Binefacerile şi mulţumirea
Traian Dorz - Garanția Veșnică
1 - Nu numai mica ceată a celor credincioşi suntem datori să-L lăudăm pe Bunul Dumnezeu, ci toţi, absolut toţi oamenii de pe faţa pământului,
căci toţi ne îndestulăm numai din darurile şi din binefacerile Lui.
Toţi ne bucurăm trăind numai din pâinea dăruită nouă de mila şi bunătatea lui Dumnezeu Tatăl nostru Ceresc.
Dar ce adesea uită asta chiar şi cei credincioşi!
2 - Lui Dumnezeu sunt încă şi mai îndatoraţi tocmai acei oameni care Îi înalţă cele mai puţine mulţumiri şi laude ale inimii lor.
Căci ei au din partea Lui, în viaţa asta, cele mai multe daruri şi cea mai mare măsură a acestora.
Dar ei nici nu gândesc la aceasta poate niciodată.
3 - Cei necredincioşi au parte de avuţia cea mai mare în lumea asta
şi de cinstea cea mai aleasă
şi de comoditatea şi avantajele cele mai multe.
Ei se hrănesc din bunurile cele mai alese şi mai multe de pe pământ,
deci chiar ei ar trebui să-I fie mai recunoscători.
Dar tocmai ei nu-s!
Ce pagubă veşnică pentru ei!
4 - Înălţaţi lui Dumnezeu în fiecare dimineaţă rugăciunile şi mulţumirile voastre.
Nu uitaţi întâia datorie zilnică: Înălţaţi lui Dumnezeu cererile voastre,
pentru că tot ajutorul vostru vă vine numai de la El,
şi ocrotirea voastră de primejdii de asemenea
şi binecuvântările de care aveţi nevoie în toate treburile voastre, - numai de la El vă pot veni.
5 - Şi nu uitaţi întâia voastră datorie la sfârşitul fiecărei zile, mulţumiţi-I lui Dumnezeu.
La încheierea fiecărei lucrări
şi la capătul fiecărui drum
şi la săvârşirea fiecărei vieţi
şi la apropierea fiecărei nopţi.
Nu uitaţi, nu uitaţi, - înălţaţi lui Dumnezeu mulţumiri pentru toate realizările cu care le încheiaţi acestea,
- fiindcă toate se datorează numai şi numai Lui.
6 - Şi nu uitaţi mai ales respectul şi smerenia cu care trebuie să ne apropiem totdeauna fiecare dintre noi când ne înălţăm spre Faţa Domnului.
Căci numai cu aceste două aripi binecuvântate, cu smerenia şi cu respectul se pot înălţa frumos şi sigur
strigătele şi laudele noastre
până la El.
7 - Au fost destui tirani pe lume, în ale căror cuptoare de foc, credincioşii Domnului au trebuit să-şi ardă nădejdile lor pământeşti, liniştea, libertatea şi bucuriile lor din lumea asta
şi chiar trupul lor pământesc.
la cele ce rămân veşnic, nu la cele ce pier într-o clipă.
8 - Cei ce sufereau pentru Domnul ştiau că nu vrăjmaşii lor cei văzuţi îi duceau pe ei în cuptorul de foc... Ci Domnul lor Cel Nevăzut.
Nu prigonitorii babilonieni au dus poporul lui Israel în robie cândva,
Fiindcă atunci când trebuie pedepsit răul şi salvat binele - numai aşa se poate face.
9 - Noi nu suntem în mâinile oamenilor, nu, ci suntem în Mâinile lui Dumnezeu.
Chiar şi cei care cred că noi suntem în mâinile lor, - sunt şi ei tot în Mâinile lui Dumnezeu.
Ei şi cuptoarele lor, nu sunt decât nişte mijloace prin care Domnul alege şi curăţă ceea ce este bun, din ceea ce nu este, -
în noi
şi între noi.
10 - Fraţilor, să nu fim neînţelepţi...
Nu mai vorbiţi şi nu mai credeţi că sunteţi, sau că aţi fost trecuţi prin cuptorul cel de foc, de către oameni, sau după voia oamenilor...
