Foto Traian Dorz

Isus, cu Tine

Traian Dorz - Strălucirea Biruinței

Isus, cu Tine, numai cu Tine
sunt fericit,
cu dulci suspine, cu dulci suspine
eu Te-am privit,
ce stări divine, ce stări divine,
noi am trăit,
Isus, cu Tine, - numai cu Tine
sunt fericit.
O, ia-mi în Tine, o ia-mi în Tine
viața mea,
căci iată vine, căci iată vine,
o noapte grea,
mai strâns mă ține, mai strâns mă ține
să nu mă ia
de lângă Tine, de lângă Tine,
ispita rea...
Rămâi cu mine, rămâi cu mine
iubitul meu,
prin tot ce vine, prin tot ce vine
mă treci mereu,
viața-mi ține, viața-mi ține
în Dumnezeu...
Rămâi cu mine, rămâi cu mine
Iubitul meu...
Articol 36 din 47
Folosește săgețile ← → pentru navigare