Isus a găsit un măgăruş, şi a încălecat pe el, după cum este scris:
Aceasta o face Dumnezeu şi pentru a se vedea limpede că nu omul ci că Dumnezeu este Acela care împlineşte lucrul minunat ce se face, spre a se vedea că omul este numai o neînsemnată unealtă de care Dumnezeu Cel Atotputernic Se foloseşte, pentru împlinirea planului Său,
şi pentru ca nu cumva, privirile să se oprească asupra uneltei văzute şi nu asupra Stăpânului Nevăzut.
Pentru intrarea în Ierusalim, Domnul Isus a găsit un asin tânăr, pe care nu încălecase încă nici un om (Marcu 11, 2).
Ce minunat înţeles are tot ce face şi tot ce cere Hristos.
În slujba Lui Dumnezeiască, Hristos a căutat mereu suflete tinere, fiindcă El are mereu nevoie numai de suflete predate Lui neîncălecate încă de robii omeneşti,
de suflete neîntinate de stricăciunea omenească...
de suflete tinere care să nu fi fost înhămate la nici una din ideile şi sistemele vinovate sau nebune ale păcatului...
de tinerii hotărâţi care să nu se fi făcut robii oamenilor şi nici purtători ai întinăciunilor lor.
O, ce Stăpân şi Domn Slăvit, pentru un tânăr predat Lui, este Împăratul Hristos!
O, ce triumfală intrare în istorie şi în viaţă, poate da Hristos, oricărui tânăr care este în stare să-L poarte triumfal pe El, printre oameni!
Ce minunat este gândul că Hristos găseşte totdeauna unealta potrivită pentru orice lucrare pe care doreşte s-o facă!
Tânărul asin, liber de orice obligaţii omeneşti, care era gata să-L poarte frumos şi vrednic pe Isus, era mai dinainte pregătit.
Trebuia numai ca ucenicii care aveau datoria şi misiunea să-l aducă la Isus, să-şi facă slujba lor de a-l dezlega pe tânărul purtător de Hristos, de la uşa la care era legat (Marcu 11, 4).
Şi de a-l aduce la Domnul...
Acesta va purta apoi şi poverile lor a ucenicilor care l-au adus aruncate asupra lui. Şi va purta frumos şi povara lui Hristos Împăratul lor (Matei 11, 29-30).
El va purta toate aceste poveri cu uşurinţă şi cu voioşie pentru dragostea şi bucuria slujirii Mântuitorului,
căci curăţia şi dragostea tinereţii pusă în slujba lui Isus n-o poate covârşi niciodată.
Ce unealtă smerită şi ascultătoare a găsit Dumnezeu şi pentru intrarea Lucrării Oastei Domnului în Biserica şi în poporul nostru!
După ce l-a dezlegat pe părintele Iosif de la uşa unde era legat, în satul său şi în familia sa,
în ce slujbă minunată l-a folosit!
Ce triumfal a intrat Hristos în istoria noastră, prin acest uriaş şi tânăr slujitor al Său care n-avea decât ceva peste treizeci de ani, vârsta Mântuitorului, când a început în poporul nostru o lucrare fără seamăn din veacurile primare, în Biserica noastră şi în inimile noastre.
Prin această unealtă smerită dar binecuvântată, ce lucrare uriaşă a făcut Hristos, dacă el s-a pus cu toată ascultarea sa numai în slujba lui Dumnezeu pentru noi, şi în slujba noastră pentru Dumnezeu!
De multe ori suntem îngrijoraţi pentru Domnul şi ne gândim ca ucenicii Lui, neştiind cum să facem şi ce va fi.
De unde să luăm asinul? - îşi vor fi zis şi acum tot aşa de îngrijoraţi!
Ucenicii se frământă, dar Domnul stă liniştit.
El ştie în orice împrejurare sau trebuinţă - şi timpul şi mijlocul de care Se va folosi pentru slava Sa şi împlinirea Lucrării Sale.
O, şi noi ne frământăm adeseori gândindu-ne cine va duce mai departe, spre Ierusalim, spre Ţinta cerească Lucrarea Domnului,
şi cine va mai purta, în chip vrednic, înainte spre sfânta ei împlinire, Solia Lui adusă până aici atât de frumos.
- Dar dacă noi am avea gândul lui Hristos şi încrederea puternică şi nădejdea neclintită în Dumnezeu,
şi dacă L-am cunoaşte deplin pe Atotputernicul Isus Biruitorul şi Împăratul nostru nu ne-am prea frământa cu aceste temeri,
fiindcă ne-am aduce aminte că El Însuşi a avut grijă totdeauna şi a ştiut să-Şi aleagă pe tânărul purtător, cu care va merge mai departe, până va intra în Ierusalimul Său Slăvit, cu toţi cei ce-L urmează pe El.
La timpul potrivit îl va dezlega de acolo de unde îl ştie că este legat acum
şi-l va folosi, în fruntea celorlalţi,
pentru cea mai grea slavă a Sa,
după cum a ştiut afla şi folosi şi în trecut pe alţii la timp.
Slavă Ţie Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos,
Ţie, care cu Dumnezeiască Înţelepciunea atotcunoscătoare, Ţi-ai ales totdeauna uneltele smerite dar binecuvântate, de care Te-ai folosit în marile evenimente ale istoriei pentru slujba şi slava Ta.
Slavă Ţie care Te-ai folosit pentru intrarea în timp şi în locul nostru, de un vas atât de modest, dar atât de minunat cum a fost părintele Iosif, cel smerit dar curat cu toată inima lui.
El ni Te-a adus, ca să Te cunoaştem şi să ne putem bucura atât de mult de Tine şi prin Tine.
Te rugăm Doamne Isuse îngrijeşte cu aceeaşi bunătate şi pe mai departe, şi găseşte mereu uneltele şi vasele cele mai smerite dar mai curate, prin care să mergi mai departe, prin toate timpurile până la Sfârşit
şi prin toate locurile până la marginile pământului,
pentru ca toţi oamenii să Te cunoască,
să Te întâmpine,
şi să Te primească cu bucurie în inimile, în vieţile şi în cetăţile lor, spre a-i face fericiţi pe toţi prin primirea şi mântuirea Ta.
Amin.