Liniştea vieţii curate
Traian Dorz - Numele Biruitorului
1 - Ce liniştitoare şi fericită este viaţa sufletului sincer ascultător de Dumnezeu!
Viaţa trăită în rânduială şi în armonie, cu tot Cuvântul voii lui Dumnezeu, în mijlocul Bisericii Sale vii, în familia Sa şi în mijlocul tuturor celor care îl înconjoară, este o viaţă cu adevărat fericită.
2 - Nici un adăpost nu este mai liniştitor decât pacea petrecerii ascultătoare în Casa lui Dumnezeu...
În Comunitatea Bisericii Domnului,
în rândurile învăţăturii ei
şi în duhul şi frăţietatea acestora.
Nici o comoară nu-i mai scumpă ca pacea unui suflet care petrece într-o astfel de ascultare.
3 - Cine cu sinceritate şi cu smerenie rămâne statornic şi curat în Casa şi în Lucrarea Domnului,
- acela totdeauna se dezvoltă şi rodeşte frumos ca un măslin verde într-o livadă întreagă de fraţi frumoşi ai săi, aducând cele mai plăcute roade pentru Dumnezeu şi pentru semenii săi.
4 - Vai de cine se izolează rupându-se de unitatea iubirii frăţeşti, prin învăţături străine şi pe căi deosebite de ai săi,
- acela sfârşeşte totdeauna rău.
5 - O frate al meu, eu nu-ţi doresc nici ţie, şi nici nu-mi doresc nici mie o mai mare fericire pe lumea aceasta decât harul să rămânem totdeauna smeriţi şi totdeauna sinceri părtaşi cu fraţii noştri în Casa lui Dumnezeu. Statornici în credinţă, în învăţătură şi în dragostea frăţietăţii în care de la început L-am cunoscut pe Domnul.
În care am pus legământul nemaicălcat cu El şi cu ei.
Pentru că nu există pe lume o mai mare fericire pentru un suflet omenesc decât asta!
6 - Cei care se rup din Casa lui Dumnezeu,
şi din unitatea dragostei şi a ascultării frăţeşti,
care se dezbină de Biserică,
şi se despart de Hristos,
şi sunt pierduţi. Şi tot ce fac ei va fi spre răul lor şi al altora.
7 - Câtă vreme în sufletele oamenilor există frica de Dumnezeu şi evlavia ascultării de El, pe care le dă credinţa adevărată,
atâta vreme bunele rânduieli sănătoase şi morale sunt păzite în familie din tată în fiu.
8 - Copiii crescând într-o atmosferă cucernică şi înfrânată, sunt cuminţi şi ascultători,
se ruşinează de păcat,
şi se feresc de purtările stricate.
Nu fac răul cel puţin pe faţă, fără ruşine şi cu obraznică îndrăzneală, - cum fac cei crescuţi fără Dumnezeu.
9 - Copiii crescuţi sub educaţia religiei şi a bunului simţ,
acasă şi în şcoală,
sunt şi ei la rândul lor nişte părinţi buni, care vor creşte generaţia viitoare nu numai cu învăţăturile bunei cuviinţe moştenite de ei ci mai adăugând şi partea lor frumoasă, la cea primită de la înaintaşii lor.
Mai ales cu pilda înaltă şi demnă a vieţii lor trăită astfel.
Aşa a fost viaţa moştenită în credinţă, din tată în fiu de veacuri şi veacuri.
Numai veacul din urmă a rupt acest fir sfânt.
Urmarea se vede, - iar pustiirea se iveşte.
10 - La înaintaşii noştri credincioşi, dragostea familiei se prelungea în bună învoire şi în respect faţă de toţi semenii lor,
iar înţelegerea şi prietenia sănătoasă şi morală apropiau sufletele tuturor până la căldură şi bucurie.
Aşa a fost viaţa multor generaţii de înaintaşi ai noştri, crescuţi în credinţa şi în învăţătura lui Hristos.
11 - Dar când evlavia şi credinţa lui Hristos se pierd, când frica de păcat devine necunoscută...
când dragostea devine numai o desfrânată trebuinţă trupească lipsită de orice fior dulce şi curat care din credinţă izvorăşte şi în ea se păstrează,
când prietenia este subjugată numai interesului egoist şi desfrânat al stomacului,
- ce mai rămâne atunci din frumuseţea vieţii omului între ceilalţi?
Şi ce valoare mai poate avea atunci omul ajuns astfel?
