
Între Farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaș al Iudeilor.
A fi om e lucru destul de greu!
Pentru că a fi om, înseamnă a fi: cinstit, drept, cuviincios, chibzuit, moral, înțelegător, simțit...
De la starea aceasta, de la acest nivel de sus, omul se ridică spre credincioșie și sfințenie, adică spre firea Dumnezeiască.
Iar sub acest nivel, omul coboară spre animal, spre fiară.
Deci și între farisei era un om...
între acești oameni care aveau fețe de lei, de vulpi, de catâri, de câini,
- mai era totuși unul care avea o față de om, o inimă de om, un suflet și o judecată de om.
Vulpile se gândesc numai la vicleșug și înșelăciune,
leii numai la cruzime și răzbunări,
câinii numai la încolțit și la lătrat,
- dar cei care sunt oameni se gândesc și la suflet, la mântuirea lor, la Dumnezeu...
Dacă chiar și între farisei era un om, asta înseamnă că niciodată nu trebuie să osândești o tagmă de oameni în întregime,
nici o ceată în întregime,
nici un neam în întregime...
Căci chiar și acolo unde ți se pare că nu se mai găsește nici un om al lui Dumnezeu, adesea se află comori de frumusețe duhovnicească!
Chiar și în Sodoma se găsea un Lot.
Chiar și acolo unde un profet ca Ilie credea că nu mai există nici un credincios, Dumnezeu mai avea încă șapte mii (Rom. 11, 2-5).
Învață deci, fiul meu, să nu disprețuiești pe nimeni. Nici chiar pe cei care par cei mai răi oameni.
Căci necunoscându-i, nu știi care din ei va veni la Isus.
Ci tu cheamă-i pe toți, și nădăjduiește pentru fiecare!
... Dragul meu frate cititor, dacă ești într-adevăr om,
atunci nu te vor preocupa numai problemele pântecelui, a poftei și a firii pământești,
adică problemele jumătății inferioare ale corpului tău.
Ci te vor preocupa și problemele sufletului și mântuirii.
Problemele Adevărului și Credinței. Ale minții și ale inimii.
Adică problemele jumătății superioare ale ființei tale.
Dacă ești om, chiar dacă ești dintre farisei și chiar dacă trebuie să mai trăiești în mijlocul lor,
duhul și mentalitatea lor decăzută, nu te vor putea împiedica să vii la Isus. Ci Îl vei căuta pe Isus Hristos cu un cuget însetat după lumină și după adevăr.
Isus Hristos te va lumina atunci. Și te va ridica prin nașterea din nou, la nivelul cel mai înalt al înțelegerii și trăirii Adevărului Său,
- adică la realizarea chemării tale de om.
Dar chiar dacă ai fi tu căzut acum și sub nivelul de om, - Hristos totuși te poate ridica!
Fiindcă El tocmai de aceea a și venit ca să caute și să mântuiască ceea ce era pierdut (Luca 9, 56).
Aceasta este slava Evangheliei Sale, că înviază morții,
redă vederea orbilor,
vindecă slăbănogii,
- deci realizează ceea ce înainte de El era imposibil.
Mântuitorul și Dumnezeul nostru, Isuse Doamne,
Slavă Numelui Tău Sfânt și Dragostei Tale care nu disprețuiești pe nimeni,
ci chemi și aștepți cu îndurare pe fiecare om,
să vină la mântuirea Ta.
Ai milă cu bunătate de toți cei care zac încă, în locuri și în stări unde Tu ești Cel mai necunoscut și străin și astăzi,
căci de acolo este cel mai greu să vină cineva la Tine.
Alege și dintre aceștia ucenici ai Tăi și trimite printre ei lumina Ta,
căci numai Tu ești Mântuitorul tuturor oamenilor,
Căci Ție Dumnezeul nostru se cuvinte toată lauda, slava și închinăciunea, Tatălui, Fiului și Sfântului Duh, acum și în vecii vecilor.
Amin.