învățături intercalate, ca să fie ziditoare pentru întreaga adunare.
Or, astăzi e un mare har pentru noi și îndeosebi pentru frățiile voastre, pentru că sunteți înconjurați de frați mai bătrâni, frați care vă pot veni în ajutor, frați care vă pot spune, din propria lor experiență, despre greutățile pe care le veți întâmpina de astăzi înainte, dacă nu vă lăsați călăuziți de Cuvântul lui Dumnezeu. Și despre binecuvântările de care veți avea parte, dacă vă lăsați călăuziți de Cuvântul lui Dumnezeu. Noi trebuie - și frățiile voastre trebuie să vă clădiți această clădire duhovnicească în fiecare zi când luați parte la adunare. În fiecare zi pe care o aveți, puneți câte o cărămidă la această clădire duhovnicească, prin gândurile curate pe care trebuie să le aveți, prin faptele curate pe care trebuie să le aveți, prin toate însușirile curate pe care trebuie să le aveți față de Dumnezeu și față de această familie duhovnicească în care Dumnezeu v-a adus și pe frățiile voastre prin alegerea pe care a făcut-o El în chip așa de minunat.
Sunteți unii - cred că nu greșesc - care aveți părinți necredincioși. Dar vă spunem că e un mare har pentru copiii pe care Dumnezeu i-a chemat la El fără să aibă părinți credincioși care să-i poată îndruma pe această cale a lui Dumnezeu. Sunteți unii care aveți un har deosebit că aveți părinți credincioși și vă pot îndruma cu mai multă ușurință și puteți vedea, prin pilda vieții lor, în viața de fiecare zi, felul de gândire, felul de purtare și felul de trăire în această binecuvântată familie a lui Dumnezeu.
Unii poate ați împrumutat unele lucruri sau v-ați însușit unele lucruri din societatea în care ați trăit până acum: de la școală sau de la serviciul unde ați fost, după firea pământească, care-i foarte avidă după lume. Firea pământească e atât de înșelătoare pentru noi! Poate ați împrumutat unele lucruri, unele cuvinte nepotrivite, din lume. Ați împrumutat unele gesturi nepotrivite, care sunt în lume. E adevărat, e normal că ne găsim cu toții într-o lume străină de Dumnezeu. Acum, din când în când, aveți parte de harul acesta mare, ca să participați la adunări în care cineva se ocupă de frățiile voastre. Cineva vă poartă mereu pe brațe de rugăciune și se roagă lui Dumnezeu pentru tineretul din această Lucrare. Cât de mult m-am bucurat - nu o dată în toate adunările noastre unde frații care se roagă pentru Lucrare nu uită niciodată tineretul Lucrării. Nu uită niciodată aceste vlăstare tinere pe care Dumnezeu le-a adus în Lucrare. Pentru că prin felul de chemare în care Dumnezeu v-a chemat, aveți o slujbă deosebită, fraților, îndeosebi unii care, ca mâine, veți fi purtătorii steagului Lucrării mai departe. Cei bătrâni, ca mine, vor cădea pe frontul acesta de bătălie. Însă frățiile voastre veți duce mai departe această Lucrare în care Dumnezeu v-a chemat poate cu un ceas mai devreme.
Însușiți-vă toate învățăturile curate și sfinte, ca să puteți avea un cuget curat și o credință neprefăcută și să puteți duce mai departe această Lucrare pe care Dumnezeu a pornit-o în țara noastră, fără să dați greș în îndemnurile, în învățăturile și în felul de purtare pe care-l [aveți] în mijlocul oamenilor care-L cunosc sau care nu-L cunosc pe Dumnezeu.
În primul rând, fraților, aș vrea să vă amintesc de un lucru: de atitudinea noastră în adunare, atât a bărbaților, cât și a femeilor; atât a tinerilor feciori, cât și a fetelor, pentru ca să putem asculta nestingheriți Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru binele nostru și pentru fericirea noastră. (...)
