La Evanghelia de duminică: a orbului din naştere

Acum duminică avem la rând Evanghelia cu vindecarea orbului din naştere. Această Evanghelie se află tâlcuită pe larg în cartea noastră cu Tâlcuirea Evangheliilor, cartea a 2-a. Acum vom spune ceva - pe scurt - despre această Evanghelie, în legătură cu Oastea Domnului.

Bietul orb din Evanghelie! Ce sfântă bucurie va fi avut când i s-au deschis ochii, şi a văzut! Dar alături de bucuria lui, s-au întristat fariseii. Pe Domnul Isus Îl învinuiau spunând că a făcut această minune sâmbăta.

Omul acesta nu vine de la Dumnezeu, pentru că nu ţine Sabatul. Fariseii au chemat a doua oară pe omul care fusese orb, şi i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu: noi ştim că omul acesta este un păcătos. El a răspuns: Dacă este un păcătos, nu ştiu, eu una ştiu: că eram orb, şi acum văd. Iarăşi l-au întrebat: Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii? Acum v-am spus, le-a răspuns el, şi n-aţi ascultat. Pentru ce voiţi să mai auziţi încă o dată? Doar n-aţi vrea să vă faceţi şi voi ucenicii Lui! Ei l-au ocărât, şi i-au zis: Tu eşti ucenicul Lui; noi suntem ucenicii lui Moise. Ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, dar acesta nu ştim de unde este. Aici este mirarea, le-a răspuns omul acela, că voi nu ştiţi de unde este, şi totuşi El mi-a deschis ochii. Ştim că Dumnezeu n-ascultă pe păcătoşi; ci, dacă este cineva temător de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acela îl ascultă. De când este lumea, nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. Dacă omul acesta n-ar veni de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic (Ioan 9, 16, 33).

Două părţi putem vedea în Evanghelia orbului din naştere. Întâi, minunea şi bucuria tămăduirii lui, iar a doua, supărările şi împotrivirile ce se ridicau în faţa acestei tămăduiri. Aceste două părţi le avem şi noi la Oastea Domnului.

Orbi am fost şi noi ostaşii Domnului. Mergeam orbeşte pe căile pierzării. Spuneam că vedem, şi tocmai prin asta ne osândeam, căci aievea eram orbi. Dar Domnului I s-a făcut milă de noi. Şi printr-o mişcare a Lui, prin Oastea Lui, ne-a trimis doctorie cu care să ne ungem ochii şi să vedem (Apoc. 3, 18).

Ne-a tămăduit vederea cea sufletească. Ne-a învrednicit şi pe noi să putem spune vestea cea mai dulce pe care o poate spune un om pământean: orb am fost şi acuma văd! Îmbătaţi de bucuria acestei sfinte tămăduiri, strigăm şi noi azi pe toate drumurile: Orbi am fost şi acum vedem!

Dar alături de această sfântă bucurie, avem de altă parte şi noi supărarea fariseilor. De la început am avut pe criticanţii Oastei care n-au putut şi nu pot suferi minunile pe care Domnul le face prin această Vitezdă a Lui.

De la începutul ei, Oastea Domnului a avut şi ea împotriviri şi mustrări. Dar - întocmai ca în Evanghelia de duminică cu orbul din naştere - aceste împotriviri au rămas pe jos tocmai din cauza tămăduirilor pe care Domnul le-a făcut prin ea.

În faţa tuturor atacurilor şi învinuirilor, Oastea Domnului s-a prezentat cu răspunsul orbului din naştere: Din veac nu s-a auzit ca cineva să fi deschis ochii vreunui orb din naştere. De nu ar fi Acela de la Dumnezeu, nu ar putea face nimic.

De nu ar fi Oastea Domnului de la Dumnezeu, ea nu ar putea face nimic. Dar tocmai fiindcă face tămăduiri, acesta este semnul că de la Dumnezeu este.

Se întâmplă şi la Oaste ceea ce s-a întâmplat cu bolnavul tămăduit de apostolii Petru şi Ioan, când fariseii se porniseră şi contra lor, dar fiindcă vedeau lângă ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic împotrivă (Fap. Ap. 4, 14).

Aşa e şi cu Oastea Domnului. Ură mare este în ţara aceasta contra Oastei. Ură şi mai pe faţă şi mai pe ascuns. Dar ura aceasta nu poate sta împotrivă, tocmai din pricina celor tămăduiţi.

Noi nu trebuie să mai apărăm Oastea Domnului. O apără acum tămăduiţii ei.

O apără cei care s-au tămăduit prin ea. O apără cei ce orbi au fost şi acum văd, ologi au fost şi acum umblă, surzi au fost şi acum aud, muţi au fost şi acum grăiesc.

La toate atacurile răspund acum aceşti tămăduiţi. Iar răspunsul lor e simplu, ca cel al orbului din Evangheliei: Noi una ştim, că orbi am fost şi acum vedem!...

Din multe părţi li se aruncă azi celor tămăduiţi la Oaste, vorba: Păi nu ştiţi că cel ce v-a uns ochii cu cărţi şi foi religioase este un om păcătos?

De este păcătos noi nu ştim - răspund cei tămăduiţi - noi una ştim: că orbi am fost şi acum vedem!

Slăvit să fie Domnul! Oastea Lui se apără azi - şi se va apăra până la sfârşit - cu minunile ce le-a făcut El prin acest Siloam al Lui.

Iosif Trifa.