Foto Traian Dorz

Mărire veșnică Răbdării

Traian Dorz - Hristos - Jertfa noastră

Mărire veșnică Răbdării
de ne-nțeles și necuprins
adusă Jertfă ascultării
pe-al Crucii Rug de jar aprins.
Mărire veșnică Răbdării
ce poate suferi atât
al hulelor și-al lepădării
păcat demonic și urât.
Mărire veșnică Răbdării
ce-așteaptă până la sfârșit
să-ntoarcă fiul neascultării
înlăcrimat și înnoit.
Mărire veșnică Răbdării
ce-amână, mijlocind mereu
osânda dreaptă-a răzbunării
Sfințeniei lui Dumnezeu.
Mărire veșnică Răbdării
ce n-a pus capăt îngrozit
păcatului și nepăsării
- ci-așteaptă plânsul cel căit.
Mărire veșnică Răbdării
ce S-a-ndurat, pân-a ajuns
și n-a sfârșit vremea chemării
pân-am avut, plângând, răspuns.
+
Adunarea Oastei Domnului este o strângere în Numele Domnului Isus, o strângere în jurul Crucii Lui, o strângere de suflete care Îl cheamă pe Domnul în mijlocul lor.
Păr. Iosif Trifa.
Articol 39 din 88
Folosește săgețile ← → pentru navigare