La capăt de milenii suntem...
Traian Dorz - Întâi să fim
La capăt de milenii suntem
și parcă la sfârșit de lumi
gândind la aste adevăruri
simți cum te-neci și te sugrumi,
și parcă-un semn apocaliptic
apare dintr-un negru nor
cumplit, și crâncen, și haotic,
și rece și-nspăimântător.
Talazuri și talazuri - urlet
și râset vin, și trec căzând,
tirani tiranizați, grămadă
aplaudând și blestemând,
mințiți și mincinoși, de-a valma
uciși și ucigași se-adun
și se împing către Infernul
cel mai cumplit și mai nebun.
Oh, iată-nfățișarea gloatei,
ce lepădând pe Dumnezeu,
și sugrumându-și conștiința
se-nchină-acestui Astarteu,
cu semnul celui fără-unu,
și numărul cel fioros
mergând spre blestemul și-osânda
și Judecata lui Hristos.
...Mai este poate o scânteie,
dar cea din urmă - să mai speri
spre-o îndoielnică salvare
în clipa ultimei căderi,
agață-te de firu-acesta
rupându-te de-al lor șuvoi
nainte de-a cădea-n gheena
îngrozitorului Apoi...
E încă Har, - se poate încă,
dar se prea poate și să nu,
acum chiar parcă arde puntea
pe care te mai legeni tu,
și-i gata să se rupă firul
și cel din urmă ce-l mai ai
și vai, - nu-ți mai rămâne după,
decât un vai, un veșnic vai...