Inima şi mintea
Traian Dorz - Eterna Iubire
1 - Să-L iubim pe Dumnezeu din toată inima noastră şi cu tot cugetul nostru
cu toată iubirea inimii - şi cu tot cugetul minţii noastre.
O, cât de mult spun aceste cuvinte!
Pentru că nimic nu-i mai necesar decât Dumnezeu şi apoi iubirea cea adevărată şi statornică până la capăt.
2 - Iubirea este în stare să facă singură cât toate celelalte împreună. Pentru că ea cuprinde în sine şi pe toate celelalte.
Fiecare iubire curată, este binecuvântată, pentru timpul cât ţine această iubire.
Dar iubirea care ţine până la capăt - este binecuvântată veşnic şi veşnic.
3 - Iubirea care ţine numai o vreme, poate avea un preţ mărginit sau poate să n-aibă nici unul.
- Dar cea care ţine până la capăt, aceea are un preţ nepreţuit.
Pentru că iubiri vremelnice pot fi oricâte. Dar iubire până la capăt nu este decât una.
4 - Lumea are nevoie şi de Adevărul şi de Iubirea pe care le aducea Domnul Isus.
Dar Adevărul ca să fie totdeauna înţeles, avea nevoie de dovada minunilor.
Iubirea ca să fie urmată, avea nevoie de dovada jertfei
şi numai Hristos le-a putut arăta pe amândouă acestea.
De aceea Adevărul Lui este Unicul Adevăr vrednic de primit.
Şi Iubirea Lui, Unica Iubire vrednică de urmat.
5 - Adevărul este învăţătura lui Hristos, Iubirea este pilda Sa,
- şi ele amândouă sunt El,
căci una străluceşte prin cealaltă; Adevărul prin Iubire şi Iubirea prin Adevăr,
iar amândouă prin eternitatea lor Dumnezeiască.
6 - Ca să poţi cunoaşte pe cineva cu adevărat, uită-te cum a iubit.
Cine n-a iubit până la capăt, acela nu-i adevărat.
Dacă după acestea cauţi să cunoşti pe cineva, atunci nu te vei înşela niciodată.
7 - Pe Hristos Îl poţi cunoaşte ca Unic în toate, pentru că El în toate a fost desăvârşit.
Nici un alt om n-a putut fi astfel.
De aceea El n-a fost om sau numai Om.
8 - Tot astfel, cei care sunt mai asemănători cu Isus, sunt acei care întrunesc în ei cel mai înalt, mai frumos şi mai mult, toate ale lui Isus.
- Dar mai ales dragostea neschimbată ca a Lui.
9 - Dragostea lui Dumnezeu este minunată nu numai că ea este până la capăt,
ci mai ales, că ea este până la capăt pentru toţi
chiar şi pentru vânzătorul Său,
chiar şi pentru călăii Săi.
10 - Diavolul lucrează cu vicleşug mai întâi prin inimă, apoi prin minte.
Mai întâi îl face pe om să se lase târât spre poftele inimii. Iar când inima i-a ajuns plină de bucuriile spurcate, îndată după aceea şi mintea o urmează, ajutând inimii să-şi spurce viaţa şi mai mult (Marcu 7, 21-23).
11 - Cele mai grele şi blestemate gânduri, diavolul nu le pune în mintea omului, ci şi le pune în inima lui.
Căci dacă le-ar pune în minte, omul oricât ar fi de rău şi oricât ar fi mintea lui de întunecată, totuşi gândind la ele, tot s-ar îngrozi. Fiindcă n-ar putea să nu vadă şi urmarea lor.
Dar dacă le pune în inimă, inima nu gândeşte niciodată la urmări.
12 - Inima este gata să sară să-şi împlinească îndată orice pornire ce vine în ea.
Căci inima n-are ochi,
dar mintea are.
13 - Satana totdeauna atacă mântuirea omului mai întâi prin partea inimii.
Fiindcă prin partea aceasta, omul este totdeauna cel mai slab.
Şi aici cedează cel mai uşor.
14 - Când săgeata aprinsă a unei priviri ispititoare este îndreptată direct spre inimă,
când pofta vreunui păcat atrăgător, este aşezată chiar în faţa inimii,
când flacăra unei fapte de ruşine este aruncată peste zid, înăuntrul inimii,
- atunci inima îndată ia foc!... ca o pădure uscată.
Şi cine mai poate salva apoi, ceva din ea?
Flăcările se întind şi cuprind aşa de grabnic şi de deznădăjduit totul, nimicind fără cruţare acea comoară curată şi orice rod bun din ea!
15 - Cât de treze trebuie să vegheze mintea şi duhul nostru, asupra inimii noastre totdeauna,
nu numai atunci când gândurile noastre vin cu grămada înăuntrul nostru,
dar şi atunci când vine mai ales unul puternic.
16 - Căci pe când din cele ce vin cu grămada, pot să rămână doar unele, ca să se aşeze pe inima noastră,
sau pot să zboare toate, să nu rămână nici unul,
- acela unul singur, care vine, se aşează întotdeauna ca o gheaţă pe inima noastră
şi apoi pătrunde în ea.
17 - Desigur nu poţi opri ciorile să nu zboare peste casa ta, dar le poţi opri să nu-şi facă cuib acolo pe casă, sau în ea.
Nu ciorile care zboară sunt primejdioase, ci acele care se opresc şi fac cuib.
Nici gândurile rele nu le poţi opri să nu-ţi vină, dar le poţi alunga totdeauna ca să nu-şi facă loc în inima ta.
Nu gândurile care vin şi trec sunt primejdioase, ci gândurile care se opresc şi pătrund în inimă.
De aceea ochii minţii noastre trebuie să fie totdeauna treji, pentru a nu da voie acelui gând care se opreşte în inima noastră.
18 - O, când un gând se repede ca un lup să-ţi muşte inima,
sau când un uliu se roteşte pe deasupra ei, căutând să găsească un loc să se aşeze în ea,
- luptă frate, luptă soră, cu toată puterea ta şi-l alungă de la tine.
Luptă cu rugăciune, luptă cu post, luptă cu lacrimi şi cu jertfă.
Căci de multe ori, după cinci minute, va fi prea târziu.
Odată ce săgeata arzătoare ţi-a străpuns scutul inimii şi a început să ardă lăuntrul ei, numai Bunul Dumnezeu ştie, cum se va strânge şi ce prăpăd poate să facă în inima ta.
Şi apoi prin ea, în cine ştie câte alte inimi!
19 - Cine are o busolă şi se orientează pe linia după ea, ştie totdeauna cu o siguranţă deplină încotro se duce.
Cine are Cuvântul lui Dumnezeu şi se conduce mereu ascultător după El, acela ştie totdeauna unde va ajunge.
Acela ştie sigur că el se duce spre Dumnezeu,
ştie ca să se ducă după Dumnezeu
şi ştie că va ajunge la Dumnezeu.
20 - Omul care iubeşte Cuvântul lui Dumnezeu
şi care face Voia lui Dumnezeu,
şi care cu toată supunerea şi grija, se sileşte totdeauna să calce pe urmele lui Hristos şi ale sfinţilor Săi în toate zilele sale
acela ştie sigur că el vine de la Dumnezeu
că umblă cu Dumnezeu
şi că va ajunge la Dumnezeu.
O, Dumnezeul nostru ajută-ne aşa.
Amin.