Înțelepciunea și nebunia
Traian Dorz - Pășunile Dulci
1 - Orice făptură care prin străduințele sale a luptat să ajungă cât mai spre sfințire, a fost plăcută înaintea lui Dumnezeu,
iar El i-a dăruit ca răspuns la rugăciunea și stăruința sa, înțelepciunea și priceperea în orice lucru și cuvânt bun.
Toți ceilalți care nu le caută acestea - sunt cei mai nefericiți nebuni.
2 - Pentru acei iudei pretențioși, - Hristos și ucenicii Lui, care n-aveau nici un titlu academic, sau măcar o diplomă a vreunei școli mai înalte, - erau o adunare de oameni cel mult semidocți. Niște exaltați, niște fanatici, niște inculți, de la care noi niciodată nu aveam ce să ascultăm interesant sau înalt.
Dar ceea ce pare o inferioritate a lui Dumnezeu, este mai presus de orice pare o superioritate a oamenilor.
3 - Și pentru că așa au gândit iudeii, au rămas fără Hristos, fără mântuire și fără înțelepciune adevărată,
- căci acestea vin de sus și se capătă prin cu totul alte mijloace decât cele de la oameni.
Cine nu le caută prin credință - nu le află niciodată.
4 - Mulțumirea către Dumnezeu este nu numai dovada unei recunoștințe pentru o minune sau mai multe, pe care Dumnezeu le-a făcut ascultându-ne rugăciunile de mai înainte.
Ci este și dovada unei încredințări că toate cele ce încă îi vor mai fi cerute, vor căpăta și ele, ascultare și împlinire - la vremea lor.
5 - Și o astfel de rugăciune s-a putut înălța spre Tatăl Ceresc numai din guri a căror inimă și trăire umblau într-o astfel de desăvârșită ascultare de Tatăl și de Fiul, după călăuzirea Duhului Sfânt.
Dar nici o rugăciune nu este ascultată în cer cu o mai mare bucurie ca aceasta.
6 - Ce binecuvântată și ce puternică, este ascultarea de Dumnezeu!
Nici o stare și nici o virtute nu este mai răsplătită ca ea.
Nimeni nu este mai iubit și mai răsplătit, nici înaintea lui Dumnezeu nici înaintea oamenilor, ca acela care în curăție și în smerenie, are un duh ascultător și își împlinește cu credincioșie toată ascultarea sa față de oricine este dator cu ea.
7 - Pe măsura ascultării ești ascultat - și de către Dumnezeu și de către oameni.
Dacă asculți cu plăcere, ești ascultat cu plăcere.
Dacă faci cu bucurie, ți se va face cu bucurie.
Dacă faci mulțumiți pe alții, și alții te vor face mulțumit pe tine.
Dacă nu faci nimănui nimic, - chiar și ceea ce ți se face indirect, - este un nemerit al tău.
8 - Dacă vei umbla să fericești pe alții, atunci și Dumnezeu va îngriji să fie și pentru tine alții, care să-ți caute ție fericirea...
Bineînțeles cu prigoniri pe pământ. Dar prigonirile - numai pe pământ trec, pe când fericirea ta rămâne (Marcu 10, 28).
9 - Ceasul proslăvirii începe din Ghețimani.
Seara slavei începe de la Golgota.
Și cununa vieții veșnice începe de la cununa cea de spini.
De aceea Mântuitorul nostru Își vede sosit ceasul proslăvirii, chiar din ceasul celor mai grele pătimiri.
Așa se petrec lucrurile și cu noi.
10 - Domnul Isus știa că ceasul patimilor va sfârși în Veșnicia Învierii și a Slavei.
Că scara Calvarului are celălalt capăt în Strălucirea Fericirii Veșnice,
iar cununa de spini se va preface în cunună de aur și va căpăta o strălucire nemaiîntunecată niciodată.
Și tot așa va fi și pentru noi.
11 - Iată așa trebuiește privită suferința: ca un mijloc al Slavei.
Așa trebuiește întâmpinat calvarul: ca o scară spre Cunună.
Așa trebuie purtată cununa de spini: ca o coroană împărătească.
Nimic nu sfârșește aici și nimic nu se încheie acum.
Totul are urmare. Totul se continuă.
Totul are o răsplată și pentru noi și pentru Căpetenia noastră Isus.
12 - Nici un ceas nu rămâne singur și rupt de celelalte.
Nici o scară n-are numai un capăt.
Și nici o cunună n-are numai o față.
Aceasta este palidă, iar aceea este strălucită.
13 - Să învățăm de la Domnul Hristos și să ne uităm nu la începutul ci la sfârșitul tuturor lucrurilor.
Nu la umbra ci la lumina Crucii.
Nu la moartea ci la slava ascultării.
Nu la înfrângerea de acum ci la biruința de mâine a lui Hristos.
Nu la pietrele ucigătoare, ci la cerul deschis și la răsplata cu care te așteaptă Domnul tău Hristos ca diaconul Ștefan (Fap. Ap. 7, 56).
14 - Numai acela este un părinte adevărat, un ucenic adevărat, un frate adevărat, care nu se mai gândește la sine când vine vorba de cei cărora el le este dator dragostea, pilda, jertfa și viața sa.
15 - Oricine nu se poate uita pe sine,
și nu se poate jertfi pe sine,
și nu se poate păgubi și nedreptăți pe sine,
- spre folosul și binele semenilor săi dați în grija sa,
- acela nu poate fi nici părinte, nici învățător, nici frate, nici mângâietor nimănui niciodată.
16 - Acei care se iubesc numai pe ei înșiși,
care își caută numai propriul lor folos,
care umblă numai după binele lor în primul rând,
- nu trebuie să se facă nici învățători, nici frați, nici păstori, nici părinți.
17 - Tu nu ești singur. Ci răspunzi pentru mulți. Nici nu știi pentru cât de mulți răspunzi.
Copiii tăi vor avea și ei copii. Și au să-i crească tot așa cum îi crești tu pe ei.
Elevii tăi vor avea și ei elevi. Și o să-i învețe tot așa cum îi înveți și tu pe ei.
Frații tăi vor avea și ei frații lor, și îi vor îndruma tot așa cum le arați tu lor.
18 - Păstoriții tăi vor avea și ei la rândul lor - păstoriți.
Ucenicii tăi vor fi și ei cândva pentru alții educatori...
Aceștia vor fi pentru ceilalți exemplul pe care li l-ai arătat tu
sau li-l arăți acum.
19 - Fiecare părinte trebuie să fie pe o treaptă mai înaltă decât copiii săi.
Fiecare educator, păstor și îndrumător, la fel.
Pentru ca cei mai de jos, să aibă ce să privească
și spre cine să se înalțe.
20 - Lucrarea Domnului merge mereu înainte, crescând și în lumină și în curăție.
Orice îndrumător care nu-și dă toate silințele să fie și mai înainte decât ceilalți în lumină și în curăție - în curând va fi lăsat în urmă, spre paguba lui.
Vor veni alții care vor fi așa, cum el nu poate - căci Dumnezeu are grijă cu dragoste de Lucrarea Sa, ca s-o înzestreze cu îndrumători vrednici.
O Tată Ceresc, ridică lucrători vrednici în ogorul Tău.
Amin.