Foto Traian Dorz

Iubirea împlinitoare

Traian Dorz - Eterna Iubire

1 - Nu zice niciodată:
„Mai bine să cad în Mâinile lui Dumnezeu decât în mâinile oamenilor”...
Ci teme-te de păcat și fie-ți groază de rău, ca să nu cazi nici în unele.
Teme-te de păcatul fiecărei neascultări de Voia lui Dumnezeu
sau de a fraților tăi
căci amândouă duc la pedeapsă.
2 - Fie-ți groază de orice ușurătate în umblarea față de sfințenia și dreptatea lui Dumnezeu, sau a Lucrării Sale.
Căci oricine face cu nebăgare de seamă Lucrarea lui Dumnezeu este și va fi blestemat,
atât în fața lui Dumnezeu cât și a alor Lui.
3 - Dintre puținele lucruri trupești pe care le are omul în viața sa nici una nu rămâne statornică în inima lui.
Nici una nu-l însoțește până la moarte.
Nici una nu ține cu el în veșnicie.
Numai bucuria părtășiei lui Hristos, este singura care poate rămânea inimii omului pe totdeauna.
4 - Copilăria își are lucrurile ei, dar care țin numai atât cât ține copilăria. Uneori și mai puțin.
Tinerețea și sănătatea,
puterea și frumusețea,
prieteniile și averea - toate acestea își au și ele fiecare bucuriile lor.
Dar umbrite și otrăvite adesea, chiar așa scurte cum sunt, de atâtea amărăciuni și dezamăgiri.
Numai bucuriile lui Dumnezeu, țin veșnic.
5 - Da, numai bucuria lui Hristos primită în inimă și purtată prin ascultarea Cuvintelor Sale, - este și rămâne adevărată și statornică bucurie pe totdeauna, -
- fericind sufletul care a aflat-o.
6 - N-ar trebui să poată vorbi despre învățătura lui Hristos, nimeni care n-a înțeles ce înseamnă a iubi pe altul, după cum l-a iubit și pe el Mântuitorul Isus.
Căci dacă, toate poruncile Domnului sunt adevărate,
și dacă pentru mântuire ești dator să le ții pe toate, pe toate acestea întocmai cum le-a spus El,
și dacă toate poruncile Lui mari se cuprind într-una singură: Să iubești! -
- apoi cât de mare trebuie să fie această poruncă mare!...
Și cât de datori trebuie să știm că suntem s-o ținem întocmai (Matei 22, 36-40).
7 - Pentru un suflet credincios a iubi nu este îndeplinirea unei porunci, ci este favorul unei bucurii.
Fiindcă în adevărata iubire, totul este numai favor, numai bucurie. O bucurie prelungită, o bucurie îmbogățită mereu,
atât în rugăciune cât și în muncă,
atât în lacrimi cât și în cântări,
atât în singurătate cât și între frați,
adică în toate, totdeauna, - numai bucurii și favoruri.
8 - Iubind pe părinți ca Isus,
iubind pe soț ca Isus,
iubind pe copii ca Isus,
iubind pe frați ca Isus,
iubind pe străini și pe vrăjmași ca Isus,
iubind pe toți ca Isus,
- nimic nu-ți pare greu, nimic nu-ți pare lung, nimic nu-ți pare amar, și nimic nu-ți pare cu neputință.
9 - Iată în aceasta stă toată taina fericită pe care o află atât de puțini oameni. Dar fără de care omul nu înțelege nimic și nu se alege cu nimic din toată învățătura lui Hristos.
Dragostea nu slujește niciodată pentru foloasele lumești.
Nu ostenește pentru laudă lumească
și nu se jertfește pentru răsplătiri lumești.
10 - Dragostea lui Dumnezeu face totul pentru bucuria că iubește.
Și că poate face ceva pentru a se descărca de puterea și de căldura acestei iubiri, cu care se împrospătează mereu dintr-un izvor nesecat,
- din nesecatul ei Izvor care este Dumnezeu.
Așa ne-a iubit pe noi Hristos.
Și așa ne-a arătat că dorește să ne iubim și noi unii pe alții.
