Lauda și încrederea noastră
Traian Dorz - Garanția Veșnică
1 - Dacă laudele celui mincinos nu trebuie să le crezi niciodată, totuși laudele celui mai cinstit dintre oameni, adică ale adevăratului credincios, să știi că acestea sunt vrednice totdeauna de crezare.
Fiindcă aceste laude sunt numai adevăruri. Toți cei care se laudă în Domnul și cu El, trebuie să fie crezuți totdeauna.
Pentru că El dă totdeauna sufletului credincios mult mai multă fericire decât poate el spune sau arăta.
2 - Încrederea este forma cea mai înaltă a credinței, a dragostei și a părtășiei noastre cu Domnul nostru și cu frații noștri.
Unde au ajuns desăvârșite dragostea și părtășia, acolo neapărat trebuie să existe și încrederea deplină, frumoasă și dulce.
3 - Fără încredere desăvârșită, nu poate exista nici dragoste adevărată cu nimeni niciodată,
nici pe pământ nici în cer.
Căci tocmai încrederea este aceea care aduce adevărata dragoste plină de curaj și de stăruință.
Ea aduce adevărata părtășie plină de căldură și de bucurie.
4 - Acolo unde există o deplină încredere în Dumnezeu - și numai acolo - a dispărut orice îndoială,
a dispărut orice frică,
a dispărut orice suspiciune și îngrijorare,
a dispărut toată tânguirea și teama de orice fel.
Căci încrederea a umplut tot locul inimii iubite și iubitoare.
5 - Sufletul în care s-a așezat pe deplin încrederea, nu se mai teme de primejdiile de astăzi (1 Ioan 4, 18),
Și nici nu se mai tânguiește pentru nimic de ieri,
6 - O, ce bine ar fi dacă toți cei care au credința în Dumnezeu, ar avea și încrederea în El.
O, ce bine ar fi dacă în inimile noastre ar locui încrederea puternică, statornică și netulburată, pe totdeauna! Dacă toți am avea mereu o înaltă și liniștită încredere în Dumnezeul nostru!
De fapt numai atunci cunoașterea noastră despre El ar fi adevărată.
7 - Puțini dintre cei ce spun: eu cred în Dumnezeu - se și încred puternic în El, atunci când vine încercarea credinței lor.
Ei cred în Dumnezeu până când ajung în lipsuri, în necazuri, în primejdii sau în ispite,
- dar îndată ce vin încercările, se duce credința lor și pierzându-și toată încrederea lor în El, ei se pierd de tot și pe ei înșiși.
8 - Unii cred în ideea de Dumnezeu, dar nu pot crede în prezența lui Dumnezeu reală și oricând cu noi, lângă noi, pentru noi și în noi...
Nu pot crede în intervențiile și judecățile Lui.
Nu pot crede și nu se pot încrede în făgăduințele Lui,
nici în ocrotirea Lui,
nici în izbăvirile Lui.
Ce nefericită este credința și viața acestora!
9 - Acei care nu se pot încrede în Dumnezeu, n-au nici putere îndeajuns de a se rupe de tot păcatul lor.
N-au puterea de a se întoarce până la Dumnezeu.
N-au dorința să-L iubească până la jertfă,
nici râvnă să-L urmeze până la suferință,
nici tăria să-L slujească până la moarte,
- pentru că toată puterea pentru acestea le dă sufletului omenesc numai deplina încredere în Cuvântul și în Puterea lui Dumnezeu.
10 - Încrederea aceasta face totdeauna să ne fie inima plină de siguranță,
suferința plină de pace,
lupta plină de îndrăzneală,
mărturisirea plină de înflăcărare,
viitorul plin de lumină,
moartea plină de nădejde și bucurie,
și veșnicia plină de El.
Fericit este un astfel de suflet
și fericiți sunt cei care îl au între ei.
11 - Fericită este Lucrarea Domnului care are cât mai mulți lucrători plini de încredere.
Fericită este Biserica aceea care are cât mai mulți astfel de fii, încrezători puternici în Dumnezeu și în Cuvântul Său.
