Păziți dragostea!

(...) Copilul a înviat. Ce fericire și ce bucurie a fost pentru părinții aceștia! Era prima minune pe care o făcuse crucea Mântuitorului în viața celui care și-a arătat dragostea de Dumnezeu.

Ce spunem noi cu toate aceste lucruri din viața tuturor celor care s-au apropiat de crucea Domnului, chiar și de semnul văzut, și de partea văzută? Dacă au avut credință, Dumnezeu le-a răsplătit-o cu minune. Pentru că așa cum Cartea aceasta reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu... (deși Cuvântul lui Dumnezeu e duh și viață, nu-i carton și hârtie; totuși acest Cuvânt al lui Dumnezeu, duh și viață, locuiește în Cartea aceasta [din] carton și hârtie), tot așa și crucea lui Hristos, jertfa, puterea și însemnătatea Sfintei Cruci eterne locuiește în semnul văzut. Și ori de câte ori noi prețuim semnul văzut, cinstim sensul nevăzut și partea nevăzută a Crucii lui Dumnezeu.

De aceea, preaiubiților, pentru noi, Înălțarea Sfintei Cruci are un sens adânc. Și vedem prin aceasta că oricine a ascultat învățătura părinților noștri și a rămas în respectul și ascultarea față de Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, cinstind sensul ei cel nevăzut, cinstește și semnul cel văzut. Și oricine neglijează și disprețuiește semnul văzut disprețuiește și sensul nevăzut al Crucii, după cum oricine calcă în picioare Cartea aceasta a lui Dumnezeu calcă în picioare Cuvântul Său cel Sfânt. După cum oricine ia cu nevrednicie pâinea și vinul ia și Trupul și Sângele lui Hristos [tot cu nevrednicie].

S-a spus că unirea, căsnicia este o cruce. E o cruce binecuvântată de la Dumnezeu. Fericiți cei care o primesc. E o cruce pe care o primești cu binecuvântare de la Dumnezeu. Și crucea aceasta are sensul și are scopul să ne poarte și să ne ajute pe noi.

Ce fericit este un soț care are o soție binecuvântată! Spune Cuvântul lui Dumnezeu în altă parte, în Sfânta Scriptură: „Casa și averea le moștenim de la părinți, dar o nevastă bună e un dar de la Dumnezeu”. Noi binecuvântăm pe Domnul pentru acest dar minunat. Crucea aceasta pe care ne-a dat-o Domnul este aceea care ne ajută, ne poartă, ne sprijină. Ce fericiți suntem noi care avem o soție credincioasă, o soție binecuvântată de Dumnezeu, o soție iubitoare! Să ne alipim de crucea noastră cum ne alipim de sânul soției; și să ne alipim de sânul soției cum ne alipim de Crucea lui Hristos... Căci amândouă aceste părți ale crucii ne sunt folositoare și necesare nouă. Și una și alta ne ajută să putem trece prin valurile vieții.

Uitați-vă cu băgare de seamă ce ajunge un om nefericit care, fie că n-a găsit niciodată o soție, fie că - dacă a găsit-o - n-a fost destul de iubitor și de înțelept să știe să o prețuiască, ci și-a disprețuit-o până când Dumnezeu i-a luat-o. Și atunci a trebuit să poartă jugul vieții singur și să ducă singur ce putea duce înainte doi. Și abia atunci și-a dat el seama ce dar de la Dumnezeu a avut când avea o soție pe care n-a știut s-o prețuiască.

Și cu soția, la fel... Sunt multe soții care au soți ca pâinea lui Dumnezeu de buni. Dar ele îi disprețuiesc, îi neglijează... Mănâncă fără ei, umblă fără ei, cheltuiesc fără ei, se ascund de ei... Și când Dumnezeul li-i ia și ajung apoi ori singure, ori pe mâna unei lepre și a unei bestii, atunci își aduc aminte cu durere și pot apoi să tot plângă că atunci când au avut un soț bun n-au știut să-l prețuiască.

Tot așa și soții. Ce a unit Dumnezeu, spune Cuvântul Său, nu trebuie să despartă nimeni.

