Izbăvirile Domnului
Traian Dorz - Garanția Veșnică
1 - Dacă Domnul știe să izbăvească pe ai Lui în mod normal în vremuri normale,
și în chip obișnuit în vremuri obișnuite,
cu atât mai mult în vremuri neobișnuite El are puterea și grija să-i izbăvească pe ai Lui chiar în chip neobișnuit.
2 - În bunătatea Lui, Domnul îi ascultă pe ai Săi totdeauna.
Dar când trebuie să facă pentru ei minuni spre a-i salva, atunci El face și minuni.
Totuși, în grea stare se află un credincios al lui Dumnezeu când nu poate fi salvat altfel decât prin minuni.
3 - Credinciosul adevărat are și trebuie să aibă totdeauna o mare încredere în Domnul
și Îl slujește fără nici o teamă,
orice ar fi să întâmpine.
Pentru că știe bine că atunci când pe căi naturale nu mai poate fi apărat și izbăvit de nenorocire,
sau de asupritori,
- Domnul va întrebuința și căile supranaturale pentru asta, căci Lui toate Îi sunt cu putință!
4 - Chiar și minunile Domnului apar atât de apropiate de ceea ce este normal, atât de ușoare și atât de cu putință și atât de frumos sunt ele de înfăptuit la Dumnezeu. Este ca și cum nici n-ar fi minune.
De aceea făgăduința Lui: Nu vă temeți!
- este plină de conținut, de adevăr și de siguranță pentru sufletul care se bizuie pe Domnul în orice vreme.
Și care nu se îndoiește niciodată de împlinirea întocmai și la timp, a izbăvirii Domnului pentru el.
5 - Credinciosul Domnului chiar dacă nu știe niciodată calea și felul pe care-l va întrebuința Domnul spre a-l salva,
- omul Domnului va crede puternic că va fi izbăvit - și va aștepta liniștit izbăvirea în care crede.
6 - Când toamna vin carele încărcate de rodul cules de pe ogoare și se îndreaptă grele spre grânare,
- oare câți oameni slăvesc cu mulțumire pe Dumnezeu, gândindu-se că tot meritul este al Lui?
Și câți se gândesc să facă din rodul adunat parte și Domnului, pentru cât a făcut El?
7 - Când teascurile gem de must îmbelșugat,
și când piețele, pivnițele, magaziile și cămările se umplu - oare câte inimi laudă pe Dumnezeu pentru asta și se gândesc la partea săracilor și a Domnului?
8 - Când omul privește cu bucurie, cu mulțumire și cu încredere la rodul îmbelșugat pe care l-a strâns în jurul său și peste tot este mulțumire,
- oare câți ochi se înalță recunoscători spre Dumnezeu?
9 - Câți Te laudă pe Tine Doamne cu iubire? Câți Te preamăresc pe Tine Bunul nostru Tată Milostiv, care ni le-ai dat toate acestea din belșug?
- și adânc mulțumitori să se închine Ție spunând:
- Tu dai belșugul acesta! Numai Tu Doamne.
Slavă veșnică Bunătății Tale atât de darnică și milostivă față de noi!
10 - Doamne toate aceste bunătăți pe care ni le dai nouă, sunt numai darurile pașilor Tăi binecuvântați care au trecut peste holdele noastre,
peste munca noastră,
peste rugăciunile și ținuturile noastre,
atât de darnic, de ocrotitor și de îmbelșugat.
Slavă și slavă Ție!
11 - Când la vremea izbăvirii, doritele fețe iubite și depărtate se reîntorc iarăși la noi,
când inimi îndepărtate de multă vreme, ni se împreună iarăși cu cea mai dulce îmbrățișare,
când rănile ni se vindecă și golurile ni se umplu și viața ni se reface,
când cântarea de bucurie revine după ani și ani îndelungați, iarăși pe buzele noastre,
o, câte mâini împreunate se ridică atunci spre Tine Doamne și câte ar trebui să se ridice!...
... și tremurând de emoție și fericire, cum ar trebui ca să-Ți înalțe de fierbinte și de nemărginită rugăciune Ție în cea mai dintâi mulțumire, strigându-Ți din preaplinul lor suflet:
Slavă și mulțumire veșnică numai Ție Doamne pentru toate minunile acestea!
