Inima de mamă
Traian Dorz - Scumpele noastre surori
Povestirea fioroasă a unui cântec din Spania poate că ar putea să ne facă să înțelegem din ceea ce înseamnă inima și iubirea de mamă.
O redăm aici, nu pentru mame, ele o știu bine, ci pentru fiicele și fiii lor, care nu o știu decât foarte rar. Și o uită foarte des.
Iată povestea dureroasă a acelui cântec al inimii de mamă:
Odată un fecior era,
iubea pe cine nu-l iubea
- O, fiul meu!- O, mama mea!
El prea nebun ținând la ea,
voia un semn înalt să-i dea
- O, fiul meu! -O, mama mea!
- De vrei să cred - îi zise ea -
dă-mi inima din mama ta
- O, fiul meu! -O, mama mea!
S-o văd adusă-n mâna ta,
ca pe-o cățea ‘naintea mea
- O, fiul meu! -O, mama mea!
... Feciorul cel nebun pleca,
ucide mama și i-o ia...
- O, fiul meu! -O, mama mea!
Cu inima în mâini fugea,
Nebun, către iubita sa...
- O, fiul meu! -O, mama mea!
Dar alergând, se-mpiedica,
și inima în praf cădea
- O, fiul meu! -O, mama mea!
Iar inima din praf grăia:
- Rău te-ai lovit, iubirea mea?
- O, fiul meu! -O, mama mea!...
- Atâta este acest cântec fioros și adânc.
Nu pot să cred că poate fi vreo tânără pe lume cu o inimă atât de crudă și de blestemată încât să ceară iubitului ei o dovadă atât de groaznică: să-i aducă inima mamei lui...
și nu pot să cred nici că ar fi pe lume un tânăr atât de înnebunit după o femeie încât să fie în stare să-i scoată mamei lui inima, ca s-o ducă iubitei sale.
Dar pot să cred că chiar dacă tânăra blestemată ar putea fi în stare să o ceară,
și tânărul blestemat ar putea fi în stare să o dea,
- inima mamei așa ar face: i-ar fi milă de fiul său chiar dacă ar fi un ucigaș.
Pentru că oricât de adânc ar fi să păcătuiască fiica sa, ori fiul său, împotriva dragostei ei, inima de mamă chiar în clipa morții ei, își dă ultima binecuvântare copilului său,
față de care n-a încetat să aibă o nețărmurită iubire și căruia i-a acoperit totul.
I-a răbdat totul,
i-a iertat totul
i-a uitat totul...
Iată, aceasta este inima de mamă.
Am aflat nu demult, prin miile de știri de acest fel pe care le publică ziarele, una care mi-a atins tot așa de dureros și de adânc sufletul, ca și cântecul de mai sus, al inimii de mamă.
Iat-o și pe aceasta:
Un muncitor care mergea într-o zi de dimineață la lucru, a ajuns pe drumul spre gară o bătrână slabă și aproape dezbrăcată, târându-și pașii prin mijlocul străzii.
- Dar unde te duci d-ta atât de dimineață mamă - i-a zis cu milă omul, văzând-o așa de amărâtă și neîmbrăcată, pe frigul dimineții și pe drumul pustiu...
- Mă duc la fetele mele - răspunse plângând sfâșietor măicuța bătrână.
Am patru fete în patru colțuri de țară. Căsătorite. Cu casele lor, pline cu de toate...
Dar ele nu mă primesc nici una să stau la ele...
Fiecare zice să mă țină cealaltă.
Însă eu muncesc și nu vreau să mă țină pe degeaba nici una.
Încă pot să muncesc...
Lor însă le este rușine cu mine și nu mă sufăr nici una să stau în casa lor...
Dar eu le iubesc atât de mult! Nu mai pot de dorul lor.
Când mi-aduc aminte cum le-am născut,
cum le-am îngrijit,
cum le-am crescut, -
mi se rupe inima și nu mai pot,
și trebuie să plec să le văd.
Aici stau în casa unui om străin, care îmi dă cu bunătate mâncare și adăpost. Căci ajut și eu cu ce pot, la cei 76 de ani pe care îi am.
Dar când mă biruie dorul după fetele mele nu mai pot, trebuie să plec...
Una este la București.
Alta la Bacău.
Alta la Craiova...
Și eu merg când la una când la alta.
Ele îmi dau fiecare câte ceva, dar abia de mă primesc în casă, să stau cât de puțin și trebuie să plec...
Iar mie mi se rupe inima după ele...
Ies plângând din casele lor și mă duc...
Mai stau o vreme și mă uit înapoi.
Și apoi mă depărtez plângând de dorul lor.
Și inima mea arde până le văd iarăși...
Uite-așa îmi petrec viața pe drumuri, prin frig, prin înghesuială, prin gări și trenuri, flămândă și împinsă de la una spre alta, nemaiputând de dorul fetelor mele care nu mă sufăr în preajma lor.
Uneori mă împing pe ușă afară de îndată ce mă văd că intru...
Nici nu mă lasă să mă așez bine pe scaunul lor.
Mă întâmpină cu vorbe aspre și mă petrec tot așa...
Trăiesc mai mult din mila altora decât din a lor...
