Înscrierea în cer
Popa Petru (Săucani) - Strângeți fărâmiturile Vol. 2
„În vremea aceea a ieșit o poruncă de la Cezarul August să se înscrie toată lumea. Iosif s-a dus și el cu Sfânta Maria, de la ei din Galileea, ca să se înscrie în Betleem, pentru că el era din cetatea lui David, din casa și din seminția lui David” (Lc 2, 1-5).
Slăvit să fie Domnul!
Ni s-a amintit în seara asta aici despre lumina care s-a coborât în câmpiile Betleemului. Această lumină s-a arătat prin Acela care S-a coborât de Sus: smerenie și sfințenie.
Ce întuneric mare a fost asupra pământului și în vremurile acelea până când s-a coborât această lumină dumnezeiască - cum cântăm noi în bisericile noastre în ziua Nașterii: „Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței”.
Această lumină s-a coborât atunci peste acele câmpii.
Fie binecuvântat Dumnezeul luminii, Care s-a gândit totuși la pământ, să nu-l lase întunecat veșnic, ci să mai trimită totuși o lumină, pentru ca cei care vor vedea această lumină să poată ieși din haos, din beznă, din întuneric, din întunecime.
În vremea aceea a ieșit o poruncă de la Cezarul August, să se facă o înscriere a toată lumea. N-a mai fost așa ceva, căci spune la versetul următor că înscrierea aceasta s-a făcut pentru prima dată. Niciodată n-a fost această lumină până atunci. Oare împăratul August s-a gândit el atunci când a dat porunca asta?
Ce rost are înscrierea asta pentru toată lumea? El poate n-a știut de ce i-a venit îndemnul și gândul să facă această înscriere. De multe ori frații spun că oamenii nu știu de ce sunt așa lucrurile care se petrec pe pământul acesta. Ei nu știu de ce se face așa. Ele sunt rânduite de Cineva și așa trebuie să fie.
Ne-aducem aminte când Dumnezeu i-a spus lui Moise să facă un cort al întâlnirii. Și în mai multe rânduri i s-a amintit lui Moise: „Vezi, să faci cortul așa cum ți s-a arătat, după planul pe care l-ai văzut”.
Oamenii pe pământ, deși nu știu ce fac, întotdeauna ei fac după un plan hotărât de sus, de Dumnezeu. S-a făcut o înscriere atunci jos pe pământ, dar s-a făcut înscrierea aceasta cu prilejul nașterii unui nou Împărat, Care n-a mai fost până atunci pe pământ. Și, o dată cu înscrierea care s-a făcut pe pământ, s-a făcut și o înscriere în cer. Două registre: și pe pământ, și în cer.
Oamenilor așa le place să fie scris numele lor pe pământ, de laudă - cei care au nume cunoscute și se bucură de ele. Mulți au avut nume mari, de când e pământul. S-a amintit aici de unii oameni mari care s-au dus în uitare. Și nimeni nu mai vorbește de ei astăzi, deși numele lor atunci erau prin toate locurile, în toate ziarele și în toate gurile. Dar astăzi nimeni nu mai vorbește despre ei, pentru că numele lor au fost scrise numai pe pământ.
Domnul Iisus le spunea odată la dragii Lui ucenici, când s-au întors înapoi și când se bucurau ei că și duhurile le erau supuse: „Nu vă bucurați de aceasta, ci bucurați-vă că numele vostru e scris în ceruri”.
Frații mei dragi, s-a făcut o înscriere atunci. De atunci a început o înscriere. De la iesle, de la Betleem. Cei care s-au înscris primii au fost păstorii cei dragi. Ei s-au înscris în primul recensământ al Noului Împărat. După ei au venit magii.
De atunci și până în zilele de astăzi și până în ziua veșniciei veșniciilor, se va pomeni despre acești frați dragi, păstorii cei dragi, păstorii cei simpli, oamenii săraci, îmbrăcați în bitușele lor, cu opincile lor, care s-au plecat și s-au închinat acestui Mare Împărat. Și magii cei de sus, dintr-o societate înaltă, învățații, bogații, au venit și ei și au îngenuncheat înaintea lui Iisus. Și s-a făcut prima înfrățire: cei de sus s-au coborât, cei de jos s-au înălțat și s-au îmbrățișat.
