Întoarce-mi Iubire...
Traian Dorz - Întâi să fim
Întoarce-mi Iubire plecată departe
cândva-ntr-un solstiţiu de flăcări şi gheaţă
lăsându-mi pe cruce trei rane de moarte
şi taina, c-o neagră maramă pe faţă.
Ce iute-ntinseseşi aripa să-ţi zboare
lipindu-te moale de umbra nălucii,
nici faţa-ntorcându-ţi să vezi cum îţi moare
străpuns legământul în cuiele crucii.
Cu aripi de umbră grăbeai către noapte
dar undeva-n faţă pândea-nfricoşată
amară pedeapsa nevrednicei fapte
- şi noaptea-ngrozită te-a-ntors dintr-odată.
Lăsându-ţi năluca stingheră să zboare
veneai iar spre Soare la Crucea sortită,
mereu mai curată plutea lucitoare
în zbor prin lumină făptura-ţi sfinţită.
...Din pasăre albă prefă-te mireasă
şi vin-ascunzându-ţi smerită privirea,
şi-aproape desfă-te ceresc de frumoasă
să-nviu dintr-o dată şoptindu-ţi: Iubirea!...