Întrebările şi răspunsul
Traian Dorz - Mărturisirea Strălucita
1 - Înstrăinarea de Hristos a schimbat cu totul felul de a fi al ucenicului cel care până era cu Hristos fusese atât de strălucit.
Dintr-un om atât de hotărât mai înainte, ajunge un om plin de frică.
Dintr-un suflet cinstit şi curat, ajunge să se folosească de minciună.
Dintr-o inimă tare ca o stâncă, ajunge o inimă clătinată ca o trestie.
2 - Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni, fiecare se lasă ispitit de propria lui slăbiciune.
În loc să avem uneori curiozităţi omeneşti
să auzim păreri omeneşti
şi să aflăm intenţii omeneşti
- mai bine să avem grijă să nu-L pierdem din vedere pe Isus.
Mai bine să rămânem hotărâţi lângă El.
Mai bine să-i lăsăm pe toţi oamenii, să nu ne pese de orice ar spune şi ar face ei
- ci să mergem cu Isus, aşa cum I-am şi promis cu cel mai puternic legământ, când am venit la El.
Căci fără Isus noi suntem pierduţi.
3 - Vrăjmaşii te întreabă despre Hristos nu ca să-L cinstească pe El, ci ca să te batjocorească pe tine.
Şi nu doresc să creadă în Dumnezeul tău, ci doresc să-ţi nimicească şi credinţa ta. Nu vreau să-şi încredinţeze inimile lor, ci vreau să-ţi îndoiască inima ta.
Fii cu grijă când ajungi în faţa lor, să nu cazi.
4 - Desigur e mare păcatul de a-i nimici bucuria, libertatea şi viaţa unui om nevinovat, de a-i nimici credinţa lui în Dumnezeul său,
dar de a-l face să se lepede de Numele Cel Sfânt al Domnului său, de a-l împinge să batjocorească Sângele Crucii Răscumpărătoare şi pe Duhul Harului Sfinţitor (Fap. Ap. 26, 11),
Şi de acest păcat se fac vinovaţi toţi cei care caută şi reuşesc să-l facă pe un ucenic al lui Hristos să se lepede de Domnul şi Dumnezeul lui
şi să-şi vândă pe faţă familia sa.
5 - Să aveţi milă de fraţii noştri sinceri şi buni, dar care ajung într-un anumit moment de slăbiciune, între ziduri primejdioase şi lângă nişte oameni primejdioşi.
Şi sunt despărţiţi de Domnul, sunt luaţi dintre ai lor, şi sunt rupţi de fraţi.
Au ajuns în locuri şi în stări în care n-au mai fost niciodată.
Vrăjmaşul îi înconjoară şi îi loveşte din toate părţile.
Satana îi ispiteşte cu toate mijloacele lui nimicitoare.
Ci rugaţi-vă atunci pentru ei, rugaţi-vă toţi
stăruitor tot timpul pentru ei,
fiindcă sunt în cea mai mare primejdie de a se lepăda de Isus.
6 - Nu judecaţi ziua, ceea ce fraţii încercaţi au fost siliţi să facă noaptea.
Nu judecaţi în libertate, ceea ce ei au fost siliţi să facă închişi.
Nu judecaţi când vă este vouă cel mai bine, ceea ce ei au fost siliţi să facă atunci când le era lor cel mai rău. Dacă ei recunosc când s-au îndreptat.
Ci rugaţi-vă mai degrabă să nu cădeţi şi voi în asemenea ispite.
Căci poate voi nu v-aţi mai ridica niciodată,
dar unii dintre ei s-au ridicat,
care s-au mai ridicat şi dintre ei.
7 - Isus n-a declarat nimic despre ucenicii Săi, dar era gata să declare orice adevăr despre învăţătura Sa.
Pe ucenicii Săi nu trebuia să-i spună răufăcătorilor, dar învăţătura Sa, trebuia s-o afle.
Învăţăturii nu-i pot găsi nici o vină, dar ucenicilor pot.
Învăţătura se poate apăra singură, dar ucenicii nu se pot singuri.
Învăţătura este nemuritoare, dar ucenicii sunt încă muritori.
Nu spune nici tu nimic despre fraţi, dar spune despre învăţătură!
8 - Dacă cel care întreabă este viclean şi nedrept, - atunci cel care răspunde trebuie să fie atent şi înţelept.
Dacă judecătorul este nelegiuit şi ucigaş, atunci cel judecat trebuie să fie hotărât de orice moarte şi de orice chinuri.
Dar să ştie şi mai hotărât că băgând şi pe alţii, nu se va scoate pe sine.
Că târându-se cu văicăreli, nu-l va îndupleca pe tiran, ci numai se va înjosi pe sine.
9 - Vestitorul Adevărului dacă crede în ceea ce propovăduieşte trebuie să fie gata să moară pentru învăţătura sa şi ucenicii săi.
Mărturisirea Adevărului are totdeauna nevoie de o jertfă răscumpărătoare, pe măsura lui.
Hristos ne-a dat şi măsura şi felul în care trebuie să fim gata pentru răscumpărarea Adevărului şi a iubirii în care credem.
10 - Dacă întrebarea este răufăcătoare, răspunsul trebuie să fie atent.
Dacă cel care întreabă este un vrăjmaş viclean, cel care trebuie să răspundă să fie foarte înţelept.
Cu cât întrebarea este mai grăbită, răspunsul trebuie să fie mai încet.
Cu cât întrebarea este mai lungă, răspunsul să fie cât mai scurt.
Cu cât întrebarea cuprinde mai multe, răspunsul să cuprindă mai puţin.
Cu cât cel ce întreabă este hotărât a-i osândi pe mai mulţi, cu atât cel întrebat trebuie să fie hotărât a-i scăpa.