Pentru că, fraților, purtăm fire pământească. O fire care încă nu-i răstignită. O fire pământească ce se aprinde foarte repede. De aceea, pentru binele nostru este, să ne păstrăm o poziție sănătoasă îndeosebi în adunare. Ca să nu-L împiedicăm nici pe Duhul Sfânt să lucreze, să nu împiedicăm nici pe frați, ca să poată lucra și, pe urmă, să fie ziditoare adunarea noastră. De aceea, s-a luat hotărârea încă de la început: în adunările noastre, când stăm în fața Domnului și a Cuvântului lui Dumnezeu, e bine ca într-o parte să fie tinerii, într-o parte tinerele. Nicidecum față către față. Ci toată lumea să fie cu privirile înainte. Și așa să fie, pe viitor, casele unde vă adunați. Bărbații de-o parte, femeile de alta, cu privirile toți înainte. Nicidecum privire către privire. E pentru binele nostru. Și o să vă convingeți [de aceasta] unii mai târziu, care nu v-ați convins până acuma. Pentru că purtăm, cum am spus, o fire care nu-i răstignită. Și chiar dacă-i răstignită... spunea Părintele Iosif: „Firea pământească caută mereu să se pogoare de pe cruce”.
M-am găsit într-un an în Moldova, la o adunare. Și acolo, nu exagerez, erau aproape o sută de tineri. Am mai spus o dată ceea ce mi-a plăcut nespus de mult. Mi-a rămas inima la tineretul acesta. Atâta timp cât s-a vorbit, n-am văzut o privire ridicată peste adunare. Nici [pe cineva care] să privească în dreapta sau în stânga. Toți priveau în jos; pentru că se găseau în fața lui Dumnezeu. Erau conștienți că sunt în fața lui Dumnezeu. Nu aveau priviri îndreptate unii către alții, ci toți [erau] parcă cu gândul și cu toată ființa concentrate asupra cuvântului lui Dumnezeu. Am admirat tineretul acesta și am binecuvântat pe Dumnezeu că în Lucrare se pot găsi astfel de adunări în care se poate lucra cu atâta curăție de inimă, pentru slava și preamărirea lui Dumnezeu.
Un alt punct de vedere, fraților dragi, tineri, [cu privire la] frățiile voastre: nu e potrivit... nu e potrivit (...) să meargă tinerii singuri la adunări. Acestea sunt sfaturi (nu e evanghelizare) pe care am crezut de cuviință să vi le spun. Nu e potrivit să meargă tinerii singuri la adunare, îndeosebi feciori și fete. Luați totdeauna un frate mai bătrân cu frățiile voastre. [În primul rând], se poticnesc alți oameni, care vă văd, și, pe de altă parte, e în primejdie curăția voastră. Întotdeauna luați câte un frate mai bătrân cu frățiile voastre. Așa este normal, așa se lucra de la început. Pentru că trăim într-o lume foarte ispititoare. Și, am spus, purtăm un trup care este cel mai mare vrăjmaș al mântuirii noastre. [El] mereu caută să aprindă firea pământească în noi.
Cred că aceste sfaturi pe care vi le dăm nu jignesc - Domnul știe, din toată inima spunem - n-am dori să jignească pe nimeni. E pentru binele frățiilor voastre și pentru binele Lucrării. Luați un frate mai în vârstă, luați o soră mai în vârstă cu frățiile voastre. Căci nu e potrivit să mergeți nici cu trenul singuri. Nu e potrivit! Eu vă spun din propria mea experiență (am mai spus-o undeva): când eram tânăr - încă nu eram căsătorit, atunci discutam și eu cu soția mea - m-am dus [cu ea] de la noi, de la Batiz, până la Nădăștia de Jos la o adunare. Ea nu putea pleca la timp; nu erau trenuri, ca astăzi, și curse, ca să poți merge cu cursa. Simțindu-ne stăpâni pe noi, totuși ne-am dus pe jos la adunare. Și [când] am ajuns, adunarea era începută și se înnoptase deja. Până acolo la adunare nu ne-am dat seama de greșeala pe care am făcut-o. Când am apărut în adunare (se ținea în școală), când am deschis ușa și am intrat pe ușă, toate privirile s-au ațintit spre mine și spre [viitoarea mea] soție. Fraților dragi, am primit așa o mustrare de conștiință... și am spus: „Niciodată lucrul acesta nu-l mai fac: să vin singur, mai ales noaptea, pe jos (...) să intru cu o fată în adunare”. A fost o mustrare de conștiință atât de mare pentru mine, încât n-am mai făcut lucrul acesta.
