Înţelepciunea şi nebunia
Traian Dorz - Pășunile Dulci
1 - Orice făptură care prin străduinţele sale a luptat să ajungă cât mai spre sfinţire, a fost plăcută înaintea lui Dumnezeu,
iar El i-a dăruit ca răspuns la rugăciunea şi stăruinţa sa, înţelepciunea şi priceperea în orice lucru şi cuvânt bun.
Toţi ceilalţi care nu le caută acestea - sunt cei mai nefericiţi nebuni.
2 - Pentru acei iudei pretenţioşi, - Hristos şi ucenicii Lui, care n-aveau nici un titlu academic, sau măcar o diplomă a vreunei şcoli mai înalte, - erau o adunare de oameni cel mult semidocţi. Nişte exaltaţi, nişte fanatici, nişte inculţi, de la care noi niciodată nu aveam ce să ascultăm interesant sau înalt.
Dar ceea ce pare o inferioritate a lui Dumnezeu, este mai presus de orice pare o superioritate a oamenilor.
3 - Şi pentru că aşa au gândit iudeii, au rămas fără Hristos, fără mântuire şi fără înţelepciune adevărată,
- căci acestea vin de sus şi se capătă prin cu totul alte mijloace decât cele de la oameni.
Cine nu le caută prin credinţă - nu le află niciodată.
4 - Mulţumirea către Dumnezeu este nu numai dovada unei recunoştinţe pentru o minune sau mai multe, pe care Dumnezeu le-a făcut ascultându-ne rugăciunile de mai înainte.
Ci este şi dovada unei încredinţări că toate cele ce încă îi vor mai fi cerute, vor căpăta şi ele, ascultare şi împlinire - la vremea lor.
5 - Şi o astfel de rugăciune s-a putut înălţa spre Tatăl Ceresc numai din guri a căror inimă şi trăire umblau într-o astfel de desăvârşită ascultare de Tatăl şi de Fiul, după călăuzirea Duhului Sfânt.
Dar nici o rugăciune nu este ascultată în cer cu o mai mare bucurie ca aceasta.
6 - Ce binecuvântată şi ce puternică, este ascultarea de Dumnezeu!
Nici o stare şi nici o virtute nu este mai răsplătită ca ea.
Nimeni nu este mai iubit şi mai răsplătit, nici înaintea lui Dumnezeu nici înaintea oamenilor, ca acela care în curăţie şi în smerenie, are un duh ascultător şi îşi împlineşte cu credincioşie toată ascultarea sa faţă de oricine este dator cu ea.
7 - Pe măsura ascultării eşti ascultat - şi de către Dumnezeu şi de către oameni.
Dacă asculţi cu plăcere, eşti ascultat cu plăcere.
Dacă faci cu bucurie, ţi se va face cu bucurie.
Dacă faci mulţumiţi pe alţii, şi alţii te vor face mulţumit pe tine.
Dacă nu faci nimănui nimic, - chiar şi ceea ce ţi se face indirect, - este un nemerit al tău.
8 - Dacă vei umbla să fericeşti pe alţii, atunci şi Dumnezeu va îngriji să fie şi pentru tine alţii, care să-ţi caute ţie fericirea...
Bineînţeles cu prigoniri pe pământ. Dar prigonirile - numai pe pământ trec, pe când fericirea ta rămâne (Marcu 10, 28).
9 - Ceasul proslăvirii începe din Gheţimani.
Seara slavei începe de la Golgota.
Şi cununa vieţii veşnice începe de la cununa cea de spini.
De aceea Mântuitorul nostru Îşi vede sosit ceasul proslăvirii, chiar din ceasul celor mai grele pătimiri.
Aşa se petrec lucrurile şi cu noi.
10 - Domnul Isus ştia că ceasul patimilor va sfârşi în Veşnicia Învierii şi a Slavei.
Că scara Calvarului are celălalt capăt în Strălucirea Fericirii Veşnice,
iar cununa de spini se va preface în cunună de aur şi va căpăta o strălucire nemaiîntunecată niciodată.
Şi tot aşa va fi şi pentru noi.
11 - Iată aşa trebuieşte privită suferinţa: ca un mijloc al Slavei.
Aşa trebuieşte întâmpinat calvarul: ca o scară spre Cunună.
Aşa trebuie purtată cununa de spini: ca o coroană împărătească.
Nimic nu sfârşeşte aici şi nimic nu se încheie acum.
Totul are urmare. Totul se continuă.
Totul are o răsplată şi pentru noi şi pentru Căpetenia noastră Isus.
12 - Nici un ceas nu rămâne singur şi rupt de celelalte.
Nici o scară n-are numai un capăt.
Şi nici o cunună n-are numai o faţă.
Aceasta este palidă, iar aceea este strălucită.
13 - Să învăţăm de la Domnul Hristos şi să ne uităm nu la începutul ci la sfârşitul tuturor lucrurilor.
Nu la umbra ci la lumina Crucii.
Nu la moartea ci la slava ascultării.
Nu la înfrângerea de acum ci la biruinţa de mâine a lui Hristos.
Nu la pietrele ucigătoare, ci la cerul deschis şi la răsplata cu care te aşteaptă Domnul tău Hristos ca diaconul Ştefan (Fap. Ap. 7, 56).
14 - Numai acela este un părinte adevărat, un ucenic adevărat, un frate adevărat, care nu se mai gândeşte la sine când vine vorba de cei cărora el le este dator dragostea, pilda, jertfa şi viaţa sa.
15 - Oricine nu se poate uita pe sine,
şi nu se poate jertfi pe sine,
şi nu se poate păgubi şi nedreptăţi pe sine,
- spre folosul şi binele semenilor săi daţi în grija sa,
- acela nu poate fi nici părinte, nici învăţător, nici frate, nici mângâietor nimănui niciodată.
16 - Acei care se iubesc numai pe ei înşişi,
care îşi caută numai propriul lor folos,
care umblă numai după binele lor în primul rând,
- nu trebuie să se facă nici învăţători, nici fraţi, nici păstori, nici părinţi.
17 - Tu nu eşti singur. Ci răspunzi pentru mulţi. Nici nu ştii pentru cât de mulţi răspunzi.
Copiii tăi vor avea şi ei copii. Şi au să-i crească tot aşa cum îi creşti tu pe ei.
Elevii tăi vor avea şi ei elevi. Şi o să-i înveţe tot aşa cum îi înveţi şi tu pe ei.
Fraţii tăi vor avea şi ei fraţii lor, şi îi vor îndruma tot aşa cum le araţi tu lor.
18 - Păstoriţii tăi vor avea şi ei la rândul lor - păstoriţi.
Ucenicii tăi vor fi şi ei cândva pentru alţii educatori...
Aceştia vor fi pentru ceilalţi exemplul pe care li l-ai arătat tu
sau li-l arăţi acum.
19 - Fiecare părinte trebuie să fie pe o treaptă mai înaltă decât copiii săi.
Fiecare educator, păstor şi îndrumător, la fel.
Pentru ca cei mai de jos, să aibă ce să privească
şi spre cine să se înalţe.
20 - Lucrarea Domnului merge mereu înainte, crescând şi în lumină şi în curăţie.
Orice îndrumător care nu-şi dă toate silinţele să fie şi mai înainte decât ceilalţi în lumină şi în curăţie - în curând va fi lăsat în urmă, spre paguba lui.
Vor veni alţii care vor fi aşa, cum el nu poate - căci Dumnezeu are grijă cu dragoste de Lucrarea Sa, ca s-o înzestreze cu îndrumători vrednici.
O Tată Ceresc, ridică lucrători vrednici în ogorul Tău.
Amin.