Întoarce-mi Iubire...
Traian Dorz - Întâi să fim
Întoarce-mi Iubire plecată departe
cândva-ntr-un solstițiu de flăcări și gheață
lăsându-mi pe cruce trei rane de moarte
și taina, c-o neagră maramă pe față.
Ce iute-ntinseseși aripa să-ți zboare
lipindu-te moale de umbra nălucii,
nici fața-ntorcându-ți să vezi cum îți moare
străpuns legământul în cuiele crucii.
Cu aripi de umbră grăbeai către noapte
dar undeva-n față pândea-nfricoșată
amară pedeapsa nevrednicei fapte
- și noaptea-ngrozită te-a-ntors dintr-odată.
Lăsându-ți năluca stingheră să zboare
veneai iar spre Soare la Crucea sortită,
mereu mai curată plutea lucitoare
în zbor prin lumină făptura-ți sfințită.
...Din pasăre albă prefă-te mireasă
și vin-ascunzându-ți smerită privirea,
și-aproape desfă-te ceresc de frumoasă
să-nviu dintr-o dată șoptindu-ți: Iubirea!...