Acolo totdeauna se vor vedea din plin roadele Duhului Sfânt.
12 - Cei ce cu încredere slujesc pe Hristos Domnul,
iubesc și fac voia Lui din tot sufletul lor,
și duc jugul Lui cu bucurie și liniște până la moarte
și au bucurie deplină și puternică în tot ce fac
și sufăr ocara Lui frumos, liniștiți până la moarte,
având biruința Lui
și moștenind slava Lui,
- în toate fiind pe deplin încredințați, căci și ei vor avea fericita parte, pe vecie, Acolo Sus la El.
Aceasta este siguranța încrederii.
13 - Dumnezeul iubirii și al puterilor (Psalm 80, 19) știe în orice vreme de starea fiecăruia dintre ai Săi
și poate totdeauna veni în ajutorul oricui Îl cheamă.
El poate totdeauna să-i izbăvească pe credincioșii Săi din orice încercări și din orice încurcătură, în orice vreme și pe oricare ar ajunge în vreun rău.
Cine crede aceasta din tot sufletul său, - acela se convinge totdeauna de acest adevăr.
14 - Prezența Domnului Isus îi izbăvește în chip așa de frumos pe ai Săi încât izbăvirea lor pare ceva foarte normal ca și cum nu ar avea loc o minune acolo.
Pare că izbăvirea lor vine în mod normal
și de la sine,
- prin mersul vremii sau al întâmplărilor,
- și nu prin minunata lucrare a prezenței și a dragostei Sale față de noi.
și dându-le izbăviri și ajutorări printr-o orânduire plină de înțelepciunea cu care El îndrumă toate cele în viața lor,
- minunile pe care Domnul le face cu ai Săi și pentru ei, trec aproape totdeauna neobservate de către toți cei străini de El și de felul Lui de a lucra.
16 - O, ce înduioșat și recunoscător vede omul lui Dumnezeu minunile pe care El le face în viața alor Săi și spre binele lor!
Și ce bine știe el că toate acestea le face numai iubirea Domnului care zilnic lucrează pentru el minuni, aranjându-le toate în chipul în care, el însuși n-ar fi putut ști niciodată să le aranjeze,
17 - Dacă credinciosul Domnului este ca Lot în Sodoma, chiar și acolo Domnul îl păzește de orice rău,
păzind, din pricina lui, chiar și locul nelegiuit în care el este necesar să mai stea (1 Petru 2, 4-10).
18 - Domnul are în orice loc milă și grijă în chip deosebit nu numai de credinciosul Său ci Domnul îi ocrotește și îi îngrijește chiar și pe cei din jurul lui,
care de altfel n-ar merita să mai trăiască.
În așa fel îi îngrijește Domnul și pe aceștia încât nici unii dintre ei nu bagă de seamă că viața lor se datorește numai credinței celui unul drept care mai este cu ei.
Numai la urmă se vede aceasta, când adesea el nu mai este printre ei, când Domnul l-a și luat la El...
Iar peste ei vin urmările nelegiuirilor lor.
19 - Dacă credinciosul este stăpânul unui ogor, Domnul trimite ploaia Sa peste un ținut întreg, dar ceilalți nu știu că darul lui Dumnezeu s-a revărsat și peste ei, numai din pricina unui singur ogor, al celui iubit de Dumnezeu.
20 - Dacă un credincios fiind în călătorie trece prin întâmplări rele, și prin primejdii, sau când furtuni și nenorociri se abat asupra unor mari întinderi,
sau când în mod normal, totul ar trebui să fie nimicit și pierdut,
- atunci Dumnezeu îi salvează pe toți acei care sunt împreună acolo cu un credincios al Lui, numai din pricina acestuia (Ioan 1, 14-16); Fap. Ap. 27, 24).
Dar rareori cei salvați, știu din pricina cui au mai văzut ei lumina izbăvirii.
O Doamne, nu ne lăsa fără ai Tăi, ca nu cumva să vină peste noi osânda, până ce și noi vom deveni preaiubiții Tăi.
Amin.