Învăţături din cutremurul din Balcani

Vitele şi şoarecii au scăpat, dar oamenii ba

În primăvara anului 1928 a fost un groaznic cutremur de pământ în Bulgaria. Prăpădul acesta are multe amănunte pline de învăţături. Iată alături unul mult spunător:

În timpul cutremurului din Bulgaria s-a adeverit că vitele presimt prăpădul cutremurului. Un sat a fost distrus. În preseara prăpădului, vitele au lat-o razna la câmp. Aşişderea şi şoarecii au părăsit casele, ieşind afară la câmp. Noaptea a venit prăpădul. Vitele şi şoarecii au scăpat, dar oamenii ba.

Această întâmplare întăreşte şi istoria cu potopul lui Noe. Necredincioşii spun: Cum s-a putut să intre în corabia lui Noe atâtea animale sălbatice? Cine le-a strâns şi cine le-a băgat în corabie? Întâmplarea din Bulgaria, iată, ne dă răspunsul: le-a băgat în corabie presimţirea prăpădului. Animalele au presimţit potopul şi au intrat degrabă în corabie. Ele s-au mântuit, dar oamenii ba.

Se ridică însă întrebarea: se poate oare ca animalele să fie înzestrate cu simţuri mai alese decât omul? Se poate oare ca şoarecele, cel mai mic, să ştie mai mult decât omul, cel făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu?

La această întrebare, un mare învăţat creştin răspunde: „Şi omul a avut acest simţ al presimţirilor. L-a avut şi l-a pierdut. L-a pierdut tocindu-şi puterile sufleteşti cu fel de fel de patimi rele. Prin păcat, omul a pierdut o mare parte din zestrea sufletească ce a avut-o de la Dumnezeu. Între acestea a pierdut şi presimţirea dezastrelor. Numai cei credincioşi mai au o parte din această zestre”.

Se şi vede acest lucru: lumea e plină de semne şi arătări cereşti, dar câţi se spăimântă de ele? Şi câţi intră în „corabie”?

Vremile noastre sunt chemarea Domnului Dumnezeu să intrăm îndată în corabia mântuirii. Vremile noastre sunt strigarea ce s-a auzit în timpul potopului: „Noe, intră în corabie tu şi toată casa ta”. Trăim vremuri în care parcă cerul şi pământul strigă către noi: Oameni buni, intraţi îndată în corabia mântuirii!

Cutremurul din Turcia

În anul 1939, un groaznic cutremur a zguduit ţara turceasă pe o întindere de pământ cât jumătate din ţara noastră. Au fost zeci de mii de morţi, 12 oraşe şi peste 80 de sate complet distruse.

Localităţi în plină dezvoltare şi capitale de judeţ, dintre care şi vestitul oraş Kayseri (fosta Cezareea Capadociei) au fost şterse de pe faţa pământului şi foamete mare a cuprins fiinţele rămase sub cerul liber, fără adăpost şi, în gerul cel mai cumplit, fără hrană.

Dar mai mult, în centrul regiunii unde a fost groaznicul cutremur, lângă muntele vulcanic Ergias, înalt de peste 4000 metri, se înalţă muntele vulcanic Ararat, cu o înălţime de peste 5000 de metri (munte pe care s-a oprit corabia lui Noe după cele 40 de zile şi nopţi de potop); dar de această dată muntele n-a mai fost locul de scăpare, ci el a aruncat valuri de foc şi pucioasă, iar lumea îngrozită a fost prinsă de un mare potop de ape din râurile ce se revărsau.

De pe tărâmurile biblice s-a ridicat, sub ochii noştri, un semn mare. Araratul biblic a vărsat din adâncurile lui valuri de foc şi de pucioasă. Vremurile noastre sunt strigarea ce s-a auzit în vremea potopului.

Trăim vremuri biblice, „şi voi, oamenilor, nu vă spăimântaţi de semnele cerului?”.

Vai celor ce nici în ceasul al 12-lea nu se înfricoşează şi de răutăţi nu se lasă.

Marele cutremur din România

Dintre multele semne cereşti care s-au arătat şi în ţara noastră, cutremurul din 10 noiembrie 1940 a fost dintre cele mai grozave. A fost cutremurul cel mai nimicitor care s-a abătut vreodată asupra ţării noastre. Sute şi mii de case au fost dărâmate, sute de oamenii au fost omorâţi.

Orăşelul Panciu din jud. Putna a fost complet dărâmat. Şi chiar Bucureştiul, capitala ţării, a fost încercat nespus de greu.

A fost grozavă îndeosebi completa dărâmare a uriaşei case cu 11 etaje numită «Carrlton», de sub dărâmăturile căreia s-au scos peste 100 de morţi.

Acest cutremur care a urmat îndată după groaznicul cutremur din Turcia, unde s-au dărâmat chiar localităţi biblice, a îngrozit şi a pus pe gânduri lumea toată. În faţa acestor semne cereşti, aceia care au avut urechi să audă şi ochi să vadă s-au întors către Dumnezeu.

Copilaşul Andrei, care a scăpat cu viaţă din dărâmăturile casei «Carrlton» a dat lumii cea mai frumoasă lecţie, răspunzând ziariştilor care-l întrebau despre cum a scăpat, prin următoarea scrisoare: „Dumnezeu a auzit rugăciunile mele, ne-a scăpat de la moarte, mulţumesc lui Dumnezeu...” (Andrei Aubert, cl. a II-a primară).

Copii şi bătrâni s-au întors cu frică la Dumnezeu. În faţa acestei nenorociri, omul s-a văzut cât este de mic şi s-a întors la Dumnezeu.

Ce mai aşteptăm noi astăzi?

Nici tu, dragă cititorule, auzind despre acest semn ceresc, n-ai părăsit încă fărădelegile? Întoarce-te cu adevărat la Dumnezeu.