Noi dorim din toată inima să rugăm pe Domnul să binecuvânteze toate perechile care se unesc sub binecuvântarea Lui. Dar ne întristăm și ni se îndurerează inima când vedem atât de mulți soți care s-au unit în dragoste și [în] primele lor zile sau [în] primele săptămâni de dragoste au umblat cu Dumnezeu ca prin rai! S-au iubit și au fost fericiți. Dar undeva o ispită și un vrăjmaș le-a stricat părtășia și n-au mai căutat să umble unul cu celălalt. Îndată ce au fost singuri, șarpele le-a ieșit în față. Ce s-a întâmplat cu Eva s-a întâmplat și cu Adam. Și dacă ei n-au ascultat Cuvântul lui Dumnezeu și n-au umblat împreună, au păcătuit. Au ascultat de șarpe, n-au mai auzit glasul lui Dumnezeu. Și cine au fost cei care au ispășit păcatul părinților? Primul fiu al lui Adam și Eva a fost un criminal. Pentru că s-a născut după păcat, după neascultarea de Dumnezeu. S-a născut în lipsa lui Dumnezeu, s-a născut fără binecuvântarea lui Dumnezeu. Primul născut a fost un criminal, al doilea a fost o victimă. Și Cain, și Abel au ispășit însă nu păcatele lor, ci păcatul părinților. Nu Cain și Abel erau vinovați. Adam și Eva erau vinovați.

Părinților, fraților și surorilor, vă înștiințăm în numele Domnului: nu păcătuiți. Nu vă despărțiți de Dumnezeu. Sau, dacă n-ați fost niciodată uniți cu Dumnezeu uniți-vă cu El. Și nu vă mai despărțiți de Dumnezeu, că ori de câte ori vă despărțiți de Dumnezeu - chiar și în cele mai fericite locuri și În cele mai comode situații -, apare șarpele ori la unul, ori la celălalt; ori și la unul, și la celălalt.

Și veți începe să stați de vorbă cu șarpele, în loc să vorbiți cu Dumnezeu. Să stați de vorbă cu străinul, în loc să vorbiți cu soțul, în loc să vorbiți cu soția. Și atunci ce urmează? Păcatul, nenorocirea. Și cine ispășește de cele mai multe ori? Nu numai părinții, ci mai ales copiii. Dacă vă iubiți copiii, întoarceți-vă la Dumnezeu și umblați apoi cu Dumnezeu. Dacă Domnul a făcut ca să vă fie fericită căsnicia și în viața de căsnicie sunteți fericiți, Dumnezeu v-a dat de toate ca în rai. Nu vă puteți plânge că n-aveți îmbrăcăminte, că n-aveți casă, că n-aveți pâine, că n-aveți belșug. Chiar dacă n-avem magazii și n-avem cămări, [pâinea] de pe masă niciodată nu s-a terminat. Dumnezeu are grijă să ne umple de cele mai multe ori, cu mult mai multe bunătăți decât avem noi nevoie. Dar, de cele mai multe ori, în acest loc de bucurie și de binecuvântare, noi uităm de Dumnezeu. Nu ne mai rugăm, nu mai postim, nu mai căutăm slujbele Domnului, adunările Domnului, Cuvântul Domnului, ascultarea de Domnul, Casa Domnului și părtășia cu cei care-L iubesc pe Dumnezeu.

Dragii noștri frați, dacă v-ați unit cu Domnul și dacă ați umblat o vreme cu El, nu-L părăsiți... Pentru că grădinile astea frumoase, toate sunt pline de șerpi. Șerpii păcatelor, ispitelor, corupției, hoției, minciunii, desfrânării sub toate aspectele ne ies în față. Gazete pornografice, filme pornografice, oameni murdari, cuvinte murdare, idei murdare, cărți murdare. Toate acestea sunt forma, înfățișarea șarpelui care strică... Ce strică mai întâi? Căsnicia. Sufletele - mai ales ale tineretului - care s-au căsătorit sau urmează să se căsătorească. E glasul șarpelui care va neferici orice căsnicie care se face fără Dumnezeu și care continuă fără Dumnezeu.

Feriți-vă de toate acestea și, ca să puteți fi feriți cu siguranță, întoarceți-vă, uniți-vă cu Dumnezeu și umblați cu Dumnezeu cu atât mai mult cu cât vă este mai fericit traiul, mai sigură viața, mai comodă locuința, mai îndestulată bucătăria. Umblați cu Dumnezeu! În raiul acesta pândesc o mulțime de șerpi: de ispite, de nemulțumiri, de păcate, de tot felul de lucruri destrăbălate și murdare care, uitați-vă câte căsnicii distrug. Pe câte surori, pe câte Eve frumoase și tinere le corup și le nimicesc... Câți Adami, care au făcut un legământ Sfânt cândva și care au trăit o viață fericită în primele zile cu soțiile lor, încep să asculte de șarpe, se uită în ochii șarpelui...

