Foto Traian Dorz

Inima și mintea

Traian Dorz - Eterna Iubire

1 - Să-L iubim pe Dumnezeu din toată inima noastră și cu tot cugetul nostru
cu toată iubirea inimii - și cu tot cugetul minții noastre.
O, cât de mult spun aceste cuvinte!
Pentru că nimic nu-i mai necesar decât Dumnezeu și apoi iubirea cea adevărată și statornică până la capăt.
2 - Iubirea este în stare să facă singură cât toate celelalte împreună. Pentru că ea cuprinde în sine și pe toate celelalte.
Fiecare iubire curată, este binecuvântată, pentru timpul cât ține această iubire.
Dar iubirea care ține până la capăt - este binecuvântată veșnic și veșnic.
3 - Iubirea care ține numai o vreme, poate avea un preț mărginit sau poate să n-aibă nici unul.
- Dar cea care ține până la capăt, aceea are un preț neprețuit.
Pentru că iubiri vremelnice pot fi oricâte. Dar iubire până la capăt nu este decât una.
4 - Lumea are nevoie și de Adevărul și de Iubirea pe care le aducea Domnul Isus.
Dar Adevărul ca să fie totdeauna înțeles, avea nevoie de dovada minunilor.
Iubirea ca să fie urmată, avea nevoie de dovada jertfei
și numai Hristos le-a putut arăta pe amândouă acestea.
De aceea Adevărul Lui este Unicul Adevăr vrednic de primit.
Și Iubirea Lui, Unica Iubire vrednică de urmat.
5 - Adevărul este învățătura lui Hristos, Iubirea este pilda Sa,
- și ele amândouă sunt El,
căci una strălucește prin cealaltă; Adevărul prin Iubire și Iubirea prin Adevăr,
iar amândouă prin eternitatea lor Dumnezeiască.
6 - Ca să poți cunoaște pe cineva cu adevărat, uită-te cum a iubit.
Cine n-a iubit până la capăt, acela nu-i adevărat.
Dacă după acestea cauți să cunoști pe cineva, atunci nu te vei înșela niciodată.
7 - Pe Hristos Îl poți cunoaște ca Unic în toate, pentru că El în toate a fost desăvârșit.
Nici un alt om n-a putut fi astfel.
De aceea El n-a fost om sau numai Om.
8 - Tot astfel, cei care sunt mai asemănători cu Isus, sunt acei care întrunesc în ei cel mai înalt, mai frumos și mai mult, toate ale lui Isus.
- Dar mai ales dragostea neschimbată ca a Lui.
9 - Dragostea lui Dumnezeu este minunată nu numai că ea este până la capăt,
ci mai ales, că ea este până la capăt pentru toți
chiar și pentru vânzătorul Său,
chiar și pentru călăii Săi.
10 - Diavolul lucrează cu vicleșug mai întâi prin inimă, apoi prin minte.
Mai întâi îl face pe om să se lase târât spre poftele inimii. Iar când inima i-a ajuns plină de bucuriile spurcate, îndată după aceea și mintea o urmează, ajutând inimii să-și spurce viața și mai mult (Marcu 7, 21-23).
11 - Cele mai grele și blestemate gânduri, diavolul nu le pune în mintea omului, ci și le pune în inima lui.
Căci dacă le-ar pune în minte, omul oricât ar fi de rău și oricât ar fi mintea lui de întunecată, totuși gândind la ele, tot s-ar îngrozi. Fiindcă n-ar putea să nu vadă și urmarea lor.
Dar dacă le pune în inimă, inima nu gândește niciodată la urmări.
12 - Inima este gata să sară să-și împlinească îndată orice pornire ce vine în ea.
Căci inima n-are ochi,
dar mintea are.
13 - Satana totdeauna atacă mântuirea omului mai întâi prin partea inimii.
Fiindcă prin partea aceasta, omul este totdeauna cel mai slab.
Și aici cedează cel mai ușor.
14 - Când săgeata aprinsă a unei priviri ispititoare este îndreptată direct spre inimă,
când pofta vreunui păcat atrăgător, este așezată chiar în fața inimii,
când flacăra unei fapte de rușine este aruncată peste zid, înăuntrul inimii,
- atunci inima îndată ia foc!... ca o pădure uscată.
Și cine mai poate salva apoi, ceva din ea?
Flăcările se întind și cuprind așa de grabnic și de deznădăjduit totul, nimicind fără cruțare acea comoară curată și orice rod bun din ea!
15 - Cât de treze trebuie să vegheze mintea și duhul nostru, asupra inimii noastre totdeauna,
nu numai atunci când gândurile noastre vin cu grămada înăuntrul nostru,
dar și atunci când vine mai ales unul puternic.
16 - Căci pe când din cele ce vin cu grămada, pot să rămână doar unele, ca să se așeze pe inima noastră,
sau pot să zboare toate, să nu rămână nici unul,
- acela unul singur, care vine, se așează întotdeauna ca o gheață pe inima noastră
și apoi pătrunde în ea.
17 - Desigur nu poți opri ciorile să nu zboare peste casa ta, dar le poți opri să nu-și facă cuib acolo pe casă, sau în ea.
Nu ciorile care zboară sunt primejdioase, ci acele care se opresc și fac cuib.
Nici gândurile rele nu le poți opri să nu-ți vină, dar le poți alunga totdeauna ca să nu-și facă loc în inima ta.
Nu gândurile care vin și trec sunt primejdioase, ci gândurile care se opresc și pătrund în inimă.
De aceea ochii minții noastre trebuie să fie totdeauna treji, pentru a nu da voie acelui gând care se oprește în inima noastră.
18 - O, când un gând se repede ca un lup să-ți muște inima,
sau când un uliu se rotește pe deasupra ei, căutând să găsească un loc să se așeze în ea,
- luptă frate, luptă soră, cu toată puterea ta și-l alungă de la tine.
Luptă cu rugăciune, luptă cu post, luptă cu lacrimi și cu jertfă.
Căci de multe ori, după cinci minute, va fi prea târziu.
Odată ce săgeata arzătoare ți-a străpuns scutul inimii și a început să ardă lăuntrul ei, numai Bunul Dumnezeu știe, cum se va strânge și ce prăpăd poate să facă în inima ta.
Și apoi prin ea, în cine știe câte alte inimi!
19 - Cine are o busolă și se orientează pe linia după ea, știe totdeauna cu o siguranță deplină încotro se duce.
Cine are Cuvântul lui Dumnezeu și se conduce mereu ascultător după El, acela știe totdeauna unde va ajunge.
Acela știe sigur că el se duce spre Dumnezeu,
știe ca să se ducă după Dumnezeu
și știe că va ajunge la Dumnezeu.
20 - Omul care iubește Cuvântul lui Dumnezeu
și care face Voia lui Dumnezeu,
și care cu toată supunerea și grija, se silește totdeauna să calce pe urmele lui Hristos și ale sfinților Săi în toate zilele sale
acela știe sigur că el vine de la Dumnezeu
că umblă cu Dumnezeu
și că va ajunge la Dumnezeu.
O, Dumnezeul nostru ajută-ne așa.
Amin.
Articol 4 din 48
Folosește săgețile ← → pentru navigare