Deci, uitați-vă: ca să nu-i poticnim pe alții, să nu ne poticnim pe noi, să nu-L jignim pe Duhul Sfânt prin felul nostru de purtare, e bine să avem o purtare corectă, așa cum ne învață pe noi Cuvântul lui Dumnezeu.
Ați auzit despre Iosif ce credincios [a fost], ce purtare curată a avut el. Când femeia aceea în care firea pământească lupta cu atâta putere a căutat să-l abată de pe calea lui Dumnezeu, omul acesta atât de mult a ținut la curăția trupească și sufletească, încât a preferat să stea în închisoare. Și, când Potifar l-a tras la răspundere pentru ce a făcut, el nu s-a dezvinovățit. El a crezut, știa, avea deplină încredere că Dumnezeu va limpezi lucrurile. El n-a vrut să fie un tulburător și un spărgător de case. Că dacă el s-ar fi justificat după curăția lui pe care i-o știa și Potifar - care știa că este un om așa de corect în toate -, dacă i-ar fi strigat lui Potifar: „Nu, Potifar, nu eu sunt de vină! Ea e de vină, că uite ce a făcut!” făcea rău acestei familii. Dar a lăsat în grija lui Dumnezeu să se limpezească lucrurile. A luat mai bine vina asupra lui, deși se știa curat la suflet și la trup. A ales mai bine să stea în închisoare ani de zile, pentru această curăție duhovnicească. Însă auziți ce spune Cuvântul: „Dumnezeu era cu el!” Și pentru că Dumnezeu era cu el, ați văzut ce mare binecuvântare i-a dat Dumnezeu acestui Iosif. Că a fost izbăvit din temniță, arătându-i-se nevinovăția (...); și el a fost acela care a izbăvit din moarte și pieire pe poporul lui Israel. Când a venit foametea mare asupra casei tatălui său, cine le-a salvat viața, decât el, care a fost trimis - așa cum le spunea el fraților săi: „Nu voi m-ați trimis aici. Dumnezeu m-a trimis pe mine aici, să fiu vândut în această țară, pentru ca să vă salvez viața”. Cu omul credincios, curat trupește și sufletește, Dumnezeu e pururea. El niciodată nu va avea pagube nici trupești, nici duhovnicești. El totdeauna va avea biruințe. Totdeauna va avea înaintări și creșteri duhovnicești, pentru că se poartă într-o stare de curăție duhovnicească în fața lui Dumnezeu.
Fraților dragi tineri, să nu vi se pară că sunteți stăpâni pe lumea aceasta. „Marea” aceasta, viața aceasta e așa de înșelătoare... Sunt atâtea ispite înșelătoare care vă pot împiedica la tot pasul. Vă amintiți de istorioara pe care am spus-o odată unora și pe care vreau s-o amintesc și de data aceasta, despre o familie de pescari care locuia la malul unei ape. Ei își câștigau existența din pescuit. Tatăl, fiind un vestit pescar, în fiecare zi, cu luntrea, se depărta în larg, unde pescuia și câștiga hrană pentru el și pentru familie. Copilul său, care începuse deja să crească, a îndrăgit și el această meserie a tatălui și, din când în când, se urca în luntre și se depărta și el de casă, în larg, nu doar ca să pescuiască, ci așa... ca un tânăr căruia îi plăceau aventurile. Tatăl mereu îl făcea atent: „Dragă copile, nu te prea depărta de casă. Nu te prea depărta de țărm, că pe apă sunt vârtejuri primejdioase care, la un moment dat, pot să te nenorocească”. Dar copilul n-a ascultat. Se credea stăpân pe cârmă. Se credea stăpân pe această luntre. Credea că poate să se avânte mai departe, în larg. Dar întruna din zile s-a făcut un vârtej mare. Tatăl, deși era la țărm și mama lui plângea și-l chema mereu să se întoarcă, el, crezându-se stăpân, a mers tot mai departe. În fața lui s-a format un vârtej care, la un moment dat, a început să întoarcă luntrea. A întors-o de trei ori roată, a ridicat-o într-un capăt și luntrea s-a pierdut în valuri, nemaiieșind la suprafață, pierind așa și tânărul. Câtă durere au avut părinții, vă puteți închipui. Că spune istorioara că ei au închis geamul dinspre mare, pentru ca niciodată să nu mai vadă marea în care s-a pierdut copilul lor, care n-a rămas în ascultare de ei.
