La luptă pentru mântuirea noastră şi a altora!

Ţin să spun cu apăs: un ostaş al Domnului trebuie să fie un ostaş activ, luptător. Nici nu se poate închipui un ostaş adevărat care să nu cunoască frontul şi lupta.

Domnul are lipsă de ostaşi luptători. În zilele noastre parcă iadul cu toate rezervele şi gloatele lui a intrat în lupta şi ofensiva cea mare pentru câştigarea sufletelor şi cucerirea pământului. Faţă de această ofensivă a iadului fiecare ostaş din Oastea Domnului trebuie să fie un viteaz mare, unul contra o mie, cum s-ar zice. Fiecare ostaş trebuie să atragă şi pe alţii în lupta cea mare a mântuirii sufletelor ca să rupem frontul Satanei.

Să atragem mereu sufletele în fronturile mântuirii. Să aducem mereu suflete la Mântuitorul.

Să dăm neîncetat lovituri ispititorului lărgind hotarele Împărăţiei lui Dumnezeu şi atrăgând şi pe alţii în fronturile mântuirii.

Fratele meu care ai intrat în Oaste! Ia seama! Nu e destul că tu L-ai aflat pe Mântuitorul şi mântuirea. Nu e destul că tu ai gustat din dulceaţa şi bucuria unei vieţi noi. Trebuie să chemi şi pe alţii să afle şi să guste din această viaţă!

Viespile şi mierea

Un învăţat neamţ a studiat viaţa viespilor şi a aflat un lucru interesant. Când o viespe află un fagure de miere sau de altfel de dulceaţă, nu se apucă să mănânce numai singură, ci face pe crainicul. Se duce şi dă de veste şi altor viespi şi le cheamă la înfruptare.

Să facem şi noi măcar cât fac aceste fiinţe sălbatice. Toţi cei ce am aflat dulceaţa Evangheliei să vestim şi altora această dulceaţă. Să strigăm pe toate drumurile cât de dulce e o viaţă trăită cu Domnul şi să-i chemăm şi pe alţii să guste din ea.

E fratele tău!

Într-un sat săpau odată nişte oameni să scoată pământ de cuptoare. Deodată malul se desprinse şi se răsturnă peste ei acoperindu-i. La strigătele lor, alergară oameni să-i scape. Toţi săpau din răsputeri. Din sat soseşte şi un om care cam zăbovea la ajutor. În loc să pună cu nădejde mâna pe sapă, întreba despre cum s-a întâmplat nenorocirea şi despre cine-s cei îngropaţi sub pământ.

Dar când omenii îi spuseseră cu numele pe cei îngropaţi - se cutremură. Între ei era şi fratele lui.

Scumpul meu frate din Oastea Domnului! O astfel de nenorocire - sufletească - se petrece şi lângă noi. Lumea e plină de cei îngropaţi de patimi şi fărădelegi. Sunt şi aceştia nişte îngropaţi de vii. Să sărim în ajutorul lor.

Cel îngropat de viu este fratele tău, e vecinul tău, e cunoscutul tău, e de-aproapele tău. Nu e timp de vorbe, iubitul meu frate ostaş. Pune îndată mâna pe sapă şi te apucă de lucru!

Intraţi îndată în lucrul Domnului! Puneţi îndată mâna pe sapă, pe undiţă, pe seceră, căci lucrul Domnului este mult, dar lucrători sunt puţini!

Cum să aducem suflete la mântuire

Să aducem, dragi ostaşi, suflete pierdute la Mântuitorul. Să pescuim neîncetat suflete din adâncul fărădelegilor. Să atragem mereu şi pe alţii în fronturile mântuirii sufleteşti.

În multe chipuri şi feluri vom putea face acest lucru:

Prin pilda vieţii noastre

Viaţa noastră şi faptele noastre sunt cea mai bună predică şi cel mai puternic ajutor pentru aducerea sufletelor la Mântuitorul.

Nu atât ştiinţă mare se cere pentru acest lucru (apostolii au fost nişte pescari de rând), ci mai ales pilda de viaţă trăită în slujba Domnului.

Chiar dacă n-ai aminti nici o vorbă despre Hristos, chiar dacă n-ai avea să spui ceva frumos despre mântuirea sufletului, tu totuşi predici neîncetat. Viaţa ta, purtările tale, smerenia, răbdarea, evlavia, vorbele şi mai ales faptele tale sunt o minunată predică.

Când trăieşti cu adevărat o viaţă după Evanghelie, atunci în mijlocul oamenilor viaţa ta se face sarea ce sărează şi împiedică stricăciunea vieţii, se face aluatul ce dospeşte şi pe alţii pentru o viaţă cu Domnul.

Aşa să lumineze lumina noastră cea sufletească, iubiţilor ostaşi din Oastea Domnului, ca văzând oamenii faptele noastre cele bune, să intre şi ei în Oastea Domnului.

