
Împăcarea cu Dumnezeu
Traian Dorz - Eterna Iubire
1 - Caută de te împacă acum cu tot Cuvântul lui Hristos.
Caută de intră astăzi în ascultarea de toate poruncile Lui.
Caută de îndreaptă hotărât în viața ta tot ce mustră și osândește Dumnezeu,
- și atunci nu te teme.
Atunci vei vedea cum îți devin dintr-odată prieteni sinceri toți cei care ți se părea că sunt vrăjmașii tăi.
Vei vedea cum vor începe să te caute și să te iubească toți frații buni.
2 - Nici chiar vrăjmașul Satana, oricât l-ar prigoni pe un fiu al lui Dumnezeu, nu-i va putea face vreun rău, care să nu-i fie spre bine.
Căci Dumnezeu Însuși îi va întoarce lui spre un și mai mare bine, chiar cel mai mare rău ce i s-ar putea face.
Iată pilda lui Iov cel credincios, este o mărturie veșnică și tare despre acest adevăr.
3 - Nu te plânge că îți cad pietre în cap, când tu arunci în sus.
Nu te plânge că te stropești, când tu lovești în apă.
Și nu te plânge că te latră câinii, când tu umbli cu păr de lup pe tine.
Încetează tu să faci răul și va înceta și răul să ți se facă ție.
4 - Asupra ta se întoarce numai ceea ce de la tine a pornit.
Este ca și cu ecoul de la munte, care îți răspunde din deal în deal, și din vale în vale, numai ceea ce tu ai strigat.
Dacă strigi frumos, frumos ți se va răspunde.
Dacă strigi urât, tot așa îți și auzi.
5 - Dacă rămâi cu Hristos, tot ce vei cere, și vei primi îți va fi de folos și spre bucurie. Chiar și ceea ce nu vei cere sau nu vei primi, îți va fi tot spre bine.
Dacă nu rămân în tine Cuvintele lui Hristos, atunci tot ce vei primi, te va întrista, fiindcă ții mai mult nu la Voia lui Hristos, ci la voia ta.
6 - Lipsa roadelor înseamnă întristare, sărăcie și moarte.
Plinătatea roadelor înseamnă slăbiciune, pustiu și boală.
Numai belșugul roadelor înseamnă sănătate, putere și viață.
7 - O, cu câtă amărăciune privești la un pom gol,
și cu câtă nemulțumire te uiți la roadele lui puține.
Dar cu ce bucurie fericită privești la crengile grele de rod copt, frumos și mult, ale unui pom care a căutat să răsplătească cât mai din belșug, pe acela care l-a altoit, la curățat și l-a îngrijit, în locul bun în care l-a sădit!
8 - Desigur a aduce multă roadă este un lucru de laudă.
A aduce multă roadă și toată bună, este un lucru de și mai mare laudă.
Dar a aduce prin toate acestea, toată slava numai lui Dumnezeu, este lucrul de cea mai mare laudă.
9 - Ceea ce este sarea pentru gustul bucatelor, aceea este dragostea pentru legăturile noastre cu semenii noștri:
- fără dragoste, ca fără sare, nimic n-are nici un gust.
10 - Ceea ce este sarea pentru păstrarea lucrurilor supuse stricăciunii, aceea este și dragostea din Hristos, în noi și între noi.
Lipsa de sare face cu neputință de folosit orice mâncare, care are nevoie de ea.
Tot așa lipsa iubirii face cu neputință de primit, orice ne dăm sau ne primim unii altora.
11 - Cât de nesuferită este căsnicia fără dragoste!
Milostenia fără dragoste.
Rugăciunea, postul și chiar mărturisirea, - fără dragoste!
Oriunde nu este dragoste, este silă, asprime, nervozitate, critică, judecată și pedeapsă.
Dar cât de minunate și plăcute sunt toate, când în ele se simte gustul cel dulce al dragostei curate, sănătoase și fierbinți!
