La duminica bolnavilor

Acum duminică avem la rând Evanghelia cu vindecarea unui slăbănog (Marcu 2, 1-12).

În legătură cu această Evanghelie, biserica noastră a rânduit un lucru foarte cuminte. Această duminică - a 2-a din post - să fie o duminică a bolnavilor, în care şi mai mult să ne aducem aminte de cei bolnavi şi necăjiţi.

Cercetarea şi ajutorarea bolnavilor este o invitare cerească ce trece prin toate Scripturile. Mântuitorul a ridicat atât de sus această invitare, încât S-a pus pe Sine Însuşi în chipul celor bolnavi şi năpăstuiţi. Am fost bolnav şi în temniţă, şi n-aţi venit pe la Mine (Matei 25, 43).

Răsplata cercetării bolnavilor, mare este. Dar să ne gândim şi la ceea ce spune sf. Ioan Gură de Aur: A face milostenie, mare lucru este şi de mântuire, dar mai mare este a scoate pe cineva din rătăcirea necredinţei şi a păcatului, pentru că sufletul nu are răscumpărare nici cu toată lumea.

A cerceta şi ajuta pe cel bolnav, mare şi bun lucru este. Dar odată cu aceasta, trebuie să-i cercetăm şi sufletul lui. Să-i cercetăm şi boala sufletului său. Căci boala şi încercarea vine tocmai ca un medicament ceresc pentru sufletul nostru. Vine tocmai ca o solie cerească pentru trezirea şi întoarcerea noastră la Dumnezeu.

Când omul zburdă de sănătate şi bine - cu greu te poţi apropia de el cu cele sufleteşti. Pământul inimii lui e cale bătută, şi nu primeşte sămânţa. Dar când soseşte boala şi suferinţa, situaţia se schimbă. Pământul s-a muiat şi e gata să primească sămânţa...

Boala şi suferinţa sunt plugul cel binecuvântat al Duhului Sfânt, care începe să taie ţarina unui suflet învârtoşat în păcate. Oriunde a început să are acest plug binecuvântat, noi să păşim pe urmele lui, cu sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu. La patul bolnavilor, prin spitale şi pe oriunde este un suflet ce suferă - noi să ne apropiem de el cu vestea mântuirii. Pentru că aici vom avea secerişul cel mai bogat.

- Dar tu unde ai învăţat teologie, de te-ai apucat să predici? - îl întrebă odată un cărturar pe un ostaş al Domnului.

- La spital! - i-a răspuns ostaşul. Am fost odată acolo, greu bolnav, şi-a venit la mine un om pe care nu-l mai văzusem niciodată. Spunea că-i ostaş al Domnului. Şi mi-a vorbit cu dragoste despre Mântuitorul, despre Biblie, despre Oaste - şi de atunci Îl cunosc şi eu cu adevărat pe Mântuitorul şi-L vestesc şi eu după puterile mele. Căci El m-a scăpat din moarte trupească şi sufletească.

Fraţi ostaşi! Alergaţi cu sămânţa Cuvântului pe tot locul pe unde plugul Duhului Sfânt ară cu încercări!

Iosif Trifa.