Prin răbdare, suferinţă şi iertare

Un ostaş din Oastea Domnului îmi scria că la început, când s-a hotărât să nu mai meargă pe la crâşme şi să nu mai înjure, a fost amarnic batjocorit. Îl arătau toţi cu degetul de parcă cine ştie ce rău ar fi făcut. Îndeosebi un fost prieten de crâşmă - îmi scria ostaşul - pe toate drumurile striga după mine. Eu însă am stat liniştit în faţa batjocurilor lui, i-am răspuns blând cu vorbe din Sfânta Scriptură şi m-am rugat lui Dumnezeu să-l ierte. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu el, dar de la o vreme batjocoritorul a tăcut, iar azi e tovarăşul meu în lucrul Domnului... Da, da, pentru că dragostea, răbdarea şi iertarea celui batjocorit a lucrat (mai cu putere decât orice predică) în sufletul batjocoritorului şi l-a adus şi pe el la Mântuitorul.

Evanghelia s-a răspândit în lume tocmai prin pildele de răbdare şi suferinţă pe care le-au ştiut arăta creştinii cei dintâi.

Prin răspândirea de cărţi şi foi religioase

O mare putere a vremilor noastre este tiparul. Această putere trebuie atrasă în slujba Domnului. Tiparul, slova tipărită, e un amvon, o predică ce se aude deodată în toată ţara. Dacă s-ar mai ivi azi în lume un Pavel apostolul, eu cred că n-ar mai lua în mână băţul călătoriilor, ci ar deschide o tipografie făcând să răsune Cuvântul lui Dumnezeu.

Să răspândim pe tot locul Biblii, Psaltiri, cărţi şi foi religioase. Fiecare ostaş al Domnului trebuie să fie un răspânditor de cărţi şi foi religioase, căci prin aceasta se face un semănător de lumină evanghelică şi multe suflete va câştiga pentru Mântuitorul. Fiecare Biblie, fiecare carte şi foaie religioasă desfăcută în popor înseamnă o grea lovitură ispititorului.

Prin fapte de milostenie

Noi ostaşii Domnului să fim - să ne facem - şi tot atâţia samariteni milostivi ajutându-ne unii pe alţii şi pe de-aproapele nostru. Multe suflete vom atrage şi prin pilda aceasta.

Să mergem prin temniţe, prin spitale şi pe oriunde se află suferinzi ducându-le ajutor trupesc şi sufletesc. Sunt oameni pe care nu-i poţi aduce la mântuire decât cu pilda samariteanului pusă în faptă.

Prin dragoste şi rugăciune

Folosiţi neîncetat şi rugăciunea în câştigarea de suflete pentru Mântuitorul şi Oastea Lui. Rugăciunea face şi aici lucruri minunate. Este om învârtoşat la inimă care nici nu vrea să audă de Domnul, dar prin rugăciune şi dragoste evanghelică poţi muia inima lui şi încetul cu încetul îl poţi aduce la Domnul.

Împresuraţi neîncetat pe cei păcătoşi cu rugăciunea, cu dragostea evanghelică şi minunate izbânzi veţi avea.

Împărăţia lui Dumnezeu va sosi pe pământ numai în măsura în care dragostea creştină va cuprinde inimile noastre. Foc am venit să arunc pe pământ şi cât de mult doresc să fie aprins - zicea Isus (Luca 12, 49). Acest foc este izvorul dragostei creştine pe care trebuie să-l aprindem neîncetat în inimile noastre şi să aprindem cu el şi pe alţii. Împărăţia lui Dumnezeu cu nimic nu se poate ajuta mai mult decât cu acest foc al dragostei creştine. Cu nimic nu poţi câştiga mai curând pentru Evanghelie un suflet păcătos şi plin de ură decât cu dragostea evanghelică.

David prorocul liniştea cu cântecele harfei sale furia lui Saul. Cu cântecul cel dulce al dragostei creştine să liniştim şi noi sufletele tulburate de viforul urii şi păcatelor.

De încheiere vom spune că fiecare ostaş din Oastea Domnului trebuie să fie, să se facă, un mic vânător şi pescuitor de suflete. Să pândim pe tot locul unde am putea arunca undiţa şi mrejile pescuirii unui suflet din adâncul fărădelegilor. Aruncaţi neîncetat mrejile şi undiţele voastre în Numele Domnului şi pentru Domnul. Pândiţi pe tot locul să prindeţi suflete în cursa unei cărţi bune, unei Biblii, unei foi religioase, etc.

Să răsune neîncetat în urechile noastre ca un cântec măreţ cuvintele de la Iacov 5, 20: Să ştie că cel ce a întors pe un păcătos de la rătăcirile căii sale, va mântui un suflet din moarte şi va acoperi mulţime de păcate.