Întoarcerea la Domnul

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Hristos a înviat!

Slăvit să fie Domnul Iisus!

Iubiți frați și scumpe surioare, a vorbit și fratele dinaintea mea, spunând că suntem la o nuntă și că nunta o reprezintă mirele și mireasa. Că dacă n-ar fi mirele și mireasa aici, n-ar fi nuntă. Așa, iată, ei sunt aici, le sărbătorim nunta. Domnul Iisus a venit în mijlocul nostru, după făgăduința Lui de la început. El a venit aici înaintea noastră. El niciodată nu-ntârzie. Noi mai întârziem, dar El Își ține cuvântul și făgăduința.

Și dacă a venit El aici - așa cum a vorbit un frate aseară -, locul pe care stai este Sfânt, frate și soră. Locul ăsta unde este Domnul Iisus este un loc Sfânt. Și noi am venit aici, fraților și surorilor, pentru suflet, pentru hrana sufletului nostru, nu pentru hrana pământească. Pentru aceasta pământească ne străduim de dimineața și până seara; și seara ești așa de obosit, că nici nu poți să te mai rogi. Da, când este vorba de suflet, ne mai lăsăm pe tânjală. De ce? Pentru că sufletul nu se vede. Trupul se vede, te uiți la el, îl speli, îl curățești. Sufletul nu se vede, dar el este nemuritor.

Evanghelia vorbește despre suflet. Domnul Iisus vorbește mult despre suflet. Dacă ar da omul toată lumea și și-ar pierde sufletul, n-ar folosi la nimic. Câtă avere e în lumea aceasta: aur și... câte bunătăți sunt, nu folosesc cât un suflet. Nu ne-ar folosi nimic dacă pierdem sufletul. Noi știm toți că avem un suflet, fraților, și-avem o inimă care, atunci când va înceta, s-a terminat cu viața noastră de pe pământ. Inima este motorul trupului. Așa cum țăcănește ceasul de-atâta timp, așa și inima noastră, de-atâția ani de zile n-a încetat, ci bate mereu așa cum bate ceasul. Dar odată trebuie să se tocească, trebuie să se gate. Inima asta, care este nespus de rea și înșelătoare, se schimbă nu o dată pe zi, cum se schimbă vremea, ci mereu este schimbătoare inima noastră. Și tocmai inima noastră o cere Domnul Iisus: „Fiule, dă-Mi inima ta”. El o poate cerceta, El o poate curăți. Că și inima noastră este „o lume de nelegiuiri”, așa cum scrie Sfântul Apostol Iacov despre limbă; căci „ce iese din gură vine din inimă”. Și am făcut multe păcate cu limba noastră. Că și când ești bătrân de nu mai poți, cu limba tot poți să păcătuiești. „Limba este un mădular mic care aprinde o pădure mare:, Poate nu toți, dar, dintre noi, majoritatea L-am înjurat pe Dumnezeu și l-am blestemat pe aproapele.

Însă Domnul a spus că este bun, îndelung răbdător și bogat în bunătate și-i iartă pe păcătoși, fiindcă pentru păcătoși a venit Domnul Iisus pe pământ, pentru noi. Dar nu înseamnă că ne iartă când nu ne pocăim și păcătuim iar. El este bun, îndelung răbdător și bogat în bunătate. Dar noi trebuie să luăm seama să nu facem abuz de bunătatea Lui. Să nu păcătuim la adăpostul legii, zicând în inima noastră: „Dacă spune Cuvântul lui Dumnezeu că El l-a iertat pe tâlharul de pe cruce, că a iertat-o pe femeia păcătoasă, atunci trebuie să mă ierte și pe mine”. Nu, El nu-i obligat. l-a iertat pe aceștia pentru că ei s-au pocăit. Tâlharul a zis de pe cruce: „Doamne, pomenește-mă și pe mine când vei veni întru Împărăția Ta”. Odată credeam că spune acolo: „Pomenește-mă și pe mine când voi veni...”. Dar, nu scrie „când voi veni”, ci: „când vei veni Tu, pomenește-mă și pe mine în Împărăția Ta”. Și: „Astăzi vei fi cu Mine în rai”. Și tâlharul s-a dus cu Domnul Iisus în rai. Tâlhar, frate!

Femeia păcătoasă... așa i-a rămas numele în Sfânta Scriptură: „femeia păcătoasă”; dar e în rai. De ce? Fiindcă s-a pocăit și a plâns. A plâns la picioarele Domnului Iisus, așa cum s-a [spus] și aseară și cum ați mai auzit frățiile voastre prin adunări: a plâns cu lacrimi, a udat picioarele Domnului Iisus și le-a șters cu părul capului ei.

