Măreţia şi cuprinderea

1 - Când eşti foarte aproape de un munte, nu mai poţi vedea muntele de el însuşi.

Trebuie să-ţi ridici privirea în sus, în foarte sus...

nici măreţia lui Hristos, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru, nu o poţi vedea decât când stai în smerenie jos, foarte jos.

... Şi te ridici doar prin rugăciune, prin cea mai înaltă rugăciune. Abia atunci poţi să-L vezi pe Cel mai Înalt, în Dumnezeu-Tatăl, Una cu El.

2 - Există într-o biserică din Danemarca o statuie a lui Isus Cel Răstignit - vestită şi unică în lume pentru frumuseţea ei unică, - care însă nu se poate vedea în toată măreţia ei decât admirată din genunchi.

Pentru că meşterul credincios a lucrat-o în întregime stând în genunchi.

Iată felul din care noi trebuie să privim, să lucrăm, să vestim şi noi pe Hristos. Sufletului care face astfel - nu-i rămâne nimic nedescoperit, neînţeles şi neîmplinit din Hristos.

3 - Fericit sufletul smerit. El Îl cunoaşte pe Hristos nu în felul înşelător al Legii, ci în felul adevărat al Domnului,

nu în felul ereziilor felurite - ci în felul credinţei unice şi nu în felul întunecat al superstiţiilor, ci în cel luminos al Evangheliei.

4 - De la început, Hristos S-a prezentat lumii cine este El. El a spus oamenilor: Eu sunt Pâinea, Eu sunt Apa, Eu sunt Calea, Eu sunt Adevărul, Eu sunt Viaţa.

Cum se putea spune oare mai limpede - şi cine putea spune oare mai autorizat,

Cine este El, decât El Însuşi?

De aceea este vinovat oricine poate să creadă cu cuvintele altora despre El dar nu-L poate crede pe Hristos Însuşi, şi Cuvântul Lui vorbind despre Sine.

5 - Oamenii L-au întrebat pe Isus: Tu cine eşti? - aşteptând ca El să le arate un act de naştere, un buletin de identitate, în care să poată vedea un nume omenesc, un chip omenesc.

Aşa au vrut ei să-L cunoască pe Hristos. Aşa vor să-L cunoască şi azi. Dar aşa poate să se arate numai un om.

Dumnezeul Nevăzut nu poate fi asemănat decât cu ceea ce are şi nu are chip văzut cum este Lumina, Vântul, Apa, Căldura, Mişcarea, Viaţa...

De aceea cunoaşterea Lui cere credinţa, nu numai vederea.

6 - Dumnezeu are o mie de chipuri dar nici unul nu este cel deplin şi cel unic.

Dumnezeu, El Însuşi n-are nici nume. Are mii de numiri, dar nici unul din câte putem noi spune acum, nu este nici cel deplin şi nici cel unic.

Chipul Lui unic şi Numele Său deplin, oamenii nu le pot nici cunoaşte şi nici spune acum (1 Ioan 3, 2; Apoc. 2, 17; Apoc. 19, 12).

Ele pot fi bănuite şi asemănate doar... Dar aşa cum sunt în adevăr, le vor vedea numai cei ce le-au crezut fără să le vadă (1 Petru 1, 8).

7 - Acum, singurul fel în care Hristos poate să ne spună cine este El, este numai cel în care ne-a spus.

Dacă oamenii inspiraţi ni-L zugrăvesc pe Dumnezeu într-un fel sau altul acum, cu condeiul sau cu dalta, cu penelul sau cu cuvântul lor,

- este numai pentru a ni-L putea apropia de înţelegerea noastră atât de mărginită - şi de simţirile noastre atât de neputincioase. Cum zugrăveşti unui copilaş un cerculeţ cu câteva linii şi-i spui: iată acesta este soarele.

- Altfel, cum să ni-L putem înfăţişa noi, la vârsta şi starea noastră pe El care nu are nici vârstă, nici chip, nici margini?

8 - Tot ce are lumina de osândit în inima şi în viaţa ta, - este rău.

Tot ce are Adevărul de zis despre tine, - este drept.

Să asculţi deci totdeauna de Lumină şi de Adevăr care îţi grăiesc prin conştiinţa ta şi prin fraţii tăi. Prin Cuvântul sau prin Duhul Sfânt fie în timpul citirii, fie în al rugăciunii, fie în al ascultării.

9 - Ceea ce are Adevărul de zis despre tine îţi zice drept. Şi pe faţă. Şi limpede.

Ceea ce are Hristos de osândit în tine, - îţi spune clar şi hotărât.

Iar tu simţi aceasta, auzi aceasta şi cunoşti aceasta.

Dacă eşti smerit şi sincer, - primeşti şi te îndrepţi.

Dacă eşti trufaş şi necinstit - te superi şi respingi

dacă eşti nelegiuit, te mânii şi ameninţi

şi dacă eşti demon, loveşti şi te răzbuni.

10 - Faţă de omul şi de Cuvântul lui Dumnezeu, - fiecare ascultător îşi alege o cale şi ia o atitudine.

Omul cinstit şi drept - se osândeşte pe sine şi dă dreptatea lui Dumnezeu.

Omul prefăcut şi viclean - osândeşte pe toţi şi se îndreptăţeşte numai pe sine.

Omul ticălos şi blestemat laudă pe faţă - şi merge să vândă în ascuns.

Omul ambiţios şi trufaş răstălmăceşte, tulbură şi dezbină

- fiecare căutând partizani şi argumente potrivit stării lui.

Numai sufletul smerit şi sincer va avea un folos mântuitor din întâlnirea sa cu Hristos. Toate celelalte vor avea osândă.

