Învățații din timpul lui Noe n-aveau înțelegere pentru chemările sufletești ale potopului

Biblia nu ne spune mai amănunțit ce fel de lume era înainte de potop. Ne spune numai atât că se înmulțiseră oamenii și se stricaseră foarte. Cu siguranță însă se poate spune că înainte de potop a trăit o lume foarte înaintată. Însăși corabia lui Noe - cea clădită cu mare meșteșug - este și ea o dovadă despre știința și înaintarea oamenilor din acele vremuri. Lumea dinaintea potopului era plină de bogăție, de luxuri, de cultură și de știință. Dar, vai, toate acestea nu erau de nici un folos, pentru că toate erau otrăvite cu otrava păcatelor și stricăciunilor sufletești (și oare azi nu e tot așa?)

Lumea dinaintea potopului va fi fost plină de știință și de oameni învățați, așa cum e și cea de azi. Dar știința și învățații n-au dat nici o importanță lui moș Noe și predicilor lui.

Ce trecere ar fi putut avea moș Noe, un om neînvățat din popor, în lumea învățaților? „Gazetele” din acele vremuri vor fi scris în batjocură despre cum s-a ivit un bătrân „superstițios” ce predică un potop. Știința va fi râs, spunând că un astfel de potop este o „prostie”; el este contra „legilor naturale”. Ploile își au legile lor naturale.

Și oare ce se va fi întâmplat când au început ploile potopului? Toată lumea „cultă” din acele vremuri se va fi îndreptat spre părerile științei, ale meteorologiei. Știința aceasta se va fi grăbit să explice oamenilor cauza ploilor. Gazetele vor fi fost pline de părerile specialiștilor de la Meteorologie. Învățații de acolo se vor fi înfundat cu capul în cărți și își vor fi tremurat ochelarii pe nas să explice oamenilor „cauzele naturale” ale ploilor (așa cum se vede în chipul de mai sus).

În toate părțile vor fi răsunat telefoanele și telegramele aducătoare de vești.

„Alo, Egipt!... Alo, China!... ce maximum de umiditate e pe acolo?

„Pe aici - vor fi răspuns cei întrebați - plouă de 15 zile. Toate semnele arată că acesta e maximum de umiditate. Barometrul cedează... ploile vor înceta”...

După astfel de vorbiri și ocoșeli, gazetele vor fi ieșit cu știri aducătoare de liniște: „În Egipt și China apele scad... meteorologia spune că a fost o generală rupere de nori. De la Ecuator s-a abătut un curent aducător de ploi torențiale ce în curând vor înceta”.

Cititorii se vor fi culcat liniștiți la cap cu înștiințările oficioase ale Institutului Meteorologic. Dar ocoșelile științei nu le-au fost de nici un folos. Apele au crescut și pe toți i-au înecat, împreună cu cei învățați.

Știința de pe timpul potopului vedea numai ploaia, dar nu vedea mâna și mânia lui Dumnezeu dinăuntrul ploilor. Știința râdea de potopul lui Noe. Potopul nu încăpea în socotelile științei. El rupea „legile naturale”; el aparținea credinței, iar știința nu prea are credință.

Așa e și azi. Știința se silește să le explice pe toate numai prin puterile ei și pe „cale naturală”. Într-o carte am citit „studiul” unui învățat care spune despre potopul lui Noe că a fost o „revărsare a mărilor”, un „lucru natural”.

De ani de zile, viața noastră este plină de fel de fel de semne și arătări cerești. Chiar și mersul vremii este parcă o arătare cerească. Avem ierni cu revărsări de ape și veri cu uragane, grindine, secete etc. De la o zi la alta, vremea se schimbă cu totul. Știința pe toate se silește să le explice pe cale naturală. Despre schimbarea vremii spune că „s-au ivit pete în soare” și de aici furtunile și vijeliile. De-i spui că-s de la Dumnezeu, te râd învățații și zic că ești „superstițios” și „prost”.

Ca și pe timpul lui Noe, știința n-are nici azi ochi să vadă mâna și mânia lui Dumnezeu dindărătul multelor năpăstuiri ce ne îmblătesc de ani de zile. Semnele și arătările vremilor aparțin credinței, de aceea știința n-are ochi să le vadă și să le înțeleagă.

Știința și învățații n-au înțelegere pentru chemările sufletești ale urgiilor din zilele noastre.

Nici știința, nici oamenii din ziua de azi n-au ochi sufletești să vadă mâna și mânia lui Dumnezeu dindărătul urgiilor ce vin peste noi. Când se va apropia sfârșitul lumii cu: cutremure de pământ, cu semne în lună și în soare, cu zguduirea pământului (Mt 24), lumea se va prăpădi, citind comunicatele liniștitoare ale Institutului de Meteorologie.

Semnele și arătările cerești ce ne urmăresc de ani de zile sunt chemările Domnului... sunt ploi și furtuni ce ne cheamă să intrăm în corabie. De ani de zile plouă mereu la necazuri și greutăți. De ani de zile s-a slobozit peste noi un potop de necazuri și greutăți. O mână nevăzută, de sus din cer, parcă ne urmărește și varsă peste noi urgie și osândă. De ani de zile, Domnul vorbește cu noi prin fel de fel de semne și arătări cerești, dar noi, ochi avem și nu le vedem, minte avem și nu le pricepem. Ca și lumea de pe timpul lui Noe, noi n-avem ochi sufletești să vedem mâna și mânia lui Dumnezeu dindărătul urgiilor ce s-au slobozit peste noi. Văd oamenii semnele și arătările cerești, se înfricoșează de ele, dar n-ascultă chemarea lor: de răutăți nu se lasă și în corabie nu intră (intră la crâșmă și beau „să le treacă de necaz”).

Dragă cititorule! Trăim vremuri biblice. Trăim vremuri ce strigă pe noi și ne cheamă să intrăm în corabie. Vremile noastre sunt strigarea Domnului: „Treziți-vă, oamenilor, din răutăți, căci vin apele morții... vine ziua cea înfricoșată a urgiei... intrați în corabia mântuirii”!

Pleacă îndată, dragă suflete, și intră în corabie! Nu vezi cum cresc apele stricăciunilor? N-auzi cum vuiesc valurile fărădelegilor? Nu vezi cum se îneacă oamenii în potopul răutăților? Și tu stai liniștit?

Eu socot că, după câteva sute de ani, după ce se va fi prăpădit de mult rândul acesta de oameni, urmașii noștri vor vorbi despre noi și rândul acesta de oameni, întocmai cum vorbim noi despre oamenii din timpul potopului. Dascălii acelor vremuri vor povesti despre noi copiilor din școală, zicând : „Fost-a în vremile acele că oamenii părăsiseră cu totul pe Dumnezeu și Dumnezeu i-a certat pe ei cu multe pedepse să se întoarcă din calea răutăților. Trimis-a peste ei războaie înfricoșate, trimis-a scumpete nemaipomenită, necazuri nemaiauzite, trimis-a secete, grindine, potopuri și fel de fel de urgii, dar ei nu s-au îndreptat, ci au murit în păgânătățile lor”.

Un om mă întreba, de ce oare Dumnezeu nu mai face atare minune, poate atunci oamenii s-ar mai înfricoșa. O, dragă suflete, i-am răspuns eu, Dumnezeu face și azi minuni. E plină lumea și vremile noastre de semne și arătări cerești, numai cât oamenii n-au ochi sufletești să le vadă și să le înțeleagă.