Legea lui Hristos
Traian Dorz - Răsplata Ascultării
1 - În Duhul Legii lui Hristos este unitate, este respect, este părtășie, este fericirea adevărată.
În lumina acestei Legi, toate celelalte dispar.
Cine slujește Legii lui Hristos este binecuvântat și folositor tuturor semenilor săi.
2 - Credinciosul Domnului va trăi și mai departe pământește în legea sa, dar prin Hristos va lărgi hotarele acestei legi până la nemărginirea hotarelor Legii lui Dumnezeu.
Și când toți vor fi să facă astfel, atunci micile hotare ale tuturor legilor, se vor lărgi, se vor întrepătrunde, se vor depăși până vor deveni iarăși toate numai Una singură, așa cum a fost la început.
Toate legile vor deveni o singură Lege.
Toate turmele o singură Turmă.
3 - Oare nu cumva spui cu gura că dorești să vină Împărăția lui Dumnezeu, dar cu fapta lucrezi să întinzi tot împărăția ta și a aliaților tăi lumești?
Zici că iubești Legea lui Hristos, dar propovăduiești tot legea ta?
Chemi sufletele în turma lui Isus, dar le împingi tot în staulul tău?
Vorbești Cuvântul lui Hristos, dar dai tot interpretarea care aduce folos cauzei tale, nu cauzei Lui?
4 - Așa s-a făcut până acum, de o mie de ani.
De acum să nu se mai facă așa!
Să ne lărgim hotarele.
Să ne facem legile noastre roabe Legii lui Hristos!
Și să ne lărgim hotarele până la marginile hotarelor Lui.
Atunci legea noastră nu va mai nedreptăți pe nimeni.
Nu va mai chinui pe nimeni.
Nu va mai ucide pe nimeni.
Ci îi va mântui pe toți.
5 - În oamenii păcatului este întotdeauna o superstițioasă frică de Dumnezeu.
- Ei trăiesc în nelegiuiri,
nesocotesc orice îndemn sfânt, vorbesc orice cuvinte desfrânate și satanice,
- dar în subconștientul lor, în adâncul ființei lor, au o chinuitoare frică de Dumnezeu,
o spaimă de moarte,
o groază necontenită de Judecata Viitoare.
6 - Oameni lumești caută să ocolească orice stare de vorbă cu Isus.
Orice adâncire a Adevărului Veșnic.
Orice împrejurări în care ar ajunge față în față singuri cu Dumnezeu.
În întuneric se tem de orice.
În singurătate le este urât.
În boală se îngrozesc.
În moarte sunt disperați.
O, dacă ar veni în brațele Domnului, - cât de repede și de fericiți ar scăpa de toate acestea!
7 - În veșnicie oamenii lumești merg împinși cu spatele înainte, strângând din ochi, scrâșnind din dinți, asudând rece și crispând din mâini,
spre a se mai agăța de orice, numai să nu meargă.
Ce îngrozitoare este și boala și moartea și veșnicia celor ce trăiesc și mor ca străini și vrăjmași cu Dumnezeu!
8 - Nu există om total necredincios!
În fundul inimii sale chiar și a celui mai necredincios este o spaimă de necunoscut.
Groaza de Cel Veșnic.
Cutremurul de întunericul din sine și din viitorul său.
Spaima superstițioasă îi umple sufletului nelegiuit, orice singurătate și orice noapte.
De aceea el n-ar vrea să audă niciodată de existența lui Dumnezeu,
nici de Judecata Lui.
O, și ce salvare de toate acestea, - ar afla în brațele Domnului!
9 - Spre cer omul necredincios nu vrea să privească niciodată!
Nelegiuitul simte că Acolo Sus, el are un dușman, a cărui existență este cea mai cumplită și de neînlăturat amenințare pentru el.
De aceea toată lupta lui contra lui Dumnezeu, nu este atât de mult de a-i încredința pe alții, ci a se liniști pe sine însuși și conștiința sa,
care nu se lasă liniștită niciodată.
10 - În colțul cel mai ascuns al ființei sale întunecate, omul necredincios vede sticlind fioros și amenințător mereu Ochiul lui Dumnezeu.
Din adâncul cel mai intim al conștiinței sale, răzbate mereu strigătul care îl umple de frică:
- Vai, și dacă totuși este!
