Sufletul omului şi voia lui Dumnezeu
Traian Dorz - Credința Încununată
1 - Când îi soseşte vremea ca să fie trimis în lume - fiecare suflet de om este luat din cer şi pus în trupul care trebuie să se hrănească şi să trăiască pe pământ.
Când şi-a sfârşit viaţa pământească sufletul este luat şi dus, dar în alt loc decât cel în care a fost mai înainte, ori mai sus, ori mai jos.
După cum a lucrat şi a trăit în lumea aceasta.
2 - Când trecem câteodată prin cele mai frumoase locuri din lumea aceasta, sau întâlnim cele mai frumoase făpturi şi lucruri, - deşi niciodată nu le mai văzusem - ni se par uneori cunoscute. Ca şi cum am fi mai fost vreodată pe acolo, deşi n-am fost. Ca şi cum le-am mai fi întâlnit cândva, deşi nu le-am mai întâlnit.
Ce este oare aceasta?
E o amintire din Ţara Minunată, rămasă undeva în taina sufletului nostru ca un vis frumos, pe care l-am avut cândva demult. Acolo în Raiul Minunat poate că am întâlnit sau am văzut odată ceea ce ne pare acum cunoscut, aici.
Cât de tăinuite sunt pentru noi multe pe pământ!
3 - O dragi şi minunaţi colindători din Ziua Ajunului şi din Noaptea de Crăciun a îndepărtatei noastre copilării!
Ce dureroasă a rămas pe veci amintirea serii din care v-am petrecut pe totdeauna... Seara din care nu v-am mai văzut niciodată.
Nu ştiam atunci când v-am petrecut până la uliţă şi v-am privit până v-a cuprins lumina albă a lunii şi a zăpezii - că nu vă voi mai vedea niciodată!
4 - Voi v-aţi dus pe totdeauna, voi n-aţi murit, dar v-aţi dus.
Mai revăd şi acum firul vostru alb şi sfânt, începând cu Pruncul Luminat, cu Maica Lui Sfântă, cu păstorii conduşi de îngeri şi cu magii conduşi de stea... Peştera lui Moş Crăciun în care s-a petrecut minunea cerească...
- Şi sfârşind cu unchiul Culae şi colindele lui, cu unchiul Mitruţ... Părinţii noştri cu sumanele de lână albă, cu opincile lor noi, cu pletele lor lungi pieptănate sărbătoreşte cu cărarea prin mijloc, lucind ca unse.
Şi mirosind a unt proaspăt...
5 - Ce lanţ minunat - şi cum s-a rupt, pe la noi!
De ce oare am fost noi cei mai nevrednici dintre fiii acelor minunaţi înaintaşi care s-au născut odată cu credinţa în Domnul nostru Isus Hristos?
Şi au trăit atâta drum al istoriei lor, fără seamăn de chinuite şi de frumoase, numai prin tainica putere a acestei Dumnezeieşti credinţe!...
6 - De ce ne-am rupt tocmai noi de Fiul Sfânt?
De ce ne-am lepădat datinile şi le-am părăsit colindele lor duioase şi creştineşti?
De ce le-am părăsit portul lor cel frumos şi alb care părea de lumină?
Şi-am îmbrăcat pe cel negru care pare de întuneric?
De ce putem oare nesocoti atât de nepăsători nişte comori atât de neînlocuite?
7 - O, Dumnezeule al părinţilor noştri credincioşi şi vrednici, îndură-Te iarăşi de noi!
Din pricina credinţei plină de vrednicie faţă de Tine a marilor înaintaşi, ai milă de micimea noastră a urmaşilor lor. Pentru credincioşia lor faţă de Tine, iartă necredincioşia noastră.
8 - Şi pentru ascultarea şi omenia cu care ei au urmat calea cinstirii Tale, întoarce Doamne şi inimile noastre iarăşi spre Tine cu o dragoste şi pocăinţă plină de adevăr şi de durere, cu lacrimile amare ale părerilor de rău, cu care poate plânge numai acela care îşi poate da seama că a pierdut ceea ce poate fi lucrul cel mai scump pentru cineva pe lume.
9 - Ajută-ne Dumnezeul părinţilor noştri credincioşi ca noi să putem face acest salt mântuitor, care să ne ajute să ajungem la capătul şirului lor minunat de care noi ne-am rupt...
Ca să se poată iarăşi reface acel minunat lanţ de aur, al cărui capăt dinainte este în adâncul luminii de Sus, iar cel din urmă în credinţa luminoasă din adâncul inimii acestui popor, - creştin de la cea dintâi zi a naşterii sale pe lume.
10 - Domnul Isus ne-a mai spus că sufletele celor drepţi, în Împărăţia Cerească, vor fi ca îngerii.
