Lucrarea Domnului Isus
Traian Dorz - Întâi să fim
1 - Lucrarea sfântă în care suntem chemați noi să-L slujim și să-L lăudăm pe Domnul nostru Isus Hristos, este Oastea Lui, este familia Lui, este mireasa peste care El Și-a pus Numele Lui, așa cum un mire își pune numele său peste mireasa iubită. Cum un părinte își acopere cu numele său familia sa... Mireasa nu mai poartă alt nume decât al mirelui ei. Și familia al capului său.
2 - Din pricina Numelui Său Sfânt chemat peste această sfântă Lucrare, Hristos îi poartă de grijă, o ocrotește, o apără, o înfrumusețează și o hrănește cu tot ce are mai bun după cum este scris: ...Dar El i-a ocrotit din pricina Numelui Său”... (Psalm 106,8; Ezechiel 20,14).
3 - Din cauza Numelui Sfânt al Domnului Isus, se revarsă spre Lucrarea Oastei Sale, peste copiii Lui din ea, care împlinesc cele două condiții ale Sale: sinceritatea cu Dumnezeu și smerenia cu oamenii.
4 - Cel ce caută și cultivă aceste două virtuți trebuie însă permanent să fie cu grijă să nu cadă din ele, să nu le piardă. Sinceritatea are un mare vrăjmaș - prefăcătoria. Și smerenia la fel, marele ei vrăjmaș - trufia.
5 - Când încolțesc în inima sinceră cele două buruieni otrăvitoare, acestea infectează tot ce era înainte curat și frumos în inima care le avea. Ele închid conducta sfântă prin care venea harul lui Dumnezeu peste om. Și deschid stavila păcatului care aduce blestemul și nimicirea.
6 - Nu vă socotiți singuri înțelepți - spune Cuvântul Sfânt. Chiar dacă ești un învățător al altora socotește-te egalul celor pe care îi înveți, căci și tu ești tot om.
Nu spune: să vă învăț eu, să vă arăt eu, să vă spun eu... Voi trebuie să fiți așa, voi să faceți așa, voi să împliniți așa... Mereu eu sus, mereu voi jos. Mereu eul înălțat iar altul obligat.
Ce frumos ar fi să se zică: Domnul ne învață iar noi să ascultăm. Toți avem nevoie să stăm jos și să învățăm, numai Singur Domnul să stea sus și să ne învețe El pe toți.
Smerenia este mama înțelepciunii și împărțitoarea binecuvântărilor.
7 - Noi să nu ne situăm niciodată pe două poziții: unul care stă la tribună și învață, ori la amvon și predică, iar cei mulți cei umili, cei de jos să stea în bănci ori în picioare, să fie numai ascultători, numai împlinitori, numai datori, - lucru care celălalt, cel care învață, cel care predică, nu se consideră obligat să-l aibă.
8 - Numai Domnul este mare, noi toți suntem datori să ne socotim mici, căci toți suntem la fel. Ce spunem fiecare altora, trebuie să ne spunem nouă înșine cel mai întâi. Ce învăț eu pe altul, să mă învăț pe mine însumi în primul rând.
9 - Dacă nu voi face așa, foarte ușor pot cădea din sinceritate în prefăcătorie, din smerenie în îngâmfare și din adevăr în minciună, orișicare ar fi darul și talentul meu, sau poziția și vârsta mea.
10 - Avem atâtea exemple triste și amintiri dureroase atât din istoria bisericii, cât și din istoria noastră, de cei care au venit în Lucrarea Domnului în smerenie pentru că erau mici și necunoscuți. Iar când li s-a părut că au devenit cineva fiindcă li s-a arătat o dragoste care i-a depășit, și-au dat ei înșiși o prea mare importanță și au căzut. S-au îngâmfat crezându-se mult mai mult decât erau.
Și căderea aceasta este fără ridicare pe totdeauna.
11 - Ce s-a ales de toți cei care au ajuns astfel? Nu s-a ales nimic bun și în veci nu se va alege nimic, pentru că în momentul în care omul cade din smerenie, cade din Hristos, cade din har - și căzut rămâne pe totdeauna, fiindcă n-are cine să-l mai ridice niciodată.
12 - Între noi cei care stăm acum aici sunt unii cărora li s-a dat mult har din cer... Să ne păstrăm în smerenie pentru ca să ne putem păstra în harul lui Dumnezeu. Pentru că asupra noastră planează permanent nu numai harul și binecuvântarea cerească - ci și observația și avertismentele lui Dumnezeu. Nu numai bunătatea, ci și asprimea lui Dumnezeu, cum spune Scriptura (Romani 11,22).
13 - Conștienți deci să facem parte din o lucrare vie și scumpă a lui Dumnezeu asupra căreia veghează cu gelozie Hristos, Mirele ei, să fim cu foarte mare grijă la felul cum ne purtăm în ea, nu numai când suntem adunați în biserică sau într-o societate deosebită ci și în cea mai adâncă intimitate a noastră.
14 - Domnul este oricând cu noi - și de ochii Lui nu numai că nu ne putem și nu vrem să ne ascundem - ci dorim să ne purtăm în cel mai curat, mai smerit și mai frumos fel oricând și oriunde.
15 - În îmbrăcămintea noastră, în gesturile noastre și în toate cuvintele și purtările noastre trebuie să vadă orice ochi din ceruri și de pe pământ că suntem totdeauna străbătuți de un fior de evlavie și chipul Domnului nostru Isus, nu trebuie să se depărteze niciodată de peste noi, de peste toată înfățișarea noastră.
Abia atunci am fi totdeauna vrednici de El.
16 - În momentul când noi am ajuns la această stare, nu ne mai este nici rușine și nici frică în lume de Evanghelia lui Hristos. Nu este rușine și frică nici de Crucea lui Hristos pentru noi și nici de crucea noastră pentru El.
17 - Când am ajuns să nu ne mai fie cu Hristos nici rușine și nici frică în fața lumii, - atunci am lichidat cu toate celelalte dubii și îndoieli. Am terminat cu apropierea și cochetarea cu duhul lumesc, cu înfățișarea lumească, cu moda și cu ispitele păcatului. Ne-a eliberat Hristos.
Și abia atunci suntem cu adevărat liberi.
18 - Ce lucruri însemnate sunt acestea pentru fiecare dintre noi!... Să ne dăm deci toate silințele ca în orice loc și în orice împrejurare să nu ne pierdem chipul evlavios, vocabularul evlavios și portul evlavios de copii ai lui Dumnezeu - și disciplina de ostași ai Săi.
19 - Lucrarea lui Dumnezeu este într-o continuă creștere și desăvârșire. Duhul lui Dumnezeu și Prezența Mântuitorului Hristos fiind permanent în mijlocul ei o face să crească și să se desăvârșească mereu în toate privințele. Cei care iau parte la toată activitatea creatoare care se face în ea, cresc și ei la fel cu ea în orice lucru și gând bun.
Rămân în stare de necreștere duhovnicească și dau înapoi numai cei ce se dau la o parte, care rămân în urmă, ori se rup de mersul frățietății.
20 - Noi să nu fim dintre cei care dau înapoi ca să se piardă ci din cei care aleargă și luptă înainte tot mai frumos în Lucrarea cea vie a lui Hristos, care ne înfrumusețează și ea pe noi, în măsura în care și noi o înfrumusețăm pe ea...
Amin.