Învăţătorule, I-au zis ucenicii, acum de curând căutau Iudeii să Te ucidă cu pietre, şi Te întorci în Iudeea?
Nu cât sunt oamenii de răi, trebuie să ne mirăm noi, ci cât de nespus de Bun este Dumnezeu!
Nu cum pot oamenii să fie de nepăsători, de vrăjmaşi, de neascultători, de vinovaţi faţă de Dumnezeu... Ci cum, cu toate că sunt aşa, Dumnezeu are totuşi bunătate, răbdare, milă şi iubire faţă de ei!
Într-adevăr, cât de nespus de Bun este El!
Iată ucenicii Domnului nu-şi pot stăpâni uimirea şi plini de mirare Îl întreabă pe Domnul: ... Te întorci iarăşi?
Mai înainte doar câteva zile
- şi cu câteva versete -
la Praznicul Înnoirii Templului, când le vorbise despre oile Sale şi despre Tatăl Său,
despre deplina Lui Unitate cu Tatăl,
despre acest slăvit şi Tainic Adevăr al Dumnezeirii Sale,
Dar în câte alte rânduri nu mai făcuseră ei aşa?
Şi în câteva rânduri, până să se ajungă la aruncarea pietrelor, câte cuvinte grele, uneori mai grele ca pietrele, nu I-au aruncat în faţa lui Dumnezeu!...
De câte ori nu L-au alungat, L-au batjocorit, L-au insultat, s-au lepădat de El...
Iar El S-a întors iarăşi din nou şi din nou la ei, cu o nouă iubire,
cu un nou har,
cu o nouă minune şi chemare şi bunătate,
încercând iarăşi să le deschidă inima.
O, cât de nespus de Bun este Dumnezeu!
Eu îmi aduc aminte cu ruşine şi cu recunoştinţă, de câte ori L-am întristat şi L-am alungat şi eu pe Domnul şi Mântuitorul meu cu împotrivirile mele,
cu nepăsarea mea şi cu păcatele mele,
- dar El S-a întors iarăşi şi m-a cercetat iarăşi,
nu Şi-a depărtat de la mine bunătatea Sa, până când a reuşit să facă să întorc din nou eu la El, cu lacrimi şi cu pocăinţă.
O, cât de nespus de bun este El faţă de fiecare din noi!
Adu-ţi şi tu aminte dragă suflete, cum te-ai purtat atâta vreme din viaţa ta, faţă de Dumnezeu?
Căci şi tu ai făcut aşa ca mine şi aşa ca mai toţi semenii noştri, purtându-te ca un nevrednic faţă de El.
Şi poate că şi astăzi încă tu te mai porţi tot în felul acesta, deşi nu se poate să uiţi cât bine ţi-a făcut El. Şi din câte necazuri te-a izbăvit bunătatea Lui până astăzi!
Dragă suflete, care prin atitudinea ta potrivnică faţă de Dumnezeu te porţi şi azi ca un vrăjmaş al lui Hristos,
căutând să-L ucizi din suflete
şi din cărţi
şi din inima ta şi din a altora cu tot felul de pietre, -
trezeşte-te din nebunia ta. Bunătatea lui Dumnezeu vrea să te îndemne la pocăinţă şi mântuire ascultându-L!
Chiar din aceste rânduri Hristos Se întoarce din nou spre tine. Şi cu o nouă dovadă de iubire te cheamă să te trezeşti şi să te întorci la El primind prin credinţa în El mântuirea ta şi viaţa veşnică (Fap. Ap. 26, 18).
E poate ultima Lui întoarcere la tine, şi e poate ultima Lui chemare, pentru tine.
Nu-L respinge pe Domnul şi nu căuta altă piatră să ridici contra Lui sau contra a lor Lui.
Ridică o singură piatră, piatra cea mai mare din lume: piatra necredinţei de peste intrarea inimii tale. Şi lasă-L pe Domnul să intre în inima ta şi în viaţa ta, cu mântuirea şi cu lumina Lui.
Căci în ziua intrării acesteia a Domnului în inima ta şi în casa ta, va fi cea mai fericită zi pentru tine şi ai tăi, pe vecii vecilor.
Preabunule Doamne Isuse, Împăratul şi Mântuitorul nostru,
binecuvântat să fie Numele Tău şi mărire veşnică îndelung răbdării şi bunătăţii Tale faţă de noi.
Din tot sufletul Îţi cerem iertare pentru marea noastră nebunie din vremea când Te-am respins pe Tine, şi am căutat să Te ucidem cu duşmănie din noi şi din alţii.
Din tot sufletul Îţi mulţumim pentru dragostea şi bunătatea şi răbdarea Ta cea nespus de mare faţă de noi,
cu care Te-ai întors iarăşi şi iarăşi,
ca să ne chemi şi să ne întorci pe noi din calea noastră cea rea.
Te rugăm Doamne Isuse nu înceta să Te întorci mereu şi spre acei care încă şi acum Te mai alungă, căci şi noi eram cândva în felul acesta.
Ai milă şi de ei, până când şi ei îşi vor deschide inima ca să Te preamărească pe Tine cu lacrimi,
ca nimeni să nu se piardă împietrindu-se faţă de Tine Doamne.
Amin.
+
Fiul meu, în viaţa asta, orişicare om îşi are
ca demult Ierusalimul, vremea lui de cercetare
tu-nţelege când e vremea şi-ascultării te supune
ca să n-ai odată soarta celor fără-nţelepciune.