Şi că sufletele credincioase vor fi aduse în cer de către îngeri, aşa cum a fost dus şi sufletul săracului Lazăr, cel răbdător.
Îngerii Domnului sunt deci prietenii binevoitori ai oamenilor aleşi şi plăcuţi înaintea lui Dumnezeu. Ei care se bucură mult la întoarcerea unui păcătos, se bucură şi mai mult văzând că acest om ajunge tare în credinţă şi bogat în fapte mari pentru Dumnezeu.
11 - Printr-un slujitor credincios, Împărăţia cerurilor câştigă multe suflete şi mari biruinţe pe pământ, iar Numele Iubit al Domnului Isus este preamărit şi înălţat.
De aceea îngerii minunaţi iubesc nespus de mult pe oamenii care fac voia lui Dumnezeu. Ei privesc cu nespusă grijă la ei.
Şi cu mare iubire îi ajută şi-i păzesc în toate căile lor, după poruncile Domnului (Psalm 91, 11-12).
12 - În ziua când se împlineşte ultimul ceas din viaţa unui credincios, iar sufletul lui trebuie luat din trup şi adus de pe pământ în cer, îngerii văzând că locul lui rămâne gol şi slujba lui nu are cine s-o mai facă - sunt cuprinşi de-o mare mâhnire.
Şi nici unul n-ar vrea să se ducă să-i ia sufletul, ca să lase lumea fără de el.
13 - Cu cât a fost omul ales mai bun şi mai harnic în lucrul Domnului, cu atâta îngerii văd că lipsa lui va fi mai mare în lume între oameni. Şi Îl roagă pe Domnul să-i mai lungească acestuia viaţa. De aceea poate de multe ori aleşii Domnului sunt izbăviţi în chip minunat din multe primejdii de moarte şi viaţa lor este lungită, fiind atât de folositoare încă pe pământ.
14 - După sufletele credincioşilor obişnuiţi, pare că vin îngerii Domnului. Dar după sufletele aleşilor Săi neobişnuiţi, vine chiar El Însuşi, după cum a făgăduit apostolilor când le-a zis:
- Mă voi întoarce Eu şi vă voi lua cu Mine...
15 - O, dacă ne-am da şi noi cu toţii toate străduinţele în aşa fel încât să fim vrednici de a face parte din numărul robilor şi al aleşilor Săi deosebiţi!
Cu toţii am putea avea harul acesta, dacă l-am dori şi am lupta cu adevărat pentru el, - căci Domnul cu bucurie ni-l doreşte şi Jertfa dragostei Lui este la fel de gata să-l ajute pe fiecare dintre noi ca să fie aşa.
16 - O, dacă am munci şi am lupta şi noi să avem credinţă şi nădejde, dragoste şi evlavie, răbdare şi blândeţe, înţelepciunea şi râvna pe care au avut-o acei care L-au urmat mai îndeaproape pe Isus Domnul nostru, - ajungând la acelaşi fel de vorbire şi umblare.
Ce scumpă ar fi atunci viaţa noastră înaintea îngerilor din cer,
ce folositoare fraţilor noştri şi tuturor oamenilor de pe pământ
şi ce plăcută ar fi ea Domnului şi Răscumpărătorului nostru Isus Hristos!
17 - Atunci, şi după noi ar veni în ceasul morţii Însuşi Dulcele nostru Mântuitor - ca să ne ia pe totdeauna la El, cu sărutul celei mai fericite îmbrăţişări.
Şi astfel am fi pe totdeauna cu Domnul.
Ce dulce mângâiere ar fi pentru toată viaţa noastră gândul unei astfel de morţi slăvite!
18 - De povestirile frumoase cu sfârşit fericit ne bucurăm cu toţii după cum de cele cu sfârşit dureros ni se întristează tuturor inimile.
Din întâmplările celor buni, învăţăm cum să facem şi noi ca să avem un sfârşit frumos şi fericit.
Iar din întâmplările celor răi, învăţăm cum să nu facem. Ca să nu ajungem şi noi tot ca ei.
19 - Din fiecare povestire desprindem câte o învăţătură folositoare căci doar pentru învăţăturile din ele au fost spuse şi păstrate povestirile. Altfel ce rost ar avea să le povestim, căci vremea ne trece şi aşa destul de repede.
20 - Din unele adevăruri trebuie să înveţe copiii.
Din altele trebuie să înveţe părinţii.
Unele sunt pentru cei mici, altele sunt pentru cei mari.
Fericit este oricine ascultă cu credinţă, păstrează cu înţelepciune şi împlineşte cu smerenie voia şi Cuvântul lui Dumnezeu trimis lui însuşi.
Dumnezeul nostru, învaţă-ne voia Ta.
Amin.