Inima de mamă
Traian Dorz - Scumpele noastre surori
Povestirea fioroasă a unui cântec din Spania poate că ar putea să ne facă să înţelegem din ceea ce înseamnă inima şi iubirea de mamă.
O redăm aici, nu pentru mame, ele o ştiu bine, ci pentru fiicele şi fiii lor, care nu o ştiu decât foarte rar. Şi o uită foarte des.
Iată povestea dureroasă a acelui cântec al inimii de mamă:
Odată un fecior era,
iubea pe cine nu-l iubea
- O, fiul meu!- O, mama mea!
El prea nebun ţinând la ea,
voia un semn înalt să-i dea
- O, fiul meu! -O, mama mea!
- De vrei să cred - îi zise ea -
dă-mi inima din mama ta
- O, fiul meu! -O, mama mea!
S-o văd adusă-n mâna ta,
ca pe-o căţea ‘naintea mea
- O, fiul meu! -O, mama mea!
... Feciorul cel nebun pleca,
ucide mama şi i-o ia...
- O, fiul meu! -O, mama mea!
Cu inima în mâini fugea,
Nebun, către iubita sa...
- O, fiul meu! -O, mama mea!
Dar alergând, se-mpiedica,
şi inima în praf cădea
- O, fiul meu! -O, mama mea!
Iar inima din praf grăia:
- Rău te-ai lovit, iubirea mea?
- O, fiul meu! -O, mama mea!...
- Atâta este acest cântec fioros şi adânc.
Nu pot să cred că poate fi vreo tânără pe lume cu o inimă atât de crudă şi de blestemată încât să ceară iubitului ei o dovadă atât de groaznică: să-i aducă inima mamei lui...
şi nu pot să cred nici că ar fi pe lume un tânăr atât de înnebunit după o femeie încât să fie în stare să-i scoată mamei lui inima, ca s-o ducă iubitei sale.
Dar pot să cred că chiar dacă tânăra blestemată ar putea fi în stare să o ceară,
şi tânărul blestemat ar putea fi în stare să o dea,
- inima mamei aşa ar face: i-ar fi milă de fiul său chiar dacă ar fi un ucigaş.
Pentru că oricât de adânc ar fi să păcătuiască fiica sa, ori fiul său, împotriva dragostei ei, inima de mamă chiar în clipa morţii ei, îşi dă ultima binecuvântare copilului său,
faţă de care n-a încetat să aibă o neţărmurită iubire şi căruia i-a acoperit totul.
I-a răbdat totul,
i-a iertat totul
i-a uitat totul...
Iată, aceasta este inima de mamă.
Am aflat nu demult, prin miile de ştiri de acest fel pe care le publică ziarele, una care mi-a atins tot aşa de dureros şi de adânc sufletul, ca şi cântecul de mai sus, al inimii de mamă.
Iat-o şi pe aceasta:
Un muncitor care mergea într-o zi de dimineaţă la lucru, a ajuns pe drumul spre gară o bătrână slabă şi aproape dezbrăcată, târându-şi paşii prin mijlocul străzii.
- Dar unde te duci d-ta atât de dimineaţă mamă - i-a zis cu milă omul, văzând-o aşa de amărâtă şi neîmbrăcată, pe frigul dimineţii şi pe drumul pustiu...
- Mă duc la fetele mele - răspunse plângând sfâşietor măicuţa bătrână.
Am patru fete în patru colţuri de ţară. Căsătorite. Cu casele lor, pline cu de toate...
Dar ele nu mă primesc nici una să stau la ele...
Fiecare zice să mă ţină cealaltă.
Însă eu muncesc şi nu vreau să mă ţină pe degeaba nici una.
Încă pot să muncesc...
Lor însă le este ruşine cu mine şi nu mă sufăr nici una să stau în casa lor...
Dar eu le iubesc atât de mult! Nu mai pot de dorul lor.
Când mi-aduc aminte cum le-am născut,
cum le-am îngrijit,
cum le-am crescut, -
mi se rupe inima şi nu mai pot,
şi trebuie să plec să le văd.
Aici stau în casa unui om străin, care îmi dă cu bunătate mâncare şi adăpost. Căci ajut şi eu cu ce pot, la cei 76 de ani pe care îi am.
Dar când mă biruie dorul după fetele mele nu mai pot, trebuie să plec...
Una este la Bucureşti.
Alta la Bacău.
Alta la Craiova...
Şi eu merg când la una când la alta.
Ele îmi dau fiecare câte ceva, dar abia de mă primesc în casă, să stau cât de puţin şi trebuie să plec...
Iar mie mi se rupe inima după ele...
Ies plângând din casele lor şi mă duc...
Mai stau o vreme şi mă uit înapoi.
Şi apoi mă depărtez plângând de dorul lor.
Şi inima mea arde până le văd iarăşi...
Uite-aşa îmi petrec viaţa pe drumuri, prin frig, prin înghesuială, prin gări şi trenuri, flămândă şi împinsă de la una spre alta, nemaiputând de dorul fetelor mele care nu mă sufăr în preajma lor.
Uneori mă împing pe uşă afară de îndată ce mă văd că intru...
Nici nu mă lasă să mă aşez bine pe scaunul lor.
Mă întâmpină cu vorbe aspre şi mă petrec tot aşa...
Trăiesc mai mult din mila altora decât din a lor...
Dar eu nu le pot uita...
