Mâhnire şi nădejde

1 - Ce fericite sunt căile pline de fraţi şi de bătrâni înţelepţi şi statornici,

care mergând îmbrăcaţi de sărbătoare spre Casa Domnului răspândesc pretutindeni o atmosferă plină de seninătate şi de putere,

de praznic larg, fericit şi luminos.

Mai dă-ne Doamne aceste fericite căi pline de sărbătoare.

2 - O, sufletul meu şi fiul meu... învinge-ţi mâhnirea ta şi înseninează-te cu credinţă şi de nădejde!

Căci Viu este Dumnezeul tău şi mare este Puterea Lui.

Adevărate sunt făgăduinţele Sale şi nimic nu-L poate împiedica să Şi le împlinească la vremea Sa, din nou şi pentru noi.

3 - Nădăjduieşte în Domnul sufletul meu şi fiul meu

şi fii plin de încredere că iarăşi Îl vei lăuda şi tu.

Şi iarăşi vor mai veni zile în care vei auzi şi tu glasurile dragi şi vesele strigând şi la fereastra ta: „Haidem la Casa Domnului”...

Ce fericite sunt vremile paşnice în care te poţi duce la rugăciune pe mijlocul drumului şi cetăţii.

4 - Cu ochii plini de lacrimi ne aducem şi noi astăzi aminte de zilele de odinioară când în seninătate şi în bucurie deplină, ne strigam şi noi unii pe alţii şi mergeam cu drag Doamne,

mergeam în bucurie şi în cântări, cu mulţimea cea iubită la Casa Ta cea Sfântă,

şi la praznicele Tale cele luminate,

şi la Cuvântul Tău Cel slobod şi limpede...

5 - Iartă-ne Dumnezeul nostru pentru nepăsarea şi pentru slăbiciunile,

pentru lipsurile şi neştiinţa noastră de atunci,

prin care am pierdut atâtea binecuvântări, şi nu am ştiut preţui de-ajuns acele zile când Tu şi noi umblam liberi pe drumurile rugăciunii.

Şi ai milă Doamne de starea noastră de astăzi.

6 - Ascultă Doamne cererile noastre - şi vezi lacrimile amare şi îndelungate pe care le vărsăm rugându-Te să ne mai dăruieşti odată fericirea de a ne auzi iarăşi chemaţi de sufletele dragi spre Casa ta, spre adunarea Ta, spre Cântările Tale.

- Ajută-ne să mergem iarăşi însoţiţi ca altădată de fiinţele scumpe, spre Casa Ta cea Sfântă.

7 - E bine ca să ne rugăm neîncetat pentru ca Domnul să reverse Duhul Păcii Sale peste toată Comunitatea Creştină,

şi peste toată lumea şi peste toate neamurile, -

dar e şi mai bine să ne rugăm fierbinte pentru pacea Lucrării Sale în noi.

Şi a noastră în ea.

8 - E bine să ne rugăm pentru toţi oamenii.

Avem o sfântă datorie să ne rugăm pentru tot poporul nostru

ca şi el să aibă o lungă vreme de pocăinţă şi de mântuire în pace de la Dumnezeu,

- dar avem o şi mai însemnată datorie de a ne da toate silinţele, de a lucra şi a lupta,

ca să se şi ajungă la o astfel de pace! ...

9 - Binecuvântat este orice fiu şi orice slujitor al bisericii care se roagă şi luptă pentru ca în Lucrarea Domnului şi în Biserica Sa, să se ajungă la o deplină pace şi unitate lăuntrică.

Dar vinovat va fi şi pedepsit, oricine întreţine şi provoacă nelinişte şi neînţelegeri, dezbinări şi tulburare

certuri nemaisfârşite între credincioşii lui Dumnezeu

- pe orice motiv ar face asta.

10 - Binecuvântat este, şi va fi, acel care se supune şi ascultă cu duh evlavios şi blând de pacea şi de unitatea frăţească.

Dar osândit va fi acela, care în loc să părăsească păcatul dezbinării - îi părăseşte pe fraţi.

Şi în loc să se despartă de neascultare, se desparte de învăţătură,

şi în loc să facă pace, face sectă.

11 - Pe cât este de uşor a face răul, pe atât va fi de greu a-l îndrepta.

Şi pe cât este de lesne a pierde pacea, pe atâta va fi de anevoie a răspunde pentru ea

şi a mai aduce-o iarăşi, între cei ce şi-au pierdut-o.

12 - Caută pacea acelora între care trăieşti şi trebuie să fii,

fii un fiu al păcii şi al colaborării,

un fiu al armoniei depline, rodnice şi fericite.

Căci numai în felul acesta vei fi binecuvântat!

13 - Tot ce este prea mult, devine insuportabil.

Tot ce ţine prea îndelungat, devine apăsător, chinuitor, de nemaiîndurat.

De multe ori chiar şi cu binele este aşa pentru unii oameni,

nu numai cu răul pentru toţi.

14 - Cum să nu ajungă sătul sufletul de dispreţ, când are parte numai de el ani şi ani de zile?

Cum să nu dorească cu istovitoare sete, un aer curat, când de vreme prea îndelungată plămânii sufletului i s-au îmbâcsit numai de aer greu şi stricat?

15 - Adeseori în astfel de stări este şi Lucrarea lui Dumnezeu, în lunga ei istorie pe pământul acesta.

Adeseori este şi Biserica Domnului ca o vie călcată în picioare şi râmată de mistreţi,

prădată de fiare şi bătută de grindine.

Ca o turmă risipită şi jefuită, de fiare şi de tâlhari

şi chinuită de foame şi de sete,

împuţinată de strâmtorări şi de prigonitori.

Doamne Isuse, vino atunci degrab în ajutorul ei!

16 - Cât de jalnic şi de plângător răsună glasul unei turme prigonite către Păstorul ei Ceresc!

Cât de sfâşiată arată faţa unei vii călcată în picioare.

Când Stăpânul care o are Se uită spre ea, de câtă mâhnire I Se umple Inima Lui!

- Şi cât de hotărât Se va ridica El odată să-i vină în ajutor!

17 - Lucrarea de ajutorare a unei vii şi a unei turme cere adeseori mult timp,

fiindcă orice mlădiţă are lovituri adânci

şi orice mieluşel are o rană dureroasă.

18 - Rămase neîngrijite de timp prea îndelungat, toate acestea se vindecă prea încet şi dor prea mult.

Toate s-au întipărit prea adânc şi se uită prea greu.

Adeseori în sufletele care au plâns prea mult, seacă tot ce este curat şi luminos,

şi se veştejeşte tot ce era verde.

Ce mângâietor va veni odată Domnul în ajutorul acestora.

19 - Vai, ce jalnic arată un suflet sătul de dispreţ, sau o inimă prea îndelungat şi prea barbar călcată în picioare şi nedreptăţită, şi de prieteni şi de vrăjmaşi!

Sau o lucrare prea nemilos prigonită, batjocorită şi jefuită.

Cu ce milă priveşte Domnul totdeauna la acestea.

20 - Cât de sfâşietoare este privirea unor ochi din care au curs îndelung prea amare şi prea multe lacrimi.

Şi rugăciunea plină de prea îndelungate şi prea chinuite gemete.

Aşa arată acum ochii şi rugăciunea Bisericii, Mireasa Ta când plângând Te cheamă.

Vino Doamne Isuse.

Amin.