Isus a răspuns: V-am spus că Eu sunt. Deci, dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi pe aceştia să se ducă.
Desigur că gloata înarmată cu care venise Iuda era numeroasă.
Aceştia trebuia să-i fi înconjurat dintr-o dată pe Domnul şi pe ucenicii Săi, cu strigăte, cu urlete, cu tot felul de zgomote spre a îngrozi şi slăbi pe cei urmăriţi.
Venind pe furiş, când au ajuns lângă Domnul, şi lângă ai Săi, trebuia să-i fi înconjurat dintr-o dată cu strigăte:
- Drepţi! Mâinile sus! Predaţi-vă! Nici o mişcare!...
Şi lângă fiecare se vor fi repezit doi sau trei, sărindu-le în spate, prinzându-i de mâini sau de gât, după cum este obiceiul în astfel de împrejurări, când vinovatul căutat li se spune că este atât de periculos. Când ordinele primite sunt atât de drastice. Şi când slujbaşii sunt atât de înrăiţi.
Ucenicii Domnului, oameni nevinovaţi cu sufletele sincere şi simple, oameni neumblaţi prin astfel de stări şi necunoscători ai acestor metode, trebuie să se fi înspăimântat de ei, ca de năvala neaşteptată a unei haite de lupi turbaţi.
În astfel de împrejurări nimeni nu-şi poate închipui prin ce stări trece un suflet nevinovat şi neobişnuit cu ele şi cu ei.
Dacă ucenicii Domnului ar fi fost nişte oameni care să fi mai avut de-a face cu slujbaşii legii pentru vreo călcare de lege, ar fi fost oarecum mai obişnuiţi cu astea şi n-ar fi fost atât de nepregătiţi cum au fost.
Dar cum ei se ştiau fără nici o vină şi nu se gândeau, nici nu se aşteptau la ceva de felul acesta, e uşor să ne închipuim starea sufletească în care se vor fi prăbuşit ei în primul moment al acestei năvăliri sălbatice asupra lor.
Domnul Isus le-a văzut starea alor Săi.
A avut timp să Se uite la fiecare dintre cei din jurul Său, cum se prezintă în faţa vrăjmaşului care a dat buzna dintr-o dată peste ei.
Le va fi văzut feţele înspăimântate şi trupul tremurând.
Şi Îl va fi umplut o nespusă milă de starea jalnică a bieţilor Săi ucenici înspăimântaţi.
Desigur Şi-a adus aminte cu amărăciune de legământul pe care îl făcuseră cu toţii abia cu câteva ceasuri mai înainte când ziseră: Chiar dacă ar trebui să murim cu Tine, nu ne vom lepăda de Tine (Matei 26, 35).
Dar ştiind cât de neaşteptată şi de năucitoare este încercarea aceasta, Domnul Isus i-a înţeles şi i-a apărat.
Mai înainte când ei făcuseră acest legământ, Mântuitorul îi înştiinţase spunându-le că şi-l vor călca, dovedindu-se fricoşi şi slabi.
Dar după aceea, nu le-a mai spus niciodată că şi l-au călcat.
O ce Bun şi Înţelegător este El.
Domnul Isus ştie slăbiciunile noastre şi are milă de noi, atunci când, uitând făgăduinţa Sa, ne lăsăm zdrobiţi de poveri mai mici decât puterile noastre. Ne înţelege şi nu ne judecă, dacă îndată după aceea ne redresăm iarăşi.
Isus le-a zis asupritorilor: Iată-Mă, Eu sunt aici. Ce aveţi, aveţi cu Mine. Pe aceştia lăsaţi-i să se ducă. Cu ei nu aveţi nimic.
Hristos Se pune Garant pentru ai Lui.
Se dădea pe Sine zălog în locul lor.
Se preda legat pe Sine, pentru ca ei să fie lăsaţi dezlegaţi şi liberi.
Hristos garanta că ei nu vor face nimic rău.
Hristos voia ca ucenicii Lui să fie lăsaţi a merge în toată lumea slobozi, spre a dezlega pe toţi cei care sunt căzuţi în robii nedrepte şi ţinuţi în umiliri dureroase.
Hristos S-a dat pe Sine rob, pentru a ne slobozi pe noi toţi.
El a primit orice suferinţă pentru Sine, dar a scos de sub orice primejdie pe ai Săi.
Hristos nu S-a scos pe Sine, băgând pe alţii, cum fac atât de mulţi oameni, cumpărându-şi libertatea lor cu preţul înrobirii altora.
Hristos S-a dat numai pe Sine.
Pe nimeni altcineva n-a mai dat.
O, de-am gândi şi noi aşa.
Hristos le-a zis: Lăsaţi-i pe aceştia să se ducă...
Hristos porunceşte şi astăzi tuturor autorităţilor omeneşti: lăsaţi pe ai Mei să se ducă.
Lăsaţi-i să se ducă să propovăduiască Evanghelia, căci asta va aduce pacea şi bunăvoirea între oameni, între ai voştri.
Lăsaţi-i să se ducă să se roage... Aceasta va coborî binecuvântarea peste întreagă ţara voastră.
Lăsaţi-i să se ducă să facă bine, - aceasta va fi mângâiere, bucurie, bunătate, armonie pentru tot poporul şi pentru toată lumea voastră.
Aceasta va fi în primul rând pentru propriul vostru folos.
Oprirea lor, ar fi în primul rând propria voastră nenorocire.
Slavă îndelung răbdării Tale Doamne Isuse, slavă Ţie.
Îţi mulţumim pentru dragostea şi grija cea mare pe care ai arăta-o totdeauna faţă de ai Tăi.
Îţi mulţumim pentru Preţul cel mare pe care l-ai dat Tu în locul nostru.
Şi pentru mila cea mare pe care ai avut-o de slăbiciunile noastre.
Te rugăm ajută-ne şi pe noi să facem asemenea Ţie, ori de câte ori ar trebui să ajungem în faţa încercării.
Să ne dăm numai pe noi.
Ajută-ne să nu împiedicăm în nici un fel pe ai Tăi să meargă.
Amin.
+
Fiule să ştii că-n viaţă totdeauna e mai bine
tu să suferi pentru altul, decât altul pentru tine.