Să am totdeauna o teamă

1 - Dar nu pot să nu-mi aduc aminte, Preaiubitule, nu pot...

2 - Iartă-mă că în cele mai fericite clipe ale bucuriei noastre nu pot totuși să-mi ascund ranele și să-mi tăinuiesc de Tine suferințele mele.

3 - Tu trebuie să mi le cunoști pe toate acestea spre a-mi înțelege marea mea stăpânire și nesăturarea de Tine, acum când Te am aici în casa mamei mele.

4 - Nu pot să uit acele vremuri când căutam semnul sufletului ca să scap de foamea și de setea trupului meu...

5 - Dar îndată ce ochii trupului meu se închideau, uitând, - mi se deschideau ochii sufletului amintindu-și.

6 - Nu pot să uit cum vedeam atunci numai pâini albe mari, moi, calde și multe...

7 - Numai ape limpezi, răcoroase, adânci și vii...

8 - Toate pâinile și toate izvoarele pe care le văzusem, veneau dintr-o dată cumplit de îmbietor spre mine.

9 - Și când să mănânc... și când să beau, - cu foamea și setea nebună ce mă chinuiau, - mă trezeam zvârcolindu-mă pe aceleași scânduri goale, lângă același castron gol, într-un pustiu și mai sec și mai uscat și mai înspăimântător.

10 - Nu pot să uit cât de îndeajuns am postit eu atunci când îmi erai atât de departe de părea că nici nu mai ești!

11 - O, Nedespărțitule Scump al fericirii mele, de acum iartă-mă când nu-mi pot ascunde de Tine ranele trecutului meu. Când nu-mi pot tăinui de Tine suferințele singurătății mele

și iartă-mă când lângă Tine, nu pot posti.

12 - A suferi înseamnă a trăi și a umbla prin toate adâncimile vieții.

13 - Revenirea la viață, ieșind din adâncimile suferinței, îmi descoperă cu adevărat bucuria de a trăi.

14 - Suferințele sunt necesare credinței, după cum despărțirile sunt necesare iubirii.

15 - Niciodată n-am știut cât de mult îmi iubesc țara mea decât după o pribegie departe de hotarele ei scumpe.

16 - Și niciodată n-am știut cât de drag îmi ești Tu, ca după ce am trăit o parte de vreme departe de Tine.

17 - Nici ce fericit este zâmbetul n-am știut, decât după un plâns îndurerat.

18 - Numai vremea despărțirii să nu țină prea mult. Numai depărtarea să nu fie prea mare. Numai plânsul să nu fie prea lung.

19 - Pentru că de unde ies prea multe lacrimi rămâne sufletul prea uscat. Și ceea ce plătesc cu un preț prea greu, nu-mi mai pot aduce o bucurie neumbrită.

20 - Dumnezeul meu, Tu ai grijă întotdeauna de aceasta, dar eu nu întotdeauna o am.

21 - Dumnezeul meu, Tu cunoști vremea fiecărui lucru, dar eu nu întotdeauna o cunosc.

22 - Dumnezeul meu, Tu îmi trimiți întotdeauna la timp prilejul fericit, dar eu nu întotdeauna îl văd.

Și mai ales nu știu totdeauna să-l folosesc.

23 - Preaiubitul meu, Te rog nu mă lăsa să mai cred tot în robie și după ce Tu mi-ai dăruit eliberarea.

24 - Nici să stau tot în umbră și după ce ai răsărit Tu Soarele meu.

25 - Nici să trăiesc tot în amărăciunea depărtării - și când Tu Preaiubitul meu ești chiar aici lângă mine.

26 - Dar nu mă lăsa nici în bucuria ușuratică și nebună a mă crede ce nu sunt încă.

A mă lăuda încă cu ceea ce încă nu am.

Sau a mă socoti că am și biruit când lupta cea mai mare abia de acum încolo urmează...

Da, abia de acum încolo!...