Întâlnirea și petrecerea
Traian Dorz - Dorim să fim
1 - Fericită este totdeauna întâlnirea cu cei dragi ai noștri, dar și mai fericită este petrecerea cu ei.
Întâlnirea este ca vederea unei mese încărcate cu bunătăți când ești flămând. Dar petrecerea împreună este ca așezarea fericită la această masă încărcată.
2 - Bucuria gustării unei mese este cu atât mai mare cu cât a fost mai îndelungată foamea pe care a răbdat-o. Bucuria petrecerii împreună cu sufletele iubite este și ea cu atât mai fericită cu cât i-ai dorit mai mult.
3 - Numai o întâlnire fără petrecerea împreună, doar mărește arșița, ca vederea unui izvor din care nu poți să-ți stâmperi setea arzătoare.
Numai întâlnirea cu Hristos, cu Cuvântul Său și cu adunarea Sa, încă nu înseamnă nimic. Totul este să rămâi cu El și să petreci cu ai Lui.
4 - Fă tot ce poți când treci pe lângă un izvor limpede și dulce, să stai lângă el, să-ți adăpi setea și să-ți răcorești fața.
Neuitată îți va rămâne binecuvântarea care ți-o dă totdeauna un izvor dulce pentru timpul petrecut lângă el.
5 - Fă tot ce poți, când treci pe lângă o masă cu multă pâine și hrană caldă și gustoasă, - să te așezi lângă ea să-ți stâmperi foamea și să-ți asiguri merindea de drum.
Numai vederea și mirosul pâinii nu-ți sunt de ajuns.
6 - Fă tot ce poți când treci pe lângă o biserică și o adunare a lui Hristos, să intri acolo, să te așezi și să te împărtășești din plin din pâinea cea gustoasă și din apa cea vie care le dă Duhul Sfânt acolo.
Numai auzirea încă nu-i de-ajuns. Nici chiar și înțelegerea nu sunt de-ajuns. Ci numai primirea și îmbogățirea inimii cu harul și hrana vieții care se află numai acolo.
7 - În biserică și adunarea lui Hristos - se întăresc cei slabi, se vindecă cei bolnavi, se mângâie cei întristați, se înviorează cei cu inima mâhnită, se ridică cei căzuți, se împacă cei dezbinați, se întorc cei rătăciți, se hrănesc cei flămânzi, se adăpostesc cei străini.
Căci acolo este Hristos. Și El este totul pentru fiecare.
8 - Adunarea Domnului este ca un spital, unde se tratează și se vindecă orice boli sufletești.
Numai că sufletele bolnave trebuie nu numai să treacă pe lângă acest spital, ci să se interneze în el. Să primească și să urmeze întocmai tratamentul prescris.
9 - Nici un bolnav nu trebuie dat afară din spital, până când încă nu este vindecat pe deplin.
Nu dați afară din adunare și din biserică pe nici un bolnav sufletesc. Câtă vreme vine la adunare și la biserică oricât de bolnav ar fi, mai este o speranță de salvare pentru el.
10 - Până când un suflet căzut în vreo boală a păcatului nu a rupt-o încă cu adunarea, cu frații, cu Cuvântul și Casa lui Dumnezeu, - el mai poate fi ajutat, oricât de căzut ar fi,
dar când a rupt-o cu toate aceste mijloace de salvare - atunci este într-adevăr pierdut.
Hristos Mântuitorul merge după om până la ușa iadului - dar în iad nu intră după el.
11 - Samariteanul milostiv, urcând spre Ierusalim, ridică pe toți cei căzuți între tâlharii care pândesc și pradă pe toți cei ce coboară spre Ierihon, adică părăsesc cele de sus și coboară spre cele de jos.
Dar după ce îl ridică pe cel căzut îl duce din nou tot în Ierusalim, adică în starea din care a căzut, și poruncește să rămână acolo, până la întoarcerea Lui.
12 - Noi am fost salvați de Bunul Samaritean, care ne-a luat de unde eram căzuți - și ne-a dus în locul de vindecare, încredințându-ne celor ce ne puteau îngriji.
Să rămânem în adunarea Domnului, în dragostea și ascultarea fraților așezați de Domnul acolo pentru îngrijirea sufletelor noastre.
13 - Să ne rugăm foarte mult pentru păstorii bisericii noastre, pentru îngrijitorii bolnavilor sufletești, pentru cei cărora Bunul Samaritean le dă în grijă pe cei care trebuiesc ajutați să se vindece.
Nimeni n-are atâta nevoie de răbdare, de milă, de bunătate și de iubire, ca și acei care îngrijesc de cei bolnavi.
14 - Chiar când trebuie să îngrijești de părintele tău sau de copilul tău bolnav, îți vine atât de greu, aproape cu neputință uneori, dacă trebuie să-l îngrijești ani de zile pe pat.
Dar cei care trebuie toată viața să facă munca aceasta!... Și pentru străini, nu pentru ai lor.
O, cât de mare datorie avem noi cu toții să ne rugăm neîncetat pentru cei care îngrijesc de cei bolnavi.
Mai ales de cei sufletești.
15 - Când obosim în rugăciune, ori suntem grăbiți, ori nu mai avem puterea necesară a ne ruga pentru alții, - atunci să ne rugăm pentru noi, ca Domnul să ne înflăcăreze darul rugăciunii... Să ne vindece nouă înșine această stare care este o boală, pentru ca apoi să fim iarăși în stare a ne ocupa de boala altora.
16 - Sunt totdeauna între noi foarte mulți care nu se mai știu ruga, ori nu se mai pot, ori nu mai doresc...
Să ne rugăm noi și pentru ei.
17 - Sunt mulți printre noi care nu mai doresc adunarea, nu mai merg la biserică, nu mai iubesc pe frați...
Să ne rugăm noi și să postim și pentru ei.
18 - Sunt mulți printre noi care vorbesc de rău pe preoții bisericii, pe frații adunării, pe binefăcătorii sufletești ai lor și ai altora... Și nu-și dau seama ce mare păcat este acesta.
Să ne rugăm noi, să postim și să dăm milostenie și pentru ei, fiindcă acesta este un păcat ducător la moarte.
19 - Părăsirea adunării și bisericii, slăbirea rugăciunii și vorbirea de rău împotriva fraților, sunt păcate contra Duhului Sfânt și oricine le face este vinovat focului veșnic (Evrei 10, 27; 2 Tes. 1, 8-10).
Nici sângele ca martiri dacă și l-ar da, - nu le va folosi la nimic celor care fac astfel de păcate (1 Cor. 13, 3).
20 - Dacă ne-am întâlnit cu Hristos, - atunci să petrecem pe totdeauna cu El.
Dacă am întâlnit pe frați și adunarea lor, - atunci să petrecem până la moarte viața noastră între ei.
Dacă am întâlnit adunarea Domnului - să petrecem pe veșnicie în ea.
Amin.