Învățături din cutremurul din Balcani

Vitele și șoarecii au scăpat, dar oamenii ba

În primăvara anului 1928 a fost un groaznic cutremur de pământ în Bulgaria. Prăpădul acesta are multe amănunte pline de învățături. Iată alături unul mult spunător:

În timpul cutremurului din Bulgaria s-a adeverit că vitele presimt prăpădul cutremurului. Un sat a fost distrus. În preseara prăpădului, vitele au lat-o razna la câmp. Așișderea și șoarecii au părăsit casele, ieșind afară la câmp. Noaptea a venit prăpădul. Vitele și șoarecii au scăpat, dar oamenii ba.

Această întâmplare întărește și istoria cu potopul lui Noe. Necredincioșii spun: Cum s-a putut să intre în corabia lui Noe atâtea animale sălbatice? Cine le-a strâns și cine le-a băgat în corabie? Întâmplarea din Bulgaria, iată, ne dă răspunsul: le-a băgat în corabie presimțirea prăpădului. Animalele au presimțit potopul și au intrat degrabă în corabie. Ele s-au mântuit, dar oamenii ba.

Se ridică însă întrebarea: se poate oare ca animalele să fie înzestrate cu simțuri mai alese decât omul? Se poate oare ca șoarecele, cel mai mic, să știe mai mult decât omul, cel făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu?

La această întrebare, un mare învățat creștin răspunde: „Și omul a avut acest simț al presimțirilor. L-a avut și l-a pierdut. L-a pierdut tocindu-și puterile sufletești cu fel de fel de patimi rele. Prin păcat, omul a pierdut o mare parte din zestrea sufletească ce a avut-o de la Dumnezeu. Între acestea a pierdut și presimțirea dezastrelor. Numai cei credincioși mai au o parte din această zestre”.

Se și vede acest lucru: lumea e plină de semne și arătări cerești, dar câți se spăimântă de ele? Și câți intră în „corabie”?

Vremile noastre sunt chemarea Domnului Dumnezeu să intrăm îndată în corabia mântuirii. Vremile noastre sunt strigarea ce s-a auzit în timpul potopului: „Noe, intră în corabie tu și toată casa ta”. Trăim vremuri în care parcă cerul și pământul strigă către noi: Oameni buni, intrați îndată în corabia mântuirii!

Cutremurul din Turcia

În anul 1939, un groaznic cutremur a zguduit țara turceasă pe o întindere de pământ cât jumătate din țara noastră. Au fost zeci de mii de morți, 12 orașe și peste 80 de sate complet distruse.

Localități în plină dezvoltare și capitale de județ, dintre care și vestitul oraș Kayseri (fosta Cezareea Capadociei) au fost șterse de pe fața pământului și foamete mare a cuprins ființele rămase sub cerul liber, fără adăpost și, în gerul cel mai cumplit, fără hrană.

Dar mai mult, în centrul regiunii unde a fost groaznicul cutremur, lângă muntele vulcanic Ergias, înalt de peste 4000 metri, se înalță muntele vulcanic Ararat, cu o înălțime de peste 5000 de metri (munte pe care s-a oprit corabia lui Noe după cele 40 de zile și nopți de potop); dar de această dată muntele n-a mai fost locul de scăpare, ci el a aruncat valuri de foc și pucioasă, iar lumea îngrozită a fost prinsă de un mare potop de ape din râurile ce se revărsau.

De pe tărâmurile biblice s-a ridicat, sub ochii noștri, un semn mare. Araratul biblic a vărsat din adâncurile lui valuri de foc și de pucioasă. Vremurile noastre sunt strigarea ce s-a auzit în vremea potopului.

Trăim vremuri biblice, „și voi, oamenilor, nu vă spăimântați de semnele cerului?”.

Vai celor ce nici în ceasul al 12-lea nu se înfricoșează și de răutăți nu se lasă.

Marele cutremur din România

Dintre multele semne cerești care s-au arătat și în țara noastră, cutremurul din 10 noiembrie 1940 a fost dintre cele mai grozave. A fost cutremurul cel mai nimicitor care s-a abătut vreodată asupra țării noastre. Sute și mii de case au fost dărâmate, sute de oamenii au fost omorâți.

Orășelul Panciu din jud. Putna a fost complet dărâmat. Și chiar Bucureștiul, capitala țării, a fost încercat nespus de greu.

A fost grozavă îndeosebi completa dărâmare a uriașei case cu 11 etaje numită «Carrlton», de sub dărâmăturile căreia s-au scos peste 100 de morți.

Acest cutremur care a urmat îndată după groaznicul cutremur din Turcia, unde s-au dărâmat chiar localități biblice, a îngrozit și a pus pe gânduri lumea toată. În fața acestor semne cerești, aceia care au avut urechi să audă și ochi să vadă s-au întors către Dumnezeu.

Copilașul Andrei, care a scăpat cu viață din dărâmăturile casei «Carrlton» a dat lumii cea mai frumoasă lecție, răspunzând ziariștilor care-l întrebau despre cum a scăpat, prin următoarea scrisoare: „Dumnezeu a auzit rugăciunile mele, ne-a scăpat de la moarte, mulțumesc lui Dumnezeu...” (Andrei Aubert, cl. a II-a primară).

Copii și bătrâni s-au întors cu frică la Dumnezeu. În fața acestei nenorociri, omul s-a văzut cât este de mic și s-a întors la Dumnezeu.

Ce mai așteptăm noi astăzi?

Nici tu, dragă cititorule, auzind despre acest semn ceresc, n-ai părăsit încă fărădelegile? Întoarce-te cu adevărat la Dumnezeu.