Mi se topeşte inima de dorul lor.
Şi trebuie să plec iarăşi, măcar să le văd...
Desigur biata mamă are să moară curând de durere, undeva pe drumul către cele patru fete ale ei,
sau la uşa vreuneia din ele.
Iar moartea ei va rămâne pe conştiinţa lor şi vor vedea odată ce veşnic şi greu le va roade acest vierme. Şi le va arde acest foc.
Iată aurul şi pâinea inimii tuturor mamelor.
Şi iată gunoiul şi fiara inimii unor copii.
Fiică şi fiule!
Oricine ai fi tu.
Şi orice mare nimică ar fi să ajungi în viaţa ta, - sau ai ajuns, -
- nu uita cea mai mare poruncă după cinstirea lui Dumnezeu:
Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta
Porunca cinstirii mamei este o poruncă asemenea - şi îndată - după cinstirea lui Dumnezeu...
Răsplata ascultării ei este viaţa lungă şi fericită.
Iar pedeapsa călcării ei este cumplită şi veşnică.
Pe ochiul care îşi bate joc de tatăl său şi nesocoteşte ascultarea de mamă, îl vor scobi corbii prin pâraie şi îl vor mânca puii de vultur (Prov. 30, 17).
Celui care blestemă pe tatăl său şi pe mama sa, i se va stinge lumina în mijlocul întunericului (Prov. 20, 20).
De aceea fiule şi fiică, cinsteşte cu ascultare pe tatăl tău care te-a născut şi nu dispreţui pe mama ta care a îmbătrânit (Prov. 23, 22).
Este şi va fi blestemat orice om şi orice femeie care va înjura, va murdări, va înjosi şi va scuipa numele sfânt de mamă.
Şi tot aşa va fi şi femeia care îşi va spurca această chemare sfântă şi şi-o va acoperi cu nelegiuirea păcatului înaintea lui Dumnezeu şi a lumii.
Iar tu, soră aleasă şi binecuvântată înaintea lui Dumnezeu, rămâi ceea ce te-a rânduit El, împlinindu-ţi chemarea ta cerească de a fi mamă sfântă, tot timpul cât eşti pe pământ.
O, cum aş dori să pomenesc aici numele neuitat al atâtor surori şi mame scumpe la a căror răbdare şi blândeţe, evlavie şi iubire, am privit de atâtea ori cu sufletul cutremurat.
Mâinile lor care legănau la sân.
Ochii lor umezi de drag...
Graba lor cu care se sculau din somn.
Răbdarea lor cu care legănau toată noaptea sfârşite de oboseala zilei trecute şi a zilei viitoare, - m-au făcut de multe ori să spun:
Aşa numai Sfânta Maică a lui Hristos a mai putut să facă, crescându-şi pe Fiul lui Dumnezeu şi Fiul ei.
Şi de atâtea ori când văd o soră mamă alăptându-şi cu drag copilaşul ei scump şi frumos,
când o văd rugându-se pentru el, sau cântându-i un dulce cântec de leagăn, - totdeauna îmi aduc aminte şi parcă văd Icoana Preasfintei Fecioare-Mamă.
O, dacă toate acestea ar fi într-adevăr aşa cum se spune aici!
Preabunul şi Iubitorul nostru Tată Ceresc,
care ai putut pune atâta revărsare cerească din iubirea Inimii Tale, într-o inimă de pe pământ,
binecuvântează inima mamei sfinte, cu o binecuvântare atât de mare cât este chemarea pe care i-ai rânduit-o Tu ei.
Dăruieşte-i tot atâta putere cât este slăbiciunea pe care trebuie s-o biruie şi s-o apere.
Umple-o cu atâta har cât îi trebuie pentru slujba ei şi pentru a fiinţei pe care o leagănă şi o veghează.
Şi păzeşte-o în atâta cinste şi lumină, cât trebuie să umple toată viaţa, toate inimile, toate privirile, toate vorbele şi toate amintirile tuturor fiilor şi fiicelor pământului pentru mama lor sfântă, totdeauna atunci când vor rosti sfântul şi dulcele nume de mamă.
Preasfântă Fecioară şi Maică, roagă-te pentru mama fiului lui Hristos. Amin.
+
Partea mamei
O mamă săracă muncea din greu să câştige pâinea zilnică a celor patru copii ai săi. Dar oricât de greu muncea ea şi oricât de puţin i se ajungea ei, copiii ei nu s-au culcat niciodată flămânzi.
Într-o zi, necâştigând decât foarte puţin, a adus acasă numai o pâinişoară pe care o rupse în patru şi o împărţi copiilor săi.
- Mamă, ziseră copiii, dar tu ne-ai dat toată pâinea nouă. Ţie ce-ţi rămâne?
- Voi, răspunse mama.
Şi strângându-i la sânul ei, îi sărută cu drag, apoi se culcă mulţumită lângă ei.
Dragostea ţine şi locul pâinii.
+
Mamele care nu-şi cresc copiii în frica de Domnul, sunt mai rele decât cele ce şi-i omoară.
+
Patria şi mama
Un copil înţelept a fost odată întrebat:
- Unde este patria ta?
- Patria mea este acolo unde este mama mea, - răspunse copilul.
Tot aşa şi sufletul credincios răspunde:
- Adevărata şi veşnica mea Patrie, este Acolo unde este Domnul şi Mântuitorul meu Iisus Hristos.