Iubirea împlinitoare
Traian Dorz - Eterna Iubire
1 - Nu zice niciodată:
„Mai bine să cad în Mâinile lui Dumnezeu decât în mâinile oamenilor”...
Ci teme-te de păcat şi fie-ţi groază de rău, ca să nu cazi nici în unele.
Teme-te de păcatul fiecărei neascultări de Voia lui Dumnezeu
sau de a fraţilor tăi
căci amândouă duc la pedeapsă.
2 - Fie-ţi groază de orice uşurătate în umblarea faţă de sfinţenia şi dreptatea lui Dumnezeu, sau a Lucrării Sale.
Căci oricine face cu nebăgare de seamă Lucrarea lui Dumnezeu este şi va fi blestemat,
atât în faţa lui Dumnezeu cât şi a alor Lui.
3 - Dintre puţinele lucruri trupeşti pe care le are omul în viaţa sa nici una nu rămâne statornică în inima lui.
Nici una nu-l însoţeşte până la moarte.
Nici una nu ţine cu el în veşnicie.
Numai bucuria părtăşiei lui Hristos, este singura care poate rămânea inimii omului pe totdeauna.
4 - Copilăria îşi are lucrurile ei, dar care ţin numai atât cât ţine copilăria. Uneori şi mai puţin.
Tinereţea şi sănătatea,
puterea şi frumuseţea,
prieteniile şi averea - toate acestea îşi au şi ele fiecare bucuriile lor.
Dar umbrite şi otrăvite adesea, chiar aşa scurte cum sunt, de atâtea amărăciuni şi dezamăgiri.
Numai bucuriile lui Dumnezeu, ţin veşnic.
5 - Da, numai bucuria lui Hristos primită în inimă şi purtată prin ascultarea Cuvintelor Sale, - este şi rămâne adevărată şi statornică bucurie pe totdeauna, -
- fericind sufletul care a aflat-o.
6 - N-ar trebui să poată vorbi despre învăţătura lui Hristos, nimeni care n-a înţeles ce înseamnă a iubi pe altul, după cum l-a iubit şi pe el Mântuitorul Isus.
Căci dacă, toate poruncile Domnului sunt adevărate,
şi dacă pentru mântuire eşti dator să le ţii pe toate, pe toate acestea întocmai cum le-a spus El,
şi dacă toate poruncile Lui mari se cuprind într-una singură: Să iubeşti! -
- apoi cât de mare trebuie să fie această poruncă mare!...
7 - Pentru un suflet credincios a iubi nu este îndeplinirea unei porunci, ci este favorul unei bucurii.
Fiindcă în adevărata iubire, totul este numai favor, numai bucurie. O bucurie prelungită, o bucurie îmbogăţită mereu,
atât în rugăciune cât şi în muncă,
atât în lacrimi cât şi în cântări,
atât în singurătate cât şi între fraţi,
adică în toate, totdeauna, - numai bucurii şi favoruri.
8 - Iubind pe părinţi ca Isus,
iubind pe soţ ca Isus,
iubind pe copii ca Isus,
iubind pe fraţi ca Isus,
iubind pe străini şi pe vrăjmaşi ca Isus,
iubind pe toţi ca Isus,
- nimic nu-ţi pare greu, nimic nu-ţi pare lung, nimic nu-ţi pare amar, şi nimic nu-ţi pare cu neputinţă.
9 - Iată în aceasta stă toată taina fericită pe care o află atât de puţini oameni. Dar fără de care omul nu înţelege nimic şi nu se alege cu nimic din toată învăţătura lui Hristos.
Dragostea nu slujeşte niciodată pentru foloasele lumeşti.
Nu osteneşte pentru laudă lumească
şi nu se jertfeşte pentru răsplătiri lumeşti.
10 - Dragostea lui Dumnezeu face totul pentru bucuria că iubeşte.
Şi că poate face ceva pentru a se descărca de puterea şi de căldura acestei iubiri, cu care se împrospătează mereu dintr-un izvor nesecat,
- din nesecatul ei Izvor care este Dumnezeu.
Aşa ne-a iubit pe noi Hristos.
