Izvorul curăţiei mele
Traian Dorz - Prietenul Tinereții mele
1 - Ştiu că rugăciunea poate fi o puternică armă de luptă împotriva vrăjmaşului dinafară.
2 - Dar Tu mi-ai spus că împotriva vrăjmaşului lăuntric, am nevoie neapărat şi de post.
3 - Împotriva prăbuşirilor mele sufleteşti, suflete al meu trebuie să lupţi tu, dar împotriva acestor prăbuşiri care îmi ameninţă şi trupul meu, trebuie neapărat să-mi lupte şi trupul.
4 - Trupule al meu, trebuie neapărat ca tu să mi te primeneşti în toate părticelele tale, spre a putea deveni o locuinţă vrednică pentru un suflet primit.
5 - Vinul cel nou trebuie neapărat pus în burdufuri noi. Nu se poate altfel! Conţinutul nou trebuie să aibă un vas nou.
6 - Nu pot pretinde că sufletul meu este înnoit, sfinţit, curăţit, câtă vreme trupul meu este acelaşi fel vechi de umblare lumească, dar vorbirea şi purtarea cum aveam înainte - când purtam în el un suflet lumesc.
7 - Dacă ceva îmi este curat în faţa Ta Dumnezeule al meu cu adevărat, acest ceva trebuie să-mi apară tot astfel de curat şi în faţa oamenilor.
8 - Tu, Dumnezeul meu, desigur îmi vezi şi trupul meu prin umblările mele sufleteşti.
9 - Dar oamenii nu-mi pot vedea curăţia sufletului meu decât din curăţia umblărilor mele trupeşti.
10 - Tu eşti Izvorul curăţiei întregii mele fiinţe, atât a trupului cât şi a sufletului meu.
11 - Când Tu eşti lângă mine nu pot să-mi mai opresc sufletul de la nici o bucurie pe care mi-o dă Prezenţa Ta.
12 - Atunci mă ospătez fără nici o reţinere din toată avuţia bucuriilor Tale.
13 - Atunci beau şi mă îmbăt de dragoste.
14 - Atunci mă scald în lumină şi mă desfătez în lacrimi şi în cântări.
15 - Atunci mă leagăn între crengi înflorite şi mă proştern în miresmele cele mai cereşti, uitând de tot ce mă înconjoară şi fiind în întregime numai al dragostei Tale.
Şi numai atunci sunt cu adevărat şi total fericit.
16 - Atunci caut să mă folosesc cât mai deplin de toate binecuvântările de care viaţa mea a fost lipsită atât de mult timp şi după care am însetat atât de mulţi ani, când Tu îmi erai atât de îndepărtat.
17 - Acum, când Tu, Mirele Tinereţii mele, eşti lângă mine şi când masa noastră este plină de atâtea bucate grase şi miezoase ale dragostei cereşti - cum aş putea oare să mă mai reţin?
18 - Cum mi-aş putea opri câte ceva din feluritele Tale desfătări? Cum să nu mă îndestulez pe deplin din tot ce am la îndemâna mea atunci, atât de îmbelşugat şi de îmbietor? Cum să postesc în vremea aceea?
19 - N-am cunoscut eu oare chinurile cumplite ale îndeajuns foamei îndelungi, atâţia ani, de nopţi şi de zile când zvârcolindu-mă pe scândurile mele goale strigam de foame: Dumnezeule, - nu mai pot!
20 - Şi când îmi umpleam de lacrimi castronul meu ruginit şi gol?
21 - N-am ars eu oare de sete în atâtea depărtări şi pustietăţi când cu tot sufletul uscat stăteam leşinat în nisipul arzător, cu ochii topiţi în depărtările unde parcă vedeam toate izvoarele şi pâraiele limpezi ale lumii mele, - dar de care mă despărţeau prăpăstii de netrecut şi fiare de neînduplecat?
22 - N-am trăit eu oare o veşnicie întreagă în flăcările şi gheţurile singurătăţii, când nu numai zvârcolirea trupului aprins, ci şi visele sufletului uscat mă chinuiau la fel?
23 - Să mă mai gândesc oare şi acum la toate acestea?
acum, când Tu eşti lângă mine.
- Nu mai vreau!
Scapă-mă, hrăneşte-mă, cuprinde-mă!
Lumină...