Spunea cineva: când păstorii mărturiseau ce le-a spus lor îngerii și „Maria păstra cuvintele acestea în inima ei”, magii se uitau cu atâta cutremur și se gândeau în inima lor: „Vai, păstorii aceștia sunt niște sfinți ai lui Dumnezeu. Lor le-a vorbit un înger, dar nouă ne-a vorbit o stea. Săracii de noi, cu învățătura noastră... și ne-am și abătut de la drum. Pe când ni s-a ascuns steaua, noi am rătăcit drumul acesta”.
Și magii, oamenii cei mari, îi priveau la înălțime pe păstorii cei de jos, fiindcă îi socoteau pe ei mai aproape de Dumnezeu.
Acolo s-a făcut prima înfrățire!
O, de-ar fi ascultat oamenii pământului de Evanghelie! Ce înfrățire ar fi fost pe pământ, în toate vremile! N-ar mai fi fost lacrimi și războaie, și religiuni, și atâta răutate, și atâta sărăcie.
Dar fiindcă n-am ascultat, de aceea s-au dezbinat mereu. Ieslea Betleemului ne cheamă la înfrățire, frați dragi. Acolo s-a făcut prima înfrățire.
Acolo s-a făcut prima înscriere.
Acolo s-a făcut primul recensământ.
Acolo, frații mei dragi!
Iosif, când era vorba de această înscriere, s-a dus... Unde s-a dus el să se înscrie? În cetatea lui, în cetatea lui David. Acolo era seminția lui, acolo era casa lui.
Acolo erau părinții. Acolo s-a dus să-și facă înscrierea, la cetatea lui. Nu se putea face înscrierea în altă parte. Cât de mult a ținut acest om neprihănit la casa părinților lui! El nu s-ar fi înscris în altă parte pentru nimic din această lume.
Sigur că și Iosif a fost un om muncitor, un om sărac. Sărac, dar neprihănit. Și de multe ori rudeniile îi vor fi spus: „Iosife, de ce îți pui tu viața în primejdie și te duci de la Nazaret la Betleem? Cum te duci?” Mașini nu erau, nici trenuri, iar logodnica sa, Maria, era în starea în care se găsea... „Cum s-o duci tu din Nazaret până la Betleem? Nu te poți gândi ce se poate întâmpla atâta amar de cale, nopțile și zilele pe drum, în starea aceasta? De ce îți pui viața în primejdie? Mai bine fă-ți o cerere și fă înscrierea aici, în Nazaret. Nu te mai du până acolo, că îți trebuie cel puțin zece zile ca să te duci din Nazaret până în Betleem. Zece zile? Dar dacă se întâmplă să nască Maria pe drum?”
Doamne, ce ușor am citit noi aceste versete de atâtea ori, dar greu a fost pentru familia aceasta sfântă în împrejurările în care s-au găsit atunci. Credem noi oare că Iosif nu a fost zdruncinat și zdrobit? Nu s-o fi gândit el mereu: „Doamne, cum să fac drumul acesta până acolo? Doamne, starea în care ne găsim este foarte grea”. Va fi fost mereu tulburat și îngrijorat și mereu se va fi pus în genunchi împreună cu Sfânta Fecioară, va fi cerut ajutorul și lumina lui Dumnezeu, ca să-i călăuzească și să-i ajute să poată face drumul acesta, dacă ei țin la casa lor, a părinților lor, a seminției în care s-au născut.
Îi vor fi spus prietenii și vecinii, și colegii de muncă: „Iosife, nu-ți pune viața în primejdie, nu te mai du până acolo. Dar ce-i casa părinților tăi? Renunță la ea. Fă o cerere, fă-ți și tu înscrierea aici, în Nazaret, pentru că atunci nu mai trebuie să faci nici un pas”.
Dar el n-a putut să facă lucrul acesta. El știa: casa lui, casa părinților lui, seminția lui este acolo, în Betleem. Și că el acolo trebuia să se ducă să își facă înscrierea.
