Binefacerile și mulțumirea
Traian Dorz - Garanția Veșnică
1 - Nu numai mica ceată a celor credincioși suntem datori să-L lăudăm pe Bunul Dumnezeu, ci toți, absolut toți oamenii de pe fața pământului,
căci toți ne îndestulăm numai din darurile și din binefacerile Lui.
Toți ne bucurăm trăind numai din pâinea dăruită nouă de mila și bunătatea lui Dumnezeu Tatăl nostru Ceresc.
Dar ce adesea uită asta chiar și cei credincioși!
2 - Lui Dumnezeu sunt încă și mai îndatorați tocmai acei oameni care Îi înalță cele mai puține mulțumiri și laude ale inimii lor.
Căci ei au din partea Lui, în viața asta, cele mai multe daruri și cea mai mare măsură a acestora.
Dar ei nici nu gândesc la aceasta poate niciodată.
3 - Cei necredincioși au parte de avuția cea mai mare în lumea asta
și de cinstea cea mai aleasă
și de comoditatea și avantajele cele mai multe.
Ei se hrănesc din bunurile cele mai alese și mai multe de pe pământ,
deci chiar ei ar trebui să-I fie mai recunoscători.
Dar tocmai ei nu-s!
Ce pagubă veșnică pentru ei!
4 - Înălțați lui Dumnezeu în fiecare dimineață rugăciunile și mulțumirile voastre.
Nu uitați întâia datorie zilnică: Înălțați lui Dumnezeu cererile voastre,
pentru că tot ajutorul vostru vă vine numai de la El,
și ocrotirea voastră de primejdii de asemenea
și binecuvântările de care aveți nevoie în toate treburile voastre, - numai de la El vă pot veni.
5 - Și nu uitați întâia voastră datorie la sfârșitul fiecărei zile, mulțumiți-I lui Dumnezeu.
La încheierea fiecărei lucrări
și la capătul fiecărui drum
și la săvârșirea fiecărei vieți
și la apropierea fiecărei nopți.
Nu uitați, nu uitați, - înălțați lui Dumnezeu mulțumiri pentru toate realizările cu care le încheiați acestea,
- fiindcă toate se datorează numai și numai Lui.
6 - Și nu uitați mai ales respectul și smerenia cu care trebuie să ne apropiem totdeauna fiecare dintre noi când ne înălțăm spre Fața Domnului.
Căci numai cu aceste două aripi binecuvântate, cu smerenia și cu respectul se pot înălța frumos și sigur
strigătele și laudele noastre
până la El.
7 - Au fost destui tirani pe lume, în ale căror cuptoare de foc, credincioșii Domnului au trebuit să-și ardă nădejdile lor pământești, liniștea, libertatea și bucuriile lor din lumea asta
și chiar trupul lor pământesc.
la cele ce rămân veșnic, nu la cele ce pier într-o clipă.
8 - Cei ce sufereau pentru Domnul știau că nu vrăjmașii lor cei văzuți îi duceau pe ei în cuptorul de foc... Ci Domnul lor Cel Nevăzut.
Nu prigonitorii babilonieni au dus poporul lui Israel în robie cândva,
Fiindcă atunci când trebuie pedepsit răul și salvat binele - numai așa se poate face.
9 - Noi nu suntem în mâinile oamenilor, nu, ci suntem în Mâinile lui Dumnezeu.
Chiar și cei care cred că noi suntem în mâinile lor, - sunt și ei tot în Mâinile lui Dumnezeu.
Ei și cuptoarele lor, nu sunt decât niște mijloace prin care Domnul alege și curăță ceea ce este bun, din ceea ce nu este, -
în noi
și între noi.
10 - Fraților, să nu fim neînțelepți...
Nu mai vorbiți și nu mai credeți că sunteți, sau că ați fost trecuți prin cuptorul cel de foc, de către oameni, sau după voia oamenilor...
Cine crede așa este un neștiutor și un nefericit care n-a înțeles nimic din foc și n-a învățat nimic din încercare.
