Izvorul curăției mele
Traian Dorz - Prietenul Tinereții mele
1 - Știu că rugăciunea poate fi o puternică armă de luptă împotriva vrăjmașului dinafară.
2 - Dar Tu mi-ai spus că împotriva vrăjmașului lăuntric, am nevoie neapărat și de post.
3 - Împotriva prăbușirilor mele sufletești, suflete al meu trebuie să lupți tu, dar împotriva acestor prăbușiri care îmi amenință și trupul meu, trebuie neapărat să-mi lupte și trupul.
4 - Trupule al meu, trebuie neapărat ca tu să mi te primenești în toate părticelele tale, spre a putea deveni o locuință vrednică pentru un suflet primit.
5 - Vinul cel nou trebuie neapărat pus în burdufuri noi. Nu se poate altfel! Conținutul nou trebuie să aibă un vas nou.
6 - Nu pot pretinde că sufletul meu este înnoit, sfințit, curățit, câtă vreme trupul meu este același fel vechi de umblare lumească, dar vorbirea și purtarea cum aveam înainte - când purtam în el un suflet lumesc.
7 - Dacă ceva îmi este curat în fața Ta Dumnezeule al meu cu adevărat, acest ceva trebuie să-mi apară tot astfel de curat și în fața oamenilor.
8 - Tu, Dumnezeul meu, desigur îmi vezi și trupul meu prin umblările mele sufletești.
9 - Dar oamenii nu-mi pot vedea curăția sufletului meu decât din curăția umblărilor mele trupești.
10 - Tu ești Izvorul curăției întregii mele ființe, atât a trupului cât și a sufletului meu.
11 - Când Tu ești lângă mine nu pot să-mi mai opresc sufletul de la nici o bucurie pe care mi-o dă Prezența Ta.
12 - Atunci mă ospătez fără nici o reținere din toată avuția bucuriilor Tale.
13 - Atunci beau și mă îmbăt de dragoste.
14 - Atunci mă scald în lumină și mă desfătez în lacrimi și în cântări.
15 - Atunci mă leagăn între crengi înflorite și mă proștern în miresmele cele mai cerești, uitând de tot ce mă înconjoară și fiind în întregime numai al dragostei Tale.
Și numai atunci sunt cu adevărat și total fericit.
16 - Atunci caut să mă folosesc cât mai deplin de toate binecuvântările de care viața mea a fost lipsită atât de mult timp și după care am însetat atât de mulți ani, când Tu îmi erai atât de îndepărtat.
17 - Acum, când Tu, Mirele Tinereții mele, ești lângă mine și când masa noastră este plină de atâtea bucate grase și miezoase ale dragostei cerești - cum aș putea oare să mă mai rețin?
18 - Cum mi-aș putea opri câte ceva din feluritele Tale desfătări? Cum să nu mă îndestulez pe deplin din tot ce am la îndemâna mea atunci, atât de îmbelșugat și de îmbietor? Cum să postesc în vremea aceea?
19 - N-am cunoscut eu oare chinurile cumplite ale îndeajuns foamei îndelungi, atâția ani, de nopți și de zile când zvârcolindu-mă pe scândurile mele goale strigam de foame: Dumnezeule, - nu mai pot!
20 - Și când îmi umpleam de lacrimi castronul meu ruginit și gol?
21 - N-am ars eu oare de sete în atâtea depărtări și pustietăți când cu tot sufletul uscat stăteam leșinat în nisipul arzător, cu ochii topiți în depărtările unde parcă vedeam toate izvoarele și pâraiele limpezi ale lumii mele, - dar de care mă despărțeau prăpăstii de netrecut și fiare de neînduplecat?
22 - N-am trăit eu oare o veșnicie întreagă în flăcările și ghețurile singurătății, când nu numai zvârcolirea trupului aprins, ci și visele sufletului uscat mă chinuiau la fel?
23 - Să mă mai gândesc oare și acum la toate acestea?
acum, când Tu ești lângă mine.
- Nu mai vreau!
Scapă-mă, hrănește-mă, cuprinde-mă!
Lumină...