11 - Și mai cred că nimic altceva n-ar trebui să-I cerem noi lui Dumnezeu, cu rugăciuni mai fierbinți, decât harul să ajungem la o astfel de iubire.
Și încă mai cred, că nici nu este un alt păcat mai mare decât acela că n-o avem, că n-o cerem și n-o prețuim când ni se arată.
Toate păcatele celelalte le facem numai din aceasta, adică din păcatul lipsei unei astfel de iubiri.
12 - Dragostea adevărată este totdeauna mare în toate faptele ei.
Dragostea adevărată nu poate fi decât mare. Când nu este mare, - nu este nici cum.
Dragostea adevărată este atât de mare că în ea încap toate celelalte virtuți oricât de multe și de mari ar fi ele.
13 - Dragostea noastră omenească, oricât de mare ar fi ea, nu este totdeauna cea mai mare.
Dragostea cea mai mare a fost și este numai a lui Dumnezeu
căci numai El a putut iubi pe toți oamenii, ca pe cel mai iubit. Și cu cea mai mare iubire pe fiecare.
14 - Noi nu-i putem iubi pe toți oamenii.
Și nu-i putem iubi chiar pe toți atât de mult încât pentru oricare dintre ei să putem face jertfa cea mai mare cu putință pe pământ.
Dacă iubim, iubim numai pe unii, - și nu pe toți.
Nici în cea mai mare măsură, nu-l putem iubi pe oricare
și nu până la sfârșit, cu aceeași putere.
Iată cât poate chiar o iubire mare, chiar o inimă mare omenească.
Și ce înseamnă asta față de nemărginita iubire a lui Dumnezeu?
15 - Prețul după care se măsoară iubirea adevărată, este numai viața.
După câtă viață îți dai pentru cine îl iubești - se vede măsura în care îl iubești cu adevărat.
Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi - a spus Domnul.
16 - Taina cea binecuvântată a dragostei este că ea n-are dușmani. Ea are numai prieteni.
Căci pentru dușmani nu-ți poți da viața, dar pentru prieteni ți-o poți.
De aceea mai înainte, dragostea și-i socotește pe toți prieteni, căci apoi poate fi în stare să-și dea viața pentru toți.
Dacă nu-i poate socoti așa, nu poate nici să-și dea nimic pentru ei.
Și nici măcar să se roage.
17 - Până când ne vom iubi în chip statornic, numai pe noi înșine - nu vom căuta niciodată decât folosul nostru,
- oricâtă durere și pagubă ar avea alții din pricina aceasta, nouă nu ne va păsa de asta.
Dar când ajungem să fim ai lui Hristos, și să avem Duhul Lui în noi, atunci privim la toți oamenii cu alți ochi,
cu Ochii lui Hristos.
18 - Dacă nu pot suferi totul și nădăjdui totul și acoperi totul și crede totul și face totul pentru semenii mei,
să nu bag vină nimănui că n-am o adevărată și mare iubire în inima mea.
Căci dacă ar fi aceasta aș putea.
19 - Pentru fiecare din noi Biserica lui Hristos este comunitatea în care ne-a născut El întâi din tatăl și mama noastră, adică din părinții noștri trupești, și apoi din Duhul Sfânt și din Cuvântul Său Sfânt, adică din părinții noștri cei duhovnicești.
Pentru noi aceasta este Biserica cea adevărată a lui Dumnezeu și aceasta este familia noastră unică.
20 - După cum avem numai un Dumnezeu Unic și Veșnic, - tot așa le avem și pe acestea unice și veșnice comori singure: părinții noștri și familia noastră din El.
Față de aceasta trebuie să avem o dragoste unică și veșnică, fiindcă altele nu ne vor mai fi date. Dacă le nesocotim sau le pierdem din nepăsare și necredință.
O Doamne, binecuvântează-le pentru noi,
și pe noi pentru ele.
Amin.
Articol 41 din 48
Folosește săgețile ← → pentru navigare