La picioarele Domnului
Traian Dorz - Strălucirea Biruinței
1 - Acolo, la picioarele Domnului meu Isus, şezând jos şi smerit, am primit eu prin rugăciune cele mai mari bucurii, mângâieri şi încurajări.
Acolo am primit lumină şi mustrare pentru neascultările mele.
Acolo, am primit, încovoiat, loviturile încercărilor,
prin care s-a făcut lumină şi bucurie în gândurile şi în inima mea.
În viaţa mea şi în veşnicia mea.
2 - La picioarele Domnului meu Isus m-am smerit plângând când mi-am recunoscut vina mea.
Acolo m-am prăbuşit recunoscător în clipa izbăvirii mele.
De acolo am plecat spre cei dragi
şi acolo am căutat să vin cu ei.
3 - Acolo la picioarele Domnului meu Isus am cunoscut fiinţa cea mai sfântă din viaţa mea, pe părintele meu cel mai iubit,
- şi acolo îl văd şi acum.
Acolo, şezând şi plângând, am cântat cele mai mişcătoare cântări de pocăinţă şi de iubire pentru dragostea Domnului meu Preaiubit.
4 - Acolo la picioarele Domnului meu Isus mi-am primit cel mai dulce prieten şi soţ al singurătăţii mele.
Acolo mi-am primit împlinirea marii şi unicei mele dorinţe,
şi toate cântările şi cuvintele mele, în care sunt lacrimile şi puterea recunoştinţei mele - acolo le-am primit
şi acolo le-am adus...
5 - Acolo, îngenuncheat într-o viaţă de neîncetată ascultare şi de tot mai adâncă smerenie, aş vrea să-mi petrec viaţa câtă o mai am, scăldând în lacrimi fiecare rugăciune a mea,
şi fiecare cântare,
şi fiecare meditaţie,
şi fiecare sfat,
şi fiecare mustrare,
şi fiecare bucurie,
şi fiecare frate,
şi fiecare dar,
şi fiecare vrăjmaş,
şi fiecare dorinţă, pe care le mai cer de la Domnul şi le mai dau pentru El.
Şi acolo vreau să stau la picioarele Domnului meu, până când va veni El, Domnul meu care doresc să mă găsească
şi să mă ia la Sine din acest loc
şi din această stare.
6 - În cele mai bucuroase împrejurări de îmbelşugare şi mulţumire.
În cele mai fericite zile şi în cele mai nefericite nopţi.
De acolo de la picioarele Domnului meu Dulce Isus să merg la ai mei.
De acolo să plec la muncă
şi acolo să mă întorc la odihnă.
7 - Necredinţa şi neascultarea sunt cei doi mari duşmani ai sufletelor omeneşti.
Pe aceştia doi numai de la picioarele Domnului Isus poţi să-i biruieşti.
8 - Orice suflet care vrea să fie mântuit, trebuie să fie scăpat mai întâi de sub apăsarea şi robia acestor doi vrăjmaşi, care ţin sufletul în nepăsare şi nu-l lasă să pornească pe calea mântuirii
şi biruinţa asupra acestora o poţi avea numai la picioarele Crucii.
9 - Acei care doresc să aducă sufletele la Hristos, trebuie mai întâi să lupte cu aceşti doi mari vrăjmaşi şi să-i zdrobească,
spre a-l putea iarăşi izbăvi pe cel robit de necredinţă şi neascultare din ghearele lor.
10 - Lupta aceasta este foarte grea,
iar vestitorul Domnului trebuie să aibă o mare putere de rugăciune şi de răbdare,
de stăruinţă şi dragoste curajoasă şi puternică pentru sufletele robite,
până când reuşeşte să biruie din ele necredinţa şi neascultarea, zdrobindu-le de stâncă, adică de Hristos.
11 - Acela care în vremea suferinţei lui,
şi în locul îndepărtat al surghiunului său, ori în întunericul temniţei sale, ca sfântul apostol Pavel (Filimon 10)
şi în durerea chinurilor şi a lanţurilor sale,
- va aduce suflete la Hristos, acesta face o şi mai strălucită slujbă, decât acela care le aduce la biserică şi la adunare.
12 - Cine chiar pe fiii vrăjmaşilor săi,
şi chiar pe acei care i-au făcut lui cel mai mare rău,
caută să-i mântuiască, acela este preaiubit de Dumnezeu.
13 - Cine chiar pe acei care s-au bucurat să-l vadă suferind - caută să-i salveze de la moarte...
cine aduce la Isus chiar pe acei care au arătat cea mai mare mulţumire văzând sau căutând nimicirea şi pustiirea casei sale, a familiei sale, a vieţii sale,
cine, chiar pe aceştia caută să-i apropie de Stânca-Hristos, ca să li se zdrobească la El necredinţa şi neascultarea spre mântuire
- da, acela este un preaiubit lucrător al lui Dumnezeu,
şi este cel mai asemănător cu Hristos!...
14 - Fiul meu, caută cu milă şi cu înţelepciune să te rogi pentru vrăjmaşii tăi şi să te rogi
până vei ajunge să-i vezi şi pe ei zdrobiţi la picioarele Crucii Domnului,
zdrobiţi de căinţă,
zdrobiţi de credinţă,
zdrobiţi de smerenie şi gata să-L asculte pe Hristos, devenind şi ei oameni noi, fii ai Lui.
15 - Prin împlinirea făgăduinţei Domnului făcută fiecărui credincios al Lui, se măreşte slava Domnului în faţa fiecărui om care le vede aceste făgăduinţe
şi a oricărei credinţe care le descopere.
16 - Cu cât ochiul e mai treaz şi credinţa este mai curată, cu atâta vederea împlinirii făgăduinţelor Domnului va face sufletul mai fericit să cânte,
şi mai smerit să se închine, şi mai recunoscător să laude Numele lui Dumnezeu!...
17 - Nu este nici un om care să nu fie dăruit de Dumnezeu cu nespus de multe binecuvântări,
- dar numai că prea puţini văd aceasta,
şi prea rar întorc ei spre Dumnezeu recunoştinţă pentru ele.
18 - Câţi din cei care cântă Domnului, cântă înaintea îngerilor, din toată inima şi cu toată evlavia sufletului lor,
în toată sfinţenia şi cu toată vrednicia?
Căci aşa ar trebui să se cânte cântările Domnului.
19 - Câţi din cei care se închină Domnului, merg cu tot respectul şi cu toată cucernicia la Casa Domnului,
ca să I se închine Lui acolo şi să I se roage Lui,
cu toată inima lor smerită şi cu toată conştiinţa lor cutremurată?
Căci aşa ar trebui să ne închinăm noi Lui!
20 - Câţi din cei ce laudă Numele Domnului cu buzele, Îl laudă oare şi cu viaţa?
Câţi laudă pe Domnul cu trăirea lor, în păzirea Cuvântului şi a voii Sale?
O Doamne şi Dumnezeul nostru, ajută-ne pe noi să Te lăudăm numai aşa.
Amin.