Și trupește, dar și duhovnicește, sfaturile bune și înțelepte e bine totdeauna să vi le însușiți. Mai ales din partea acelora care au experiență. Noi vă putem spune că au fost atâția tineri... Era în anul 1936 când s-a făcut primul Congres al tineretului pe țară. Erau parcă cei mai mulți tineri pe care i-a avut Lucrarea de atunci și până astăzi. Erau aproape două mii de tineri. S-a făcut un congres la Alba Iulia (mai avem unele fotografii și astăzi). Parcă vuia Alba Iulia de avântul tineresc al Lucrării lui Dumnezeu. Aveam și minunata [fanfară] de la Săsciori, tot din tineret formată. Am cutreierat străzile Alba Iuliei și acolo, în catedrală, în cetate, s-a ținut o preafrumoasă adunare, cu scop de zidire a tineretului. Astăzi, dacă privim duhovnicește la cei două mii de tineri, fraților dragi, [vedem cum] unii, care nu și-au însușit și n-au rămas călăuziți de Cuvântul lui Dumnezeu, au pierit. Astăzi nu se mai pomenește numele lor și astăzi, dacă ne uităm, îi găsim trăind în lume, în felul lumii...
Însă ne bucurăm din toată inima când ne aducem aminte de dragii frați tineri care au rămas credincioși Domnului. Astăzi, [unii dintre] cei care au fost atunci la acel congres, [acum] aproape cincizeci de ani, sunt podoabe, sunt frumuseți deosebite în satele sau în orașele în care astăzi lucrează pe terenul Evangheliei. Vă amintiți și frățiile voastre de unii, între care sunt și înaintașii aceștia trupești ai noștri, și cei duhovnicești, cum este fratele Traian (...), care erau tineri și ei și făceau parte dintre cei două mii de atunci. (...) [Cei] care au rămas credincioși și statornici au înaintat duhovnicește și sunt o binecuvântare pentru Lucrarea aceasta prin purtarea duhovnicească și prin sfaturile pe care pot să le dea și celor din jurul lor.
Timpul trece, fraților, și noi zburăm. De aceea e bine să rămânem statornici lângă Cuvântul lui Dumnezeu. E bine, așa cum arată Apostolul Pavel în Evrei 13: „Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu. Uitați-vă cu băgare de seamă la sfârșitul felului lor de viețuire și urmați-le credința”. Priviți duhovnicește în urmă și veți vedea, ascultându-i pe cei care pot să vă dea îndemnuri și sfaturi minunate, prin câte stări și primejdioase, și binecuvântate a trecut această Lucrare. Nu uitați: noi suntem într-o bătălie duhovnicească. Suntem înconjurați de vrăjmași din toate părțile. Însă cei care au rămas cu Hristos și cu Hristos în Dumnezeu au trecut prin mari biruințe. Astăzi - ca întotdeauna - am avut posibilități și am avut ocazia să vedem frați sângerând mergând pe calea lui Dumnezeu. Am văzut frați zdrobiți de către cei necredincioși, de către ispite, dar care s-au dus mereu înainte, așa cum spunea unul dintre înaintașii noștri, părintele Vasile Ouatu din București, (el a murit la vârsta de 32 de ani), scriindu-i Părintelui Iosif: „Părinte Iosif, să vorbesc nu mai pot; să citesc nu mai pot; dar pot să mă rog. Mă rog în genunchi pentru această Lucrare binecuvântată”.
