
Și Isus Se plimba prin Templu, și pe sub pridvorul lui Solomon.
De la început, Hristos Domnul spusese la ai Săi: oare nu știați că trebuie să fiu în Casa Tatălui Meu? (Luca 2, 49).
Și tot timpul cât a stat pe pământ Domnul a căutat mereu să fie în această Casă Sfântă, Singura Lui Casă de pe pământ.
El a stat cu plăcere în ea,
și a vindecat în ea pe cei chinuiți,
și S-a rugat în ea
și a propovăduit în ea Evanghelia Tatălui Său Ceresc...
Acum Se plimbă în ea.
Plimbarea pentru Domnul, nu era un prilej de distracție, ci de meditare, de adâncire, de rugăciune în duh - și de căutare a celor ce aveau nevoie de El.
Ce bine ar fi dacă și noi am folosi timpul nostru liber, timpul de plimbare, mergând în Casa Tatălui nostru, în Biserica Lui,
pentru ca acolo să petrecem în meditare
și în adâncire și în rugăciune, asupra Cuvântului și Adevărului Sfânt... Căutând apropierea de Tatăl nostru Cel Ceresc - și de sufletele care vin acolo spre a-L afla.
Uneori plimbarea este și o așteptare.
Mântuitorul nu Se plimba din pricină că nu avea ce face, ci Se plimba fiindcă era Singur și aștepta sufletele ca să vină acolo în Templu, spre a le putea învăța.
Era Singur în Templu, fiindcă cei pe care El îi aștepta, Îl căutau pe afară.
Ucenici ai Domnului, faceți și voi ca Domnul vostru: nu părăsiți nici voi Templul ci rămâneți în el.
Mergeți și rămâneți în Templu, apoi așteptați acolo în adâncire asupra Cuvântului, ca sufletele care vor veni, să vă afle acolo și să afle de la voi Cuvântul Vieții acolo.
Mergeți să faceți în Templu, Lucrarea Domnului cu o dragoste fierbinte în Hristos.
Curând vor veni acele suflete care Îl caută pe Domnul, iar ele trebuie să vă afle pe voi acolo, și să-L afle pe Isus mărturisit și arătat de voi lor, tot acolo, căci este acolo. Numai voi să-L cunoașteți.
Acesta este rostul nostru și aceasta datoria noastră. Nu să ieșim din Templu, ci să facem ca acolo să fie mărturisită și trăită Evanghelia în chip strălucit. Acolo El să fie arătat lumii.
Suflete sărmane, voi care umblați dincoace încolo, căutând după Isus, nu părăsiți nici voi Templul, căci Hristos vă așteaptă acolo, în el, căci acolo este Casa Tatălui Său, unde merge Isus.
Căutați-L pe Domnul cu stăruință, căci El Se află acolo, și Îl veți găsi. Întrebați după El, pe cei care Îl cunosc - și aceștia vi-L vor arăta.
Atunci Isus Se găsea în pridvorul lui Solomon.
În locul acela se găseau mai târziu tot într-o stare ca asta și ucenicii Domnului Isus, cu adunarea Lui (Fap. Ap. 3, 11 și 5, 12).
Ai Domnului se adunau mereu acolo, în acel loc, unde Îl aflaseră pe Domnul lor și unde ei petrecuseră cu El clipele cele frumoase ale dragostei dintâi,
ai Domnului nu părăseau locul acela de unde Domnul le vorbise de prima dată, ci rămâneau mereu în el cu dragoste mereu proaspătă și statornică.
Există în Templu un loc în care totdeauna poți să-L găsești pe Hristos. Este locul unde sunt adunați ucenici în Numele Său (Matei 18, 20).
Căutați și voi în Templu pridvorul lui Solomon, locul unde mulți L-au aflat pe Isus.
Căutați locul unde petrece Hristos și unde vă așteaptă El între credincioșii Lui adevărați.
Căutați locul unde vindecă și învață Domnul nostru pe toți cei ce vin la El.
Căutați până veți afla pe Hristos, și pe ai Lui, căci negreșit Îl veți găsi acolo!
O Doamne Isuse, care de la început ai sfințit Casa Ta de rugăciune, lăcașurile Bisericii Tale, Te rugăm păstrează în mintea și în inima tuturor credincioșilor Tăi adevărul că locul sfânt al rugăciunii pentru toate popoarele, este Templul Tău.
Ca nimeni dintre ei să nu uite niciodată acest lucru
și să nu se depărteze de Templul Tău, de Biserica Ta, de Casa Ta sfântă. Căci deși Tu ești pretutindeni totuși Tu ești pe totdeauna mai cu bucurie acolo, și acolo trebuie să fie și să rămână pe totdeauna și închinătorii Tăi cei adevărați și ascultătorii Tăi cei smeriți (Isaia 56, 7; Marcu 11, 17).
Amin.
+
Fiii mei să nu vă pierdeți dragostea de cele bune
de biserici, - adunare și Scripturi și rugăciune
căci dacă vă pierdeți gustul de plăcerea cea curată
neînchipuit de greu e să-l mai câștigați vreodată.
+
Când duhul e netulburat
atunci se roagă bine
deci când te rogi, orice păcat
alungă-l de la tine.