O, frații mei dragi, cât de mult am avea noi de învățat de la oamenii lui Dumnezeu! A fost vorba de o înscriere. A fost vorba de un recensământ. Fiecare dintre noi avem nevoie de acest recensământ, de această înscriere.
Am trecut dintr-un an în celălalt. Ar fi bine să ne facem fiecare socoteala dacă suntem înscriși în Cartea Vieții Mielului, ar fi bine să ne controlăm cu grijă fiecare dintre noi: avem noi această înscriere, avem noi recensământul acesta dumnezeiesc?
La noi, în anii trecuți, s-a făcut recensământul după Anul Nou, așa cum se face de obicei în fiecare an, la fiecare familie: Ce ai tu, ce vite, ce cutare, ce cutare?... Câți sunteți în casă? Un vecin, aproape, avea o văcuță, dar el a zis că nu o spune - că va trebui să plătească taxa anul viitor - și nu a spus. N-au trecut două săptămâni, că văcuța lui a murit, iar el s-a dus la Consiliul Popular să facă cerere de despăgubire de la ADAS, că a murit văcuța lui. De acolo i-a cerut fișa de recensământ. Fișa de recensământ însă nu era. Și dacă nu era, i s-a spus:
-Omule, tu n-ai avut vacă, tu nu poți fi despăgubit. Adă fișa de recensământ.
Frații mei dragi, voi v-ați făcut recensământul? Este numele nostru oare scris în cer? Când ne-am făcut noi acest recensământ? S-a spus mereu: „Ca mâine ne vom întâlni cu părinții noștri și cu Dumnezeu”. Atunci ni se va cere fișa de recensământ. Dacă ne-am înscris, dar nu vom putea prezenta fișa de recensământ, ni se va spune:
- Dragul meu, tu nu ai cer. Unde-i fișa de recensământ? Tu nu poți să fii despăgubit. Tu va trebui să rămâi numai pe pământ, numele tău nu-i scris în cer. Numele tău e scris numai aici jos, pe pământ.
La lumina Betleemului s-a spus: smerenie și sfințenie. Scutece și paie. Așa le-a spus îngerii la păstori, acesta-i semnul: Veți găsi un prunc în scutece, în paie.
Scutecele - simbolul celei mai adânci smerenii.
Paiele - simbolul celei mai înalte sfințenii.
Păstorii au văzut acest semn și pe fețele lor s-a întipărit smerenia și sfințenia. Magii au văzut acest semn și ei au dus înapoi, în țările lor, acest semn al smereniei și al sfințeniei.
Se spune că ei n-au mai luat haine scumpe pe ei niciodată de când au văzut pe Împăratul, Pruncul născut în scutece. N-au mai purtat haine scumpe niciodată. Și nici pe capul lor n-au mai pus cununi, pentru că au spus că au văzut pe Marele Împărat, pe Veșnicul Împărat, pe Împăratul cel fără de moarte în scutece și pe niște paie. Iar noi, oamenii care suntem ca niște viermi, niciodată nu se merită să mai îmbrăcăm haine împărătești.
Dar ei au îmbrăcat altceva: smerenia și sfințenia. Smerenia și sfințenia au fost semnul că ei sunt scriși în Cartea Vieții. Că au făcut recensământul acela după care ei să fie primiți în ceruri.
Binecuvântat să fie Dumnezeu pentru că în Lucrarea aceasta în care suntem și noi chemați - așa după cum ni s-a spus în această noapte - acestea sunt semnele pe care ni le-au lăsat părinții noștri: smerenia și sfințenia. Dragostea și lacrimile - acestea sunt moștenirea pe care ne-au lăsat-o părinții noștri.
Doamne, ce avere! Ce zestre! Aveți grijă de ea, frații mei tineri, frații mei dragi, să nu pierdeți semnele acestea: smerenia și sfințenia.
Să nu pierdeți semnul acesta: dragostea și lacrimile.
Poate să nu fie nimic în adunările noastre, să nu fie nici un dar... Să nu fie vorbiri îngerești... Să nu fie cine știe ce taine și vorbiri... Dar atâta vreme cât vor fi dragostea și lacrimile, bucurați-vă!
Acestea sunt semnele lui Hristos.
Acestea sunt semnele lui Dumnezeu.
