Marile adevăruri mântuitoare
Traian Dorz - Credința Încununată
1 - Sunt în lume adevăruri pe care le poţi înfăţişa goale şi directe oamenilor. Acestea oamenii le primesc mai uşor şi le înţeleg mai bine.
Dar altele trebuiesc îmbrăcate în veşminte de povestire, de poezie, de cântare, de proverbe, de pilde sau istorioare, pentru că numai aşa le pot primi cei cărora le sunt trimise şi cărora le sunt atât de necesare pentru viaţă sau pentru moarte.
2 - Rău se poartă oamenii neascultători, faţă de Bunul Dumnezeu, care le-a dat de toate.
Le-a făcut ochii ca să vadă toate minunăţiile pe care le-a creat El pentru ei.
I-a făcut cu auz ca să se bucure de toate sunetele minunate care îi înconjoară.
I-a făcut cu grai ca să-şi poată împărtăşi toate gândurile minţii şi simţurile inimii, cu fiinţele iubite şi apropiate.
I-a făcut cu mâini şi cu picioare pentru lucrările frumoase şi drumurile plăcute.
În fiecare fel, în fiecare loc, în fiecare clipă, îi înconjoară numai cu haruri şi cu bucurii pe toţi şi pe fiecare - şi totuşi câtă nerecunoştinţă faţă de Binefăcătorul Dumnezeu!
3 - Câtă necredinţă şi câtă răutate au cei mai mulţi dintre oameni faţă de Tatăl Ceresc. Ce ruşinoasă şi vinovată împotrivire faţă de voia Lui!
Iar când vreunul mai face totuşi câte ceva din ceea ce porunceşte voia lui Dumnezeu, în loc să facă cu bucurie şi din toată inima lui fără să aştepte nimic în schimb, nu face aproape nimic dar aşteaptă tot felul de răsplătiri de la Dumnezeu
şi tot felul de laude de la oameni.
4 - Cine-ar putea măsura vreodată mărimea Jertfei pe care a făcut-o Dumnezeu Tatăl nostru pentru noi, când Şi-a dat pe Singurul Său Fiu să moară pe Cruce ca să răscumpere păcatele lumii?
Cine-ar putea măcar pricepe cât ne-a iubit şi ne iubeşte pe noi Scumpul nostru Mântuitor Isus Hristos, care a suferit atât de mult şi care ne iartă cu o bunătate atât de nemărginită?
5 - Numai naşterea din nou pe care o face în inima omului Cuvântul şi Duhul lui Dumnezeu, - îl poate schimba pe oricine din om lumesc şi lăudăros în om duhovnicesc şi smerit.
De aceea trebuie şi tu să-ţi predai inima ta Domnului Isus ca El să ţi-o schimbe.
Să-ţi scoată din inimă lăudăroşenia şi să-ţi pună în locul ei smerenia şi bunul simţ, care mai degrabă renunţă decât cere.
Să ştii şi tu, - şi să ţii bine minte adevărul şi înţelepciunea asta!
6 - Chiar când este meritată, lauda tot nu-i bună.
Căci ea te deprinde cu obiceiul de a te mândri, şi a-ţi închipui că tu prin puterea ta ai făcut ceva, iar nu Domnul prin ajutorul Lui, care dacă nu te-ar fi sprijinit, nu ai fi putut face nimic.
7 - E de mirat că noi din cea mai fragedă copilărie păstrăm adesea cele mai frumoase amintiri nu despre oameni ci despre animale sau despre lucruri.
Printre animalele care ne-au câştigat prietenia cea mai caldă şi duioasă este câinele.
8 - Greu am înţeles eu prima dată ce înseamnă adevărata iubire şi prietenie. Acest adevăr nu se învaţă decât cu jertfe şi cu lacrimi.
Că pentru acela care îl iubeşti, trebuie să fii în stare să rabzi, să osteneşti, să-ţi pui viaţa în orice primejdie, dar să rămâi cu orice preţ nedespărţit de el în orice împrejurare.
9 - Dragostea şi prietenia adevărată nu se pot despărţi niciodată. Trebuie să fii în stare să faci totul pentru a fi şi a trăi lângă cel de care te-ai alipit.
Iar când prietenul tău este în primejdie, să fii gata să-ţi dai viaţa pentru el.
10 - O, de ce curaj şi de ce jertfe poate fi în stare iubirea credincioasă!
Nici o altă putere din lume nu este aşa de mare ca ea.
Nici o altă inimă nu-i atât de scumpă ca aceea care ţi-o poate arăta.
Nici o altă amintire nu este atât de dulce ca aceea despre fiinţa aceea.
11 - Nici o altă comoară nu-ţi este mai de preţ, ca iubirea adevărată.
