La nașterea Domnului

„Iată vestesc vouă bucurie mare, care va fi la tot poporul că s’au născut vouă mântuitor“. (Luca 2, 10, 11).

Din îndurarea Tatălui ceresc am ajuns iarăși, praznicul cel mare și sfânt al nașterii Domnului nostru Isus Hristos. Praznic de bucurie ne-a fost totdeauna ziua aceasta. Dar nașterea din anul acesta, par’că cu mai multă bucurie vine, întreită bucurie ne aduce. Ca și toți creștinii, ne bucurăm în sfânta zi de azi, că s’a născut Mesia-Hristos, care ne-a scos din greșala lui Adam, ne-a împăcat cu Dumnezeu-Tatăl și ne-a deschis iar calea spre mântuire.

Ne bucurăm apoi de pacea mult dorită și așteptată. De 4 ori în 4 ani ce trecură, am sărbătorit Nașterea Domnului între tunete și fulgere de răsboiu. Dar n’am sărbătorit atunci - căci nu venia la noi Crăciunul vechiu și bun cu bucurie și cojoc, ci venia la noi Crăciun negru, înarmat din dinți până ’n picioare. Drept că și atunci cântau îngerii Vifleemului ca astăzi „pe pământ pace“, dar în locul păcii tot mai tare se aprindea vrajba între popoare. „Între oameni „bunăvoire“ strigau și atunci îngerii din cer, dar ca răspuns aici jos pe pământ se omora om pe om, creștini pe creștini.

E drept că sabia nu s’a întors încă de tot înapoi în teacă, dar asta nu înseamnă că trăim răsboiul cu fronturile și suferințele de eri, ci sabia ridicată de azi înseamnă că străjuim libertatea câștigată și viitorul nostru de mâne.

Dar Crăciunul de acum ne aduce nouă Românilor și o altă deosebită bucurie: o bucurie națională. De veacuri serbăm și noi Românii ca și alte neamuri creștine sărbătoarea de bucurie a Nașterii Domnului. Deplină bucurie însă neamul nostru până la această naștere n’a avut. Din Crăciunul neamului nostru lipsia ceva, pentru care bucurie deplină nu simțiam. Tulbura ceva bucuria noastră. Acel ceva era starea noastră, - viața noastră națională apăsată, umilită și ferecată. De sute de ani cânta neamul nostru la Crăciun, că a „răsărit soarele dreptății“, pentru noi însă nici o dreptate nu mai răsăria. Tineri și bătrâni cântau că s’ar fi arătat „steaua cu lumină mare“, pentru noi însă nici un bine și nici o stea nu se mai arăta. Era vorbă că la ieslea Vifleemului au alergat păstorii ceia săraci, în semnul că Mesia ridică pe cei umiliți și săraci și noi eram destul de umiliți și săraci, dar Mesia neamului nostru nu mai săria să ne ridice și pe noi. Dar n’a perdut nădejdea neamul nostru, părinții, strămoșii noștri. Prorocii neamului nostru vestiau că se va naște și pentru noi Mesia-Mântuitor. Această prorocie, această nădejde încălzia, lumina Crăciunul neamului nostru. În această nădejde întăriți colindau bătrânii „de la răsărit răsare steauă cu lumină mare“, așteptând par’că de la răsărit mântuirea noastră. Cu cât eram mai greu ferecați, nădăjduiam mai tare, așteptam mai cu dor steaua Vifleemului nostru.

Și iată nouă păcătoșilor ni-s’a dat să vedem născându-se și Mesia-mântuirea neamului nostru. Astăzi neamul nostru are Crăciun cu bucurie deplină. Astăzi a răsărit și pentru noi soarele dreptății, soarele cel sfânt al nădejdilor și așteptărilor noastre de veacuri. Iată astăzi steaua neamului nostru luminează mândru și măreț între stelele celorlalte neamuri din lume, - Crăciun românesc cu adevărat avem astăzi. De la Nistru a plecat și până la Tisa aduce tuturor Românilor libertate, bucurie națională.