Fraților dragi, atâtea jertfe s-au depus pentru această Lucrare! Datorită acestor jertfe, Dumnezeu a trecut Lucrarea Sa cu bine prin aceste încercări și ne-a dat posibilitățile acestea, ca minuni ale lui Dumnezeu, ca să putem vedea [ceea ce] vedem noi astăzi și să ne putem bucura așa cum ne bucurăm astăzi. Sunt stăruitoare rugăciuni care se înalță către Dumnezeu; sunt frați plini de dorul și de dorința de a ne putea bucura de Cuvântul lui Dumnezeu (...); sunt atâția care se jertfesc pe altarul rugăciunii pentru această binecuvântată Lucrare, care trece prin mari biruințe! Unii simt greul sau, cum spunea fratele Traian într-o poezie: „Lacrimile și durerile unora sunt bucuriile altora”. Sunt unii care simt numai bucuriile Lucrării, dar greul și gemetele, ocările și suferințele le poartă alții din greu, așa ca într-o familie unde tata și mama suferă și rabdă, și luptă cu toate greutățile, în timp ce copiii nevinovați se bucură în jurul mesei, încât viața li se pare plină de fericire. Așa este și în Lucrarea aceasta, fraților. Atunci când nouă ni se pare că lucrul merge mai bine, e datorită jertfelor și lacrimilor unora pe care ei le depun înaintea Domnului, înaintea scaunului Său de har. De [aceea] avem aceste biruințe mari în timpurile de astăzi. Când Dumnezeu pretutindeni trezește suflete, e datorită lacrimilor și suferințelor [aduse înaintea] lui Dumnezeu [de către cei] care se roagă pentru această binecuvântată Lucrare. Sunt lacrimile fierbinți ce se varsă și strigătele către Dumnezeu pentru ca El să mai îngăduie vremuri de har pentru trezirea sufletelor care încă nu-L cunosc pe Dumnezeu.
Această slujbă, iubiților, apasă, ca mâine, pe umerii frățiilor voastre. Astăzi vă bucurați de o întâlnire; astăzi vă bucurați de o cântare; azi vă bucurați de o propovăduire sau de un îndemn frumos. Însă, ca mâine, va ajunge să apese pe umerii unora [dintre voi] aceste greutăți. Întăriți-vă puterile. Așa cum le spunea o rândunică puișorilor ei. Ea își făcuse cuib sub streașina unei case și, hrănindu-i mereu, când puișorilor au început să le crească aripile, mama lor le spunea: „Dragi copilași, dragii mei puișori, mâncați și întăriți-vă. Să vă întăriți aripioarele voastre. Întăriți-vă trupurile voastre. Căci, ca mâine, noi va trebui să pornim pe o cale lungă, lungă. Și ne trebuie sănătate deplină ca să putem ajunge în țara spre care mergem”.
Dar în cuibușorul acesta era un puișor care nu avea putere. Aripile nu i s-au întărit și nu putea să zboare. Cât s-a trudit biata rândunică să-și ajute puiul să i se întărească aripile, dar n-a putut. Însă, după toate sfaturile mamei, a venit o toamnă răcoroasă, în care trebuia să-și pregătească puișorii să plece spre alte țări. Cu câtă durere s-a despărțit mama de acest puișor... Când, cu toți ceilalți puișori, ea și-a luat zborul spre alte țări, el striga în urmă: „Mamă!... Fraților!... Nu mă lăsați! Luați-mă cu voi... Nu mă lăsați aici Dar ce putea să facă biata mamă și ce puteau să facă bieții frățiori pentru el? Ei și-au luat zborul, iar puișorul acesta a rămas și a murit de frig mai târziu.
Așa este și duhovnicește, cu noi, fraților iubiți. Căutați să vă întăriți aripile. Căutați să vă întăriți credința, căutați să vă întăriți nădejdea. Întăriți-vă privirile și întăriți-vă puterile duhovnicești, căci, ca mâine, poate va trebui să facem și noi o cale lungă sau va trebui ca povara aceasta să apese pe umerii frățiilor voastre. Fiți bărbați tari! Uitați-vă că, între mulți bărbați credincioși pe care i-au ales Sfinții Apostoli [spre a] organiza Biserica Domnului, au fost aleși și un număr de tineri care au fost sănătoși în credință, între care erau Timotei și Tit. Erau niște tineri plini de înțelepciune și de Duhul Sfânt. Vorbeau cu putere, fiind tari în Scripturi, aveau o credință sănătoasă și o nădejde sănătoasă. Și au fost învredniciți să fie puși episcopi, ca ei, la rândul lor, să organizeze Biserica Domnului mai departe, ca să facă prezbiteri și diaconi în Biserica lui Dumnezeu.
