Isus Şi-a ridicat ochii, şi a văzut că o mare gloată vine spre El. Şi a zis lui Filip:
De unde avem să cumpărăm pâini ca să mănânce oamenii aceştia?
Şi îndată ce a văzut gloata, Isus S-a îngrijit de pâine pentru ca s-o hrănească.
Să nu uite acest lucru însemnat, niciodată, acela care va avea a face cu gloata. Cine va avea a face cu gloata, trebuie să aibă grijă totdeauna să-i dea hrană. Toate celelalte trebuinţe sunt mult mai neînsemnate pentru gloată
şi toate depind de pâine.
Cu cât mulţimea este mai mare, cu atât şi nevoile ei sunt mai puternice, lipsurile mai multe şi deci grija mai mare.
Când Isus a văzut gloata, I S-a făcut milă de ea, căci erau ca nişte oi care n-au păstor, necăjiţi şi risipiţi (Marcu 6, 34).
O, ce privelişte tristă este totdeauna gloata flămândă.
Flămândă după pâine,
flămândă după dreptate,
flămândă după libertate.
Flămândă după lumină, după mângâiere, după înţelegere,
după mântuire şi după adevăr,
adică după Hristos.
Gloata sărmană şi exploatată, care este atât de puţin înţeleasă cu bunătate, cu milă şi cu iubire, fiindcă cine se ocupă de ea, trebuie să uite de sine. Iar oameni de aceştia sunt atât de rari.
Chiar cei plecaţi din sânul gloatei, îndată ce au ajuns într-un loc mai ridicat, o uită degrabă, trădând-o.
Numai Hristos a avut şi are o adâncă şi adevărată milă de gloată. Numai El nu oboseşte iertând (Isaia 55, 7).
Fiindcă nimeni nu poate şti cât de greu este să porţi cu răbdare până la sfârşit poverile gloatei şi totuşi să-i rămâi iubitor.
Dumnezeu să vă binecuvânteze pe voi toţi acei care aveţi de a face cu gloata şi vă purtaţi totuşi cu ea iubitor şi blând.
Să vă dăruiască o milă şi o iubire nesfârşită, cât durerile poporului sărman şi suferind,
ca să-l puteţi cu răbdare îndelungă, ajuta şi uşura,
fără să-l loviţi şi fără să-l urâţi.
Să vă dea blândeţea şi bunătatea care vă fac mai moi mâinile cu care îi ştergeţi lacrimile, căci faţa gloatei este plină de răni aproape totdeauna.
Să vă dea îngăduinţă şi înţelegere caldă şi nesfârşită, faţă de toţi cei care întreabă mereu şi cer mereu şi aşteaptă mereu neştiutori şi neputincioşi, revenind din nou şi din nou.
Căci vă trebuie o uriaşă putere să-i purtaţi cu răbdare.
Voi cei care aveţi de-a face cu gloatele, gândiţi-vă mai întâi la cea mai mare şi arzătoare trebuinţă a lor: pâinea.
Mai mult decât are trupul lor trebuinţă de hrana văzută are însă nevoie sufletul lor de Cuvântul lui Hristos, de Pâinea cea Vie (Isaia 55, 1; Matei 4, 4).
Gloata vine la voi flămândă după iubire, după cunoaştere, după harul lui Hristos.
Vine flămândă după mântuirea, după pacea şi odihna sufletului lor.
Cu ce hrăniţi voi gloatele? Ce le daţi oare celor care vin să se hrănească de la voi? Cu ce le umpleţi sufletul?
Cu basme, cu învăţături omeneşti, cu închipuiri?
Cu legi sectare, cu rânduieli, cu îngrădiri dezbinătoare?
Cu datini, cu obiceiuri, cu superstiţii?
Cu paie, cu pietre, cu lacrimi?
Cu sarcini şi mai grele de purtat, cu poveri şi mai mari?
Fie-vă milă de gloate şi nu le chinuiţi!
Ele vin la voi să se hrănească. Pregătiţi-le din timp hrană bună, gustoasă şi din belşug, ca să le puteţi sătura dacă vin la voi.
Iar dacă voi n-aveţi cu ce să le săturaţi, îndrumaţi-le să-L caute şi să-L afle pe Hristos, ca să le dea El, direct, sau prin alţii.
Dar nu le înşelaţi, căci Hristos le iubeşte şi vă va pedepsi.
O Mântuitorul nostru şi Pâinea din cer,
Îţi mulţumesc că ai săturat şi sufletul meu cel flămând, îndestulându-l cu tot harul Tău cel sfânt.
Te rog pentru bunătatea Ta să-mi ajuţi şi mie să pot împărţi din ceea ce mi-ai dat Tu, totdeauna la cei care sunt mai flămânzi şi pe care îi voi vedea că duc lipsă.
Atunci când voi vedea căci cei flămânzi se ruşinează să ceară sau nici nu ştiu cât sunt de lipsiţi, ajută-mă să vin cu milă şi bunăcuviinţă să-i ajut cu dragoste şi cât mai în ascuns,
aşa cum m-ai învăţat Tu.
Amin.