Cu cât cel rău caută să-i nimicească mai crud, cu atât cel bun trebuie să răspundă mai iubitor.
11 - Dacă în faţa unor astfel de oameni te duci hotărât să dai orice preţ, - atunci poţi face aşa. Altfel nu poţi.
Când numai cu preţul unei mari jertfe se poate răscumpăra un mare adevăr şi o mare iubire, - atunci trebuie să mergi hotărât şi gata să dai numai tu această jertfă.
Căci, dacă nu eşti gata să o dai tu de bunăvoie, va trebui să o dea alţii siliţi.
Dacă nu eşti tu gata să mori, vei fi gata să dai la moarte tu pe alţii.
Şi dacă nu primeşti să răscumperi tu mai uşor, va trebui să o răscumpere alţii mai greu.
12 - Isus i-a răspuns...
Nu este întrebare la care Isus să nu aibă un răspuns potrivit.
Un răspuns clar.
Un răspuns deplin.
Singurul răspuns adevărat şi desăvârşit la orice întrebare este numai cel pe care îl dă Hristos.
Nu există vreo problemă care să pună vreo întrebare şi la care Hristos să nu aibă răspunsul cel mai bun, cel mai potrivit.
De fapt, numai răspunsul pe care-l dă Hristos este adevăratul răspuns.
13 - Nu există o taină al cărui răspuns să nu fie în Hristos.
Nu există întrebări ale unui suflet, fericite sau dureroase, trupeşti sau sufleteşti,
la viaţa aceasta sau la cealaltă,
- la care Hristos să nu dea un răspuns clar şi mântuitor.
Trebuie numai ca acela care pune întrebarea să aştepte ori să înţeleagă răspunsul primit la ea.
14 - Dumnezeu răspunde la toate întrebările noastre, numai noi nu înţelegem totdeauna răspunsul Lui.
Sau nu vrem să-l înţelegem şi să-l primim.
Hristos răspunde tuturor problemelor fiecărui om, fiecărui popor, fiecărei generaţii.
Hristos are singurul răspuns bun la problemele religioase, la cele politice, sau economice, sau sociale, sau culturale - şi de orice alt fel, ale tuturor oamenilor şi a întregii omeniri.
Dar ce puţini şi ce puţin doresc să asculte aceste răspunsuri!
15 - Singur răspunsul lui Hristos la toate aceste probleme ar putea aduce pacea, dreptatea şi libertatea adevărată şi definitivă pentru toţi oamenii şi pentru totdeauna.
Dar pentru că omenirea nici nu-L are nici nu-L ascultă, se condamnă singură la zbucium, la chinuri şi la pierzare deplină şi veşnică.
16 - Ce josnici sunt uneori oamenii.
Cât pot unii oameni să se scufunde în minciună, în mocirlă, în mojicie!
Cu câtă nebunească uşurătate şi grabă se pot lepăda unii de toate frumoasele lor încredinţări,
pentru un blid de mâncare aruncată dispreţuitor de un stăpân pe care îl urăsc cu toată fiinţa lor,
dar îl şi slujesc tot aşa.
17 - Ajunşi în starea de slugărnicie vinovată, acestor fel de oameni le este ruşine şi că odată în viaţa lor au putut avea slăbiciunea să admire pe Hristos,
şi că au avut curajul să-şi arate aceasta, împotriva urii stăpânilor lor.
Cum făcuseră cândva aprozii de acum ai lui Caiafa.
Fericit este acela care nu ajunge niciodată a se ruşina de umblarea lui cu Hristos.
18 - Slugile linguşitoare sunt instrumentele cele mai oarbe şi mai înspăimântătoare, pentru nimicirea oricărei lumini şi libertăţi.
Nici un nevinovat nu se poate apăra împotriva lor.
Nici o lege nu-l poate ocroti de ei.
Aceştia sunt hăitaşii care împing mielul în mâinile tăietorului şi căprioara în bătaia puştii braconierilor nelegiuirii.
Vor fi împinşi şi ei odată la fel, de către Satana, în focul veşnic.
19 - Cea dintâi palmă peste Faţa Domnului Hristos, era a unuia care Îl cunoscuse cândva pe Isus.
A unuia care auzise Cuvântul Său.
A unuia care fusese cândva între cei care ascultau cu plăcere pe Isus,
- şi care se întoarse de la auzirea Cuvântului Sfânt cu o inimă plină de admiraţie şi credinţă.
Vai pe veşnicie de cel ce ajunge o astfel de lepădătură!
20 - A-L lovi pe Mântuitorul, chiar în faţa judecăţii, câtă vreme încă nu I S-a dovedit vinovăţia, - era o încălcare pe faţă a legii.
A-L lovi în faţa judecătorului, era un abuz, o provocare.
Dar sluga îşi cunoştea stăpânul. Ştia gândul şi gustul mai marelui său. Şi ştia cum să-şi câştige merite în faţa celui ce-l plătea. Sluga era asemănătoare stăpânului său criminal.
Pentru a-L „pregăti” pe Cel Nevinovat pentru răspunsul care I Se cerea, a intervenit „argumentul” hotărâtor - adică palma făcută pumn şi izbită în faţă, a slugii blestemate.
Ce cumplită este judecata oamenilor pentru Dumnezeu!
La fel va fi şi Judecata Lui pentru ei, - fiindcă este scris: „Cu ce judecată judecaţi, cu aceea veţi fi judecaţi...”
O Marele nostru Dumnezeu, slavă şi mulţumire veşnică Ţie pentru îndelunga Ta răbdare şi pentru marea Ta Dragoste faţă de noi.
Amin.