11 - Dumnezeul tău şi inima ta ştiu totdeauna cel mai bine care este adevărul despre tine.

Dacă te osândeşte Dumnezeu atunci să te osândească şi inima ta.

- Dar dacă nu te osândeşte Dumnezeu - nici inima ta să nu se îndoiască de iertarea Lui.

12 - Dacă eşti osândit pe nedrept nu trebuie să te superi ci dimpotrivă, să te bucuri că acei care te osândesc nu au dreptate.

Căci dacă acei care te judecă într-adevăr n-au dreptate, - nu va trece mult timp şi adevărul tău va străluci, iar hulitorii tăi vor fi daţi de ruşine.

Şi ce frumos vei fi atunci, faţă de ei!

13 - Dacă au dreptate cei ce te judecă, - atunci şi mai mult nu trebuie să te superi. Atunci şi mai mult trebuie să-ţi pleci capul şi să primeşti cu răbdare şi căinţă îndurerată mustrarea şi pedeapsa pentru ca dreapta cumpănă a lui Dumnezeu să fie din nou restabilită.

Aşa, - oricum vei fi câştigat.

Altfel, - oricum vei pierde.

14 - Câtă vreme le merge oamenilor „bine”, cât timp ei sunt tineri şi sănătoşi, iar pământul nu se despică sub ei, cerul nu se prăbuşeşte deasupra lor,

- oamenii vorbesc cu trufie şi răspund cu batjocuri

- se poartă cu înfumurare şi lucrează cu nedreptate împotriva lui Dumnezeu şi a semenilor lor.

Atunci dacă nu-i salvează nuiaua lui Dumnezeu, cu o zi înainte, sigur îi va zdrobi toiagul Lui, cu o zi în urmă.

15 - Când ochii omului păcătos se trezesc în faţa prăpastiei înspăimântătoare, fără putinţă de ocolit,

- atunci mintea lui întârziată se izbeşte de zidul realităţii osânditoare fiind silită să recunoască îngrozită, ceea ce putea recunoaşte bucuroasă la timp, - dar n-a vrut.

N-a vrut să vrea

n-a înţeles să înţeleagă

şi n-a ascultat să asculte.

E un bine totuşi că înţelege măcar şi atunci şi dacă mai are timp să se poată prăbuşi la picioarele lui Dumnezeu, atunci scapă din mâinile judecăţii Lui.

16 - Numai după ce oamenii Îl înalţă pe Hristos, - atunci Îl recunosc că El este Fiul lui Dumnezeu.

Şi vrăjmaşii Lui numai după ce L-au înălţat pe Cruce, au recunoscut aceasta.

După ce L-au înălţat pe Golgota au recunoscut iudeii că El este Trimesul lui Dumnezeu şi că adevărate erau toate cuvintele Lui.

Şi răstignitorii Lui au recunoscut atunci.

Şi Pilat - şi nevasta lui. Şi sutaşul şi străjerii şi toţi cei ce L-au străpuns.

Dar recunoaşterea aceasta, nu le-a mai folosit la nimic. Ei au fost pierduţi, fiindcă n-au făcut aceasta la timpul ei.

Înalţă-L pe Hristos înainte de a-L răstigni, dacă vrei să fii mântuit.

17 - Meritul şi slava sufletului credincios este că el Îl recunoaşte pe Isus ca Singurul Mântuitor acum, când lumea întreagă Îl tăgăduieşte şi-L judecă.

Şi caută să-L slujească şi să-L înalţe acum când pentru aceasta trebuie să sufere ocara şi osânda lumii acesteia.

Dar meritul acesta înseamnă slava şi mântuirea veşnică.

18 - Începutul cunoaşterii lui Hristos se datoreşte desigur marelui Har al lui Dumnezeu care Se îndură de cine vrea El, -

- dar continuarea şi adâncirea cunoaşterii cu Hristos - se datoreşte tot atât de sigur curăţiei dragostei noastre ascultătoare de toată voia Lui

pentru că El vrea să Se îndure totdeauna, de cel ce vrea să-L asculte totdeauna.

19 - Fiecare copil va vorbi după cum a fost învăţat de părinţii săi

fiecare elev va face după cum i-a spus profesorul lui

fiecare ucenic va lucra după cum i-a arătat maistrul său.

De aceea este lucrul cel mai însemnat ca de la început fiul să aibă nişte părinţi buni, elevul un învăţător bun, ucenicul un maistru bun.

Dar un şi mai mare lucru ca atunci când îi are, - copilul să-i asculte şi să-i urmeze.

Fiindcă mulţi i-au avut, - dar dacă nu i-au urmat pedeapsa lor va fi cu atât mai mare. Şi regretul lor odată, cu atât mai amar.

20 - Ce mare nenorocire este o boală molipsitoare, mai ales atunci când cei bolnavi, sunt sufleteşte...

Părinţii bolnavi, vor transmite boala fiilor lor.

Învăţătorul nepregătit, va transmite prostia sa elevilor săi

- maistrul slab - va transmite ucenicilor săi, nepregătirea sa

- şi aceste mari greşeli se pot răzbuna cumplit nu numai asupra acelor nefericiţi - ci încă a multor altora.

Dacă se iau măsuri împotriva transmiterii bolilor trupeşti şi cei dovediţi bolnavi sunt izolaţi spre a nu-i îmbolnăvi şi pe alţii

- de ce oare nu se iau tot aşa măsuri împotriva bolnavilor sufleteşti?

Căci nefericirile provocate de aceştia sunt infinit mai mari şi mai adânci.

O, Dumnezeul nostru înştiinţează-ne şi fereşte-ne pe toţi la timp.

Amin.