Dar eu nu le pot uita...
Mi se topește inima de dorul lor.
Și trebuie să plec iarăși, măcar să le văd...
Desigur biata mamă are să moară curând de durere, undeva pe drumul către cele patru fete ale ei,
sau la ușa vreuneia din ele.
Iar moartea ei va rămâne pe conștiința lor și vor vedea odată ce veșnic și greu le va roade acest vierme. Și le va arde acest foc.
Iată aurul și pâinea inimii tuturor mamelor.
Și iată gunoiul și fiara inimii unor copii.
Fiică și fiule!
Oricine ai fi tu.
Și orice mare nimică ar fi să ajungi în viața ta, - sau ai ajuns, -
- nu uita cea mai mare poruncă după cinstirea lui Dumnezeu:
Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta
Porunca cinstirii mamei este o poruncă asemenea - și îndată - după cinstirea lui Dumnezeu...
Răsplata ascultării ei este viața lungă și fericită.
Iar pedeapsa călcării ei este cumplită și veșnică.
Pe ochiul care își bate joc de tatăl său și nesocotește ascultarea de mamă, îl vor scobi corbii prin pâraie și îl vor mânca puii de vultur (Prov. 30, 17).
Celui care blestemă pe tatăl său și pe mama sa, i se va stinge lumina în mijlocul întunericului (Prov. 20, 20).
De aceea fiule și fiică, cinstește cu ascultare pe tatăl tău care te-a născut și nu disprețui pe mama ta care a îmbătrânit (Prov. 23, 22).
Este și va fi blestemat orice om și orice femeie care va înjura, va murdări, va înjosi și va scuipa numele sfânt de mamă.
Și tot așa va fi și femeia care își va spurca această chemare sfântă și și-o va acoperi cu nelegiuirea păcatului înaintea lui Dumnezeu și a lumii.
Iar tu, soră aleasă și binecuvântată înaintea lui Dumnezeu, rămâi ceea ce te-a rânduit El, împlinindu-ți chemarea ta cerească de a fi mamă sfântă, tot timpul cât ești pe pământ.
O, cum aș dori să pomenesc aici numele neuitat al atâtor surori și mame scumpe la a căror răbdare și blândețe, evlavie și iubire, am privit de atâtea ori cu sufletul cutremurat.
Mâinile lor care legănau la sân.
Ochii lor umezi de drag...
Graba lor cu care se sculau din somn.
Răbdarea lor cu care legănau toată noaptea sfârșite de oboseala zilei trecute și a zilei viitoare, - m-au făcut de multe ori să spun:
Așa numai Sfânta Maică a lui Hristos a mai putut să facă, crescându-și pe Fiul lui Dumnezeu și Fiul ei.
Și de atâtea ori când văd o soră mamă alăptându-și cu drag copilașul ei scump și frumos,
când o văd rugându-se pentru el, sau cântându-i un dulce cântec de leagăn, - totdeauna îmi aduc aminte și parcă văd Icoana Preasfintei Fecioare-Mamă.
O, dacă toate acestea ar fi într-adevăr așa cum se spune aici!
Preabunul și Iubitorul nostru Tată Ceresc,
care ai putut pune atâta revărsare cerească din iubirea Inimii Tale, într-o inimă de pe pământ,
binecuvântează inima mamei sfinte, cu o binecuvântare atât de mare cât este chemarea pe care i-ai rânduit-o Tu ei.
Dăruiește-i tot atâta putere cât este slăbiciunea pe care trebuie s-o biruie și s-o apere.
Umple-o cu atâta har cât îi trebuie pentru slujba ei și pentru a ființei pe care o leagănă și o veghează.
Și păzește-o în atâta cinste și lumină, cât trebuie să umple toată viața, toate inimile, toate privirile, toate vorbele și toate amintirile tuturor fiilor și fiicelor pământului pentru mama lor sfântă, totdeauna atunci când vor rosti sfântul și dulcele nume de mamă.
Preasfântă Fecioară și Maică, roagă-te pentru mama fiului lui Hristos. Amin.
+
Partea mamei
O mamă săracă muncea din greu să câștige pâinea zilnică a celor patru copii ai săi. Dar oricât de greu muncea ea și oricât de puțin i se ajungea ei, copiii ei nu s-au culcat niciodată flămânzi.
Într-o zi, necâștigând decât foarte puțin, a adus acasă numai o pâinișoară pe care o rupse în patru și o împărți copiilor săi.
- Mamă, ziseră copiii, dar tu ne-ai dat toată pâinea nouă. Ție ce-ți rămâne?
- Voi, răspunse mama.
Și strângându-i la sânul ei, îi sărută cu drag, apoi se culcă mulțumită lângă ei.
Dragostea ține și locul pâinii.
+
Mamele care nu-și cresc copiii în frica de Domnul, sunt mai rele decât cele ce și-i omoară.
+
Patria și mama
Un copil înțelept a fost odată întrebat:
- Unde este patria ta?
- Patria mea este acolo unde este mama mea, - răspunse copilul.
Tot așa și sufletul credincios răspunde:
- Adevărata și veșnica mea Patrie, este Acolo unde este Domnul și Mântuitorul meu Iisus Hristos.