Totul a fost îngăduit și poruncit de Domnul pentru scopul curățirii Lucrării Sale și a sufletelor noastre... a celor care ne-am lăsat curățiți.
11 - Nu oamenii hotărăsc vremea încercărilor noastre,
nici tăria focului în care suntem aruncați pentru curățire, nu o hotărăsc oamenii.
Nici nu oamenii hotărăsc durata arderii noastre și timpul cât trebuie să stăm acolo, în focul încercării curățitoare,
ci Dumnezeul nostru hotărăște aceste lucruri după cât este nevoie și după cum ne curățim noi.
12 - Nu Satana face ce vrea el pe pământul acesta ci Dumnezeul nostru este Acela care face ce vrea peste toți.
Domnul Însuși are grijă când este nevoie să fim puși în cuptor, pentru salvarea noastră sau a altora.
13 - Domnul îngăduie atunci când știe El că este nevoie, să vină acei care ne pot ridica și duce în locul cernerii dureroase, dar nu ei hotărăsc asta ci El hotărăște.
Domnul va porunci să nu ni se dea drumul până când răbdarea își va fi făcut desăvârșită lucrarea cu noi sau în noi.
Nimic nu se face decât cu voia Lui și numai spre binele nostru.
14 - Domnul va îngădui să stăm în focul curățitor numai atâta timp cât este nevoie ca pocăința și lacrimile să-și facă lucrarea lor în viața noastră și până când conștiința și orientarea sănătoasă își vor fi făcut și ele lucrarea lor în noi, sau printre noi (Iacov 1, 4).
15 - Fericit este lucrătorul lui Dumnezeu, care se judecă singur, ca să nu trebuiască a mai fi judecat (1 Cor. 11, 31).
Fericită este Lucrarea lui Dumnezeu care se curăță și se cercetează singură (2 Cor. 13, 5), pentru a nu fi nevoie să vină focul curățitor trimis de Domnul peste ea.
și care se orientează sănătos din îndemnul Cuvântului prin lupta și frământările sale însuși.
Acolo nu este nevoie de focul îndelung mustrător și curățitor al încercării trimis de Dumnezeu fiindcă Domnul nu mustră cu plăcere pe nimeni. Mai fericit ar fi El să nu fie nevoie de mustrare. Dar dacă este nevoie și nu se poate altfel, - bine face Domnul că vine peste noi cernerea Lui.
17 - Marea schimbare și descoperire Dumnezeiască ni se revarsă ca lumina dimineții și ca roua serii:
Ce frumos știe Domnul să lucreze luminând pe cei liniștiți și buni!
18 - Ce bucurie plină de cutremur sfânt, ce fericire plină de o cerească teamă,
și ce nemărginită recunoștință față de Dumnezeu vine dintr-o odihnitoare liniște a rugăciunii!
Ce minunat este strigătul acesta: Dumnezeu m-a ascultat!
19 - Nu numai ajutorul pe care îl primește îndată sufletul din partea lui Dumnezeu
și nu numai împlinirea întocmai a dorinței pentru care te-ai rugat atunci, dar mai ales cutremurătoarea bucurie de a vedea cum chiar Însuși Domnul, Făcătorul și Susținătorul tuturor nemărginirilor văzute și nevăzute, dar chiar El Însuși, vine să-ți împlinească cererea ta,
Cum să nu-L slăvești atunci aruncându-te cu fața la pământ și la cer?...
20 - Când vine El Dumnezeul Cel Atotputernic ca să-ți slujească ție care ești doar un abur,
ție care ești doar un fir de praf,
ție unui nimica...
- ce bucurie poate fi mai mare!
Ce minune poate fi mai strălucită
și ce inimă ți-ar trebui să poată să le cuprindă pe toate acestea?
Slavă și recunoștință veșnică Ție Dumnezeul nostru care ești atât de Mare, atât de Bun, atât de Iubitor!
Amin.