12 - Când copiii cresc într-o familie lipsită de credinţă, de iubire, de evlavie şi de orice morală, adică lipsită total de Dumnezeu,
- ce să devină ei altceva, decât nişte nenorociţi, stricaţi, vagabonzi, dezordonaţi, nepăsători, leneşi şi primejdioşi?
Ce devin băieţii unei astfel de familii?
Şi ce devin fetele crescute astfel?
Dar cei ce se vor naşte din ei?...
13 - Când într-o societate se înmulţesc şi devin majoritatea astfel de elemente - e cutremurător să te gândeşti ce va deveni peste câţiva ani neamul acesta întreg!
Iată uriaşa răspundere a Statului, a Educaţiei şi a Familiei, faţă de Prezent şi de Viitor.
14 - Constatarea aceasta tot mai îngrijorătoarei stări trebuie să facă tot mai hotărâţi pe cei credincioşi în lupta contra stricăciunii din lume.
Dacă vedem ce urâtă şi ce primejdioasă devine stricăciunea oamenilor, trebuie şi mai cu mare hotărâre să luptăm împotriva ei.
15 - În primul rând trebuie să înlăturăm hotărâţi şi definitiv din viaţa şi din familia noastră orice necredinţă şi neascultare de Dumnezeu,
- căci noi avem prima şi cea mai mare datorie spre asta
-iar apoi cu tot ce putem, să luptăm pentru înlăturarea acestui rău şi din jurul nostru,
pentru ca prin Hristos şi prin credinţă, să devină iarăşi însănătoşirea sufletului şi a vieţii familiei şi a neamului nostru.
16 - Părinţi, educatori, păstori - şi orice om matur şi sănătos,
- noi toţi avem mereu datoria şi sfânta răspundere faţă de copii şi faţă de viitorul poporului nostru,
să oprim răspândirea stricăciunii, până când nu este încă prea târziu.
17 - Să ne ridicăm pentru oprirea stricăciunii care vine în familie, în şcoală şi în societate - prin necredinţă şi prin depărtarea de Dumnezeu.
Să trecem cu hotărâre la o îndrumare sănătoasă a celor care vin după noi, mai întâi prin credinţa şi evlavia din inima şi din purtarea noastră, apoi prin toate celelalte mijloace pe care le avem, - din ale altora.
O, dacă acest strigăt îndurerat ar fi înţeles măcar acum, în acest al doisprezecelea ceas!
18 - Până când noi nu vom avea condiţiile morale, nu vom avea nici curajul şi nici dreptul să le pretindem altora.
Dar când noi trăim cinstit,
şi umblăm corect,
şi muncim conştiincios după voia lui Dumnezeu - atunci desigur,
avem nu numai dreptul, ci şi datoria s-o cerem oricui aceasta!
19 - Nădejdea nu trebuie să ne părăsească niciodată.
Deznădejdea nu trebuie niciodată să pună stăpânire pe noi.
Nu există nici o stare, oricât de grea ar fi ea, să dăinuiască pe totdeauna.
Nu există nici un asupritor, oricât de tare ar fi el, ca să rămână veşnic.
Nu există nici un rău care să nu se ducă şi nici un bine care să nu vină.
Numai să avem noi credinţă şi nădejde,
adică să avem curaj şi răbdare, - până va birui Binele.
20 - Adevărata nădejde şi credinţă se bucură încă din timpul luptei de lumina şi biruinţa viitoare. Căci credinţa şi nădejdea cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi (Rom. 4, 17).
Şi nu se înşală niciodată, fiindcă Dumnezeu le ajută până ce în curând ajung şi ei să primească numele biruitorului,
în lupta cea sfântă a mântuirii.
Amin.
O, iată cununa strălucitoare cu care Domnul aşteaptă pe orice ostaş şi luptător al Său. Nu dorim noi oare cu tot sufletul s-o dobândim?
O, dacă dorim, atunci vino urmaşul meu, veniţi fraţii şi surorile mele să dăm năvală cu toate puterile noastre şi să alergăm cu toată stăruinţa noastră pentru a câştiga numele şi cununa biruinţei pe care ne-a făgăduit-o Domnul în Ziua aceea tuturor celor ce vom lupta până la moarte şi vom răbda până la sfârşit.
Prin Sângele Lui Sfânt Hristos Domnul şi Împăratul nostru ne-a garantat tuturor biruinţa. De aceea să ne avântăm şi mai hotărâţi înainte spre Biruinţa Finală cântând Numelui Său
Slavă veşnică Ţie
Singurul Biruitor Etern şi Marele nostru Dumnezeu
Isus Hristos.
Amin.