Ei, lacrimile, fraților, sunt semnul pocăinței. Dacă niciodată n-am plâns pentru păcat, cum să ierte Domnul? Dacă inima noastră nu simte că suntem niște păcătoși, față de sfințenia Lui așa de mare... Am citit în Sfânta Scriptură și am văzut că acolo în Împărăția lui Dumnezeu cetățile sunt cu aur străveziu pavate. Și noi aici avem covoare prin casă și ne ștergem pe picioare, ca să nu murdărim covoarele. Dar acolo cum vom intra? Pentru că, pentru acolo umblăm noi pe calea Domnului, ca să primim moștenire acolo, în cetatea cu ulițe de aur străveziu. Nu merităm, fraților. Nu merităm. Dar venim la picioarele Domnului și noi și spunem ca femeia păcătoasă: „Iartă-ne păcatele noastre, Doamne”; și ca tâlharul de pe cruce: „Pomenește-mă și pe mine Să nu păcătuim bazându-ne pe cuvintele scrise prin Vechiul Testament că Dumnezeu a iertat oameni mari care au păcătuit, cum l-a iertat pe David. Treaba Domnului! „David este om după inima Mea”, a spus Domnul. Dar eu sunt un păcătos.

Dar Sfântul Apostol Pavel ce-a spus? „Iisus Hristos a venit în lume să mântuiască pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu.” „Eu? „ Sunt păcătos”, zice Sfântul Apostol Pavel. Dar n-a spus asta din fală, ci chiar din convingere, pentru că zice el: „Nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am prigonit Biserica lui Dumnezeu”. A prigonit Biserica, a prigonit adunarea, cum e adunarea asta. El a lucrat împotrivă, pentru că lucra din neștiință, în necredință.

Fraților, noi am venit aici (așa cum a spus un frate) să luăm ceva, să cumpărăm ceva. Să nu refuzăm, mai ales Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul spune ce să luăm de la El, la Isaia capitolul 55, unde se arată că toate popoarele sunt chemate, toată lumea e chemată la El: „Voi, toți cei însetați, veniți la ape, chiar și cei ce n-au bani! Veniți și cumpărați bucate, veniți și cumpărați vin și lapte fără bani și fără plată!”. Nu vin și lapte de ăsta de care mâncăm noi, ci Cuvântul lui Dumnezeu, care înveselește inima oamenilor. Cuvântul lui Dumnezeu să-l cumpărăm de la El. „De ce cântăriți argintul vostru pentru un lucru care nu hrănește? De ce vă dați rodul și câștigul muncii voastre pe ceva care nu satură? Ascultați-Mă și veți mânca ce este bun și sufletul vostru se va desfăta cu bucate gustoase.”

Pe ce cântărim noi banii, pe ce-i dăm? Vom avea răspundere înaintea lui Dumnezeu și pentru banii pe care-i cheltuim pe lucruri care nu folosesc și nu satură. Sunt atâtea, dacă ne uităm la ele. Simplitatea este cea mai bună. Luxul nu-i bun. Dăm bani pe lux, bani cheltuiți pe ce nu satură și nu hrănește, fraților. Așa cum se cheltuiesc azi atâtea milioane de lei pe ce nu trebuie.

Aici spune așa: „Luați aminte și veniți la Mine, ascultați și sufletul vostru va trăi; căci Eu voi încheia cu voi un legământ veșnic, ca să întăresc îndurările Mele față de David”.

Iar mai departe spune: „Căutați-L pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L câtă vreme este aproape”.

Acum se poate găsi Domnul, fraților, nu mâine! Să n-amânăm pe mâine. Căutați pe Domnul acum, cât se poate găsi. Cât timp suntem în viață să-L căutăm pe El. Și dacă L-am găsit, să trăim cu El.

Noi L-am aflat, fraților, căci, iată, aici ne-atrage dragostea lui Dumnezeu, chemarea lui Dumnezeu. Știu, când ați auzit de-acasă că este o nuntă pe Valea Trotușului, în Asău, v-ați gândit: „Cum să fac să ajung și eu la nunta aceea, să mă mai întâlnesc cu frații și să mai ascult Cuvântul lui Dumnezeu?”. Și ați lăsat totul... ați avut greutăți și de multe ori ați avut și piedici, dar totuși, cu ajutorul Domnului, am ajuns cu toții aici. Iar dacă am venit până aici și ne-am ostenit, să facem în așa fel să cumpărăm de la Domnul Cuvântul Lui cel sfânt, să-l punem la inimă și să-I rămânem credincioși până la sfârșit. Și păcatele noastre pe care le-am făcut vor fi iertate. Și sunt iertate. În clipa când te-ai întors la Domnul și ai făcut legământ cu Domnul, și te-ai predat în slujba Lui, păcatele îți sunt iertate. Pentru aceea te ferești acum să nu mai păcătuiești. Haina este curată, spălată prin sângele Domnului nostru Iisus Hristos. De aceea, frăția ta, dacă te păzești, te păzești să nu mai mânjești haina. Și dacă cumva ai alunecat și ai greșit și ai murdărit-o cumva, nu cauți să te lași așa murdar; ci cauți s-o speli, s-o curățești prin lacrimile căinței și pocăinței.