Cine crede aşa este un neştiutor şi un nefericit care n-a înţeles nimic din foc şi n-a învăţat nimic din încercare.
Totul a fost îngăduit şi poruncit de Domnul pentru scopul curăţirii Lucrării Sale şi a sufletelor noastre... a celor care ne-am lăsat curăţiţi.
11 - Nu oamenii hotărăsc vremea încercărilor noastre,
nici tăria focului în care suntem aruncaţi pentru curăţire, nu o hotărăsc oamenii.
Nici nu oamenii hotărăsc durata arderii noastre şi timpul cât trebuie să stăm acolo, în focul încercării curăţitoare,
ci Dumnezeul nostru hotărăşte aceste lucruri după cât este nevoie şi după cum ne curăţim noi.
12 - Nu Satana face ce vrea el pe pământul acesta ci Dumnezeul nostru este Acela care face ce vrea peste toţi.
Domnul Însuşi are grijă când este nevoie să fim puşi în cuptor, pentru salvarea noastră sau a altora.
13 - Domnul îngăduie atunci când ştie El că este nevoie, să vină acei care ne pot ridica şi duce în locul cernerii dureroase, dar nu ei hotărăsc asta ci El hotărăşte.
Domnul va porunci să nu ni se dea drumul până când răbdarea îşi va fi făcut desăvârşită lucrarea cu noi sau în noi.
Nimic nu se face decât cu voia Lui şi numai spre binele nostru.
14 - Domnul va îngădui să stăm în focul curăţitor numai atâta timp cât este nevoie ca pocăinţa şi lacrimile să-şi facă lucrarea lor în viaţa noastră şi până când conştiinţa şi orientarea sănătoasă îşi vor fi făcut şi ele lucrarea lor în noi, sau printre noi (Iacov 1, 4).
15 - Fericit este lucrătorul lui Dumnezeu, care se judecă singur, ca să nu trebuiască a mai fi judecat (1 Cor. 11, 31).
Fericită este Lucrarea lui Dumnezeu care se curăţă şi se cercetează singură (2 Cor. 13, 5), pentru a nu fi nevoie să vină focul curăţitor trimis de Domnul peste ea.
şi care se orientează sănătos din îndemnul Cuvântului prin lupta şi frământările sale însuşi.
Acolo nu este nevoie de focul îndelung mustrător şi curăţitor al încercării trimis de Dumnezeu fiindcă Domnul nu mustră cu plăcere pe nimeni. Mai fericit ar fi El să nu fie nevoie de mustrare. Dar dacă este nevoie şi nu se poate altfel, - bine face Domnul că vine peste noi cernerea Lui.
17 - Marea schimbare şi descoperire Dumnezeiască ni se revarsă ca lumina dimineţii şi ca roua serii:
Ce frumos ştie Domnul să lucreze luminând pe cei liniştiţi şi buni!
18 - Ce bucurie plină de cutremur sfânt, ce fericire plină de o cerească teamă,
şi ce nemărginită recunoştinţă faţă de Dumnezeu vine dintr-o odihnitoare linişte a rugăciunii!
Ce minunat este strigătul acesta: Dumnezeu m-a ascultat!
19 - Nu numai ajutorul pe care îl primeşte îndată sufletul din partea lui Dumnezeu
şi nu numai împlinirea întocmai a dorinţei pentru care te-ai rugat atunci, dar mai ales cutremurătoarea bucurie de a vedea cum chiar Însuşi Domnul, Făcătorul şi Susţinătorul tuturor nemărginirilor văzute şi nevăzute, dar chiar El Însuşi, vine să-ţi împlinească cererea ta,
Cum să nu-L slăveşti atunci aruncându-te cu faţa la pământ şi la cer?...
20 - Când vine El Dumnezeul Cel Atotputernic ca să-ţi slujească ţie care eşti doar un abur,
ţie care eşti doar un fir de praf,
ţie unui nimica...
- ce bucurie poate fi mai mare!
Ce minune poate fi mai strălucită
şi ce inimă ţi-ar trebui să poată să le cuprindă pe toate acestea?
Slavă şi recunoştinţă veşnică Ţie Dumnezeul nostru care eşti atât de Mare, atât de Bun, atât de Iubitor!
Amin.