Iată dar, iubiții mei, câte daruri scumpe ne-au adus nouă Crăciunul acesta. Dar dacă Crăciunul de acum a venit încărcat cu atâtea daruri și bucurii, asta nu înseamnă, dragii mei, că avem numai praznic și bucurie, dar datorințe nu. Avem și datorii de împlinit. Mai înainte de toate avem datorință sfântă, să mulțămim neîncetat preabunului Dumnezeu că ne-a ajutat să ajungem aceste sfinte vremuri cu dor visate și așteptate de neamul nostru. Semnul cel mai învederat că suntem mulțămitori lui Dumnezeu vor fi purtările, faptele noastre celea bune. Prin ele trebuie să arătăm că suntem recunoscători și vrednici de „darurile sale“.

Să ne apropiem de ieslea Vifleemului, căci atâtea lucruri de folos și mântuire putem învăța de acolo. Pruncuțul Isus, care tremură azi pentru iubirea noastră în ieslea Vifleemului îndeamnă pe oameni a se iubi unii pe alții, precum el ne-a iubit. Îndemnul său, porunca sa par’că pe noi Românii strigă mai stăruitor, căci avem noi un păcat vechi și rău: zavistia, ura de frați. În sate, la orașe pe tot locul înfloria acest păcat, poate și de aceea Dumnezeu ne-a pedepsit să stăm peste 1000 de ani în jugul străinilor din țara și pământul nostru. Pentru totdeauna să îngropăm acum acest păcat vechiu și rău.

Pilda lui Isus apoi, care nu și-a ales palat să se nască, ci s’a născut în coliba și traiul păstorilor săraci, să ne fie un îndemn, o strigare și nouă să ne coborâm cu iubire, cu lumină, cu grijă și ajutor în traiul celora săraci (democrația adevărată).

Să înțelegem apoi și pe Irod din praznicul nașterii de azi. Acest Irod care întreba și pândea după Mesia, ce abia se născuse în peșterea Vifleemului, ca să-l omoare, este pus par’că și nouă ca pildă băgătoare de seamă. Și noi avem irozii noștri, străinii, asupritorii noștri de ieri pe cari îi doare și nu pot uita mărirea perdută ș ca Irod din evanghelie pândesc și umblă’n ruptu capului, să ne omoare libertatea ce abia s’a născut pentru noi. Să băgăm de seamă chiar și atunci când și ei ca Irod cel viclean și mincinos, întreabă după libertatea noastră să i - se „închine“ (- cu jurământ de fidelitate -) noi să fim țiitori la olaltă, să ne ferim de ei.

Iată deci câte multe celea ne aduce și ne învață Crăciunul de azi. V’am arătat cum Nașterea de azi întreită bucurie: creștinească, de pace și națională ne aduce. V’am arătat apoi că avem nu numai bucurii, ci și datorințe de împlinit, făcând fapte bune și ferindu-ne de cele rele. V’am arătat îndeosebi ce îndemnuri ne strigă Mesia din ieslea Vifleemului.

De încheiere ce v’aș putea dară altceva îndemna, decât să stăruiți întru toate celea bune. Dacă azi avem bucurie deplină, să nu uităm că această bucurie a noastră de azi a fost ajutată de credința, datinile, moravurile cele bune ale părinților, strămoșilor noștri de eri. De le vom păstra și noi, statornică va fi bucuria noastră, dacă însă le vom părăsi, bucuria de azi va fi numai un răsărit ce degrab va apune, o fericire, o stea „care ’n nori se va ascunde“. De la Nistru până la Tisa să înțeleagă azi dară tot Românul, că trebuie să fim mai creștini ca oricând, mai buni, mai curați, mai iubitori ca oricând. Dumnezeu ne-a iertat, ne-a iubit, cu mare bucurie ne-a dăruit. Pe El nu cumva să-l uităm, poruncile Lui să le împlinim, numai așa nașterea de acum a lui Hristos va fi naștere cu bucurie și folos statornic nouă și neamului nostru. Amin.