Și am să arăt ceva, ce spune Domnul la Plângerile lui Ieremia: „Când își aduce aminte sufletul meu de ele, sunt mâhnit în mine. Iată ce mă mai gândesc în inima mea și iată ce mă mai face să trag nădejde: bunătățile Domnului nu s-au sfârșit și îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineață. Și credincioșia Ta este atât de mare!”.

Să nu descurajeze nimeni. Dacă a avut o abatere, dacă a greșit... se pot înnoi iarăși bunătățile Domnului. Dar să fie cu mai mare grijă pe urmă, să nu mai ajungă acolo unde a greșit, în prilejul în care a greșit. Adică să te ferești de locul acela unde ai greșit și ai făcut păcatul. Că vrăjmașul întinde cursa acolo unde e ața mai subțire, unde am fost noi mai slabi în viața noastră. Acolo întinde cursa, ca să ne prindă iarăși. „Dar voi împotriviți-vă lui tari în credință și el va fugi de la voi.”

Va să zică în Isaia 55 ne cheamă Domnul la El, să cumpărăm de la El.

În Evanghelia de la Matei capitolul 11, versetul 28, iarăși ne cheamă: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară”.

„Învățați de la Mine” a spus Domnul. Să venim la El și să învățăm de la El, că El a fost blând și smerit cu inima. Cine a fost mai blând ca Domnul Iisus? Și smerit ca Domnul Iisus? El a venit și S-a născut într-o iesle sărăcăcioasă. El a venit și S-a născut în ieslea din Betleemul Iudeii. El, când S-a dus la Ierusalim, S-a dus călare pe un asin, nu pe-un cal isteț, nici cu mașina, ci călare pe mânzul unei măgărițe. Prin asta, iubiți frați și surori, El ne-a arătat să fim ca El, smeriți. Noi poate ne arătăm smeriți pe dinafară, dar în inima noastră... Trebuie ca din inimă să fim smeriți. Inima să ne fie smerită, fraților și surorilor.

„Luați jugul Meu, că este bun, și sarcina Mea ușoară.” Jugul Domnului... Ăsta-i jugul Domnului: noi suntem chemați nu să fim purtați pe brațe și lăudați de oameni, ci să fim huliți de oameni. La oameni nu le place pocăința și credința. Dar este și pentru ei un loc unde să se întoarcă, să se pocăiască, să aibă și ei parte de făgăduințele lui Dumnezeu. Numai noi să nu fim piedică mântuirii lor. Dacă n-avem o viață curată, noi suntem un prilej de păcătuire și de poticnire pentru ei. Dacă trăim o viață curată, fraților și surorilor, între vecinii noștri, între cei între care lucrăm, dacă avem o viață curată, ei pot să vadă și să spună: „Ăsta trebuie să fie pocăit”.

Mi-amintesc că veneam odată de la o nuntă de departe și în tren, prin compartimente, era lume multă. Și a intrat un grup de surori - fete tinere - îmbrăcate cuviincios; atunci celelalte femei de pe-acolo își spuneau: „Astea trebuie să fie pocăite... ” Purtau năframe, vorbeau frumos, nu glumeau, nu făceau gesturi lumești. Le-au cunoscut după comportament și după felul cum erau îmbrăcate. Dacă se amestecau cu lumea, nu mai zicea nimeni că seamănă a femei pocăite. Altădată mi s-a întâmplat că am văzut un om cu barbă... smerit se vedea a fi. Și-mi zic: „Ăsta trebuie să fie vreun frate”. Dar numai ce-l văd că fumează. „Ei... nu-i frate... Nu pot să-i zic Slăvit să fie Domnul”. Faptele ne dau de gol. Faptele noastre. De aceea, să fim smeriți, fraților, cu inima înaintea Domnului și să-I slujim Lui.

Mă gândesc că acum aproape treizeci de ani l-am cununat pe tatăl lui Petrică, finul meu. Și iată, acum, peste aproape treizeci de ani, am venit la nunta finului meu Petrică. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am mai ajuns zilele acestea. Familiile acestea - și a sorei mirese, și a fratelui Petrică - au crescut copii cu o viață neprihănită. Așa a fost în casele lor; așa au trăit. S-au supus unii altora, nu s-au certat soții între ei (copiii n-au văzut lucrul acesta în familie), nu și-au adresat cuvinte urâte și copiii au învățat numai lucruri frumoase în casele lor.