Fraților și surorilor, tineri și tinere, nu vă uitați niciodată în ochii ispititori. Săgețile primejdioase și otrăvite ale păcatului nu vin prin alt organ mai degrab' și mai direct în inimă decât prin ochi. Feriți-vă ochii! Nu priviți cu atenție și cu lăcomie decât în două perechi de ochi trupești: în ochii mamei și în ochii soției. Alți ochi să nu priviți, pentru că din fiecare [pereche de] ochi străini pe care îi priviți vă pândește ochiul șarpelui, [săgetându-vă în] inimă. Gândiți-vă singuri câte săgeți otrăvitoare v-au străpuns inima când ați privit niște ochi altfel de cum trebuia să-i priviți.

Eu am cunoscut oameni care au trecut prin experiența vieții. Unul dintre aceștia a fost Lucian Blaga, filozoful și scriitorul cunoscut din toată publicistica și din toată istoria noastră literară. După ce a trecut și el prin niște experiențe, de câte ori l-am văzut plimbându-se pe străzile Clujului, ținea ochii în jos. Nu se uita la nimeni în ochi. Am înțeles ce adâncă e filozofia aceasta, să nu privești în ochii nimănui. Pentru că foarte puțini ochi te sfințesc și cei mai mulți te întinează, te ispitesc, te înveninează.

Dragii mei frați și surori, suntem aici la sărbătorirea unei nunți. Cunosc acești copii. Îi cunosc pe părinții lor, îi știu de când [copiii] nici nu erau. Ne rugăm lui Dumnezeu pentru fericirea lor. Și dacă dorim în această seară și ne-am rugat lui Dumnezeu din toată inima pentru fericirea lor veșnică (nu numai pe pământ, ci și în cer), dorim să-i sfătuim [să fie] foarte atenți. Dacă au ajuns acum în raiul acesta al primelor zile de căsnicie și dacă Dumnezeu i-a învrednicit cu o viață îmbelșugată, să nu ducă lipsă de nimic din ce e trupesc, să fie foarte atenți, pentru că și în raiul acesta pândește un șarpe.

Frații noștri și surorile noastre, și în raiul vieții dumneavoastră, și în raiul căsniciei dumneavoastră pândește un șarpe. Fiți atenți!... Nu vă despărțiți de Dumnezeu și nu vă despărțiți de soț niciodată. Nu vorbiți cu o persoană străină fără soț; și, mai ales, nu vorbiți într-un anumit fel fără soț sau fără soție!

Nu vă uitați în alți ochi într-un anumit fel, decât în ochii soției și în ochii soțului; și în ochii lui Dumnezeu, singurii care nu înșală. Binecuvântați pe Domnul dacă ați ajuns să-L cunoașteți și v-a rânduit o viață fericită. Păstrați fericirea aceasta. Pentru că de cele mai multe ori, când n-ai păstrat cu grijă această stare fericită, pățești ca Adam... pățești ca Eva. Odată pierdută fericirea aceasta, nu mai revine niciodată. Vasul dragostei este un vas scump, sfânt, dar foarte fragil. Când odată s-a spart, nu se mai poate nici înlocui, nici reface. Păziți dragostea.

S-a zis așa de frumos despre credință, s-a vorbit așa de frumos despre dragoste și s-a completat așa de frumos despre cealaltă, a treia virtute, care unește această frânghie de aur împletită în trei și prin care se ține fericită viața unui credincios: nădejdea. Dacă nu le păstrăm pe toate acestea, odată le putem pierde și pierdute sunt pentru totdeauna. Banii, dacă îi pierdem, îi mai putem afla. Și sănătatea, dacă o pierdem, o mai putem afla. Și situația lumească, poziția socială, dacă o pierdem, o mai putem afla. Dar dragostea căsniciei, curăția părtășiei acesteia - una pentru totdeauna - dacă am pierdut-o, nu o mai regăsim niciodată. Cultivați-o până o aveți.

Iubiți-vă soțiile, frații noștri bătrâni și tineri. Iubiți-vă soții, surorile noastre bătrâne și tinere. Iubiți-vă logodnicii, surorile noastre, surioarele noastre. Iar cei care n-aveți încă soț sau soție mergeți mereu înaintea Domnului și cereți-l neîncetat să vi-l dea Dumnezeu, nu să vi-l aleagă șarpele, ispita, păcatul, pofta, interesele și celelalte lucruri care vin din lume. Cu cât veți face mai grabnic căsătoria, cu atâta o veți desface și mai grabnic.

