A ajuns lângă o cetate din ţinutul Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul, pe care-l dăduse Iacov fiului său Iosif.
Samaria aceasta era un ţinut plin de amintiri scumpe şi triste pentru fiecare israelit.
Aici poposise la întoarcerea din exilul fugii sale Iacov, după ce se întâlnise şi se împăcase cu fratele său Esau (Facere 33, 18).
Aici s-a aşezat el întâi, cu gând să rămână, căci a cumpărat chiar locul unde era acum Domnul cu ucenicii Săi de la strămoşul celor din Sihar (Facere 33, 19, 20).
Şi aici a înălţat el un altar şi a adus mulţumiri Domnului pentru izbăvirile Sale, făcând fântâna care îi poartă numele până astăzi.
Iacov dăruise locul acesta lui Iosif şi urmaşilor săi care l-au stăpânit ani îndelungaţi, până când în urma neascultării de Dumnezeu pe timpul domniei lui Ieroboam, Domnul i-a dat în robia asirienilor. Iar în locul lor au fost aduşi colonişti străini cu alte obiceiuri şi cu alte credinţe (2 Regi 17, 20-41).
Astfel urmaşii lui Iacov amestecaţi cu străinii, trăiau în ură şi duşmănie în ţinutul Samariei. Ceilalţi israeliţi din celelalte ţinuturi se fereau de aceştia ca de nişte ciumaţi.
Trecând peste toate deosebirile dintre ei şi peste amintirile certurilor trecute, Domnul venea să-i unească în Numele Său pe toţi. Pentru ca îngropând în uitare şi iubire tot trecutul de dezbinări să ajungă iarăşi toţi una în ascultarea de Hristos.
Veacurile de dezbinări religioase trebuiau să se sfârşească în unirea iertării şi dragostei din jurul Crucii şi Jertfei lui Hristos.
O Samarie de dezbinări pare şi azi lumea creştină,
în care Domnul suferă şi cheamă cu o mereu nouă iubire şi răbdare,
la unitate şi pace.
În care toţi cei care Îl iubesc pe Dumnezeu luptă şi muncesc pentru ca Domnul Isus să ajungă Singurul Domn,
iar toţi oamenii să fie fraţi, adică o familie,
o singură mare şi scumpă familie, cu aceeaşi învăţătură şi credinţă cum i-a lăsat-o Hristos Bisericii Sale de la început: una şi pe totdeauna.
Acum pare că suntem departe dar în curând va veni ziua când Domnul va trece
şi Se va opri puternic în mijlocul acestor lucruri,
transformând totul spre voia Sa,
prin Duhul Său şi prin oamenii Săi,
care în chip puternic şi biruitor vor face aceasta spre o pace şi bucurie veşnică.
Doamne Isuse,
Te rugăm îndură-Te şi grăbeşte venirea vremii de pace şi libertate,
de dragoste şi unitate
între toţi cei care avem atât de bogate şi de mişcătoare amintiri şi pilde despre credinţa înaintaşilor noştri,
care erau una în Biserica Ta dintâi.
Amin.