Întăriți-vă - zic din nou - puterile duhovnicești. Nu vă luați după lume, nici după lucrurile din ea. Zice Sfântul Apostol: „Să nu iubiți lumea, nici lucrurile din ea. Căci dacă iubește cineva lumea și lucrurile din ea, dragostea Tatălui nu este în el”.
Și acum, spre încheiere, un îndemn parcă v-aș da celor mai în vârstă, pe care, pe unii, poate îi frământă problema căsătoriei. Dragilor tineri! Aceasta e o problemă care nu depinde de frățiile voastre, dacă vreți să înțelegeți Cuvântul lui Dumnezeu. E o problemă [și o] grijă care apasă asupra lui Dumnezeu. Vă dau iar, din propria mea experiență, un exemplu. Credeți-mă că vă spun din toată inima. Când eram tânăr ca și voi, de multe ori ispititorul venea cu astfel de șoapte. Însă m-am rugat mult și am stăruit mult în fața Domnului ca gândul acesta să nu mă robească niciodată. Să fiu liber de gândul acesta. Să pot propovădui în adunare, să mă pot bucura în adunare și să nu mă robească gândul și grija aceasta. Și Dumnezeu, Căruia I-am încredințat viața și inima, mi-a purtat de grijă în privința aceasta. M-am călăuzit mereu de Cuvântul lui Dumnezeu care ne arată: „Aruncă-ți povara asupra Domnului și El va purta grijă de tine”.
Dragilor tineri! Frățiile voastre trebuie să înțelegeți - și știți cuvântul acesta - că în Psalmul 139 spune psalmistul David că, înainte de a fi zămisliți în pântecele mamei, în Cartea Domnului era scris totul despre noi. Acolo e scris și soțul sau soția pe care trebuie să o aveți. Acolo sunt scriși copiii pe care trebuie să îi aveți. Acolo sunt scrise toate zilele pe care trebuie să le petreceți. Doar cu excepția că, omul care nu se lasă călăuzit de Cuvântul lui Dumnezeu poate schimba - cum am amintit în repetate rânduri - hotărârea lui Dumnezeu. Deci, dacă Dumnezeu ți-a hotărât înainte de veșnicii soțul pe care trebuie să-l ai, de ce te frămânți atât? Lasă totul în grija lui Dumnezeu, căci, să știi: pe soțul tău ți-l va aduce Dumnezeu de la marginea țării, pe cel care este al tău. Dar grija aceasta n-o purta. Pe soția ta, fratele meu, ți-o va aduce Dumnezeu de la marginea țării. Însă încrede-te în Dumnezeu, fii cu inimă curată înaintea lui Dumnezeu și lasă că, la vremea potrivită, ca prin minune, Dumnezeu te va ajuta să poți face pasul acesta curat. Noi avem frați și surori care, unii din Moldova, și-au luat femei de-aci. [Alții], (...) de prin Nordul Ardealului. Eu am venit din alt județ aici; Dumnezeu m-a trimis la vremea hotărâtă și potrivită, pentru că m-am lăsat în grija Domnului. Și vă spun adevărul din inimă: atâta încredere am avut în Dumnezeu, că chiar în ziua când trebuia să fac pasul acesta al căsătoriei, să ne cununăm la biserică, m-am pus în fața Domnului și am spus: „Doamne, încă nu-i târziu nici astăzi; dacă nu e de la Tine pasul acesta pe care vreau să-l fac, zădărnicește-l astăzi, Doamne, ca să nu regret, să nu plâng mai târziu pentru un pas greșit. Știu că totul depinde de Tine... zădărnicește planul acesta chiar astăzi...”. Însă aceasta a fost hotărârea Domnului. Am avut deplină încredere și nu voi regreta niciodată. Și voi îndemna pe fiecare, fraților: Dumnezeu v-a rânduit soțul pe care să-l aveți. Dumnezeu v-a rânduit soția și copiii pe care trebuie să-i aveți. Aveți încredere în Dumnezeu: sunt un dar de la Dumnezeu. În Proverbe se spune că o avere se moștenește de la părinți, dar o femeie credincioasă e un dar de la Dumnezeu. Deci Dumnezeu v-a pregătit darul acesta. Dacă rămâneți credincioși, vi-l va da. Dacă nu veți rămâne credincioși, atunci veți face de capul vostru. Vă veți alege voi o femeie sau un bărbat frumos sau cu situație, sau... mai știu eu cum. Însă să știți: dacă nu rămâneți sub hotărârea lui Dumnezeu, veți regreta mult, mult de tot.