Noi asistăm acum la un proces de dezintegrare socială prin pierderea legăturii și unității căsătoriilor. E o plagă și o nenorocire în lume. Câte divorțuri, câte părăsiri de familie, câte împerecheri neadevărate și necinstite, și nevrednice, și blestemate sunt între oameni... Care este urmarea? Se nasc copii handicapați, nervoși, neascultători, îndărătnici, leneși, hoți, derbedei, viitori criminali. Din ce cauză? Părinții n-au ținut seama nici de Dumnezeu nici de curăția datoriei unuia față de celălalt. De ce? Am uitat postul și rugăciunea. Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Nevasta nu este stăpână pe trupul ei, ci bărbatul; și bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci nevasta”. Să nu vă lipsiți unul pe altul de datoria de soți, decât prin înțelegere și bunăvoință, pentru ca să vă puteți ocupa, să vă îndeletniciți cu postul și cu rugăciunea”. părinții noștri, binecuvântații noștri părinți bătrâni care au respectat postul și rugăciunea chiar și în viața lor conjugală, au fost binecuvântați de Dumnezeu cu copii fericiți și binecuvântați. Noi ne aducem cu lacrimi aminte, totdeauna, de credința mamelor noastre, a bunicelor noastre și a bunicilor noștri. Cât de evlavioși trăiau ei. Cum cinsteau ei rugăciunea și postul și cât de Sfântă și liniștită viață le-a dat Dumnezeu. Și cum știau ei să-și înfrâneze trupul - nu numai gura și stomacul - de la tot ceea ce era nepermis în zilele de post și rugăciune. [Se înfrânau în] toată ființa lor; și Dumnezeu i-a binecuvântat.

De când s-a înmulțit nenorocirea copiilor răi, bolnavi, netrebnici, nesănătoși? De când s-a împuținat postul și rugăciunea în familie!

Preaiubiții mei frați, nu socotiți aceste lucruri de aruncat, nici povești bătrânești depășite acum. Că oricine nu respectă aceste reguli de elementară înfrânare și trăire în familie sau în societate e blestemat și este pedepsit de însăși urmările neascultării lui.

Dorim din toată inima ca acești scumpi copii ai Domnului și copii ai Lucrării Sale să fie binecuvântați cu o dragoste veșnică de Dumnezeu, în primul rând. Îi rugăm întâi să-L iubească pe Dumnezeu! Aceasta e cea mai mare iubire, care va sfinți iubirea lor. În al doilea rând, să iubească Lucrarea lui Dumnezeu. În al treilea rând, să-i iubească pe frați și pe părinți. Și numai în al patrulea rând vine dragostea lor, a unuia față de celălalt. Că dacă cele trei iubiri mai mari vor sfinți iubirea lor, iubirea lor va fi apărată și ocrotită pentru totdeauna; și noi îi vom vedea fericiți.

Aceste gânduri cu care trebuie să mă grăbesc, pentru că ceasul nostru e aproape de încheiere, aceste gânduri și aceste dorințe făcute atât celor care sunt acum aici, la masa din fața dumneavoastră, cât și dumneavoastră fiecăruia, le [spunem] în numele Domnului. Țineți seama de aceste lucruri. Gândiți-vă la ele după ce plecați de aici. Și dacă nimic din cele ce ați auzit (sau nu prea multe) vă vor rămâne în amintire, nu uitați aceste trei și mai importante lucruri cu privire la viața și la căsnicia noastră. Și la cea din prezent, și la cea din trecut, și la cea din viitor.

Acum urmează să se încheie această primă parte a programului nostru E aproape ora [douăsprezece. Să-I mulțumim Domnului pentru această adunare] plină de cuvântul întoarcerii la Dumnezeu, plină de îndemnuri ca fiecare dintre cei care L-au cunoscut pe Domnul să rămână mai întăriți, iar cei care nu s-au predat Domnului să se predea acum. Nu putem să încheiem aceasta fără să facem încă o chemare. Rugăm pe fratele nostru Aurel, care are de la Domnul darul acesta, să facă din inimă chemare la toți cei care au fost mișcați [de Cuvântul Domnului, ca să se predea Lui]. (...)