Cât de mult a ținut Iosif la casa lui, la familia părinților săi! El acolo și-a făcut înscrierea.
Fratele meu drag, te-ai înscris? Unde ți-ai făcut înscrierea? De atâtea ori am auzit pe unele și pe altele spunând: „Adunarea noastră-i cam departe, eu astăzi nu mă pot duce.
Este o adunare aici, în vecini... mă duc, că și acolo e Cuvântul lui Dumnezeu... Și acolo-i tot Cuvântul lui Dumnezeu”...
O, Iosife, de ce n-ai spus tu oare așa: „Și în Nazaret, dacă mă înscriu, tot înscris sunt. De ce să mă mai duc eu până la Betleem?”.
Nu știu, frații mei dragi, cum fac așa acești oameni!
Să-i binecuvânteze Dumnezeu în veci pe cei care și-au iubit și și-au păstrat credința părinților lor, casa părinților lor, adunarea părinților lor, masa la care de prima dată s-au hrănit. Să le binecuvânteze Dumnezeu pe sufletele acestea dragi și scumpe.
Nu știu ce să zicem despre acei care pot să se mulțumească orișiunde să se înscrie sau, dacă s-au înscris aici, pot să lucreze în altă parte, dincolo, la altă întreprindere. Sau, dacă au luat un legământ și o hotărâre în fața lui Dumnezeu, între frații lor, în urma părinților lor, ei oriunde se duc găsesc frați, găsesc părinți. Oriunde se duc găsesc o casă. Oriunde se duc găsesc o cale. Oriunde se duc ei găsesc o țară, ei găsesc un neam.
Pentru noi nu-i totuna!
Țara noastră-i țara în care ne-am născut noi. Nicăieri pe globul pământului nu este o alta ca și ea. Pământul nostru unde avem mormintele părinților noștri dragi este pământul cel mai scump, care a fost udat de lacrimile și de sângele lor. Pentru noi nu există alt pământ ca pământul acesta.
[Aici e] casa noastră unde am fost hrăniți de părinții noștri.
Prin lacrimile lor ne-au câștigat ei, prin sudoarea feței lor, prin jertfele lor ne-au câștigat ei nouă pâinea și hrana - cum s-a amintit în seara asta aici: „Cântările voastre pe care le cântați voi cu lacrimi”; poeziile acestea care vă zguduie și vă cutremură; rugăciunile pline de putere și de căldură; cuvintele acestea pe care nu vi le spun frații, ci vi le spune Dumnezeu... toate acestea sunt binecuvântări, sunt pâinea câștigată de părinții voștri. Voi n-aveți alți părinți !
Cine poate să-și uite părinții...
cine poate să-și uite frații...
cine poate să-și uite familia...
cine poate să-și uite poporul, patria lui...
- acela este un rătăcitor, acela n-are familie, acela n-are casă, acela n-a avut frați niciodată, acela niciodată n-a avut o mamă, dacă și-o poate uita, dacă și-o poate lăsa în felul acesta.
O, Iosife, binecuvântat să fii tu în veci de Dumnezeu! Și toți acei care ți-au urmat ție. Căci tu nu te-ai înscris oriunde, ci numai în cetatea părinților tăi, chiar dacă te-a costat jertfe, chiar dacă te-a costat osteneli, chiar dacă te-a costat trudă și muncă. Tu a trebuit să înduri multe până acolo. Tu, Iosife, te-ai întors să-ți faci înscrierea ta acolo, în acea cetate din care au fost părinții tăi; să-ți faci înscrierea ta la casa părinților tăi, în cetatea părinților tăi.
Binecuvântat să fie Dumnezeu pentru lumina pe care a primit-o el acum cincizeci și nouă de ani, într-o noapte ca și asta, [trimisă] nu peste câmpiile Betleemului, ci peste câmpiile României.
Binecuvântat să fie Dumnezeu că a scos și atunci un păstor treaz, în noaptea aceea de întunecime, de necredință, de păcate și de stricăciune.
Părintele Iosif a fost un păstor treaz care, cu inima zdrobită de durere, a strigat către Dumnezeu când un cârd de bețivi trecea pe lângă fereastra lui... Inima părintelui s-a cutremurat: „Aceștia sunt creștinii pe care i-am păstorit eu de atâția ani? Ce am făcut eu, Doamne, pentru Biserica mea și pentru sufletele acestea care se duc la moarte și ei zic că sunt creștini și că poartă numele Tău?”...