La nimic nu-ţi stă gândul cu atâta drag.
Nimic nu-ţi încălzeşte inima asemenea ei.
Nicăieri nu te mai duci şi de nicăieri nu te mai întorci, atât de fericit ca de la ea,
ca de ea,
ca de lângă ea,
care îţi face totul, fără să aştepte nimic. Pentru care ai face totul fără să aştepţi nimic altceva decât pe ea însăşi.
12 - Fie om, fie animal totdeauna trebuie să te porţi cu oricine cu blândeţe şi bunătate, mai ales când este obosit sau flămând.
Să nu-l chinuieşti nici să te porţi rău şi aspru cu nimeni.
Să-i laşi răgaz de odihnă şi să-i vorbeşti cu prietenie şi cu bunătate înţelegătoare.
O vorbă bună şi blândă este cât o mâncare.
Şi-o purtare prietenoasă este cât o odihnă.
Niciodată cu nimeni nu poţi face cu răul cât poţi face cu binele.
13 - O Doamne Isuse dă-mi şi mie o inimă bună şi o pricepere plină de blândeţe care să nu-mi piardă niciodată răbdarea cu cel flămând, nici blândeţea cu cel obosit. Ci cu iubire înţelegătoare să mă pot purta totdeauna prieteneşte nu numai cu oamenii ori cu animalele ci chiar şi cu lucrurile pe care le ating.
Căci şi ele au un suflet al lor, o durere a lor, o simţire a lor.
14 - O, Doamne cât de mult trebuie să sufere şi să muncească pe pământul acesta adevărata iubire!
Noi nu ne dăm seama de acest cutremurător adevăr decât numai atunci când suntem într-o mare primejdie - şi din care numai jertfa unei mari iubiri a cuiva cu totul alipit de noi, ne poate salva.
15 - Cât de gata trebuie să fiu şi eu în orice vreme şi la orice preţ, pentru ca Lucrarea Domnului să fie scăpată cu bine din orice primejdie.
Pentru ca cei iubiţi ai mei să fie izbăviţi din toate câte le-ar ameninţa viaţa.
Pentru ca lucrurile bune să nu dea înapoi nici cum
şi nici în vreo altă parte care le-ar putea pricinui pierzarea.
16 - Să ajut mergerea tuturor înainte până la izbândă. Oricât de mare şi de greu ar fi preţul de osteneli şi de jertfe care mi s-ar cere pentru aceasta.
Să fiu bine încredinţat că atunci când voi ajunge la capătul tuturor ostenelilor şi jertfelor care mi s-au cerut pentru izbândă, Însuşi Domnul cu Mâna Lui cea dulce va şterge orice lacrimă din ochii mei.
Şi îmi va tămădui toate ranele pe care le-am primit în munca şi în lupta ascultării mele de Glasul Stăpânului meu.
Cât de mare ar fi atunci mulţumirea cugetului meu şi bucuria inimii mele!
17 - Multe minuni pe care le-a făcut Bunul nostru Mântuitor, sunt descrise atât de frumos, încât totdeauna când le citim sau le auzim parcă le trăim şi noi aievea şi astăzi ca acei de atunci.
Drumurile Domnului Isus cu ucenicii Săi trebuie să fi fost atât de plăcute încât şi nouă astăzi ne umple sufletul de încântare.
18 - Umblarea printre spice, cu acea minunată predică despre Pâinea vieţii. Umblarea pe mare cu îmbărbătarea: Eu sunt, nu vă temeţi... toate erau pline de putere, de frumuseţe şi de minuni.
Şi toate conţin pentru noi atâtea mântuitoare adevăruri. Ce mare pierdere avem când nu le luăm în seamă.
19 - Cei buni ştiu că Dumnezeu este Bun chiar dacă lor înşişi El le îngăduie multe necazuri în viaţa aceasta.
Prin credinţă ei se bucură, fiindcă în curând ei vor avea parte de o fericire negrăită şi strălucită pe vecii vecilor.
Dar chiar şi în necazurile lor, prezenţa Domnului lângă ei, îi face preafericiţi. Ce minunat adevăr este acesta! Oricine l-a aflat este fericit.
20 - Cei răi nu ştiu că Domnul este Bun decât dacă El le tot trimite mereu, cele mai mari binecuvântări. Dumnezeu vrea ca şi măcar din aceasta să-L recunoască şi să se întoarcă la El.
Dacă cel bun rămâne credincios în necazurile sale, curând necazul lui se va schimba într-o bucurie.
Iar dacă cel rău rămâne tot necredincios în binele pe care i-l trimite Dumnezeu, - în curând tocmai binele acesta va deveni pentru el osândă şi nefericire.
O, Doamne, fă să înţelegem şi să primim adevărul Tău mântuitor.
Amin.