12 - Când suntem îndestulați cu daruri trupești sau sufletești,
când putem să ne culcăm fără teamă,
și să ne sculăm fără strigăte,
când mâncăm fără zgârcenie de pe masa noastră,
și privim fără spaimă împrejurul nostru,
când umblăm fără grijă pe orice drum
și așteptăm fără cutremur orice vine,
- Doamne oare câte mulțumiri înfiorate de evlavie, de credință și de smerenie se ridică - și-ar trebui să se ridice către Tine cu toată puterea ființei lor?
Binecuvântați să fie cei ce știu să facă așa!
13 - Câți dintre cei dăruiți în chip îmbelșugat de Tine Doamne pun cu dragă inimă deoparte pentru Tine din rodul lor cu grija ca atunci când vine vreun trimis al Tău,
după partea care Ți se cuvine Ție Doamne din realizările sale,
- o dă cu bucurie, fără zgârcenie și fără silă
Binecuvântați sunt cei ce fac așa, bucurându-se că au ocazia să-Ți întoarcă cinstit ceea ce Ți se cuvine Ție din ceea ce le-ai dat lor.
14 - Câți oare au descoperit că numai dacă dau mereu cu bucurie din belșugul lor partea Ta,
numai atunci și ceea ce le rămâne lor, este și binecuvântat și înmulțit, de fiecare dată, ca făina și ca untdelemnul văduvei (1 Împ. 17, 16)?
15 - Noi putem pune sămânța noastră în pământ,
putem ara și semăna,
și săpa și plivi, și uda oricât,
- dar dacă Tu Doamne nu pui soarele Tău,
și ploaia Ta,
și vântul Tău,
și darul binecuvântat de la Tine,
- toată munca noastră este zadarnică.
Numai partea Ta Doamne o face rodnică și partea noastră.
De aceea cât de mult s-ar cuveni să-Ți dăm Ție la vremea roadelor,
- dar cât de puțin Îți dăm!
16 - Noi semănăm sămânța o zi, un ceas,
iar apoi o vară întreagă privim la Tine.
Dacă Tu Îți dai partea Ta, noi vom avea ce să strângem în ogoare, la toamnă,
dar dacă Tu Îți închizi Mâna Ta, la ce folosește toată priceperea, mijloacele, truda și laudele noastre?
Cine va mai avea ce strânge dacă nu rodești Tu
și cine se va mai putea bucura de cules?
Dacă nu ne dai Tu Doamne, prin bunătatea Ta pâinea noastră cea de toate zilele, - noi nici unii n-o avem!
17 - Oricât de obligați am fi noi față de vreun om,
sau față de vreun stăpân și de un împărat,
sau față de vreun tiran, sau asupritor,
ori față de vreun binefăcător înălțat pe pământul acesta, - oricât de obligați am fi față de oricine,
- totuși cea mai mare obligație o avem totdeauna și cea mai dintâi,
față de Dumnezeu.
Să nu uităm nici unii și niciodată asta, căci numai în felul acesta nevoia asigură binecuvântarea Lui.
18 - Oricât de multe laude am vrea să înălțăm omului, oricărui om de pe fața pământului,
sau stăpânirii de la care ne primim cinstea sau funcția, sau salariul, sau decorația, sau amenințările, - totuși,
să nu uităm niciodată că cea dintâi datorie și obligație să dăm lauda cea mai înaltă, o avem numai și numai față de Dumnezeu!
După aceea altora.
19 - Lui Dumnezeu trebuie să-I înălțăm strigătele de bucurie pentru belșugul anului și al muncii noastre, - lui Dumnezeu să-I facem bucurie cu cel dintâi rod,
nu diavolului și idolilor, prin beții, lingușiri și destrăbălări.
20 - Lui Dumnezeu trebuie să-I înălțăm strigătele noastre de recunoștință,
de adorare și de slavă,
noi toți oamenii din lume,
fiindcă orice dar bun și desăvârșit pentru viața asta și pentru cea veșnică, vine numai de la El pentru fiecare dintre noi.
Slavă și slavă veșnică numai Lui.
Amin.