După aceea, Isus şi ucenicii Lui au venit în ţinutul Iudeii, şi stătea acolo cu ei şi boteza.
Meritul cel mare al bunilor ucenici, a fost că ei nu s-au despărţit niciodată de Domnul.
Oriunde a mers El, au mers şi ei,
orice a făcut El, au făcut şi ei,
şi tot ce a pătimit El, au fost gata să pătimească şi ei - fiind totdeauna gata la tot ce poruncea El (Matei 20, 22-23;şi 26, 19,35).
Iar fiindcă au căutat să fie mereu cu Hristos, prezenţa Lui i-a ferit de căderi şi pierzare.
Faptul că ei au stat mereu cu Domnul, i-a făcut străluciţi şi sfinţi.
Nu tot aşa s-a întâmplat cu Iuda... Umblarea lui şi fapta lui l-au dovedit că el n-a stat mereu lângă Isus.
Mergea şi pe alte căi, nu numai pe cele curate...
Stătea şi cu diavolul, nu numai cu Hristos.
Şi cum nimeni nu poate sluji la doi stăpâni, a rămas al aceluia de care s-a alipit cu inima şi cu fapta sa.
Fraţi slujitori ai Domnului, luaţi aminte şi nu vă despărţiţi nici o clipă de Hristos,
nu vă abateţi nici o clipă din faţa Lui, de calea Lui şi dintre fraţii voştri,
Condiţia fericirii şi mântuirii voastre este rămânerea cu Hristos şi cu fraţii noştri în Lucrarea Sa.
Noi n-avem altă soartă decât a Lui şi a lor.
Când El şi ei vor fi liberi şi preţuiţi, vom fi şi noi astfel.
Când El şi ei vor fi prigoniţi, cinstirea noastră este să suferim alăturea de El şi de ei (2 Tim. 2, 11-13).
Vai de ucenicul care este lăudat acolo unde Domnul este hulit.
Şi liber acolo unde Hristos este închis, iar fraţii săi dispreţuiţi!
O, Doamne Isuse,
Mântuitorul sufletelor noastre şi Învăţătorul nostru Iubit,
Te rugăm păstrează-ne mereu alipiţi de Tine şi nu ne lăsa să căutăm niciodată foloasele pământeşti, în paguba Ta.
Dă-ne dragostea care să nu Te mai poată părăsi nici în faţa ispitelor atrăgătoare, nici în faţa ameninţării morţii,
ca să fim veşnic cu Tine, căci aceasta este cinstea şi fericirea ucenicilor Tăi.
Amin.