Isus Și-a ridicat ochii, și a văzut că o mare gloată vine spre El. Și a zis lui Filip:
De unde avem să cumpărăm pâini ca să mănânce oamenii aceștia?
Și îndată ce a văzut gloata, Isus S-a îngrijit de pâine pentru ca s-o hrănească.
Să nu uite acest lucru însemnat, niciodată, acela care va avea a face cu gloata. Cine va avea a face cu gloata, trebuie să aibă grijă totdeauna să-i dea hrană. Toate celelalte trebuințe sunt mult mai neînsemnate pentru gloată
și toate depind de pâine.
Cu cât mulțimea este mai mare, cu atât și nevoile ei sunt mai puternice, lipsurile mai multe și deci grija mai mare.
Când Isus a văzut gloata, I S-a făcut milă de ea, căci erau ca niște oi care n-au păstor, necăjiți și risipiți (Marcu 6, 34).
O, ce priveliște tristă este totdeauna gloata flămândă.
Flămândă după pâine,
flămândă după dreptate,
flămândă după libertate.
Flămândă după lumină, după mângâiere, după înțelegere,
după mântuire și după adevăr,
adică după Hristos.
Gloata sărmană și exploatată, care este atât de puțin înțeleasă cu bunătate, cu milă și cu iubire, fiindcă cine se ocupă de ea, trebuie să uite de sine. Iar oameni de aceștia sunt atât de rari.
Chiar cei plecați din sânul gloatei, îndată ce au ajuns într-un loc mai ridicat, o uită degrabă, trădând-o.
Numai Hristos a avut și are o adâncă și adevărată milă de gloată. Numai El nu obosește iertând (Isaia 55, 7).
Fiindcă nimeni nu poate ști cât de greu este să porți cu răbdare până la sfârșit poverile gloatei și totuși să-i rămâi iubitor.
Dumnezeu să vă binecuvânteze pe voi toți acei care aveți de a face cu gloata și vă purtați totuși cu ea iubitor și blând.
Să vă dăruiască o milă și o iubire nesfârșită, cât durerile poporului sărman și suferind,
ca să-l puteți cu răbdare îndelungă, ajuta și ușura,
fără să-l loviți și fără să-l urâți.
Să vă dea blândețea și bunătatea care vă fac mai moi mâinile cu care îi ștergeți lacrimile, căci fața gloatei este plină de răni aproape totdeauna.
Să vă dea îngăduință și înțelegere caldă și nesfârșită, față de toți cei care întreabă mereu și cer mereu și așteaptă mereu neștiutori și neputincioși, revenind din nou și din nou.
Căci vă trebuie o uriașă putere să-i purtați cu răbdare.
Voi cei care aveți de-a face cu gloatele, gândiți-vă mai întâi la cea mai mare și arzătoare trebuință a lor: pâinea.
Mai mult decât are trupul lor trebuință de hrana văzută are însă nevoie sufletul lor de Cuvântul lui Hristos, de Pâinea cea Vie (Isaia 55, 1; Matei 4, 4).
Gloata vine la voi flămândă după iubire, după cunoaștere, după harul lui Hristos.
Vine flămândă după mântuirea, după pacea și odihna sufletului lor.
Cu ce hrăniți voi gloatele? Ce le dați oare celor care vin să se hrănească de la voi? Cu ce le umpleți sufletul?
Cu basme, cu învățături omenești, cu închipuiri?
Cu legi sectare, cu rânduieli, cu îngrădiri dezbinătoare?
Cu datini, cu obiceiuri, cu superstiții?
Cu paie, cu pietre, cu lacrimi?
Cu sarcini și mai grele de purtat, cu poveri și mai mari?
Fie-vă milă de gloate și nu le chinuiți!
Ele vin la voi să se hrănească. Pregătiți-le din timp hrană bună, gustoasă și din belșug, ca să le puteți sătura dacă vin la voi.
Iar dacă voi n-aveți cu ce să le săturați, îndrumați-le să-L caute și să-L afle pe Hristos, ca să le dea El, direct, sau prin alții.
Dar nu le înșelați, căci Hristos le iubește și vă va pedepsi.
O Mântuitorul nostru și Pâinea din cer,
Îți mulțumesc că ai săturat și sufletul meu cel flămând, îndestulându-l cu tot harul Tău cel sfânt.
Te rog pentru bunătatea Ta să-mi ajuți și mie să pot împărți din ceea ce mi-ai dat Tu, totdeauna la cei care sunt mai flămânzi și pe care îi voi vedea că duc lipsă.
Atunci când voi vedea căci cei flămânzi se rușinează să ceară sau nici nu știu cât sunt de lipsiți, ajută-mă să vin cu milă și bunăcuviință să-i ajut cu dragoste și cât mai în ascuns,
așa cum m-ai învățat Tu.
Amin.