Și să te întorci pe alt drum
Martin Bugărin - Strângeți fărâmiturile Vol. 2
În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Cuvântul acesta este o poruncă pe care Domnul Dumnezeu a dat-o unui „om al lui Dumnezeu” din vechime. Printre celelalte porunci cu privire la vestirea ce trebuia să o facă împăratului Ieroboam și altarului din Betel, Domnul îi dă și niște porunci cu ceea ce trebuie să facă el, omul lui Dumnezeu, în țara aceea, în locul acela unde se ardea tămâia vițeilor de aur. Și îi spune așa: „Să nu mănânci pâine, nici să bei apă... Și nici să nu te întorci pe drumul pe care te vei duce”.
Să nu se întoarcă pe drumul pe care se duce... Adică trebuia să vină pe un drum, iar la înapoiere să se întoarcă pe un alt drum.
Oare de ce trebuia schimbat drumul? După ce omul lui Dumnezeu și-a terminat, și-a împlinit solia, după ce și-a sfârșit lucrarea, îi rămâne în față ultima poruncă: „Și nici să nu te întorci pe drumul pe care te vei duce”.
Când ne-am căsătorit și mergeam la cununie la biserică, am mers pe un drum și ne-am întors pe altul; și ni s-a spus că trebuie să „despărțim drumurile”. Nu am înțeles atunci prea bine de ce trebuia așa. Mai târziu însă am înțeles... Și înțelegem și mai bine cu toții în clipele acestea pline de fiori și de cutremur sufletesc ale trecerii dintr-un an în altul. La cununie am mers doi oameni, două firi, două inimi, două suflete... Am mers pe un drum doi.
A trebuit să schimbăm drumul, să ne întoarcem pe alt drum, pentru că cei doi care au mers pe vechiul drum s-au topit, au pierit în Taina Cununiei și s-a născut unul singur, unul nou din cei doi.
Am venit în seara aceasta în acest loc, am venit pe un drum. Am venit cu o haină veche, cu o fire veche, cu o inimă veche... Aici ne așteaptă Fiul lui Dumnezeu ca să ne contopim, ca să ne topim în El... Să nu mai plecăm singuri, ci așa ca de la cununia de la biserică: să plecăm omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu.
După ce ne-am sfârșit și lucrarea, și solia anului ce a trecut, după ce ne-am împlinit lucrarea de mântuire a sufletelor noastre, a caselor noastre, a semenilor noștri... deși numai Bunul Dumnezeu știe în ce fel ne-am împlinit lucrul la sfârșitul acestui an - iată că acum răsună pentru toți aceeași poruncă: „...și nici să nu te întorci pe drumul pe care ai venit”.
Am venit din vechiul an pe calea blândeții, a omeniei, a dragostei de Dumnezeu și de frați? În noul an ni se cere mai blânzi, mai smeriți, mai plini de dragoste să fim.
Am venit pe calea vechiului an cu multe rele? În noul an ni se cere să nu mai intrăm așa.
Răsună aceeași poruncă a lui Dumnezeu și peste cei ce și-au sfârșit frumos lucrarea în anul ce-a trecut, ca în anul viitor să lucreze mai frumos, mai plini de Duhul lui Dumnezeu.
Dar răsună aceeași poruncă sfântă și pentru noi, cei care nu ne-am sfârșit frumos lucrarea, și pentru noi, cei care intrăm în noul an cu multe datorii vechi.
Seara aceasta e o seară mare pentru că fiecare dintre noi am venit pe un drum, pe calea anului vechi 1981, și stăm să pășim în noul an 1982. Înainte de a face pasul acesta, înainte de a păși în noul an, frații mei și surorile mele, opriți-vă! Ne strigă la fiecare Cuvântul lui Dumnezeu:,, și nici să nu te întorci pe drumul pe care ai venit”.
Am venit pe drumul mâniei?
Am venit pe drumul minciunii?
Am venit pe drumul neascultării de frați?
Am venit noi pe drumul și cu Dumnezeu, și cu păcatele?
„Și nici să nu te întorci pe drumul pe care-ai venit”!