Atunci a căzut în genunchi, cu lacrimi, și s-a predat lui Dumnezeu, când a strălucit lumina Betleemului peste sufletul lui. Și acea lumină a strălucit peste numele lui, a strălucit mereu, a fulgerat mereu, a aprins mereu, a luminat mereu.
A aprins alte și alte inimi de păstori treji, de părinți și de frați treji. Și, pentru că lumina aceea a răsărit atunci, noi în noaptea aceasta am stat până la această oră aici și ne-am privit fețele și am ascultat Cuvântul lui Dumnezeu înlăcrimați. Și inimile noastre s-au înălțat, de am crezut că nu mai suntem pe pământ în această noapte, în această întâlnire sfântă și fericită.
Acelui om, Dumnezeu i-a descoperit această lumină a Betleemului. Și omul acela a înțeles semnele acelea de atunci: smerenia și sfințenia.
Așa ni le-a lăsat nouă și așa ne-a învățat pe noi.
Spusu-i-au și lui mulți colegi din vremea aceea: „Iosife, de ce-ți pui tu viața în primejdie? Tu nu vezi că nimeni nu te înțelege? N-are să te înțeleagă nimeni, niciunii, că tu lupți pentru binele Bisericii, pentru cauza ei, pentru fericirea neamului întreg... Iosife, n-are să te înțeleagă lumea... N-are să te înțeleagă nici ai tăi. N-are să te înțeleagă nici Biserica. De ce-ți pui tu atunci viața în primejdie? De ce te jertfești? De ce te topești? De ce lucrezi în felul acesta greu și îndelungat? Liniștește-te și tu! Nu vezi cum sunt toți liniștiți în jurul tău? Rămâi și tu cu ceilalți și cu noi. Nu te pune în situația aceasta, în greul acesta, în slujba aceasta, în jertfa aceasta”.
Dar Iosif nu a ascultat de glasuri omenești...
Iosif a ascultat de lumina Betleemului!... A ascultat de Iisus, Acela care l-a trimis când i-a spus: „Iosife, e întuneric peste România! N-am pe cine să trimit. Pe tine te-am aflat treaz în noaptea aceasta în toată țara. Și ție îți spun: Ridică solia și trâmbițează în toată țara și trezește-ți Biserica și neamul la o viață nouă, la credința străbună din care au căzut și de care s-au depărtat”.
Binecuvântați să fie de Dumnezeu toți dragii lui Iosif care și-au iubit casa, care și-au iubit părinții, care și-au iubit neamul, care și-au iubit Biserica mai mult decât viața lor. Dacă ei nu s-ar fi gândit la viitorul nostru pentru că le-a fost milă de noi, care zăceam în întunericul și în umbra morții, sigur că și ei s-ar fi putut odihni.
Frații mei dragi, acuma-i rândul vostru. Dumnezeu a făcut să strălucească și peste noi lumina Betleemului. Dumnezeu a făcut să simtă și inimile voastre semnele acestea: smerenia și sfințenia.
Dacă-i rândul nostru astăzi, dacă-i rândul vostru astăzi, hai să ne iubim părinții, credința părinților noștri, locul unde ne-am înscris, locul unde ne-am născut. Și hai, dacă se cere osteneală și de la noi, să nu renunțăm la ea. Numai prin osteneala altora noi suntem și ne bucurăm astăzi - și numai prin osteneala noastră de astăzi frații noștri de mâine vor putea cânta și se vor putea bucura. Dacă noi nu ne vom osteni astăzi, cei de mâine, copiii de azi, nu se vor putea bucura.
Să ne ajute Domnul ca și din noaptea aceasta să plecăm cu gândul acesta mai înalt și mai frumos, și mai sfânt. Lumina Betleemului să o ducem în sufletele noastre. Și semnele recensământului, ale înscrierii în cer: smerenia și sfințenia. Pentru că ni se va cere fișa de recensământ când vom ajunge în cer.
Slăvit să fie Domnul!