Şi aşa ne-a arătat că doreşte să ne iubim şi noi unii pe alţii.
11 - Şi mai cred că nimic altceva n-ar trebui să-I cerem noi lui Dumnezeu, cu rugăciuni mai fierbinţi, decât harul să ajungem la o astfel de iubire.
Şi încă mai cred, că nici nu este un alt păcat mai mare decât acela că n-o avem, că n-o cerem şi n-o preţuim când ni se arată.
Toate păcatele celelalte le facem numai din aceasta, adică din păcatul lipsei unei astfel de iubiri.
12 - Dragostea adevărată este totdeauna mare în toate faptele ei.
Dragostea adevărată nu poate fi decât mare. Când nu este mare, - nu este nici cum.
Dragostea adevărată este atât de mare că în ea încap toate celelalte virtuţi oricât de multe şi de mari ar fi ele.
13 - Dragostea noastră omenească, oricât de mare ar fi ea, nu este totdeauna cea mai mare.
Dragostea cea mai mare a fost şi este numai a lui Dumnezeu
căci numai El a putut iubi pe toţi oamenii, ca pe cel mai iubit. Şi cu cea mai mare iubire pe fiecare.
14 - Noi nu-i putem iubi pe toţi oamenii.
Şi nu-i putem iubi chiar pe toţi atât de mult încât pentru oricare dintre ei să putem face jertfa cea mai mare cu putinţă pe pământ.
Dacă iubim, iubim numai pe unii, - şi nu pe toţi.
Nici în cea mai mare măsură, nu-l putem iubi pe oricare
şi nu până la sfârşit, cu aceeaşi putere.
Iată cât poate chiar o iubire mare, chiar o inimă mare omenească.
Şi ce înseamnă asta faţă de nemărginita iubire a lui Dumnezeu?
15 - Preţul după care se măsoară iubirea adevărată, este numai viaţa.
După câtă viaţă îţi dai pentru cine îl iubeşti - se vede măsura în care îl iubeşti cu adevărat.
Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi - a spus Domnul.
16 - Taina cea binecuvântată a dragostei este că ea n-are duşmani. Ea are numai prieteni.
Căci pentru duşmani nu-ţi poţi da viaţa, dar pentru prieteni ţi-o poţi.
De aceea mai înainte, dragostea şi-i socoteşte pe toţi prieteni, căci apoi poate fi în stare să-şi dea viaţa pentru toţi.
Dacă nu-i poate socoti aşa, nu poate nici să-şi dea nimic pentru ei.
Şi nici măcar să se roage.
17 - Până când ne vom iubi în chip statornic, numai pe noi înşine - nu vom căuta niciodată decât folosul nostru,
- oricâtă durere şi pagubă ar avea alţii din pricina aceasta, nouă nu ne va păsa de asta.
Dar când ajungem să fim ai lui Hristos, şi să avem Duhul Lui în noi, atunci privim la toţi oamenii cu alţi ochi,
cu Ochii lui Hristos.
18 - Dacă nu pot suferi totul şi nădăjdui totul şi acoperi totul şi crede totul şi face totul pentru semenii mei,
să nu bag vină nimănui că n-am o adevărată şi mare iubire în inima mea.
Căci dacă ar fi aceasta aş putea.
19 - Pentru fiecare din noi Biserica lui Hristos este comunitatea în care ne-a născut El întâi din tatăl şi mama noastră, adică din părinţii noştri trupeşti, şi apoi din Duhul Sfânt şi din Cuvântul Său Sfânt, adică din părinţii noştri cei duhovniceşti.
Pentru noi aceasta este Biserica cea adevărată a lui Dumnezeu şi aceasta este familia noastră unică.
20 - După cum avem numai un Dumnezeu Unic şi Veşnic, - tot aşa le avem şi pe acestea unice şi veşnice comori singure: părinţii noştri şi familia noastră din El.
Faţă de aceasta trebuie să avem o dragoste unică şi veşnică, fiindcă altele nu ne vor mai fi date. Dacă le nesocotim sau le pierdem din nepăsare şi necredinţă.
O Doamne, binecuvântează-le pentru noi,
şi pe noi pentru ele.
Amin.