Fiecare dintre noi să ne cercetăm cu grijă mare, pentru ca să nu mai continuăm a umbla oricum, pentru a nu intra și în anul acesta tot oameni vechi, oameni în care să locuiască păcatul și nu Dumnezeu.
Să ne cercetăm, iubiții mei, căci o dată pe an, o dată la 365 de zile, avem ocazia aceasta de a păși în noul an oameni noi, oameni cununați cu Hristos. Știți ce este aceasta? O, de ne-ar ajuta și nouă Domnul să gustăm din starea aceasta! Atunci tot anul ce vine ne-am aminti cum ne-am suit la locul acesta, la adunarea aceasta, pe treptele vechiului an și cum am intrat în noul an, dar nu am mai ajuns noi să intrăm, nu am mai ajuns noi să pășim, căci a intrat Dumnezeu, Mântuitorul nostru scump prin noi. Cei doi, la Cununia Cerului, noi și Dumnezeu, ne-am topit și a rămas doar Dumnezeu și noi... Ce minunat este să începi așa un An Nou!
Amintiți-vă de cei zece leproși care au venit la Mântuitorul. Dumnezeu Și-a făcut lucrarea cu toți cei zece, pe toți i-a vindecat trupește. Pe când le poruncea să meargă să se arate preoților, privirea Mântuitorului le-a mai spus: „Și nici să nu vă mai întoarceți pe drumul pe care ați venit”.
Acest lucru de mare importanță, nouă dintre ei nici nu l-au băgat de seamă. S-au întors ei pe alt drum, adică vindecați trupește, dar, vai, numai trupește, pentru că ei suflet nu aveau ca să și-l mântuiască.
Cel de-al zecelea însă a citit ceva, a simțit ceva în privirea Mântuitorului. Și, pentru că a citit, și, pentru că a simțit, chemarea lui Dumnezeu a ajuns la inima lui și i-a șoptit: „Tu să nu te mai întorci pe drumul pe care-ai venit”. Și cel de-al zecelea s-a întors și I-a mulțumit Domnului Iisus. Pentru că el a schimbat drumul, nu a făcut ca cei nouă - drumul de la Dumnezeu la lume. El, cel de-al zecelea, a făcut drumul de la lume la Dumnezeu. Pentru că s-a întors pe alt drum, a primit mântuirea.
Numai cine își schimbă drumul cel rău, cel greșit, cel vechi, cel neascultător, cel trufaș... numai cine se întoarce pe alt drum - spre Dumnezeu... numai aceia află mântuirea lui Dumnezeu, mântuirea pe care Mântuitorul nostru Scump o dă cu mână largă.
Dar cui nu-și schimbă drumul, cui nu-și schimbă viața, cui nu-și schimbă inima... cui nu se întoarce pe alt drum la Dumnezeu, ce mântuire să-i dea Domnul?
„Și să nu te întorci pe drumul pe care ai venit”!
Ce frumos răsuna cuvântul acesta și pentru Saul, acela care era prigonitorul fraților, al creștinilor! Dar Saul nu voia să asculte de acest cuvânt; el asculta doar de cuvântul care-l împingea să facă rău. Orbia îl împingea. Mulți creștini au fost chinuiți de Saul. Până ce a venit lumina aceea și peste el. Lumina aceea de care s-a vorbit așa de mult, lumina de pe câmpiile Betleemului... Lumina de pe câmpiile țării noastre... O, lumina aceea a luminat așa de frumos! Lumina aceea a venit și la inima, și la sufletul lui Saul. Lumina aceea care a ars, a orbit ochii ce vedeau greșit ai lui Saul: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigonești?”
Abia atunci a înțeles Saul ce însemna pentru el „și nici să nu te întorci pe drumul pe care te vei duce”. Abia atunci când alții îl duceau de mâini, pentru că era orb, nu vedea cu ochii lui. Abia atunci a înțeles că venea pe un drum greșit, că trebuia să schimbe drumul.