Mă gândesc că mulți frați și surori ar vrea să aibă niște copii așa. Dar nu-s... Cum spun unii: „Eu i-am scăpat... Când erau ai mei mici, eu eram în lume. Eu m-am întors, dar ei au văzut la mine o viață rea și stricată și s-au dus...”. Vom fi răspunzători și de asta. Dar, mai ales, după ce ne-am întors la Domnul și copiii mai aud încă lucruri urâte în casă și învață rău, vom fi și mai mult trași la răspundere înaintea lui Dumnezeu.

Câte mame nu [sunt îngrijorate] pentru copiii lor care pleacă seara de-acasă și nu se întorc până dimineața, cine știe când... Și sunt tot cu frica în spinare că dimineața vine miliția la poartă și le întreabă: „Unde ți-e băiatul?. „. Dar la surorile și frații credincioși nu mai vine miliția la poartă... că fiul lor s-a bătut cu cineva, că s-a îmbătat sau că a făcut vreo crimă undeva. Nu. E liniștită mama și tatăl credincios pentru că ei știu: „Băiatul meu e dus la nuntă [cu oameni credincioși], e dus la adunare; copilul meu nu face lucruri de-acestea”.

De aceea, fraților, este o mare binecuvântare și mă bucur că în adunarea aceasta și totdeauna, mai ales la nunți, este atâta tineret, care trebuie să ia aminte la cuvintele bune și folositoare, ca să aibă parte de făgăduințele lui Dumnezeu. Căci mulți dintre ei nu sunt născuți din nou. Nașterea din nou o au aceia care sunt dospiți în credință. Nașterea din nou o primește cineva când a făcut legământ cu Domnul și s-a predat Domnului. Atunci primește nașterea din nou. Și de-atunci încolo nu trebuie să-l mai înveți pe un copil, dacă-i major, zicându-i: „Să ai grijă să nu faci așa... să nu faci așa...”. Că el citind în Sfânta Scriptură, știe, vede ce trebuie și se ferește el însuși, de păcat, nu trebuie să-i mai spui tu. Așa că nașterea din nou vine prin legământul și predarea în slujba lui Dumnezeu.

Acum finii mei s-au făcut un singur trup, acum sunt soți. Cununia civilă nu-i face soți înaintea lui Dumnezeu. Înaintea Lui sunt soți numai după ce au făcut cununia la biserică, în fața altarului. Până atunci nu-s soți. Să nu se-nșele nimeni crezând că, dacă a făcut cununia civilă, de-acum are soț sau are soție. Nu. Și, dacă vrea, chiar poate să se despartă, înainte de a se cununa la biserică. Dacă se despart, dacă divorțează, fiindcă n-au trăit împreună, nu se consideră că au fost căsătoriți.

Dar după ce au făcut cununia religioasă, de acuma-s soți. Ei trebuie să trăiască în ascultare de ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu privitor la viața de familie. Soții să fie în ascultare între ei, pentru că soția i-a fost dată bărbatului ca un ajutor, așa cum i-a fost dată Eva lui Adam. Un ajutor, nu o roabă. Soția nu-i roabă, ci e un ajutor potrivit. Și nici bărbatul nu-i rob, bun numai să muncească; ci e un soț, iar soția trebuie să asculte de el. „Femeilor, fiți supuse bărbaților voștri ca Domnului.” Și „bărbaților, iubiți-vă nevestele așa cum a iubit Hristos Biserica”; cum iubește Hristos Biserica, pe cei credincioși. Așa să fie legătura aceasta între soț și soție. Când vine soțul de la lucru și-l vezi de la poartă că-i supărat, soră, tu nu-i spune: „Iar vii bumbos? Iar ești așa?... ” Ci mai degrabă să-l iei cu vorbe liniștite și cu bunătate, să vezi ce a pățit de vine el supărat. Nu să-l iei la roată. Simțind înțelegere la tine, apoi și el se va deschide și îți va spune, bunăoară: „Să vezi ce-am pățit eu acolo cu maistrul meu... cu lucrul meu... Am avut niște nemulțumiri acolo și de asta-s supărat”. Și cearta se ocolește. Dar dacă-l iei cu cuvinte aspre și-l tragi la răspundere de ce-i supărat, nu faci nimic.

Trebuie răbdare, fraților și surorilor. Trebuie răbdare. Aceasta o spun pentru cei care-s căsătoriți. Iar pe cei ce nu-s căsătoriți, dar merg pe calea aceasta spre căsătorie, să-i ajute Domnul și să ne ajute pe toți să-I rămânem credincioși până la sfârșitul vieții. Slăvit să fie Domnul!