Voiam să vă spun aseară despre un caz asemănător, dar mă gândeam să nu jignesc pe cineva. Era o tânără, pe timpul când eram și eu tânăr în Lucrare. Și venise în sat la ei vreo trei tineri ca s-o ceară în căsătorie. Ba încă vrăjmașul cu atâta viclenie a pornit în adunare, că și-au cumpărat fiecare Biblie, carte de cântări și veneau la adunare. Se rugau și ei în adunare; citeau și ei în adunare. Și eu priveam duhovnicește la aceștia, netulburat la inimă. Și mă întreabă sora: „Ce zici, frate? Uite, vin tinerii aceștia la adunare; și m-au cerut în căsătorie. Ce să fac?” Și i-am spus: „Soră, eu nu văd că tinerii aceștia vin pentru Domnul la adunare. Aceștia vin pentru tine. Roagă-te Domnului să nu te lase. Să scapi din cursele vrăjmașului.”
S-a luptat ea cum s-a luptat, dar, nefiind ajutorată cum trebuia, a făcut [alegerea] pe care a crezut-o ea, trecând peste toate îndemnurile fraților. Și l-a ales pe unul dintre cei trei cu care s-a căsătorit. Nu știu dacă ați observat aseară: îi curgeau lacrimi amare din ochi. Plângea în camera cealaltă. Ori de câte ori aude Cuvântul lui Dumnezeu, își aduce aminte de sfaturile pe care le-a primit și nu le-a urmat. Bărbatul ei, după ce s-au luat în căsătorie, și-a urmat drumul lui mai departe, plin de răutate și de necredință. Astăzi, pe mama ei, căreia el îi este ginere, mereu o pune la suferințe grele: o bate și o socotește ca pe un lucru nefolositor casei. Și, mai mult: li s-a născut un copil surdo-mut. Li s-a mai născut unul, mi se pare, fără degete la mâini. Și o încercare grea a lovit-o pe tânăra noastră pentru că n-a ascultat Cuvântul lui Dumnezeu. De câte ori o întâlnesc, plânge. Și va plânge toată viața pentru neascultarea pe care a făcut-o, în ce privea Cuvântul lui Dumnezeu.
Un caz asemănător am avut aproape de noi, în părțile celelalte. Iarăși, pe o tânără plină de dragoste pentru Cuvântul lui Dumnezeu, plină de bucurie în adunările noastre, a cerut-o un necredincios în căsătorie. Dar ea a făcut cu totul altceva: ea n-a mai întrebat pe nimeni. N-a întrebat nici pe frați, nici pe surori și când am aflat gestul pe care-l face, căuta să se [îndreptățească]: „Că doar nu-i așa... Că doar...”. Fără să știm noi, s-a căsătorit, promițându-i și el că o va lăsa la adunare, că va putea să meargă să se bucure la câte o adunare. Dar din momentul când s-a căsătorit, el, care e un om extraordinar de gelos, nu-i dă voie... chiar dacă se întâlnește cu cineva pe drum... așa priviri iscoditoare are, atâta e de gelos, într-un mod îngrozitor. Nu mai poate merge la adunare, nu mai poate întâlni pe nimeni, nu se mai poate bucura cu nimeni. Își păstrează credința acuma, dar într-un mod foarte slăbuț. De câte ori o întâlnesc:
- Soră, mai citești?