O, Milă a lui Dumnezeu, cum să-ți mulțumim și noi că de atâtea ori faci și cu noi la fel ca și cu Saul! Chiar fără voia noastră, chiar și împotriva voii noastre, prin orbirea ochilor rătăciți, Tu, Doamne Iisuse, ne deschizi iar ochii, la noua Ta viață.
Saul a fost cununat cu Domnul Iisus atunci când i s-a arătat lumina cea strălucitoare. Saul a pășit pe alt drum, dezbrăcat, golit, orbit - dar plin de Dumnezeu.
Frații mei scumpi, să ne rugăm și noi de Domnul Iisus ca să nu ne lase să pășim în noul an cu ochii cei vechi, cu inima cea veche, cu faptele cele vechi, cu viața cea veche.
Frații mei dragi, să nu îndrăznim să pășim în noul an tot oamenii cei vechi înlăuntrul nostru. Iar dacă totuși mai îndrăznim unii, să-L rugăm pe Domnul să ne oprească El din drumul spre pierzare și spre moarte...
Chiar dacă frații ne vor duce de mâini - dacă lumina lui Dumnezeu ne-a orbit cu totul, căci nimic bun nu mai locuia în noi - chiar dacă multe săptămâni vom zăcea... să ne punem toată nădejdea mântuirii noastre în Dumnezeu, Care lucrează prin omul cel nou, prin omul cununat cu Fiul Său Scump.
Să ne punem nădejdea doar în Acel Dumnezeu care lucrează prin acele suflete ce și-au schimbat drumul greșit, ce și-au înnoit ochii, inimile, viețile și hainele lor.
Odată au ajuns în fața lui Dumnezeu doi oameni. Unul era slab, cu hainele zdrențe, desculț, că părea un cerșetor. Celălalt, sănătos, voinic și frumos îmbrăcat, că străluceau hainele de pe el, inelele și pietrele scumpe. Când Dumnezeu le-a spus să își arunce hainele lor de pe pământ, pentru a primi hainele cele albite, unul într-o clipă își aruncă în foc zdrențele, dar celălalt le strângea la piept, căci nu le putea arunca, fiindcă erau de preț.
Domnul, căutând în Cartea Vieții, găsește în dreptul numelui săracului o haină așa de frumoasă și de strălucitoare, pe care El, Mielul lui Dumnezeu, i-o întinde îmbrățișându-l:
- Vino, binecuvântatul Tatălui Meu, căci tu ți-ai oprit pentru tine numai zdrențele și sărăcia, iar pe celelalte Mie Mi le-ai dat și săracilor Mei!...
Dar când Domnul privi în Cartea Vieții în dreptul numelui celui bogat, nu găsi nici o haină strălucitoare, nu găsi o haină îmbrăcată în soare...
- Dragul Meu, tu nu ai nici o haină... Tu nu ai nimic în Împărăția lui Dumnezeu... Tu nu ți-ai adunat nimic pentru ceruri... Tu nu Mi-ai dat nimic nici Mie, nici săracilor, cât ai fost pe pământ...
Săracul umbla în zdrențe pe pământ ca să-și facă o haină pentru sufletul său în ceruri. El și-a făcut haina de pe pământ.
Bogatul umbla în aur pe pământ și, de griji și lăcomii, a uitat de ceruri. Pentru cer nu și-a făcut nimic.
Iubiții mei frați și surori, priviți două căi, două vieți la apusul lor, la sfârșitul lor. Unul se gândea și avea pe inimă o singură grijă: cerul și Împărăția lui Dumnezeu; celălalt, și el, avea o grijă: să-i meargă bine pe pământ și să aibă de toate.
Ei, ajunși în fața lui Dumnezeu, nu mai putea alege, căci faptele îi urmau. Viața lor era pecetluită. Unul cerul, altul iadul.
Noi acum mai putem să alegem, cât încă nu a venit cumpăna lui Dumnezeu să se vadă de vom fi găsiți ușori sau grei. Acum mai putem alege binele, pe Domnul.
„Și nici să nu te întorci pe drumul pe care ai venit”.
Să ne ajute Domnul pe toți!
Slăvit să fie Domnul!