11 - Prin visurile celui necredincios vin din lumea tainică a duhului său, spre lumea nelegiuită a trupului său - vedenii cărora nu le mai găsești explicații necredincioase.
Din ființa cea spirituală îi vin spre ființa cea materială presimțiri și înștiințări a căror nevăzute legături cu întâmplările văzute, - îi răvășesc sufletul.
Îi răstoarnă toate înjghebările ridicate cu atâta neliniște,
și îi aruncă ființa într-un vârtej de spaime tot mai mari,
de îndoieli și chinuri pe care nu și le poate liniști deplin, cu nici o teorie necredincioasă.
Ce îngrozitoare este apoi moartea celor ce luptă contra lui Hristos.
Și o, ce fericită ar putea fi cu El!
12 - Nu știm cum și-au sfârșit viața ceilalți vrăjmași ai lui Isus în afară de Iuda (Fap. Ap. 1, 16-20).
Dar suntem încredințați că nici moartea celorlalți n-a fost mai bună.
Noi înșine am văzut chiar în zilele noastre cât de grozavă a fost moartea unora dintre cei care au chinuit pe fiii lui Dumnezeu
și ne înspăimântăm chiar numai gândindu-ne.
Și așa vor sfârși toți.
13 - Sunt unele întrebări care nu merită nici un răspuns.
Sunt multe stări în care cel mai înțelept lucru este tăcerea
și sunt unii oameni cărora nu le mai poți spune nimic.
Vai de cei cărora nu le mai poți spune nimic.
14 - La întrebările care nu au nimic a face cu adevărul,
în stările când oamenii nu pot să asculte și să primească
și inimile cărora, de prea mult spus și de prea multe încălcări adevărul le este cu neputință de înțeles,
mai bine să li-l taci, nu să li-l mai spui.
15 - Întrebările unora sunt puse neserios, numai să se afle în treabă
sau numai să se distreze chinuind.
Sau numai să-și bată și mai mult joc.
Nevinovatul când a ajuns în mâinile celui nelegiuit, să fie de la început pregătit pentru moarte.
Numai când omul merge mai dinainte pregătit pentru soluția finală,
- atunci el știe să vorbească doar ce trebuie.
Și știe să tacă atunci când nu merită vorbit.
16 - Abia când omul nu-și mai face iluzii de viață, atunci știe să fie atât de serios cu fiecare semen, cu fiecare cuvânt, cu fiecare adevăr - cât se cuvine.
Atunci mâinile nu-i tremură,
spinarea nu i se încovoaie,
ochii nu i se milogesc,
glasul nu i se văicărește,
conștiința nu i se leapădă,
și sufletul nu i se târăște.
Curajul morții este singura tărie a vieții.
17 - Este fiul lui Dumnezeu acela care rabdă în tăcere.
Care răspunde cu liniște,
care privește cu seninătate,
care tace cu înțelepciune.
El stă în fața călăilor săi, - dar e mai tare ca ei.
El privește în ochii fiarelor sale, dar privirea lui este mai puternică decât a lor.
Ochii lor, nu ochii lui, - sunt nevoiți să se aplece, sau să fugă!
18 - O, cât de mare este lupta de duhuri care se dă între ochii care se privesc, din cele două părți ale mesei de judecată.
Ceea ce nu-și pot spune glasurile își spun ochii.
Nu există grai pe lume să poată spune atât de mult cât poate spune uneori o privire.
19 - Lupta cea adevărată se dă între priviri.
Căci înfruntările cele mai sângeroase se dau între duhuri.
Când săbiile ochilor se încrucișează și când săgețile lor se străpung, atunci se dă adevărata bătălie.
Ochii cei care sunt siliți să se aplece cei dintâi sunt cei învinși.
Atunci cuvintele nu vor face decât să strângă prada,
să-și îngroape morții,
să-și plângă pierderile,
după ce lupta s-a sfârșit.
20 - Nimic pe lume nu poate fi mai puternic decât ochii nevinovăției.
„Să mă apere nevinovăția” - se ruga psalmistul Domnului - căci nu poate exista o mai mare apărare decât ea.
Poți uita orice pe lume, dar privirea unui nevinovat osândit de tine, - n-o vei putea uita niciodată.
Dumnezeule, fă pe toți cei ce chinuiesc pe nevinovații Tăi să nu uite niciodată ce au făcut...
Poate asta îi va întoarce la Tine.
Amin.