- Nu mai pot...
- Soră, te mai rogi?
- Nu mai pot să mă rog...
- Soră, ce mai citești?
- Nu mai citesc nimic.
- Dar cum îți petreci timpul?
- Uite-așa, chinuită.
Pe la [alții] nu se duce. La petreceri nu se duce. Dar duce o viață atât de chinuită... Și ori de câte ori o întâlnim, celor care o înțelegem mai bine și am cunoscut-o, își varsă amarul și durerea înaintea fraților. Însă cu ce-o mai poți ajuta astăzi?...
Vedeți, fraților? Un pas necugetat, un gest nepotrivit, un lucru pe care-l faci fără să fii călăuzit de Duhul lui Dumnezeu, să știi că are urmări grave.
Și am putea să vă înșirăm sute din aceștia. Care n-au rămas credincioși Cuvântului lui Dumnezeu, toți au dat greș. Nu se poate să se treacă peste cuvântul în care Domnul spune: „Fără Mine nu puteți face nimic”. Nici unul măcar, dintre cei care au lucrat fără de Dumnezeu și care au avut parte de o chemare sfântă, dar nu s-au lăsat călăuziți de Cuvântul lui Dumnezeu [nu sunt fericiți]. Toți au plâns și vor plânge pentru vecii vecilor lipsurile și greutățile prin care trec pentru că L-au părăsit pe Domnul.
Am dori, fraților și surorilor dragi, să nu ajungeți să fiți o pildă pentru ceilalți, în felul acesta. Am dori să rămâneți credincioși Domnului. Și repet din nou cuvântul pe care l-am spus: în privința aceasta - nici o grijă, nici o îngrijorare. Soțul vostru e pregătit. Cereți-l numai Domnului, la vremea potrivită. Nu cu priviri iscoditoare, nici cu scrisori, nici cu gesturi nepotrivite. Lăsați-le pe toate, că acestea sunt focarul de infecție duhovnicească ce se ivește în viața credincioșilor. Lăsați grija [aceasta în seama] lui Dumnezeu și, la vremea potrivită, când simți că e momentul căsătoriei, spune: „Doamne, e momentul căsătoriei. Te rog, trimite-l pe cel pe care l-ai ales Tu”. Și veți vedea mâna lui Dumnezeu, lucrarea pe care o face Dumnezeu în viața voastră ca și în viața celor care s-au lăsat în grija lui Dumnezeu.
Eu mă opresc aici, fraților, cu îndemnul acesta. Dacă veți urma aceste îndemnuri și sfaturi, va fi bine pentru frățiile voastre. Veți face bucurie adunărilor din care faceți parte. Veți fi o pildă pentru tinerii din localitatea în care vă găsiți. Veți fi o pildă în adunările frățiilor voastre. Veți fi o pildă pentru tinerii care vor veni, ca mâine, la Domnul și care vă vor vedea felul vostru de viață curat. Veți fi o mare bucurie pentru părinții credincioși pe care-i aveți și care se roagă Domnului pururea pentru voi. Ei vă înlesnesc să vă duceți la adunare; vă pregătesc toate drumurile ca să puteți merge. Dar să nu uitați: ei se roagă mereu pentru voi. Ei se roagă poate și acum, când știu că vă găsiți în fața Cuvântului lui Dumnezeu. Poate în momentul acesta se roagă: „Doamne, te rog pentru copilul meu sau pentru fata mea: deschide-i inima, să poată înțelege Cuvântul Tău”. Sunteți purtați mereu pe brațe de rugăciune. Părinții credincioși pururea se roagă pentru copii. Chiar dacă copiii au scăpat pe o pantă necredincioasă, părinții nu pot niciodată să nu se roage Domnului pentru ei și pentru biruința lor.
Dumnezeu să ne binecuvânteze, fraților! Dumnezeu să vă dea putere și frățiilor voastre acolo unde sunteți așezați, în localitățile acelea, să luptați lupta cea sfântă a credinței. Rămâneți călăuziți de Cuvântul lui Dumnezeu și veți trece din biruință în biruință, pentru slava și preamărirea lui Dumnezeu. Amin.