La capăt de milenii suntem...
Traian Dorz - Întâi să fim
La capăt de milenii suntem
şi parcă la sfârşit de lumi
gândind la aste adevăruri
simţi cum te-neci şi te sugrumi,
şi parcă-un semn apocaliptic
apare dintr-un negru nor
cumplit, şi crâncen, şi haotic,
şi rece şi-nspăimântător.
Talazuri şi talazuri - urlet
şi râset vin, şi trec căzând,
tirani tiranizaţi, grămadă
aplaudând şi blestemând,
minţiţi şi mincinoşi, de-a valma
ucişi şi ucigaşi se-adun
şi se împing către Infernul
cel mai cumplit şi mai nebun.
Oh, iată-nfăţişarea gloatei,
ce lepădând pe Dumnezeu,
şi sugrumându-şi conştiinţa
se-nchină-acestui Astarteu,
cu semnul celui fără-unu,
şi numărul cel fioros
mergând spre blestemul şi-osânda
şi Judecata lui Hristos.
...Mai este poate o scânteie,
dar cea din urmă - să mai speri
spre-o îndoielnică salvare
în clipa ultimei căderi,
agaţă-te de firu-acesta
rupându-te de-al lor şuvoi
nainte de-a cădea-n gheena
îngrozitorului Apoi...
E încă Har, - se poate încă,
dar se prea poate şi să nu,
acum chiar parcă arde puntea
pe care te mai legeni tu,
şi-i gata să se rupă firul
şi cel din urmă ce-l mai ai
şi vai, - nu-ţi mai rămâne după,
decât un vai, un veşnic vai...