12 - Până unde a pătruns sarea dragostei nu a mai rămas nimic vrednic de aruncat, sau de osândit. Acolo nu poate trăi viermele scârbos sau microbul ascuns.
Nici păcatul văzut.
Nici cel nevăzut încă,
nu poate trăi nici o urâțenie unde a pătruns și unde stăpânește dragostea lui Hristos.
Ci aceste scârboase vietăți încep să mișune numai acolo unde n-a pătruns puterea sării, puterea dragostei vii a lui Hristos,
sau acolo de unde a pierit sau s-a slăbit această putere.
13 - Măsura de iubire cu care trebuie să te controlezi mereu, este aceea pe care ne-a dat-o Domnul nostru Isus Hristos: „După cum M-a iubit pe Mine Tatăl, după cum v-am iubit și Eu pe voi...”
Aceasta este măsura cu care să iubim și noi.
14 - Măsura de iertare ne-a dat-o Domnul Isus spunând:
„După cum v-am iertat Eu pe voi”.
Măsura de blândețe și de smerenie este tot așa pe care ne-a arătat-o El spunând:
„Învățați de la Mine că Eu sunt blând și smerit cu inima - și veți găsi odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29).
Măsura ascultării și curăției, tot așa.
15 - Când ne vom măsura cu cei mai slabi decât noi, totdeauna ne vom găsi mai buni și mai vrednici în fața noastră ca toți, oricât de răi și de neputincioși am fi în fața Domnului.
Dar adevărata noastră stare ne-o vedem numai atunci când ne măsurăm cu măsura lui Hristos. Cu termometrul dragostei Lui, cu care ne măsoară și ne cântărește, Judecata și Adevărul Celui Sfânt.
16 - Măsura pe care ne-o poruncește Domnul, nu este o târguială care să spună cam așa: „Dacă păziți cât puteți sau cât vă convine fiecăruia”...
Ci este o hotărâre clară, și categorică: - „După cum și Eu am păzit”.
Aceasta înseamnă că și atât de mult, dar și atât de bine cum El a făcut, - și se cere să facem, să împlinim și noi Voia lui Dumnezeu.
17 - Noi ne putem înșela foarte ușor, dacă vrem, - după cum se înșală foarte mulți, crezând că dacă Dumnezeu este nespus de Bun, noi putem fi oricum,
că putem face orice,
și că putem păcătui oricât
că putem merge oriunde
ori sta oricum, fiindcă până la urmă El tot ne iartă.
Gândind așa, și făcând așa, s-au înșelat foarte multe suflete și s-au pierdut foarte mulți pe veci.
18 - Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu ne înfățișează, în întregimea lor poruncile lui Dumnezeu.
Și numai atunci nu ne înșelăm singuri când ținem seama de tot Cuvântul Său nu numai de o anumită parte din El, care ne-ar conveni nouă.
19 - Nouă ne-ar conveni desigur, să rămânem numai la Isaia 53 dar dacă nu ținem seama și de Ezechiel 18, ne înșelăm nespus de amar.
Nouă ne-ar plăcea să citim numai la Ioan 3, 16, sau la 1 Cor. 13, dar dacă nu ne cutremurăm de 1 Ioan 3, 10 sau de Romani 2, 1-16, - ne străpungem singuri sufletul cu o osândă veșnică.
20 - Nouă ne-ar fi pe plac totdeauna ca să ni se spună numai că Dumnezeu este Blând, Iubitor, Îndelung răbdător și plin de milă.
Dar cine ne-ar spune numai despre aceasta, fără să ne vorbească despre judecata, despre dreptatea, despre Sfințenia și despre mânia lui Dumnezeu - ne-ar face cel mai mare rău.
Fiindcă Dumnezeu nu este numai una din aceste virtuți, ci este toate acestea la un loc.
Doamne Dumnezeule, ajută-ne să înțelegem bine întreagă voia Ta.
Amin.